Seminar
Unitatea 20: ziua 2 – Doctrină și legăminte 93


Unitatea 20: ziua 2

Doctrină și legăminte 93

Introducere

În data de 6 mai 1833, profetul Joseph Smith a primit revelația consemnată în Doctrină și legăminte 93. Isus Hristos a explicat scopul primei părți a acestei revelații (D&L 93:1-20): „Eu vă dau aceste cuvinte pentru ca să puteți înțelege și să știți cum să preaslăviți și ce să preaslăviți pentru ca să puteți veni la Tatăl în numele Meu și, la timpul potrivit, să primiți plenitudinea Sa” (D&L 93:19). Versetele acestea vor fi discutate mai detaliat când vă veți întâlni cu învățătorul vostru pentru lecția săptămânală. Această lecție se concentrează în principal pe ceea ce a revelat Domnul în Doctrină și legăminte 93:21-53. Aceste versete includ îndrumările Domnului cu privire la dobândirea de adevăr și lumină și la nevoia de a fi „mai [sârguincioși] și [preocupați] acasă” (D&L 93:50).

Doctrină și legăminte 93:1-20

Domnul revelează cum putem deveni asemenea Lui și Tatălui nostru Ceresc.

Din Doctrină și legăminte 93:1-20, învățăm despre Isus Hristos, relația Sa cu Tatăl Ceresc și cum putem primi „plenitudinea slavei Tatălui” (D&L 93:16) așa cum a primit-o El.

Imagine
Ioan Botezătorul botezându-L pe Isus

Ioan Botezătorul a depus o mărturie puternică despre Isus Hristos.

Atunci când Isus Hristos Şi-a început slujirea în viața muritoare, apostolul Ioan era ucenic al lui Ioan Botezătorul. El a consemnat mărturia pe care a depus-o Ioan Botezătorul despre Salvator în Evanghelia după Ioan din Noul Testament. Referitor la această includere a mărturiei lui Ioan Botezătorul, vârstnicul Bruce R. McConkie, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat:

Imagine
Vârstnicul Bruce R. McConkie

„Din revelația din zilele din urmă, învățăm că materialul din prima parte a Evangheliei după Ioan (apostolul, revelatorul și preaiubitul ucenic) a fost scris inițial de Ioan Botezătorul. Prin revelație, Domnul i-a restaurat lui Joseph Smith o parte din ceea ce scrisese Ioan Botezătorul și a promis să reveleze restul consemnării când oamenii vor deveni suficient de credincioși pentru a fi demni să-l primească (D&L 93:6-18). [Doctrină și legăminte 93:15] dezvăluie identitatea acelui Ioan despre care se vorbește…

Nu este aproape nicio îndoială că, atunci când și-a scris Evanghelia, preaiubitul ucenic a avut înaintea sa relatarea Botezătorului. Ucenicul Ioan fie a copiat, fie a parafrazat ceea ce scrisese profetul cu același nume înaintea lui. Cealaltă posibilitate este ca Domnul să-i fi revelat autorului Evangheliei cuvintele care fuseseră consemnate de mesagerul de mai înainte care a pregătit calea înaintea Sa” (Doctrinal New Testament Commentary, 3 volume [1966-1973], 1:70-71).

În Doctrină și legăminte 93:6-17, Domnul a oferit mai multe informații din consemnarea lui Ioan pentru a ne ajuta să înțelegem mai multe despre El. Ioan ne-a învățat că Isus Hristos a crescut din har în har, până când a primit plenitudinea slavei Tatălui.

Şi noi putem primi plenitudinea slavei Tatălui pe măsură ce urmăm exemplul lui Isus Hristos. Puteți marca expresiile din Doctrină și legăminte 93:19-20 care ne învață acest adevăr.

Doctrină și legăminte 93:21-39

Domnul Își instruiește slujitorii cum să primească adevăr și lumină.

Care sunt câteva dintre responsabilitățile de a fi primul născut într-o familie?

Imagine
Isus Hristos

Citiți Doctrină și legăminte 93:21-23 pentru a căuta ce a revelat Isus Hristos despre El Însuși.

Puteți marca cuvinte sau expresii din aceste versete care ne învață următoarea doctrină: Isus Hristos este Primul Născut dintre toți copiii de spirit ai Tatălui Ceresc.

Deoarece Isus Hristos este Primul Fiu de spirit Născut al Tatălui, El este „pus moștenitor” (Evrei 1:2) peste tot ceea ce are Tatăl. Totuși, El vrea ca toți copiii Tatălui Ceresc să aibă parte de această moștenire. Avem prilejul de a fi „împreună moștenitori cu Hristos” (Romani 8:17) și să fim numărați printre cei din „Biserica Primului Născut” (D&L 93:22; vezi, de asemenea, D&L 76:51-54). Vârstnicul Bruce R. McConkie ne-a învățat că „membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă care se dedică neprihănirii într-o așa măsură, încât să poată primi cele mai înalte rânduieli necesare exaltării, devin membri ai Bisericii Primului Născut” (Mormon Doctrine, a doua ediție [1966], p. 139). În acest mod, și noi putem primi tot ceea ce are Tatăl (vezi D&L 76:55; 84:37-38).

Potrivit celor relatate în Doctrină și legăminte 93:22, trebuie să fim născuți prin Isus Hristos pentru a fi părtași la slava Primului Născut. A fi născuți prin Isus Hristos înseamnă a fi renăscuți spiritual și curățați de toate păcatele prin puterea ispășirii.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, explicați de ce este important pentru voi să înțelegeți rolul lui Isus Hristos ca Primul Născut al Tatălui. Puteți, de asemenea, să scrieți sentimentele pe care le aveți față de Isus Hristos în timp ce vă gândiți ce înseamnă pentru voi rolul Său de Primul Născut al Tatălui.

Observați în Doctrină și legăminte 93:21 că Isus Hristos spune că „[El] a fost la început cu Tatăl”. Conform celor relatate în versetul 23, cine altcineva a fost la început cu Tatăl?

Doctrină și legăminte 93:23 se poate referi la toți copiii de spirit ai Tatălui Ceresc. Puteți înlocui cuvântul voi din acest verset cu numele vostru. Vă puteți scrie numele pe marginea scripturilor voastre și puteți trage o linie spre cuvântul voi.

În timp ce trăiam alături de Tatăl Ceresc și de Isus Hristos în viața premuritoare, am fost învățați de către Ei și am avut ocazia să acceptăm sau să respingem adevărul. Citiți Doctrină și legăminte 93:24-26 și căutați ce ne învață Domnul despre adevăr în aceste versete.

În spațiul pus la dispoziție, scrieți despre ceea ce învățați din definiția Domnului despre adevăr din versetul 24:

Observați cum este descris Satana în Doctrină și legăminte 93:25. Observați în ce fel caută acesta să ne influențeze denaturând adevărul și limitându-ne cunoașterea cu privire la adevăr. Spre deosebire de el, gândiți-vă ce învățăm despre Salvator în versetul 26.

Citiți Doctrină și legăminte 93:36-37 și identificați alte principii pe care le-a revelat Domnul cu privire la lumină și adevăr. Puteți marca expresia ”slava lui Dumnezeu este inteligența sau, cu alte cuvinte, lumina și adevărul” din versetul 36. Rețineți că Tatăl Ceresc și Isus Hristos au o plenitudine de slavă, ceea ce include o plenitudine a inteligenței sau a luminii și adevărului. Gândiți-vă în ce fel beneficiem de pe urma primirii luminii și adevărului în viețile noastre. Un beneficiu este acela că, primind lumină și adevăr, putem deveni ca Isus Hristos și ca Tatăl Ceresc. (Puteți scrie acest principiu pe marginea scripturilor voastre, lângă versetul 36.)

Imagine
Tatăl Ceresc și Isus Hristos.
  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieți de ce este important pentru voi să înțelegeți că, primind lumină și adevăr, putem deveni ca Isus Hristos și ca Tatăl Ceresc.

Citiți Doctrină și legăminte 93:27-28 și căutați ceea ce trebuie să facem pentru a primi adevăr și lumină. În ovalul din partea dreaptă a diagramei următoare, scrieți un principiu care ne învață cum putem primi adevăr și lumină.

Imagine
Lumină și întuneric în diagramă

Primind lumină și adevăr, putem deveni ca Isus Hristos și ca Tatăl Ceresc.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeți la următoarele întrebări:

    1. În ce fel ne ajută ținerea poruncilor să primim adevăr și lumină?

    2. Când ați simțit că ați primit adevăr și lumină ținând poruncile?

Atunci când trăiam cu Dumnezeu, înainte de a fi născuți pe pământ, aveam libertatea de a alege – abilitatea de a alege și de a acționa pentru noi înșine. Citiți Doctrină și legăminte 93:29-32, căutând felul în care folosirea libertății noastre de a alege ne influențează abilitatea de a primi lumină și adevăr.

Potrivit celor scrise în versetele 31-32, ce consecințe au loc dacă alegem să nu primim adevăr și lumină?

Aceste versete ne ajută să înțelegem că ne vom condamna și ne vom împiedica progresul spiritual refuzând să primim lumina care ne este disponibilă.

Putem să pierdem lumina și cunoașterea pe care le-am primit deja? Citiți Doctrină și legăminte 93:39 pentru a găsi un răspuns la această întrebare.

În ovalul din partea stângă a diagramei, scrieți un principiu care declară ce anume duce la pierderea luminii și adevărului.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, enumerați câteva exemple de tradiții sau activități pe care mulți oameni le desfășoară, în mod obișnuit, care ne pot face să pierdem din lumină și adevăr. Scrieți câteva propoziții explicând în ce fel ne-ar putea fi afectată abilitatea de a primi și păstra lumina și adevărul de la Tatăl nostru Ceresc de participarea la una dintre aceste tradiții.

Următorul scenariu poate ilustra în ce fel alegerile personale de a ne supune sau nu poruncilor lui Dumnezeu ne influențează abilitatea de a primi lumină și adevăr sau de a le pierde. Citiți următoarea relatare și identificați felul în care este afectată abilitatea Mariei de a primi lumină și adevăr de alegerile ei. Opriți-vă după fiecare paragraf și gândiți-vă de ce s-a schimbat situația Mariei.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieți despre importanța deciziilor pe care le luați în fiecare zi și cum afectează acestea lumina și adevărul pe care le primiți și păstrați.

Doctrină și legăminte 93:40-53

Domnul Își instruiește slujitorii să-și pună casele în ordine.

Imagine
Rugăciune în familie

Gândiți-vă în ce fel vă pot ajuta interacțiunile voastre cu părinții voștri sau cu ceilalți membri ai familiei să creșteți în lumină și adevăr.

Citiți Doctrină și legăminte 93:40 și identificați responsabilitatea pe care Dumnezeu le-a dat-o părinților.

În Doctrină și legăminte 93:41-48, Domnul i-a instruit pe Frederick G. Williams, Sidney Rigdon și pe Joseph Smith jr. să-și crească mai bine copiii în lumină și adevăr și în moduri în care își puteau pune familiile în ordine.

Citiți Doctrină și legăminte 93:49-50 pentru a căuta atenționarea dată de Domnul care se aplică tuturor familiilor. În timp ce studiați aceste versete, puteți marca unele cuvinte sau expresii care predau următorul principiu: Trebuie să ne rugăm totdeauna și să fim sârguincioși și preocupați acasă, altfel cel rău va avea putere asupra noastră.

Deși această atenționare este dată taților, ea se aplică și familiilor lor. Vârstnicul David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat în ce moduri putem fi mai sârguincioși și mai preocupați acasă:

„Propunerea numărul 1: Exprimați dragostea – și arătați-o.

Putem începe să fim mai sârguincioși și preocupați acasă spunând membrilor familiei, pe care îi iubim, că îi iubim. Asemenea exprimări nu trebuie să fie înflorite sau plictisitoare. Trebuie să exprimăm dragostea în mod sincer și frecvent

Dragi copii, când ați spus ultima oară părinților voștri că îi iubiți?

Trebuie să ne amintim că, atunci când spunem «Te iubesc», este doar începutul. Trebuie să o spunem, să fim convinși de aceasta, și, cel mai important, trebuie să arătăm în mod constant această dragoste. Trebuie atât să exprimăm, cât și să demonstrăm dragostea

Propunerea numărul 2: Depuneți mărturia – și trăiți potrivit acesteia.

De asemenea, noi putem deveni mai sârguincioși și preocupați acasă, depunându-ne mărturia față de cei pe care îi iubim, despre lucrurile care știm că sunt adevărate prin mărturia primită de la Duhul Sfânt. Mărturia depusă nu trebuie să fie foarte lungă sau elocventă

Şi, voi, iubiți copii, când a fost ultima oară când ați împărtășit mărturia voastră părinților și familiilor voastre?

Trebuie să ne amintim că depunerea unei mărturii, din inimă, este doar un început. Trebuie să depunem mărturia, să credem în ea și, cel mai important, trebuie să trăim, întotdeauna, potrivit principiilor ei. Este nevoie atât să declarăm mărturiile, cât și să trăim potrivit principiilor acestora…

Propunerea numărul 3: Fiți consecvenți.

Fiecare rugăciune în familie, fiecare episod din studiul scripturilor în familie și fiecare seară în familie este o linie trasată de pensulă pe pânza sufletelor noastre. Niciun eveniment nu poate să apară ca fiind impresionant sau memorabil. Dar… consecvența noastră în realizarea unor lucruri mici, fără legătură, poate conduce la rezultate spirituale importante… Consecvența este un principiu cheie atunci când punem temelia unei munci mărețe în viețile noastre personale și când devenim mai sârguincioși și preocupați în propriile noastre cămine („Mai sârguincioși și preocupați acasă”, Ensign sau Liahona, nov. 2009, p. 17-20).

  1. Ce credeți că înseamnă a fi „[sârguincios] și [preocupat] acasă” (D&L 93:50)? În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieți un lucru pe care îl veți face pentru a fi mai sârguincioși și preocupați acasă.

  2. În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârșitul temelor pentru astăzi, scrieți următoarele:

    Am studiat Doctrină și legăminte 93 și am încheiat această lecție în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri și cunoștințe pe care aș dori să le împărtășesc învăţătorului meu:

Tipărește