Seminar
Unitatea 29: ziua 1 – Doctrină şi legăminte 133:1-35


Unitatea 29: ziua 1

Doctrină şi legăminte 133:1-35

Introducere

În data de 3 noiembrie 1831, la două zile după ce Domnul l-a îndrumat pe Joseph Smith să publice Cartea poruncilor (vezi D&L 1, rezumatul secţiunii), profetul a primit revelaţia consemnată în Doctrină şi legăminte 133. Această revelaţie a fost inclusă în ediţia din anul 1835 a cărţii Doctrină şi legăminte, ca anexă, şi mai târziu i s-a atribuit un număr de secţiune. Cei care au lucrat la manuscris, au intenţionat iniţial ca revelaţia să fie o încheiere a revelaţiilor incluse în ediţia din anul 1835, în care secţiunea 1 era introducerea. Doctrină şi legăminte 133 va fi abordată în două lecţii. În această lecţie se studiază porunca Domnului care prevede ca oamenii Săi să se pregătească ei înşişi şi să-i pregătească pe alţii pentru a Doua Sa Venire. De asemenea, se studiază profeţiile privind evenimentele legate de a Doua Sa Venire şi domnia milenară.

Doctrină şi legăminte 133:1-15

Domnul porunceşte oamenilor Săi să se pregătească pentru a Doua Sa Venire.

Imagine
Isus Hristos

V-aţi dus vreodată la şcoală şi v-aţi dat seama că aţi uitat să vă pregătiţi pentru un test? Cum v-aţi simţit sau cum v-aţi simţi?

Cum vă simţiţi când ştiţi că v-aţi pregătit bine pentru un test?

Gândiţi-vă la evenimente viitoare importante pentru care trebuie să vă pregătiţi acum.

Citiţi Doctrină şi legăminte 133:1-3 şi aflaţi care este evenimentul pentru care trebuie să ne pregătim şi motivul pentru care trebuie să ne pregătim pentru el.

Vă poate ajuta să ştiţi că mențiunea „va coborî pe lume cu un blestem să judece” (D&L 132:2) se referă la Domnul pedepsindu-i pe cei ticăloşi la a Doua Sa Venire. Expresia „Îşi va dezvălui braţul Său sfânt” (D&L 133:3) se referă la Domnul arătând lumii tăria şi puterea Sa. Expresia „toate marginile pământului vor vedea salvarea Dumnezeului lor” (D&L 133:3) înseamnă că toţi oamenii vor vedea izbăvirea pe care Dumnezeu o va oferi celor care Îl urmează.

În timp ce studiaţi Doctrină şi legăminte 133, gândiţi-vă de ce sunt atât de importante a Doua Venire a lui Isus Hristos şi pregătirile noastre pentru aceasta.

Potrivit celor relatate în Doctrină şi legăminte 133:2, ce se va întâmpla cu cei nelegiuiţi sau ticăloşi la a Doua Venire a lui Isus Hristos? Răspundeţi la întrebare completând următoarea doctrină cu un lucru pe care îl învăţaţi din acest verset: La a Doua Sa Venire, Isus Hristos va veni .

Din aceste versete, învăţăm că cei ticăloşi şi nelegiuiţi nu vor fi pregătiţi pentru a Doua Venire a lui Isus Hristos. Ce putem face pentru a ne asigura că suntem pregătiţi?

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, faceţi temele de mai jos.

    1. Scrieţi următoarea afirmaţie: ne ajută să ne pregătim pentru a Doua Venire a lui Isus Hristos. Citiţi Doctrină şi legăminte 133:4-16 şi căutaţi expresiile care pot fi scrise în spaţiul liber de mai sus. În jurnalul vostru pentru studiul scripturilor, sub spaţiul liber, scrieţi cel puţin cinci expresii.

    2. Selectaţi una dintre acele expresii identificate în exerciţiul a. Explicaţi de ce este importantă această acţiune în pregătirea noastră pentru a Doua Venire a lui Isus Hristos.

    3. Explicaţi ce binecuvântări veţi primi acum prin punerea în practică a acţiunii identificate în exerciţiul b.

Citiţi din nou Doctrină şi legăminte 133:5, 7, 14. Puteţi marca expresiile similare pe care le observaţi în fiecare dintre aceste versete.

Pe vremea Vechiului Testament, cetatea Babilonului era un loc de mare ticăloşie. În aceste versete, Babilonul poate fi văzut ca simbol atât al ticăloşiei, cât şi al lucrurilor lumeşti.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarele întrebări:

    1. Ce vrea să însemne faptul că Domnul ne îndrumă să ieşim din Babilon?

    2. Care sunt modurile prin care putem ieşi din Babilon? Cum ne pot pregăti aceste lucruri pentru a Doua Venire?

Observaţi ce ne-a învăţat Domnul în Doctrină şi legăminte 133:15 despre cum trebuie să ieşim din Babilon. Domnul spune că, atunci când vine Mirele (vezi versetul 10), nu vom avea timp să facem în grabă lucrurile care trebuiau făcute mai demult. Acest lucru este similar cu mesajul predat prin intermediul pildei celor zece fecioare (vezi Matei 25:1-13; vezi, de asemenea, D&L 45:56-57. Cinci dintre fecioare au încercat să fie gata în grabă atunci când s-a făcut anunţul că venea Mirele, dar era prea târziu.

Observaţi, de asemenea, în Doctrină şi legăminte 133:15 ce ne-a avertizat Domnul să nu facem când ieşim din Babilon. Puteţi marca lucrurile pe care le aflaţi.

Cugetaţi la ce credeţi că înseamnă „să nu [ne uităm] înapoi” (D&L 133:15) după ce ne-am îndepărtat de influenţele păcătoase şi de cele lumeşti. Conceptul de a nu se uita înapoi se referă la încercarea de a părăsi în totalitate ticăloşia şi lucrurile lumeşti şi de a nu reveni la păcatele anterioare. Acest verset este o avertizare pentru noi să nu tânjim şi să nu ne întoarcem la stilul nostru de viaţă anterior.

Imagine
Fiu şi tată îndepărtându-se

Domnul ne-a poruncit să ne îndepărtăm de ticăloşie şi să nu ne uităm înapoi.

Pe marginea scripturilor voastre, în dreptul versetului 15, puteţi să scrieţi următorul adevăr: Dacă ne întoarcem la orice ticăloşie şi la păcatele din trecut, nu vom fi pregătiţi pentru a Doua Venire a Salvatorului.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarea întrebare: Ce pot face tinerii sfinţi din zilele din urmă ca „să nu se uite înapoi” în timp ce încearcă să progreseze spiritual şi să se apropie mai mult de Salvator?

Observaţi în Doctrină şi legăminte 133:9 că Domnul i-a îndrumat pe oamenii Săi să se adune în Sion – un loc fizic. Amintiţi-vă că Sion reprezintă, de asemenea, pe cei neprihăniţi – cei cu inima pură, uniţi şi devotaţi scopurilor lui Dumnezeu.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la întrebarea următoare: Ce încurajare i-aţi oferi cuiva care a ieşit din Babilon (ticăloşie şi lucruri lumeşti) şi se străduieşte să se îndrepte către Sion (neprihănire) pentru a-l ajuta să rămână credincios?

Dacă aţi absenta în ziua în care învăţătorul vostru anunţă că urmează să daţi un test important, ce aţi spera să facă un coleg pentru voi?

În Doctrină şi legăminte 133:4-15, Domnul i-a învăţat, de asemenea, pe sfinţi că, pregătirea lor pentru a Doua Venire include faptul de a-i ajuta şi pe alţii să se pregătească. Ce tip de muncă descrie Domnul în versetele 8-10?

Adresându-se misionarilor în devenire, vârstnicul Neil L. Andersen, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a vorbit despre o responsabilitate importantă pe care o au toţi membrii Bisericii:

Imagine
Vârstnicul Neil L. Andersen

„Una dintre responsabilităţile voastre importante este să ajutaţi la pregătirea lumii pentru a Doua Venire a Salvatorului…

Misiunea voastră va fi o ocazie sacră de a-i aduce pe alţii la Hristos şi de a-i ajuta să se pregătească pentru a Doua Venire a Salvatorului…

Lumea se pregăteşte pentru a Doua Venire a Salvatorului într-o mare măsură datorită lucrării Domnului prin misionarii Săi” („Pregătirea lumii pentru a Doua Venire”, Ensign sau Liahona, mai 2011, p. 49-51).

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, faceţi temele de mai jos.

    1. Răspundeţi la următoarele întrebări: Cum credeţi că faptul de a-i ajuta pe alții să se pregătească pentru a Doua Venire vă va ajuta şi pe voi să vă pregătiţi? Care sunt câteva dintre binecuvântările suplimentare de care vă veţi bucura în viaţă ajutându-i pe alţii să se pregătească pentru a Doua Venire?

    2. Recapitulaţi ceea ce aţi scris despre pregătirea pentru a Doua Venire a lui Isus Hristos. Scrieţi un lucru pe care simţiţi că trebuie să-l faceţi pentru a vă pregăti mai bine sau pentru a-i ajuta mai bine pe alţii să se pregătească pentru a Doua Venire. Scrieţi un plan prin care veţi realiza acest obiectiv.

Recitiţi Doctrină şi legăminte 133:16 şi identificaţi ce ne va ajuta să fim pregătiţi pentru a-L întâlni pe Domnul la venirea Sa. Încheiaţi formularea următorului principiu completând spaţiul liber cu acel cuvânt pe care-l identificaţi: În timp ce noi , ne pregătim să-L întâlnim pe Domnul.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarea întrebare: Cum ne ajută pocăinţa să ne pregătim pentru a Doua Venire?

Doctrină şi legăminte 133:17-35

Domnul revelează unele evenimente care au legătură cu a Doua Venire şi cu domnia Sa milenară.

În Doctrină şi legăminte 133:17-35, Domnul a anunţat unele dintre evenimentele care au legătură cu a Doua Venire şi cu domnia Sa milenară pe pământ. Citiţi aceste versete şi marcaţi evenimentele care vă atrag atenţia. La care dintre aceste evenimente v-ar plăcea să fiţi martori?

Unul dintre evenimentele identificate în Doctrină şi legăminte 133:21-29 este întoarcerea triburilor pierdute ale lui Israel. Vârstnicul Bruce R. McConkie, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat: „Cele zece triburi vor veni înapoi ca oricine altcineva: acceptând Cartea lui Mormon şi crezând în Evanghelia restaurată. Nu pot fi două organizaţii bisericeşti separate şi independente pe pământ în acelaşi timp; cel puţin nu în ziua în care guvernarea Bisericii este posibilă dintr-un singur loc. Preşedintele Bisericii deţine cheile prin care cele zece triburi vor fi conduse din ţările de nord în ţara lor natală din ţinutul palestinian. El, nu ei, va îndruma întoarcerea lor” (A New Witness for the Articles of Faith [1985], p. 520-521).

Doctrină şi legăminte 133:30-35 descrie unele dintre binecuvântările pe care oamenii de legământ ai Domnului le primesc, ca urmare a celei de-a Doua Veniri a Domnului. Datorită promisiunilor pe care Domnul le-a făcut lui Efraim (un fiu a lui Iosif) şi tribului său, descendenţii lui Efraim vor fi primii adunaţi în ultimele zile. Le-a fost încredinţată Evanghelia restaurată, precum şi autoritatea preoţiei şi cheile care le permit să îndrume munca de adunare a casei lui Israel. Obiectivul suprem al Domnului este de a ajuta întreaga familie a lui Dumnezeu să fie încoronată cu slavă şi să primească toate binecuvântările care se pot primi prin rânduielile Evangheliei.

Prin pocăinţă şi prin pregătirea noastră şi a celorlalţi pentru a Doua Venire a lui Isus Hristos, putem să aşteptăm cu bucurie venirea Sa şi să ne bucurăm de binecuvântările care rezultă datorită trăirii, acum, a unei vieţi neprihănite.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârşitul temelor pentru astăzi, scrieţi următoarele:

    Am studiat Doctrină şi legăminte 133:1-35 şi am încheiat această lecţie în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri şi cunoştinţe pe care aş dori să le împărtăşesc învăţătorului meu:

Tipărește