Seminar
Unitatea 17: ziua 3 – Doctrină și legăminte 81


Unitatea 17: ziua 3

Doctrină și legăminte 81

Introducere

La data de 8 martie 1832, Domnul i-a chemat pe Jesse Gause și Sidney Rigdon să slujească în calitate de consilieri ai lui Joseph Smith. O săptămână mai târziu, la 15 martie 1832, Domnul a dat revelația consemnată în Doctrină și legăminte 81. În această revelație, El a descris rolul consilierilor din Prima Președinție și i-a promis viață eternă lui Jesse Gause, dacă urma să rămână credincios până la sfârșit. Jesse Gause nu a rămas credincios iar Domnul i-a dat chemarea de a sluji drept consilier în Prima Președinție lui Frederick G. Williams, al cărui nume a fost ulterior inclus în această revelație.

Doctrină și legăminte 81

Domnul descrie rolul consilierilor din Prima Președinție.

De ce ne dă Domnul chemări în Biserica Sa? Care sunt binecuvântările pe care le primim dacă suntem credincioși în îndeplinirea unei chemări? Ce se întâmplă dacă cineva alege să nu își îndeplinească cu credință chemarea? Deși un conducător al Bisericii poate primi inspirație să cheme un membru al Bisericii într-o anumită poziție, depinde de acea persoană care primește chemarea s-o îndeplinească cu credință.

Citiți introducerea secțiunii Doctrină și legăminte 81 și căutați cine a fost chemat inițial să slujească în calitate de consilier în Președinția Înaltei Preoții (Prima Președinție) și ce s-a întâmplat cu acea persoană.

Jesse Gause a fost chemat să slujească în calitate de consilier în Președinția Înaltei Preoții (Prima Președinție) în luna martie a anului 1832. Şase luni mai târziu, la data de 1 august 1832, el a pornit într-o misiune împreună cu Zebedee Coltrin. Jesse a vorbit cu soția lui și a încercat să o convingă de adevărul Bisericii restaurate, dar ea a refuzat să i se alăture. La scurt timp după aceea, Zebedee, colegul misionar al lui Jesse, s-a îmbolnăvit foarte tare și a trebuit să se întoarcă în Kirtland, Ohio. Rămas singur, Jesse nu și-a încheiat misiunea și nu a rămas credincios în Biserică. El a fost excomunicat în decembrie 1832.

Potrivit introducerii secțiunii Doctrină și legăminte 81, pe cine a chemat Domnul să-l înlocuiască pe Jesse?

Puteți marca următoarea afirmație din introducerea secțiunii: „Revelația… trebuie privită ca un pas înainte spre organizarea oficială a Primei Președinții”. Domnul nu i-a arătat profetului Joseph Smith întreaga organizare a Bisericii într-o singură revelație. El a revelat diferite părți ale organizării pe măsură ce acest lucru era necesar și sfinții erau pregătiți să le primească. În luna martie a anului 1832, Domnul a revelat că sosise timpul pentru a organiza Președinția Înaltei Preoții.

În revelația consemnată în Doctrină și legăminte 81, Domnul a explicat un rol important al Primei Președinții. Citiți Doctrină și legăminte 81:1-2 și marcați cuvintele care ne învață că Președinția Înaltei Preoții deține cheile împărăției lui Dumnezeu pe pământ.

Rețineți faptul că aceste chei ale preoției reprezintă autoritatea de a prezida asupra Bisericii și de a îndruma utilizarea puterii preoției. Ulterior, a fost organizată Prima Președinție. Cheile împărăției sunt mereu deținute de Prima Președinție, prezidată de președintele Bisericii.

Imagine
Președintele Joseph Fielding Smith

Președintele Joseph Fielding Smith a explicat ce pot să facă, în zilele noastre, membrii Primei Președinții datorită cheilor împărăției: „Aceste chei reprezintă dreptul președinției; ele reprezintă puterea și autoritatea de a conduce și de a îndruma toate lucrările Domnului pe pământ. Cei care le dețin au puterea de a conduce și de a controla modul în care slujesc toți ceilalți în cadrul preoției” („Eternal Keys and the Right to Preside”, Ensign, iulie 1972, p. 87).

Imagine
Prima Președinție

Prima Președinție, 2013

O modalitate prin care Prima Președinție îndrumă și guvernează Biserica este prin învățăturile sale.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieți un exemplu despre modul în care ați fost binecuvântați datorită învățăturilor Primei Președinții.

Citiți Doctrină și legăminte 81:3 pentru a căuta ce i-a spus Domnul lui Frederick G. Williams să facă în calitate de consilier în Prima Președinție.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieți titlul Un consilier în Prima Președinție. Sub acest titlu, menționați responsabilitățile pe care le-ați identificat în versetul 3. În plus, scrieți ce credeți că înseamnă pentru un consilier să fie „credincios în [sfaturi]” președintelui său.

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă ca un consilier să fie „credincios în [sfaturi]” președintelui, aveți în vedere ce ne-a învățat președintele Gordon B. Hinckley despre felul în care trebuie să se sfătuiască un consilier cu președintele.

Imagine
Președintele Gordon B. Hinckley

„[Un consilier] este asistent al președintelui

Ca asistent, consilierul nu este președintele. Nu își însușește atribuții și nu ia decizii înaintea președintelui său.

În adunările președinției, fiecare consilier este liber să se exprime în mod liber cu privire la toate problemele aduse în atenția președinției. Totuși, este prerogativa președintelui să ia decizia și este responsabilitatea consilierilor să-l susțină în acea decizie. Astfel, decizia sa devine decizia lor, indiferent de ideile lor anterioare” („In… Counsellors There Is Safety”, Ensign, nov. 1990, p. 49).

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeți la următoarele întrebări:

    1. În cel fel o poate ajuta pe o persoană care slujește în calitate de consilier într-o președinție din cadrul Bisericii faptul de a înțelege îndatoririle de consilier?

    2. De ce trebuie consilierii dintr-o președinție să îl sprijine și să-l întărească pe președinte?

    3. Ce puteți face pentru a sluji eficient într-o președinție dacă și când aveți această ocazie?

Domnul i-a oferit o promisiune minunată lui Frederick G. Williams dacă urma să fie credincios în chemarea sa. Citiți Doctrină și legăminte 81:4 și găsiți promisiunea.

În acest context, expresia „[a] promova slava… [Domnului] tău” înseamnă că, fiind credincioși chemărilor noastre, îi putem ajuta pe oameni să-L onoreze și să-L preaslăvească pe Domnul. Această promisiune ni se aplică și nouă. Puteți scrie următorul principiu pe marginea scripturilor voastre: Dacă suntem credincioși în chemările noastre, putem realiza mult bine pentru alții și putem promova gloria lui Dumnezeu.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeți la următoarele întrebări:

    1. În ce fel putem face un mare bine altor oameni slujind cu credință în chemările noastre din cadrul Bisericii?

    2. Când ați văzut membri ai Bisericii făcând mult bine altora deoarece au fost credincioși în chemările lor? Scrieți lucrurile pe care le-ați observat.

    3. În ce fel puteți promova slava lui Dumnezeu slujind cu credință în chemările voastre din cadrul Bisericii?

Citiți Doctrină și legăminte 81:5 și căutați celălalt sfat pe care l-a dat Domnul lui Frederick G. Williams.

Conform celor spuse de Domnul lui Frederick G. Williams în versetul 5, ce putem învăța referitor la faptul de a fi credincioși în chemările noastre din Biserică sau de a fi membri credincioși ai Bisericii?

Imagine
Vârstnicul Marvin J. Ashton

Următoarea declarație a vârstnicului Marvin J. Ashton, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, vă poate ajuta să înțelegeți sfatul Domnului: „În Doctrină și legăminte 81:5, versetul poate fi înțeles ca fiind îndemnul Domnului făcut lui Frederick G. Williams de a oferi tărie celor slabi (de a-i «[ajuta] pe [cei] slabi»), de a oferi încurajare celor care sunt obosiți sau descurajați (de a «[înălța] mâinile obosite») și de a oferi curaj și tărie celor ai căror genunchi se clatină și ale căror inimi se tem” („Strengthen the Feeble Knees”, Ensign, nov. 1991, p. 70).

Imagine
Femeie în scaun cu rotile alături de o tânără fată
  1. Descrieți în jurnalul pentru studiul scripturilor o experiență în care ați fost înălțați spiritual sau întăriți de altcineva. Apoi, menționați trei lucruri pe care le puteți face pentru a-i „[ajuta] pe [cei] slabi, [a înălța] mâinile obosite și [a întări] genunchii care se clatină”. Scrieți un obiectiv de a ajuta pe cineva în această săptămână făcând unul dintre lucrurile din lista voastră.

Citiți Doctrină și legăminte 81:6-7 și căutați binecuvântările pe care i le-a promis Domnul lui Frederick G. Williams dacă urma să fie credincios până la sfârșit.

Această promisiune vi se aplică și vouă. Dacă alegeți să fiți credincioși Domnului, ceea ce include faptul de a fi credincioși în chemările voastre și a-i ajuta pe cei din jurul vostru, și voi veți fi demni de binecuvântările Domnului.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârșitul temelor pentru astăzi, scrieți următoarele:

    Am studiat Doctrină și legăminte 81 și am încheiat această lecție în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri și cunoștințe pe care aș dori să le împărtășesc învățătorului meu:

Tipărește