Seminar
Unitatea 13: ziua 4 – Doctrină și legăminte 59


Unitatea 13: ziua 4

Doctrină și legăminte 59

Introducere

În data de 7 august 1831, când se afla în Ținutul Jackson, Missouri, profetul Joseph Smith a primit revelația consemnată în Doctrină și legăminte 59. În această revelație, Domnul a prezentat așteptările Sale pentru sfinții care ajunseseră recent în Sion, inclusiv cele referitoare la respectarea în modul corespunzător a zilei de sabat. Domnul a confirmat, de asemenea, că cei care țin poruncile Sale vor primi binecuvântări spirituale și temporale.

Doctrină și legăminte 59:1-4

Domnul descrie binecuvântările pe care le va da sfinților credincioși din Sion.

Polly Knight, mama lui Newel Knight, a făcut parte dintr-un grup de sfinți care au călătorit aproximativ 1.450 de kilometri din Kirtland, Ohio, până în Ținutul Jackson, Missouri. Sora Knight s-a îmbolnăvit grav în drum spre Missouri, dar nu a fost de acord să renunțe la călătorie, spunând că cea mai mare dorință a ei este să ajungă pe pământul Sionului și să fie îngropată acolo. Fiul ei Newel a consemnat că, la un moment dat, în timpul călătoriei lor, el „a cumpărat cherestea pentru a face un sicriu în caz că ar fi murit înainte de a ajunge la destinația [lor] – atât de repede avansa boala. Dar Domnul a împlinit dorința inimii ei și a trăit și a stat pe acel pământ” (Scraps of Biography: Tenth Book of the Faith-Promoting Series [1883], p. 70; vezi, de asemenea, History of the Church, 1:199). Sora Knight a murit la două săptămâni după ce a ajuns în Ținutul Jackson, Missouri (Sion).

  1. În ziua în care Polly Knight a murit, profetul Joseph Smith a primit revelația consemnată în Doctrină și legăminte 59. Imaginați-vă că ați fost rugați să rostiți o cuvântare la înmormântarea surorii Knight. Citiți Doctrină și legăminte 59:1-2 și căutați expresii pe care le-ați putea împărtăși în cadrul cuvântării voastre și care ar avea însemnătate pentru prietenii ei și pentru cei dragi. În jurnalul pentru studiul scripturilor, consemnați cel puțin două dintre aceste expresii și explicați care este legătura dintre ele și Polly Knight.

Observați că, în versetul 1, Domnul adresează revelația sfinților care, la fel ca Polly Knight, s-au supus poruncii Sale de a veni pe pământul Sionului cu ochiul îndreptat numai către slava Sa. Puteți marca această expresie în scripturile voastre. Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă a avea ochiul îndreptat numai către slava lui Dumnezeu, faceți următoarea activitate:

Ţineți pumnul relaxat (suficient încât degetul vostru mare și restul degetelor să înceapă să se suprapună). Închideți un ochi și priviți la ilustrația cu Salvatorul de pe această pagină prin mica deschizătură creată cu ajutorul mâinii. Apoi, deschideți-vă și celălalt ochi și priviți ilustrația cu ambii ochi. Remarcați tot ceea ce se află în câmpul vostru vizual când folosiți ambii ochi. Ce este diferit atunci când priviți ilustrația cu un singur ochi?

Imagine
Isus Hristos

Folosind drept analogie ceea ce ați învățat în această activitate, ce credeți că înseamnă a avea ochiul îndreptat numai către slava lui Dumnezeu?

Citiți Doctrină și legăminte 59:3-4 și căutați atât binecuvântările temporale (pământești), cât și pe cele spirituale promise celor care se supun Domnului cu ochiul îndreptat numai către slava Sa. Aveți în vedere că, în versetul 4, Domnul a promis că avea să-i binecuvânteze pe sfinții Săi credincioși cu „porunci care nu vor fi puține”. De ce credeți că Domnul a promis aceste binecuvântări când unii oameni nu consideră poruncile ca fiind binecuvântări? Cugetați la modul în care ați fost binecuvântați deoarece ați respectat poruncile.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, pe o pagină, faceți două coloane. Numiți o coloană Binecuvântări temporale și pe cealaltă Binecuvântări spirituale. Scrieți binecuvântările pe care le identificați în Doctrină și legăminte 59:1-4 în coloana corespunzătoare.

Pe marginea scripturilor voastre, puteți scrie următorul principiu: Dacă ținem poruncile cu ochiul îndreptat numai către slava lui Dumnezeu, atunci vom fi binecuvântați atât temporal, cât și spiritual. Căutați alte exemple ale acestui principiu pe măsură ce continuați să studiați Doctrină și legăminte 59.

Doctrină și legăminte 59:5-8

Domnul le dă porunci sfinților.

Imagine
Tinere fete zâmbind

Domnul a continuat această revelația dându-le sfinților din Sion mai multe porunci. Citiți Doctrină și legăminte 59:5 și marcați prima poruncă pe care a dat-o Domnul: Noi trebuie să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima și cu tot sufletul, cugetul și tăria noastră.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeți la următoarele întrebări:

    1. Ce credeți că înseamnă a-L iubi pe Domnul cu toată inima și cu tot sufletul, cugetul și tăria?

    2. Care sunt câteva dintre acțiunile sau atitudinile pe care le-ați putea observa la oamenii care Îl iubesc pe Domnul cu toată inima și cu tot sufletul, cugetul și tăria lor?

Gândiți-vă cum poate influența această poruncă de a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima și cu tot sufletul, cugetul și tăria noastră modul în care răspundem la poruncile lui Dumnezeu. Împărtășiți unui membru al familiei sau unui prieten un moment în care dragostea voastră pentru Domnul a influențat o decizie pe care ați luat-o. Puteți întreba persoana cu care vorbiți despre cum i-a influențat dragostea față de Domnul modul în care privește poruncile Sale.

Doctrină și legăminte 59:6-8 conține alte porunci pe care Domnul le-a dat sfinților în acel moment. Pe măsură ce citiți aceste versete, cugetați la modul în care ținerea acestor porunci ne permite să arătăm dragostea noastră față de Domnul.

În Doctrină și legăminte 59:6, Domnul a făcut referire la crimă și a spus că nu trebuie să „[facem] nimic asemănător”. În ce mod este avortul „asemănător” crimei? (Vezi Fideli credinței: referințe pentru Evanghelie [2004], p. 17-18.)

Doctrină și legăminte 59:9-19

Domnul îi învață pe sfinți despre ziua de sabat.

Domnul a dat o poruncă care îi poate ajuta pe sfinți să-L pună pe Dumnezeu pe primul loc în viețile lor și să întărească relația lor cu El. Citiți Doctrină și legăminte 59:9-10 și identificați porunca subliniată de Domnul în aceste versete.

În versetul 9, Domnul a promis o mare binecuvântare celor care țin ziua de sabat sfântă. Recapitulați versetul 9 și identificați promisiunea dată de Domnul. Poate fi util să știți că a fi „neîntinat de lume” se referă la a fi curat de starea păcătoasă a lumii. Pe baza a ceea ce ne învață acest verset, completați următorul principiu cu propriile cuvinte: Dacă noi , ne va ajuta să .

Imagine
Vârstnicul Mark E. Petersen

Referitor la această poruncă de a ține ziua de sabat sfântă, vârstnicul Mark E. Peterson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a declarat: „Felul în care respectăm sau nu respectăm sabatul este o măsură perfectă a atitudinii noastre față de Domnul și față de suferințele Lui în Ghetsimani, față de moartea Lui pe cruce și față de învierea Sa din morți. Este un semn care indică dacă suntem cu adevărat creștini sau dacă nivelul nostru de convertire este atât de superficial încât comemorarea sacrificiului Sau ispășitor înseamnă puțin sau nimic pentru noi” („The Sabbath Day”, Ensign, mai 1975, p. 49).

Cum Îi arătați Domnului dragostea voastră pentru El în ziua de sabat?

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, împărtășiți cum ținerea zilei de sabat sfinte v-a dat sau vă poate da putere să deveniți curați și să rămâneți curați de păcatele lumii.

Doctrină și legăminte 59:9-15 ne ajută să înțelegem scopul sabatului și ce putem face pentru a ține sfântă această zi. Citiți, cu atenție, versetele 9-15 pentru a căuta să dobândiți o înțelegere mai profundă asupra modurilor în care putem ține ziua de sabat sfântă. De exemplu, în versetul 9, puteți identifica faptul că „[a merge] la casa de rugăciuni” (a merge la biserică) este o parte importantă a ținerii zilei de sabat sfinte. Vedeți ce alte cunoștințe puteți dobândi pe măsură ce studiați aceste versete. (Poate fi util să știți că expresia „a exprima devoțiunea voastră” din versetul 10 înseamnă a preaslăvi sau a ne demonstra dragostea și loialitatea. De asemenea, nota de subsol 12a explică faptul că termenul ofrande se referă la a da din „timp, talente sau resurse în serviciul lui Dumnezeu și al aproapelui”. Cuvântul resurse se referă, în general, la bani sau materiale donate Bisericii.)

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieți cel puțin șase lucruri pe care le-ați descoperit în Doctrină și legăminte 59:9-15 despre ținerea zilei de sabat sfinte. Acestea pot include faptele și atitudinile pe care ar trebui să le avem sau care sunt scopurile zilei sfinte a Domnului. După ce completați lista voastră, cugetați la modul în care ținerea zilei de sabat sfinte în unul dintre aceste aspecte a influențat relația voastră cu Domnul.

În Doctrină și legăminte 59:15-19, Domnul a promis binecuvântări celor care cinstesc ziua Sa sfântă.

  1. Scrieți un țel personal cu privire la ce veți face pentru a vă ajuta să țineți ziua de sabat sfântă.

Doctrină și legăminte 59:20-24

Domnul promite binecuvântări pământești și eterne celor credincioși.

Care sunt câteva dintre modurile în care v-a binecuvântat Dumnezeu de curând? Pentru care dintre binecuvântările primite sunteți foarte recunoscători? Citiți Doctrină și legăminte 59:20-21 și identificați ce simte Dumnezeu cu privire la faptul de a ne binecuvânta și cum trebuie să-I răspundem. Ce înseamnă pentru voi să știți că Dumnezeu este mulțumit când vă binecuvântează?

Doctrină și legăminte 59:21 ne învață că Îl supărăm pe Dumnezeu când nu ne exprimăm recunoștința față de El și nu ținem poruncile Sale. Supărarea și mânia lui Dumnezeu, descrise în acest verset, sunt dovezi ale iubirii Sale față de noi. El este supărat atunci când noi suntem nerecunoscători sau nesupuși, deoarece aceste atitudini ne îndepărtează de El.

Cugetați la modurile în care relația noastră cu Dumnezeu poate fi deteriorată când nu Îi mulțumim pentru binecuvântările noastre.

Domnul a încheiat această revelație repetând dorința Sa de a ne binecuvânta atât în această viață, cât și în cea care va veni. Citiți Doctrină și legăminte 59:23-24 și identificați cum îi va binecuvânta Domnul pe cei care țin poruncile Sale.

De-a lungul restului acestei zile sau mâine, cugetați la multele moduri în care Dumnezeu v-a binecuvântat deoarece ați ținut poruncile Sale. Căutați ocazii de a arăta dragostea și recunoștința voastră față de El.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârșitul temelor pentru astăzi, scrieți următoarele:

    Am studiat Doctrină și legăminte 59 și am încheiat această lecție în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri și cunoștințe pe care aș dori să le împărtășesc învăţătorului meu:

Tipărește