Seminar
Unitatea 7: ziua 2 – Doctrină și legăminte 27


Unitatea 7: ziua 2

Doctrină și legăminte 27

Introducere

Emma Smith și alte 12 persoane, inclusiv Newel Knight și soția lui, Sally, au fost botezați în ziua de 28 iunie 1830, în Colesville, New York. Totuși, ei nu au fost confirmați atunci, deoarece o gloată locală a întrerupt adunarea și profetul Joseph Smith a fost arestat „sub acuzația de a fi o persoană indisciplinată care făcea zarvă în țară prin predicarea Cărții lui Mormon etc.” (vezi History of the Church, 1:87-88). Joseph a fost absolvit de toate acuzațiile, dar gloata l-a mai ținut departe de Colesville până în luna august a anului 1830, când a putut în cele din urmă să-i confirme pe cei mai mulți dintre noii convertiți. Apoi, Joseph Smith s-a întors la casa lui din Harmony, Pennsylvania.

La începutul lunii august a anului 1830, Newel Knight și soția lui au călătorit spre Harmony pentru a-i vizita pe Joseph și Emma Smith. Deoarece Sally Knight și Emma încă nu fuseseră confirmate, s-a hotărât ca ele să fie confirmate și ca cei prezenți să ia din împărtășanie împreună. Când a plecat pentru a obține vin pentru împărtășanie, profetul Joseph Smith s-a întâlnit cu un mesager ceresc și a primit revelația din Doctrină și legăminte 27 (vezi History of the Church, 1:106).

Doctrină și legăminte 27:1-4

Domnul oferă instrucțiuni cu privire la simbolurile împărtășaniei.

Ce ați gândi dacă ați vedea coji de cartofi folosiți pentru împărtășanie?

Președintele Ezra Taft Benson a vizitat zonele distruse de război din Europa, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial. În acea vreme, hrana era insuficientă și mulți oameni făceau eforturi doar pentru a supraviețui. Lipsa de alimente i-a determinat pe membrii Bisericii să se adapteze căutând să folosească la împărtășanie altceva. Președintele Benson își amintea: „Nu-i pot uita pe sfinții francezi care, neavând posibilitatea să obțină pâine, foloseau coji de cartofi pentru simbolurile împărtășaniei” („Prepare for the Days of Tribulation”, Ensign,, nov. 1980, p. 33-34).

  1. Citiți Doctrină și legăminte 27:1-2 și identificați ceea ce i-a spus îngerul lui Joseph Smith despre simbolurile împărtășaniei. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeți la următoarele întrebări:

    1. De ce credeți că, în condițiile sfinților francezi, era admis să se folosească altceva decât pâine ca simbol al împărtășaniei?

    2. Potrivit celor relatate în Doctrină și legăminte 27:2, care sunt lucrurile asupra cărora ar trebui să ne concentrăm când luăm din împărtășanie?

Scrieți principiul următor completând spațiile libere: Când luăm din , noi trebuie să sacrificiul ispășitor al lui Isus Hristos.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeți la următoarele întrebări:

    1. Ce credeți că înseamnă să luați din împărtășanie „cu privirea îndreptată numai către slava [lui Dumnezeu]”?

    2. Cum puteți să vă aduceți aminte mai bine de ispășirea Salvatorului în timp ce luați din împărtășanie?

În Doctrină și legăminte 27:3-4 Domnul l-a avertizat pe Joseph Smith să nu folosească vin sau altă băutură tare (nicio băutură toxică) pentru împărtășanie dacă era procurat de la dușmanii lor. Numai vin care a fost făcut de către sfinți putea fi folosit (aceasta a fost cu mai mult de doi ani înainte de a fi fost revelat Cuvântul de înțelepciune [D&L 89]). Astăzi, la împărtășanie, se folosește apă în loc de vin.

Doctrină și legăminte 27:5-14

Domnul va lua din nou din împărtășanie pe pământ.

Meditați la modul în care experiența voastră de a lua din împărtășanie ar putea fi diferită dacă ați face acest lucru în prezența Salvatorului.

Când Salvatorul a prezentat rânduiala împărtășaniei apostolilor Săi la Cina cea de taină, El a profețit că va veni o zi când se va întoarce pe pământ și va lua din nou din împărtășanie cu apostolii Săi (vezi Matei 26:26-29).

De-a lungul istoriei, Domnul a dat puterea preoției bărbaților neprihăniți pentru a-i ajuta să administreze rânduielile Evangheliei Sale. El a dat, de asemenea, cheile preoției conducătorilor preoției pentru ca ei să poată conduce, controla și guverna folosirea preoției Sale pe pământ.

  1. În Doctrină și legăminte 27:5-12 noi aflăm despre cei care vor fi prezenți la această adunare de împărtășanie cu Isus Hristos. Citiți aceste versete și, în jurnalul pentru studiul scripturilor, faceți o listă cu persoanele care vor participa la această adunare și, dacă este menționat, ce chei sau responsabilități au ei.

Citiți Doctrină și legăminte 27:13 și identificați ce chei i-a dat Domnul profetului Joseph Smith. Puteți marca expresia „dispensația Evangheliei pentru zilele din urmă; și pentru plenitudinea timpurilor”. Din acest verset, noi învățăm că dispensația plenitudinii timpurilor aduce împreună toate cheile Evangheliei, rânduielile și adevărurile dispensațiilor trecute.

O dispensație este o perioadă de timp în care Domnul dezvăluie doctrinele Evangheliei Sale, rânduielile și preoția. Este o perioadă „în care Domnul are cel puțin un slujitor autorizat pe pământ care deține preoția sfântă și cheile și care are împuternicirea divină de a face cunoscută Evanghelia locuitorilor pământului. Când acest lucru se întâmplă, Evanghelia este dezvăluită, din nou, astfel încât oamenii din acea dispensație să nu fie nevoiți să depindă, în principiu, de dispensațiile trecute pentru cunoașterea planului salvării” (Bible Dictionary, „Dispensations”).

Dispensația noastră este ultima dispensație. Ea este numită, deseori, „dispensația plenitudinii timpurilor”, pentru că toate cheile preoției pe care Domnul le-a dezvăluit pentru binecuvântarea copiilor Săi au fost restaurate (vezi Efeseni 1:10). Profetul Joseph Smith este conducătorul acestei dispensații, la fel cum Adam, Enoh, Noe și Moise au fost conducătorii altor dispensații ale Evangheliei.

Citiți Doctrină și legăminte 27:14 și identificați cine va mai fi prezent la adunarea de împărtășanie cu Salvatorul.

Ce credeți că a vrut să spună Salvatorul prin „toți cei pe care Tatăl Meu Mi i-a dat din lume”?

Imagine
Vârstnicul Bruce R. McConkie

Vârstnicul Bruce R. McConkie a afirmat: „Fiecare persoană credincioasă din întreaga istorie a lumii, fiecare persoană care a trăit astfel încât să merite viața eternă în împărăția Tatălui va fi prezentă și va lua, împreună cu Domnul, din împărtășanie” (The Promised Messiah: The First Coming of Christ [1978], p. 595).

  1. Scrieți numele vostru sub numele enumerate deja în lista din jurnalul pentru studiul scripturilor. Apoi, răspundeți la întrebarea următoare: Cum vă simțiți știind că ați putea fi prezenți în această adunare de împărtășanie împreună cu Domnul?

Doctrină și legăminte 27:15-18

Domnul ne-a poruncit să ne îmbrăcăm cu toată armura lui Dumnezeu.

Doctrină și legăminte 27:15-18 conține sfatul care ne va ajuta să devenim demni pentru a primi binecuvântările Domnului, inclusiv binecuvântarea de a participa la adunarea de împărtășanie, menționată în versetele 4-14.

Ce ați dori să purtați, dacă ați ști că veți merge într-o bătălie?

  1. Citiți Doctrină și legăminte 27:15 și scrieți răspunsurile la următoarele întrebări în jurnalul pentru studiul scripturilor:

    1. Ce ne-a sfătuit Domnul să facem pentru a ne pregăti pentru bătăliile noastre spirituale?

    2. Domnul a promis că, dacă luăm asupra noastră toată armura lui Dumnezeu, vom putea să ne împotrivim în ziua cea rea. La ce credeți că se referă „ziua cea rea”? Ce credeți că înseamnă „[să rezistăm]” în momentul acela?

Studiați Doctrină și legăminte 27:15-18 și etichetați fiecare piesă a armurii din diagrama alăturată cu cuvinte sau expresii din aceste versete.

Imagine
Armura lui Dumnezeu
  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeți la următoarele întrebări:

    1. De ce credeți că Domnul ne invită să ne îmbrăcăm cu toată armura lui Dumnezeu?

    2. Cum ne pot apăra atributele asociate cu fiecare piesă a armurii împotriva ispitei și a lucrurilor rele?

    3. În ce mod v-ați simțit protejați în viața voastră când ați căutat să vă îmbrăcați cu armura lui Dumnezeu?

Gândiți-vă ce-ați putea face pentru a vă îmbrăca mai mult cu întreaga armură a lui Dumnezeu gândindu-vă la aspectele din viața voastră care necesită să fie îmbunătățite.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârșitul temelor pentru astăzi, scrieți următoarele:

    Am studiat Doctrină și legăminte 27 și am încheiat această lecție în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri și cunoștințe pe care aș dori să le împărtășesc învățătorului meu:

Tipărește