Diacon în vârstă de 12 ani
Fiecare dintre noi, ca fii ai lui Dumnezeu, ne putem îndeplini misiunea şi destinul nostru.
Dragii mei fraţi în preoţie, la început, aş dori să mă adresez fiecărui diacon în vârstă de 12 ani care ia parte la sesiunea preoţiei din cadrul conferinţei generale. Oriunde v-aţi afla, doresc să salut prezenţa voastră şi să vă spun sau să vă reamintesc de experienţa pe care preşedintele Gordon B. Hinckley a avut-o când era, ca şi voi, un diacon în vârstă de 12 ani.
Din biografia lui, citim: „Nu după mult timp după ce a fost rânduit diacon, el a luat parte la prima adunare a preoţiei în cadrul ţăruşului, împreună cu tatăl lui. S-a simţit puţin stânjenit, găsindu-şi un loc pe rândul din spate, în capela celei de-a zecea episcopii, în timp ce… [tatăl lui] (care slujea în preşedinţia ţăruşului) şi-a ocupat locul pe podium. La deschiderea adunării, trei sau patru sute de bărbaţi prezenţi s-au ridicat în picioare şi au cântat imnul triumfător al lui William W. Phelps… „Lăudă celui ales de Iehova! / Isus l-a uns profet să ne fie. Numit în această dispensaţie, / Regi, naţiuni o să i se închine”.
Reflectând la acea experienţă, preşedintele Hinckley a spus: „S-a întâmplat ceva înlăuntrul meu în timp ce i-am auzit pe acei bărbaţi credincioşi cântând. Am fost profund impresionat. Am avut un sentiment care era greu de descris. Am simţit că m-a cuprins o putere mare, atât emoţională, cât şi spirituală. Nu mai simţisem niciodată înainte o asemenea putere în nicio altă experienţă din Biserică. Am simţit în inimă convingerea că bărbatul despre care cântau a fost într-adevăr un profet al lui Dumnezeu. Am ştiut, atunci, prin puterea Duhului Sfânt, că Joseph Smith a fost, într-adevăr, un profet al lui Dumnezeu”1.
Acea experienţă avută de preşedintele Hinckley, ca diacon în vârstă de 12 ani, a fost „una de care el îşi va aminti tot restul vieţii sale”2. Mă rog ca experienţa pe care o veţi avea acum să fie una de care să vă amintiţi tot restul vieţii voastre.
Acum, vă invit pe toţi să priviţi la această remarcabilă sculptură turnată în bronz, intitulată „Banca diaconului”. Pentru cei care nu o pot vedea, „Banca diaconului” reprezintă cinci diaconi prinşi într-un moment neprevăzut de ei, când stăteau pe o bancă la Biserică.
Ce vedeţi când îi priviţi pe cei cinci diaconi? Acum, în timp ce citesc declaraţiile a doi foşti preşedinţi ai Bisericii, vă voi pune întrebarea puţin diferit; ce puteţi vedea?
Preşedintele Joseph Fielding Smith a declarat: „Tinerii noştri… reprezintă nobilimea din Ceruri, o generaţie aleasă care are un destin divin. Spiritele lor au fost rezervate să vină în această zi când Evanghelia este pe pământ şi când Domnul are nevoie de slujitori curajoşi să ducă mai departe această lucrare măreaţă din zilele din urmă”.3
Preşedintele Spencer W. Kimball a declarat: „Creştem o generaţie regală… care are de făcut lucruri deosebite”.4
În lumina acestor declaraţii profetice, dacă extindem viziunea noastră dincolo de cei cinci diaconi pe o bancă pentru a-i include pe toţi tinerii din Preoţia aaronică, atunci ce putem vedea?
Am încredere şi mă rog să putem vedea potenţialul lor divin; să-i putem vedea mergând înainte ca deţinători ai sfintei preoţii şi ca misionari predicând Evanghelia nepieritoare5 prin Spirit6… „naţiunilor de pe pământ”7; să-i putem vedea ca soţi şi taţi credincioşi şi ca „slujitori curajoşi” şi „conducători” ai Bisericii şi ai împărăţiei lui Dumnezeu în aceste zile din urmă!
Pentru ca noi să ne imaginăm mai clar destinul divin al acestei generaţii regale alese, trebuie doar să reflectăm la Isus când era în vârstă de 12 ani, şi S-a dus la Ierusalim cu părinţii, pentru a sărbători praznicul Paştelor8.
Cine era acest băiat de 12 ani? Care era misiunea şi destinul Său? Şi cum era El capabil să realizeze acestea?
Noi declarăm şi scripturile confirmă că El a fost şi este Isus Hristos, Fiul Dumnezeului Cel Viu9, Care „a venit pe lume… pentru a fi răstignit pentru lume, pentru a purta păcatele lumii, şi pentru a sfinţi lumea şi a o curăţa de toate nedreptăţile;10 „pentru ca salvarea să poată veni la copiii oamenilor chiar prin credinţa în numele Lui;11 şi că, tânăr fiind, El „creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor;12 că El „a crescut cu fraţii Săi, şi s-a întărit, şi a aşteptat să vină vremea slujirii Lui ”13 şi că El „a fost ispitit ca şi noi”14. Într-adevăr, El S-a confruntat cu „ispite de toate felurile”15, dar „nu le-a luat în seamă”16. Şi atunci când S-a confruntat cu Lucifer „tatăl tuturor minciunilor”17, „stăpânul păcatului”18, Isus nu a fost doar apărat de cunoaşterea scripturilor, ci şi de supunerea Sa absolută faţă de cuvântul şi voinţa Tatălui Său19, şi El a poruncit, spunând: „Pleacă, Satano”. Căci este scris: ‘Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti’”.20
Acum, în ceea ce priveşte felul cum a fost El capabil să îndeplinească misiunea şi destinul Lui, gândiţi-vă la aceste cuvinte ale lui Isus, care a spus: „Când veţi înălţa pe Fiul omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt, şi că nu fac nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu. Cel ce M-a trimis, este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut”21.
Fiecare dintre noi, ca fii ai lui Dumnezeu22, ne putem îndeplini misiunea şi destinul nostru, ceea ce ne este făcut cunoscut clar prin aceste cuvinte ale Domnului către profetul Joseph Smith: „Adevărat, astfel spune Domnul: Se va întâmpla că fiecare suflet care abandonează păcatele sale, şi vine la Mine, şi cheamă numele Meu, şi se supune glasului Meu, şi ţine poruncile Mele… [poate] veni la Tatăl în numele Meu şi la timpul potrivit, să primească plenitudinea Sa”23.
Astfel vă mărturisesc şi vă las mărturia mea că preşedintele Thomas S. Monson este, într-adevăr, un profet al lui Dumnezeu şi că el şi consilierii lui din Prima Preşedinţie şi Cvorumul Celor Doisprezece Apostoli sunt profeţi, văzători şi revelatori, în numele sacru al lui Isus Hristos, amin.