Vârstnicul Lawrence E. Corbridge

din Cei Şaptezeci

Vârstnicul Lawrence Edward Corbridge recunoaşte dependenţa sa faţă de Domnul.

„Hristos este singura noastră speranţă şi orice speranţă a noastră şi singura cale prin care putem face tot ceea ce ne-a cerut să facem”, spune el. „Putem avea deplină încredere că El ne va ajuta să reuşim.”

Vârstnicul Corbridge a obţinut această mărturie în anii săi de slujire în Biserică, fiind episcop, înalt consilier, preşedinte de ţăruş şi preşedinte al Misiunii Santiago Nord, Chile, din anul 2002 până în anul 2005.

S-a născut la 6 aprilie 1949, părinţii lui fiind Ivan Corbridge şi Agnes Howe Corbridge şi a crescut în Provo, Utah, Statele Unite. Din anii 1968 până în 1970 a slujit cu timp deplin în Misiunea Nord, Argentina.

El a primit licenţa în conducerea afacerilor şi a obţinut doctoratul în ştiinţe juridice de la Universitatea Brigham Young. După absolvire, şi-a început cariera în drept şi când a fost chemat în Primul Cvorum al Celor Şaptezeci, el deţinea acţiuni şi era avocat senior la o firmă de avocatură din oraşul Salt Lake.

S-a căsătorit cu Jacquelyn Shamo în Templul Provo, Utah, la 21 decembrie 1974. Tânăr fiind, vârstnicul Corbridge şi-a petrecut verile muncind la ferme de vite în Idaho şi Utah, unde a învăţat să iubească aerul liber, o dragoste pe care a împărtăşit-o cu soţia sa şi cu cei cinci fii prin diferite activităţi, inclusiv alpinismul, mersul cu pluta pe râuri, schiul şi alunecarea pe zăpadă cu planşa.

„Cunoaşterea, caracterul şi relaţiile, în special cu familia, sunt printre puţinele lucruri din viaţă care într-adevăr au importanţă”, spune el. Şi un alt lucru este acela de „a ne aminti întotdeauna de Hristos”.

Vârstnicul Corbridge continuă: „Noi ne angajăm în fiecare săptămână să facem acest lucru când luăm din împărtăşanie. Câteodată nu reuşim. Cu toate acestea, Domnul spune să ne bizuim pe El în fiecare gând. Astfel, fie că lucrăm pentru a susţine familia, fiind mame şi casnice, fie că suntem într-un spital şi mai avem de trăit doar şase luni, aceasta rămâne problema noastră esenţială – să ne amintim de El şi să facem ceea ce ar face El“.