Cei Doisprezece
Pentru ca Biserica să fie Biserica Sa, trebuie să existe un Cvorum al celor Doisprezece care să deţină cheile.
La scurt timp după moartea preşedintelui Gordon B. Hinckley, cei 14 bărbaţi, apostoli cărora le-au fost conferite cheile împărăţiei, s-au adunat împreună în camera de sus a templului pentru a reorganiza Prima Preşedinţie a Bisericii. Nu a existat nicio întrebare şi nicio ezitare referitor la ceea ce urma să aibă loc. Ştiam că apostolul senior urma să fie preşedintele Bisericii. Şi în acea adunare sacră, Thomas Spencer Monson a fost susţinut în calitate de preşedinte al Bisericii de către Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. El şi-a numit şi chemat consilierii. Ei au fost, de asemenea, susţinuţi şi fiecare în parte a fost rânduit şi a primit autoritate. Preşedintelui Monson i s-a conferit în mod aparte autoritatea de a exercita toate cheile autorităţii preoţiei. Acum, aşa cum indică scripturile, el este singurul om de pe pământ care are dreptul să exercite toate cheile. Dar noi, în calitate de apostoli, le deţinem cu toţii. Un singur bărbat din rândul nostru este chemat şi rânduit şi el este cel care devine preşedintele Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. El a fost deja, de mulţi ani, chemat, rânduit şi susţinut ca profet, văzător şi revelator.
Odată cu chemarea preşedintelui Uchtdorf în Prima Preşedinţie, în cadrul Celor Doisprezece a existat un loc neocupat şi, de aceea, ieri, am susţinut un membru nou al Cvorumului celor Doisprezece, pe vârstnicul D. Todd Christofferson. El face acum parte din această frăţie sfântă în acest cerc sacru, iar cercul este acum complet. Chemarea de apostol datează de pe vremea Domnului Isus Hristos.
Am susţinut, de asemenea, un număr de membri din cadrul Celor Şaptezeci. Şi-au ocupat deja locurile. Scripturile indică faptul că responsabilitatea Cvorumului celor Doisprezece este aceea de a conduce toate treburile Bisericii şi, atunci când au nevoie de ajutor, ei trebuie „să-i cheme, pe Cei Şaptezeci, şi nu pe alţii”.1 Iar acum avem opt Cvorumuri ale celor Şaptezeci împrăştiate în întreaga lume, mai mult de 300 din Cei Şaptezeci, toţi deţinând autoritatea necesară pentru a face tot ceea ce-i instruiesc Cei Doisprezece.
Însuşi Domnul a fost Cel care a pus în mişcare acest tipar de administrare:
„S-a dus în munte să Se roage, şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu.
Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi, şi a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli”.2
Andrei îl auzise vorbind pe Ioan, a alergat la fratele său, Simon şi i-a spus: „‘Noi am găsit pe Mesia’…
Şi l-a adus la Isus. Isus l-a privit, şi i-a zis: ‘Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa’, (care, tălmăcit, înseamnă Petru)”.3
Simon şi fratele său, Andrei, aruncau mrejele în mare; Iacov şi Ioan, fiii lui Zebedei, îşi dregeau mrejele; Filip şi Bartolomeu; Matei, un publican sau vameş; Toma, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Canaanitul, Iuda, fratele lui Iacov şi Iuda Iscarioteanul –ei au alcătuit Cvorumul celor Doisprezece.4
El i-a zis fiecăruia: „Vino şi urmează-Mă”.5
I-a spus lui Petru: „Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri”.6
Şi le-a spus Celor Doisprezece: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl”.7
Le-a dat apostolilor Săi „putere şi stăpânire peste toţi dracii, şi să vindece bolile. Apoi i-a trimis să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu, şi să tămăduiască pe cei bolnavi… pretutindeni”.8
Şi a spus: „[Cei] Doisprezece deţin cheile pentru a deschide autoritatea împărăţiei Mele în cele patru colţuri ale pământului şi, după aceasta, pentru a trimite cuvântul Meu la fiecare făptură”.9
Isus i-a întrebat odată pe ucenicii Săi: „‘Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?’…
Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: ‘Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!’”.10
Când Isus a predicat în sinagogă, mulţi ucenici au zis: „‘Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?’…
Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi, şi nu mai umblau cu El.
Atunci Isus a zis celor doisprezece: ‘Voi nu vreţi să vă duceţi?’
‘Doamne’, I-a răspuns Simon Petru, ‘la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice’”.11
După răstignire, apostolii şi-au amintit că El le spusese că ar trebui ca ei să rămână în Ierusalim.12 Apoi, a venit ziua Cincizecimii, acel eveniment măreţ în care au primit Duhul Sfânt.13 Au primit „cuvântul prorociei făcut şi mai tare”14 şi „oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt”.15 Şi, astfel, ei au devenit desăvârşiţi.
Cunoaştem puţine lucruri despre călătoriile lor şi ştim locul şi modul în care au murit câţiva dintre ei. Iacov a fost ucis în Ierusalim de către Irod. Petru şi Paul au murit în Roma. Tradiţia spune că Filip a călătorit spre est. Mai mult de-atât nu cunoaştem.
S-au împrăştiat, au predicat, au depus mărturie şi au întemeiat Biserica. Şi au murit pentru crezurile lor, iar, după moartea lor, au început secolele întunecate ale apostaziei.
Cel mai preţios lucru ce s-a pierdut în timpul apostaziei a fost autoritatea deţinută de Cei Doisprezece – cheile preoţiei. Pentru ca Biserica să fie Biserica Sa, trebuie să existe un Cvorum al celor Doisprezece care să deţină cheile şi să le confere altora.
În cele din urmă, au avut loc Prima viziune şi restaurarea Preoţiei lui Melhisedec de către Petru, Iacov şi Ioan.16
Primei Preşedinţii şi Cvorumului celor Doisprezece li s-a spus mai târziu:
„… adevărat vă spun vouă, cheile dispensaţiei, pe care aţi primit-o, au venit de la strămoşi şi, în cele din urmă, v-au fost trimise din cer vouă
… iată ce mare este chemarea voastră. Purificaţi-vă inimile şi veşmintele voastre, ca nu cumva sângele acestei generaţii să fie cerut de la voi”.17
Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă restaurată, se afla la început atunci când a fost organizată Prima Preşedinţie, urmată de Cvorumul celor Doisprezece Apostoli format din oameni obişnuiţi, iar, apoi, de Cvorumurile celor Şaptezeci. Media de vârstă a acelui prim Cvorum al celor Doisprezece era de 28 de ani.
De atunci a existat o linie neîntreruptă a autorităţii. Cheile preoţiei conferite apostolilor au fost tot timpul deţinute de membrii Primei Preşedinţii şi ai Cvorumului celor Doisprezece.
Ieri, vârstnicul D. Todd Christofferson a devenit cel de-al 96-lea apostol care slujeşte în Cvorumul celor Doisprezece în această dispensaţie. El va fi rânduit apostol şi i se vor conferi toate cheile preoţiei conferite celorlalţi 14 profeţi, văzători şi revelatori – apostoli ai Domnului Isus Hristos.
În 1976, în Copenhaga, Danemarca, a avut loc o conferinţă generală de zonă. După sesiunea de încheiere, preşedintele Spencer W. Kimball a dorit să viziteze capela Vor Frue unde se găsesc statuile ce-L înfăţişează pe Hristos şi pe cei doisprezece apostoli, sculptate de Thorvaldsen. Vizitase acel loc cu câţiva ani în urmă şi a vrut să mergem cu toţii acolo pentru a le vedea.
În partea frontală a bisericii, în spatele altarului, se află cunoscuta statuie a lui Hristos, având mâinile deschise în faţă şi, oarecum întinse, observându-se, vizibil, urmele cuielor şi rana din coastă. De-o parte şi de cealaltă se află statuile apostolilor, Petru fiind în faţă, în dreapta, iar ceilalţi apostoli urmând în ordine.
Majoritatea grupului se afla alături de custode, aproape de partea din spate a capelei. Mă aflam în faţă, lângă statuia lui Petru, împreună cu preşedintele Kimball, cu vârstnicul Rex D. Pinegar şi cu Johan Helge Benthin, preşedintele ţăruşului Copenhaga.
În mâna lui Petru, sculptat în marmură, se găseşte un set de chei. Preşedintele Kimball a arătat către acele chei şi a explicat ce simbolizează. Apoi, într-o manieră pe care n-am să o uit niciodată, s-a întors către preşedintele Benthin şi cu o fermitate neobişnuită şi-a îndreptat degetul către el şi a spus: „Vreau ca dumneavoastră să le spuneţi tuturor celor din Danemarca faptul că eu deţin cheile! Noi deţinem adevăratele chei şi le folosim în fiecare zi”.
Nu voi uita niciodată acea declaraţie, acea mărturie a profetului. Influenţa a fost puternică din punct de vedere spiritual; impresia lăsată a fost de neşters.
Am mers în spatele capelei unde se afla restul grupului. Arătând către statui, preşedintele Kimball i-a spus custodelui: „Aceştia sunt apostolii cei morţi”. Arătând către mine, a spus: „Aici sunt apostolii în viaţă. Vârstnicul Packer este un apostol. Vârstnicul Thomas S. Monson şi vârstnicul L. Tom Perry sunt apostoli şi eu sunt apostol. Suntem apostoli în viaţă.
Aţi citit în Noul Testament despre Cei Şaptezeci, iar aici se află doi dintre Cei Şaptezeci în viaţă, vârstnicul Rex D. Pinegar şi vârstnicul Robert D. Hales”.
Custodele, care până la acel moment nu afişase nicio emoţie, a început, deodată, să plângă.
Am simţit că avusesem o experienţă foarte specială.
„Noi credem în aceeaşi organizare care exista în Biserica din vechime, şi anume: apostoli, profeţi, preoţi, învăţători, evanghelişti şi aşa mai departe”.18
Când Cei Şaptezeci sunt rânduiţi, deşi nu sunt rânduiţi ca apostoli şi nici nu deţin chei, ei au autoritate, iar Cei Doisprezece au datoria „să-i cheme, pe Cei Şaptezeci, şi nu pe alţii, pentru a completa diversele chemări pentru propovăduirea şi administrarea Evangheliei”.19
Astăzi sunt 308 membri în Cei Şaptezeci, organizaţi în 8 cvorumuri. Ei reprezintă 44 de ţări şi vorbesc 30 de limbi.
Nu auzim ca în alte biserici creştine să se exercite cheile preoţiei. Pare neobişnuit faptul că suntem descrişi de unii ca nefiind creştini, când suntem singurii care au autoritatea şi organizaţia pe care a întemeiat-o Hristos.
Cei Doisprezece din zilele noastre sunt oameni foarte obişnuiţi. Luaţi fiecare în parte, ei nu sunt oameni ieşiţi din comun, cum n-au fost nici primii Doisprezece, dar, priviţi ca un întreg, Cei Doisprezece sunt un grup de o mare putere.
Noi, apostolii, avem profesii diferite. Suntem oameni de ştiinţă, avocaţi, învăţători.
Vârstnicul Nelson a fost un chirurg cardiolog care a iniţiat proceduri noi. A efectuat mii de operaţii chirurgicale. Mi-a spus că i-a garantat fiecărui pacient care a suferit o operaţie pe cord că inima le va funcţiona până la sfârşitul vieţii.
Câţiva membri din acest Cvorum au fost în cadrul armatei – un marinar, cadre din infanteria marină, piloţi.
În cadrul Bisericii, au avut diferite chemări: învăţători de acasă, învăţători, misionari, preşedinţi de cvorum, episcopi, preşedinţi de ţăruşi, preşedinţi de misiune şi, cel mai important, soţi şi taţi.
Cu toţii sunt studenţi şi învăţători ai Evangheliei lui Isus Hristos. Dragostea noastră pentru Salvator şi pentru copiii Tatălui Său şi mărturia noastră că El este în fruntea Bisericii sunt lucrurile care ne unesc.
Aproape toţi membrii din Cei Doisprezece vin din medii modeste de viaţă, la fel cum a fost atunci când Hristos se afla aici. Cei Doisprezece care sunt în viaţă sunt uniţi în predicarea Evangheliei lui Isus Hristos. Când chemarea a venit, fiecare şi-a lăsat mrejele, simbolic vorbind, şi l-a urmat pe Domnul.
Ne amintim de afirmaţia preşedintelui Kimball: „Viaţa mea este asemenea pantofilor mei – să se uzeze prin slujire”.20 Acest lucru este valabil pentru toţi membrii din cadrul Celor Doisprezece. Noi, de asemenea, ne uzăm în slujirea faţă de Domnul şi facem acest lucru de bunăvoie. Pentru noi şi pentru familiile noastre nu este o viaţă uşoară.
Nu este posibil să descriem în cuvinte contribuţia, slujirea, sacrificiul oferite de soţiile conducătorilor preoţiei din întreaga lume.
Cu ceva vreme în urmă, soţia mea şi sora Ballard au trecut printr-o operaţie la spate extrem de dureroasă. Amândouă sunt bine; niciuna nu s-a plâns. Soţia mea a fost cel mai aproape de a se plânge atunci când a spus: „Nu este distractiv!”.
„Este îndatorirea Celor Doisprezece” – sub îndrumarea Primei Preşedinţii – „să-i rânduiască şi să-i organizeze pe toţi ceilalţi oficianţi ai Bisericii, conform revelaţiei”.21
Acum avem mijloace prin care le putem predica şi mărturisi conducătorilor şi membrilor din întreaga lume cu ajutorul tehnologiei. Dar, pentru a conferi cheile autorităţii conducătorilor preoţiei în acel şir neîntrerupt „prin aşezarea mâinilor”22, indiferent de locul în care se află în lume, unul dintre noi trebuie să fie acolo de fiecare dată.
Domnul a spus: „Şi din nou, Eu vă spun vouă că toţi pe care îi veţi trimite în numele Meu, prin glasul fraţilor voştri, Cei Doisprezece, recomandaţi şi autorizaţi legal de voi, vor avea puterea să deschidă uşa împărăţiei Mele oricărei naţiuni la care îi veţi trimite”.23
Scripturile îi descriu pe Cei Doisprezece ca fiind „consilieri care călătoresc”.24
Nu sunt cu nimic mai diferit faţă de fraţii din Cei Doisprezece, din Cei Şaptezeci şi din Episcopat alături de care am slujit în aceşti 47 de ani spunându-vă că toate consemnările arată că am fost în Mexic, America Centrală şi de Sud de peste 75 de ori, în Europa de peste de 50 de ori, în Canada de 25 de ori, în insulele Pacificului de 10 ori, în Asia de 10 ori şi în Africa de patru ori; de asemenea, de două ori în China; în Israel, în Arabia Saudită, în Bahrain, în Republica Dominicană, India, Pakistan, Egipt, Indonezia şi în multe alte locuri de pe glob. Unii au călătorit chiar mai mult decât atât.
Deşi apostolii deţin toate cheile preoţiei, toţi conducătorii şi membrii deopotrivă pot primi revelaţie personală. Într-adevăr, se aşteaptă ca ei să o găsească prin intermediul rugăciunii şi să acţioneze în conformitate, prin credinţă.
„Căci prin El… avem intrare la Tatăl, într-un Duh.
Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,
fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos”.25
Acum, poate că vârstnicul Christofferson se întreabă, la fel cum am făcut şi eu, de ce o persoană ca mine ar trebui să fie rânduită la sfânta apostolie.
Sunt multe atribute care îmi lipsesc. În efortul meu de a sluji, sunt foarte multe lucruri care lipsesc. Există numai un singur lucru, un singur atribut pe care îl pot explica. Asemenea lui Petru şi tuturor acelora care, de-atunci, au fost rânduiţi, eu am acea mărturie.
Ştiu că Dumnezeu este Tatăl nostru. El i L-a prezentat pe Fiul Său Isus Hristos lui Joseph Smith. Vă declar că eu ştiu că Isus este Hristosul. Ştiu că El trăieşte. S-a născut la jumătatea timpului. A predicat Evanghelia Sa şi a trecut prin încercări. A suferit, a fost răstignit şi a înviat a treia zi. El, asemenea Tatălui Său, are un trup din carne şi oase. El Şi-a înfăptuit ispăşirea. Despre El mărturisesc. Sunt martorul Său. Mărturisesc aceasta în numele lui Isus Hristos, amin.