Reclădirea credinţei în sânul familiei
Familiile statornice oferă structura ce ţine societatea laolaltă pentru beneficiul întregii omeniri.
Cunoscând „marele plan al fericirii”1, avem şansa şi, de asemenea, responsabilitatea de a ajuta la reclădirea credinţei în sânul familiei.
În multe feluri, datoria noastră este comparabilă cu a celor care lucrează în domeniul medicinei sau al cercetărilor ştiinţifice. Pe baza unor legi prestabilite, ei hotărăsc cum poate fi uşurată suferinţa, precum şi cum poate fi îmbunătăţită viaţa.
În sfera credinţelor religioase, bărbaţii şi femeile credincioase pot ajuta, folosind principii2 dovedite, la vindecarea unei inimi frânte, la redarea speranţei şi a siguranţei unei minţi îngrijorate.
Succesul cercetătorului a fost realizat când s-a conformat cu ceea ce numim deseori legile naturii. Marii cercetători de ieri şi de azi nu au creat legile legate de aceste procese existente în mod firesc, ci le-au descoperit.
Într-o scrisoare către corinteni, apostolul Pavel a formulat o întrebare profundă referitor la sursa capacităţii intelectuale a omului: „Cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, în afară de duhul omului, care este în el?”3.
Cu ajutorul logicii şi a învăţăturii, cunoaşterea este mărită, iar înţelegerea sporită. Prin acest proces, teoriile şi legile sunt descoperite şi acceptate ca fiind adevărate.
Un lucru ce devine clar minţilor luminate este acela că sunt legi care menţin viaţa şi vieţuitoarele într-o balanţă. Descoperirea legilor fizicii şi adaptarea la ele duc spre progres, permiţând omului să se ridice la niveluri mai înalte de realizare, decât ar fi altfel posibil.
Eu cred că această premisă este valabilă şi în privinţa standardelor eticii şi a valorilor morale. Este, de altfel, responsabilitatea noastră să ne apărăm căminele ca pe un centru de învăţare unde astfel de virtuţi pot fi întipărite printr-o atmosferă de dragoste şi prin puterea exemplului.4
Preşedintele Thomas S. Monson a spus: „Tineretul… are nevoie de mai puţine critici şi de mai multe modele de urmat”5.
Reflectând asupra vieţii mele, am înţeles felul în care am dobândit apreciere faţă de valorile importante care sunt necesare pentru dezvoltarea unui caracter bun. Unde am învăţat despre loialitate, integritate şi siguranţă? Am învăţat despre aceste calităţi acasă, prin exemplul dat de părinţii mei. Cum am dobândit apreciere faţă de valoarea slujirii altruiste? Am dobândit-o, observând şi bucurându-mă de devotamentul mamei faţă de familia sa. Unde am învăţat despre onoare şi respect faţă de fiicele lui Dumnezeu? Am învăţat prin exemplul dat de tatăl meu.
Acasă am învăţat principiile de a trăi chibzuit şi de a avea o atitudine demnă faţă de muncă. Încă mi-o imaginez pe mama petrecând nopţi la rând acasă, folosind o maşină de cusut manuală pentru a coase pantofi pentru o fabrică de încălţăminte din zonă. Făcea aceasta nu pentru a-şi cumpăra ceva, ci să ajute la asigurarea sprijinului financiar ca fratele meu şi cu mine să putem merge la facultate. Mai târziu a spus cum acest act de slujire a fost o sursă de împlinire pentru dumneaei.
Tatăl meu a fost un om harnic şi înţelept. M-a învăţat cum să tai lemne cu un ferăstrău manual, cum să înlocuiesc sau cum să mai adaug un ştecher la prelungitor, precum şi multe alte îndemânări.
Toate aceste lecţii au avut un subiect comun: să nu fi niciodată mulţumit cu mai puţin decât poţi face din răsputeri.
Mi-am dezvoltat capacitatea de a lua decizii importante vorbind cu părinţii mei şi învăţând din sfatul lor. În plus, la cele menţionate anterior: să fi răspunzător, să-ţi pese de alţii, să ai curajul de a căuta ocazii de a învăţa, iar lista tot n-ar fi completă.
Mi s-a prezentat Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos în adolescenţă de către Pamela care, mai târziu, avea să-mi fie soţie. Ea m-a ajutat ca viaţa să mi se transforme dintr-un simplu cântec într-o simfonie ambiţioasă.6
M-am bucurat de 67 de ani de fericire în viaţa de cuplu şi de familie, 21 de ani ca fiu în casa părinţilor mei şi 46 de ani ca soţ, culminând cu bucuria de a fi tată şi bunic. Ce-ar putea cineva să spere mai mult? Simplu spus, de aceste şanse asemănătoare se poate bucura oricine.
Revenind la învăţăturile lui Pavel consemnate în Corinteni, găsim aceste cuvinte:
„Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu [doar dacă are] Duhul lui Dumnezeu…
Dar omul firesc nu primeşte lucrurile… lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte”7.
Cercetătorii îşi dobândesc, în mare parte, cunoaşterea prin cercetări, făcând experimente şi cu ajutorul minţii.
Ucenicii lui Hristos îşi primesc mărturia studiind cuvintele Lui, văzând lucrările Sale, punând în practică principiile Evangheliei şi prin primirea spiritului de inspiraţie.8
„În om, duhul, suflarea Celui Atotputernic, dă priceperea.”9
Chiar dacă adevărurile spirituale par mai puţin tangibile, pentru o inimă umilă, impactul lor este de necontestat. Este important să înţelegem că legile naturii nu au fost stabilite pe baza popularităţii. Ele au fost întemeiate şi se bazează pe stânca realităţii.
Sunt şi adevăruri morale care sunt dinainte de crearea acestei lumi.10 Ele sunt esenţa într-un plan divin care, atunci când este descoperit şi urmat, aduce multă bucurie şi speranţă în călătoria noastră prin viaţa muritoare.11
De exemplu, eu cred, aşa cum se spune în „Familia: o declaraţie oficială către lume”12 şi aşa cum este explicat prin revelaţie divină, faptul că familia şi căsătoria sunt rânduite de Dumnezeu. În scripturi se spune: „De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup”13.
Oameni înţelepţi au asigurat o moştenire din a învăţa din trecut. Noi trebuie să lăsăm generaţiilor viitoare o fundaţie bazată pe credinţa în sânul familiei, aşa cum este explicată de divinitate.14
Nu trebuie să uităm vreodată că libertatea şi fericirea, în toate aspectele vieţii, vin datorită înţelegerii şi trăirii în armonie cu principiile Evangheliei veşnice. Acestea ne asigură o fundaţie sigură pe care să clădim o viaţă rodnică şi fericită pe deplin.15
Respectând modelul descris în tot planul Tatălui, am putut să experimentez ce înseamnă a trăi „în fericire”16 şi „cu bucurie [a] scoate… apă din fântânile salvării”17.
Salvatorul ne-a învăţat: „Eu am venit ca [ei] să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug”18.
Concepţia sau atitudinea noastră pot să restricţioneze câteodată capacitatea noastră de a ne bucura de şansele cele mai mari ale vieţii.
Se poate adresa întrebarea: „Dar cei care n-au avut parte de un cadru familial bun?”.
Familiile statornice oferă structura ce ţine societatea laolaltă pentru beneficiul întregii omeniri, chiar şi pentru cei care simt că trăiesc în condiţii mai puţin favorabile.
Celor cărora fac ceea ce li se spune19 şi se roagă cu răbdare pentru o astfel de sociabilitate20, le împărtăşesc cuvintele simple şi liniştitoare ale Helenei Steiner Rice:
Când Dumnezeu face o promisiune, rămâne de-a pururi adevărată,
Căci, orice promite Dumnezeu, El va face fără îndoială.
Când eşti deziluzionat şi-orice speranţă-i pierdută,
Aminteşte-ţi promisiunile lui Dumnezeu şi credinţa ta va fi reaprinsă.21
Mă rog să putem sta laolaltă, având curaj şi convingere, ca apărători ai familiei, dar ce ne este oferit de Dumnezeu. În numele lui Isus Hristos, amin.