Tradiţii drepte
Tradiţiile pe care le creăm în familiile noastre vor face să le fie mai uşor copiilor noştri să-i urmeze pe profeţii în viaţă?
De când îmi pot aminti, tatăl meu purta un inel frumos cu un rubin roşu pe mâna stângă. Inelul a fost transmis singurului meu frate. Presupun că va deveni o tradiţie în familia noastră – o moştenire transmisă din generaţie în generaţie. Va fi o tradiţie bună, însoţită de amintiri frumoase.
Fiecare dintre noi are tradiţii în familia lui. Unele dintre acestea sunt materiale. Unele dintre ele au importanţă profundă. Cele mai importante tradiţii sunt legate de felul în care ne trăim viaţa şi vor dura dincolo de noi, influenţând şi modelând vieţile copiilor noştri. În Cartea lui Mormon, citim despre lamaniţii care erau profund afectaţi de tradiţiile strămoşilor lor. Regele Beniamin a spus că ei erau un popor care nu ştia nimic despre principiile Evangheliei „şi nici nu [credeau] în ele atunci când le [învăţau], din cauza tradiţiilor strămoşilor, care nu erau corecte” (Mosia 1:5).
Ce fel de tradiţii avem noi ? Unele dintre ele s-ar putea să vină de la strămoşii noştri şi, acum, noi le transmitem propriilor noştri copii. Sunt ele ceea ce am dori noi să fie? Sunt ele bazate pe fapte neprihănite şi pe credinţă? Sunt ele de natură lumească sau sunt veşnice? Creăm noi intenţionat tradiţii drepte sau acceptăm cu pasivitate orice ni se întâmplă în viaţă? Sunt tradiţiile noastre create ca răspuns la mesajele vehemente ale lumii sau sunt ele influenţate de vocea liniştită şi slabă a Spiritului? Tradiţiile pe care le creăm în familiile noastre vor face să le fie mai uşor copiilor noştri să-i urmeze pe profeţii în viaţă sau ele vor face să le fie şi mai greu?
Cum am putea stabili caracterul tradiţiilor noastre? Scripturile ne dau un model măreţ. În Mosia 5:15 se declară: „De aceea, aş vrea să fiţi neclintiţi şi nestrămutaţi, făcând întotdeauna lucruri bune din abundenţă”.
Îmi place aceasta, deoarece ştim că tradiţiile sunt formate de-a lungul vremii, în timp ce repetăm aceleaşi fapte de nenumărate ori. Când suntem neclintiţi şi hotărâţi să facem ceea ce este bine, tradiţiile noastre devin puternic înrădăcinate în neprihănire. Dar am o întrebare. Cum determinăm ceea ce este bine sau, mai important, ceea ce este destul de bine? O altă scriptură care ne dă puţin mai multe informaţii se găseşte în 3 Nefi 6:14. În ea se vorbeşte despre oameni „care au fost convertiţi la credinţa cea mai dreaptă; şi ei nu s-au îndepărtat de aceasta, căci erau fermi şi neclintiţi şi nemişcaţi, dorind din tot sufletul să ţină poruncile Domnului”.
Noi învăţăm faptul că această convertire a noastră la „credinţa cea mai dreaptă” precede capacitatea noastră de a rămâne fermi, neclintiţi şi nestrămutaţi în ţinerea poruncilor. Această convertire este o credinţă fermă în Isus Hristos, care este Mântuitorul nostru. O mărturie despre aceasta se află în Cartea lui Mormon, care este o „altă mărturie despre Isus Hristos”. Ea merge mână în mână cu Biblia, proclamând divinitatea şi misiunea lui Isus Hristos ca şi realitatea unui Tată care trăieşte în Ceruri. Fiecare profet din aceste cărţi sacre ne dă mărturia lui personală despre aceste lucruri, precum şi învăţături cu privire la modul în care trebuie să ne trăim viaţa pentru a ne folosi de ispăşire şi a găsi atât pacea, cât şi fericirea personală.
Există o singură cale de a ne converti. Aceasta este obţinerea unei mărturii a Spiritului în timp ce studiem adevăratele scripturi care mărturisesc despre Isus Hristos. Ea vine în timp ce ne rugăm şi în timp ce postim. Ea vine numai atunci când avem o dorinţă profundă de a cunoaşte adevărul. Motivarea noastră trebuie să fie căutarea în mod sincer a adevărului şi nu justificarea faptelor noastre prin reproşuri aduse scripturilor, învăţăturilor profeţilor sau Bisericii. Eforturile noastre trebuie să fie îndreptate spre ascultarea interpretărilor Spiritului, şi nu spre a lua în seamă ceea ce înţelege lumea. Trebuie să fim dornici să ne deschidem inima şi mintea, să acceptăm căile Domnului şi, dacă este necesar, să ne schimbăm viaţa. Convertirea noastră personală vine când începem să trăim în felul în care doreşte Domnul să trăim – neclintiţi şi nestrămutaţi – în ţinerea tuturor poruncilor, nu numai a celor care sunt convenabile. Aceasta devine, apoi, un proces de perfecţionare, pe măsură ce ne străduim să facem în fiecare zi puţin mai bine decât în ziua precedentă. Astfel, tradiţiile noastre devin tradiţii ale neprihănirii.
Vă voi invita pe dumneavoastră, toţi, să vă acordaţi un moment pentru a reflecta la tradiţiile din viaţa noastră şi la modul în care ele ar putea afecta familiile noastre. Tradiţiile noastre privind respectarea sabatului, rugăciunea în familie, studierea scripturilor în familie, slujirea şi activitatea în Biserică, la fel ca şi modelele de respect şi loialitate în cămin vor avea un mare efect asupra copiilor noştri şi asupra viitorului lor. Dacă în calitatea noastră de părinţi ne bazăm pe învăţăturile din scripturi şi pe învăţăturile profeţilor din zilele din urmă, nu putem merge pe un drum greşit. Dacă de fiecare dată când există o problemă, inimile noastre se întorc în primul rând şi întotdeauna spre Tatăl nostru din Ceruri pentru îndrumare, vom fi într-un loc sigur. Dacă şi copiii noştri ştiu ceea ce credem şi susţinem cu fermitate, şi noi totdeauna susţinem lucrarea şi voinţa Domnului, atunci ştim că suntem în situaţia în care ar trebui să fim.
Acum, lucrul important este ca noi să lucrăm constant pentru a face aceste lucruri. Nu vom fi perfecţi şi familiile noastre nu vor răspunde întotdeauna pozitiv, dar vom construi o puternică bază pentru tradiţii neprihănite pe care copiii noştri să se poată bizui. Ei se pot baza pe această fundaţie atunci când lucrurile devin grele şi se pot întoarce la acea fundaţie dacă vor urma un timp o cale greşită.
La sfârşitul vieţii tatălui meu, el ne-a transmis nouă, copiilor săi, mult mai mult decât un inel cu un rubin roşu. Trupul său era istovit dar, în realitate, el stătea ca un stâlp de putere, un exemplu de neprihănire şi de adevăr. Întreaga lui viaţă a respectat tradiţiile care ne întăresc astăzi pe noi, chiar dacă el nu mai este cu noi. El a fost „neclintit şi nestrămutat, dorind din tot sufletul să ţină poruncile Domnului”.
Putem face aceasta pentru copiii noştri? Care este moştenirea pe care le-o dăm astăzi? Care va fi ea mâine? Ea poate începe cu noi. Vor fi inimile şi vieţile lor pline de tradiţii care vor face să le fie mai uşor să-L accepte şi să-L urmeze pe Domnul şi pe profeţii din zilele din urmă? Vom putea noi, ca familii, să cerem binecuvântările promise: „Ca Hristos, Domnul Dumnezeu cel Atotputernic, să vă poată pecetlui ca ai Săi, ca să puteţi fi aduşi în cer, ca să aveţi salvare şi viaţă veşnică” (Mosia 5:15)?.
Dragi fraţi şi surori, ştiu că putem! Ştiu că Dumnezeu ne iubeşte şi aşteaptă să ne ajute să venim la El. Fiecare dintre noi ştie că aceste lucruri sunt adevărate. Eu ştiu că sunt! Eu ştiu că Dumnezeu trăieşte; Isus Hristos este Fiul Său şi Mântuitorul nostru. Evanghelia lui Isus Hristos este adevărată; scripturile o conţin şi mărturisesc despre ea. Şi noi avem, astăzi, un adevărat profet în viaţă – preşedintele Thomas S. Monson. El a fost pregătit şi a venit în această perioadă pentru a conduce Biserica Domnului.
Pe măsură ce devenim „neclintiţi şi nestrămutaţi” în ţinerea poruncilor Domnului, ne vom asigura de binecuvântările cerului pentru noi şi pentru familiile noastre.
Mă rog să simţim aceasta profund în inima noastră şi în viaţa noastră, în numele lui Isus Hristos, amin.