2008
Milioane de membri îi susţin pe noii conducători ai Bisericii într-o adunare solemnă
Mai 2008


Milioane de membri îi susţin pe noii conducători ai Bisericii într-o adunare solemnă

Membrii Bisericii din întreaga lume s-au întâlnit, la 5 aprilie 2008, în casele de întruniri şi în casele lor, prin satelit, televiziune, radio sau Internet pentru a susţine în adunare solemnă pe noul preşedinte şi Prima Preşedinţie a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă.

Preşedintele Thomas S. Monson şi consilierii săi din Prima Preşedinţie, preşedintele Henry B. Eyring şi preşedintele Dieter F. Uchtdorf, au fost anunţaţi la 4 februarie 2008, după decesul preşedintelui Gordon B. Hinckley la 27 ianuarie. Totuşi, cea de-a 178-a Conferinţă Generală Anuală a Bisericii, ale cărei lucrări s-au desfăşurat în zilele de 5 şi 6 aprilie 2008, a fost prima ocazie avută de membrii Bisericii, în ansamblu, de a-i susţine pe noii conducători.

Membrii Cvorumului celor Doisprezece Apostoli au fost, de asemenea, susţinuţi în timpul adunării solemne ţinute în Centrul de Conferinţe din oraşul Salt Lake. Vârstnicul D. Todd Christofferson a fost susţinut ca cel mai nou membru al acestui cvorum. De asemenea, membrii au susţinut şi celelalte Autorităţi Generale şi pe conducătorii organizaţiilor auxiliare ale Bisericii.

Vârstnicul L. Whitney Clayton din Primul Cvorum al Celor Şaptezeci a fost chemat să ocupe locul vacant rămas în Preşedinţia Celor Şaptezeci prin chemarea vârstnicului Christofferson.

Cincisprezece bărbaţi au fost susţinuţi ca noi membri în Primul şi al Doilea Cvorum al Celor Şaptezeci, împreună cu susţinerea unei noi preşedinţii generale pentru Tinerele Fete. (Vezi informaţiile biografice alăturate.) Doi membri ai celui de-al Doilea Cvorum al Celor Şaptezeci, vârstnicii Craig C. Christensen şi William R. Walker, au fost susţinuţi în Primul Cvorum al Celor Şaptezeci. În plus, 38 de noi membri din autorităţile zonei - Cei Şaptezeci au fost chemaţi să slujească în respectivele lor zone ale Bisericii. (Vezi p. 4-7 pentru lista completă a celor chemaţi să slujească şi a celor eliberaţi în timpul conferinţei generale.)

Preşedintele Monson este primul preşedinte al Bisericii susţinut în adunare solemnă ţinută în Centrul de Conferinţe. Potrivit celor spuse de vârstnicul Marlin K. Jensen din Cei Şaptezeci, istoric şi registrator al Bisericii, profetul Joseph Smith şi preşedinţia sa au fost susţinuţi într-o adunare solemnă în Templul Kirtland la 27 martie 1836. Brigham Young şi preşedinţia lui au fost prima dată susţinuţi la 27 decembrie 1847, în Tabernacolul Kanesville, la Council Bluffs, Iowa. Începând cu preşedintele John Taylor, la 10 octombrie 1880, fiecare preşedinte până la preşedintele Monson a fost susţinut într-o adunare solemnă ţinută în Tabernacolul Salt Lake.

„În timp ce la adunările solemne din primii ani membrii Bisericii puteau participa doar prin prezenţă în Tabernacol”, spune vârstnicul Jensen, „în anii recenţi congregaţiile din lumea întreagă au participat prin transmisiile prin satelit, preşedinţiile de ţăruşi observând votul congregaţiilor. Începând din anul 1945, membrilor care ascultau dezbaterile conferinţei în casele lor li s-a cerut să susţină pe noul preşedinte oriunde s-ar afla”.

Vechiul Testament înregistrează primul instrucţiunile date de Domnul israeliţilor pentru ţinerea adunărilor solemne la sărbătoarea azimilor (vezi Exodul 23:14-17; Deuteronomul 16:8, 16) şi sărbătoarea tabernacolelor, denumită de asemenea, sărbătoarea corturilor, sărbătoarea secerişului sau Sukkot (vezi Leviticul 23:33-36; Neemia 8:18).

„Pentru membrii Bisericii, susţinerea oficianţilor Bisericii nu este un act pasiv de aruncare a unui vot”, spune vârstnicul Jensen. „Susţinerea într-o adunare solemnă indică dorinţa de a oferi credinţă continuă, rugăciuni şi sprijin pentru noul preşedinte al Bisericii.”

Vârstnicul Jensen subliniază că o adunare solemnă nu este singurul timp în care membrilor li se cere să-i susţină pe conducătorii Bisericii. Un vot de susţinere are loc în cadrul conferinţelor generale, conferinţelor de ţăruş şi în cadrul conferinţelor episcopiei sau ale ramurilor.

„Când membrii susţin cu regularitate conducerea Bisericii, ei au ocazia să-şi reînnoiască angajamentele pe care le-au făcut în această solemnă adunare”, spune vârstnicul Jensen.

Mai mult de 100.000 de persoane au fost prezente la sesiunile ţinute în Centrul de Conferinţe, cu mai multe milioane care au privit sau au ascultat prin intermediul transmisiunilor de televiziune, radio, prin sateliţi şi Internet.

Lucrările sesiunilor conferinţei generale din aprilie au fost traduse şi transmise în 92 de limbi, mai mult decât în oricare altă conferinţă generală precedentă.

Textele, versiunile audio şi video ale conferinţei sunt disponibile pe site-ul LDS.org.