Exemple de neprihănire
Este datoria noastră să ne trăim vieţile în aşa fel încât să putem fi exemple de neprihănire pentru cei care ne urmează.
În seara aceasta sunt conştient că dumneavoastră, fraţii mei, atât aici în Centrul de conferinţe, cât şi în alte mii de locaţii, reprezentaţi cea mai mare adunare a preoţiei care a avut loc vreodată. Facem parte din cea mai mare frăţie din toată lumea. Cât de norocoşi şi binecuvântaţi suntem să fim deţinători ai preoţiei lui Dumnezeu.
Am fost instruiţi şi înălţaţi în timp ce am ascultat mesaje inspirate. Mă rog să pot fi susţinut de credinţa şi rugăciunile dumneavoastră pe măsură ce vă împărtăşesc gândurile şi sentimentele pe care le-am avut în mintea mea de curând, în timp ce mă pregăteam să mă adresez dumneavoastră.
Ca deţinători ai preoţiei, am fost trimişi pe pământ în vremuri tulburi. Trăim într-o lume complexă, cu conflicte care pot avea loc oriunde. Intrigile politice distrug stabilitatea naţiunilor, despoţii caută să apuce puterea iar segmente ale societăţii par a fi oprimate pentru totdeauna, lipsite de oportunităţi şi lăsate cu un sentiment de eşec.
Noi, care am fost rânduiţi pentru a fi preoţi ai lui Dumnezeu putem aduce schimbări. Când suntem demni să primim ajutorul Domnului, putem clădi caracterul băieţilor, putem vindeca bărbaţii, putem înfăptui miracole aflându-ne în slujirea Sa sfântă. Oportunităţile noastre sunt nelimitate.
Sarcina noastră este de a fi exemple bune. Suntem întăriţi de adevărul că cea mai măreaţă forţă din lumea din ziua de azi este puterea lui Dumnezeu care lucrează prin om. Dacă suntem angajaţi în lucrarea Domnului, dragi fraţi, suntem îndreptăţiţi să avem ajutorul Său. Să nu uitaţi niciodată acest adevăr. Acel ajutor divin, desigur, este acordat în conformitate cu demnitatea noastră. Fiecare trebuie să se întrebe: Sunt fără de păcat? Este inima mea pură? Sunt eu un slujitor demn al Domnului?
Suntem înconjuraţi de atât de multe lucruri care sunt desemnate să ne distragă atenţia de la acele lucruri care sunt virtuoase şi bune şi să ne ispitească cu ceea ce ne-ar face să fim nedemni de a ne exercita preoţia ce-o purtăm. Mă adresez nu numai tinerilor băieţi care deţin Preoţia Aaronică, ci şi celor de toate vârstele. Ispitele apar sub diferite forme de-a lungul vieţilor noastre.
Dragi fraţi, suntem demni tot timpul să îndeplinim îndatoririle sacre asociate cu preoţia pe care o deţinem? Tineri băieţi – dumneavoastră care sunteţi preoţi – sunteţi curaţi în trup şi spirit când vă aşezaţi duminica la masa de împărtăşanie şi binecuvântaţi simbolurile împărtăşaniei? Tineri băieţi care sunteţi învăţători, sunteţi demni să pregătiţi împărtăşania? Diaconi, în timp ce împărţiţi împărtăşania membrilor Bisericii, faceţi aceasta ştiind că sunteţi demni din punct de vedere spiritual pentru a o face? Înţelege perfect fiecare dintre dumneavoastră importanţa tuturor îndatoririlor sfinte pe care le îndeplineşte?
Tinerii mei prieteni, fiţi puternici. Ne înconjoară teoriile filozofice ale oamenilor. Faţa păcatului de azi îmbracă adesea masca toleranţei. Nu vă lăsaţi înşelaţi; dincolo de acea faţadă se ascunde necazul, nefericirea şi durerea. Ştiţi să faceţi diferenţa între ce este bine şi ce este rău şi nicio deghizare, sub orice formă ar apărea, nu poate schimba aceasta. Natura păcatului rămâne aceeaşi. Dacă aşa numiţii dumneavoastră prieteni vă îndeamnă să faceţi orice din ceea ce ştiţi că este greşit, dumneavoastră să fiţi cel care susţine dreptatea, chiar dacă trebuie să faceţi singur aceasta. Aveţi curajul moral să fiţi un exemplu pentru cei care vă urmează. Nu există o prietenie mai valoroasă decât propria dumneavoastră conştiinţă curată, decât propria curăţenie morală – şi ce sentiment glorios este să ştii că stai în locul desemnat pentru tine, curat şi cu convingerea că eşti demn să faci aceasta.
Iubiţi fraţi, deţinători ai Preoţiei lui Melhisedec, vă străduiţi cu sârguinţă în fiecare zi să trăiţi aşa cum trebuie? Sunteţi buni şi iubitori cu soţiile şi copiii dumneavoastră? Sunteţi cinstiţi în relaţiile cu cei care vă înconjoară – totdeauna şi în toate situaţiile?
Dacă oricare dintre dumneavoastră a păşit alături de drum, există cei care vă vor ajuta să deveniţi încă o dată curaţi şi demni. Episcopul sau preşedintele dumneavoastră de ramură este nerăbdător şi doritor să vă ajute şi vă va ajuta, cu înţelegere şi compasiune, va face tot ce-i stă în putinţă să vă ajute în timpul procesului de pocăire, astfel încât dumneavoastră să puteţi fi încă o dată drept în faţa Domnului.
Mulţi dintre dumneavoastră vi-l amintiţi pe preşedintele N. Eldon Tanner, care a slujit în calitate de consilier pentru patru dintre preşedinţii Bisericii. El a fost un exemplu neclintit de dreptate în toată cariera sa în industrie, în timpul serviciului din cadrul guvernului canadian şi mai ales în viaţa sa particulară. El ne-a dat acest sfat inspirat:
„Nimic nu ne va aduce bucurie mai mare şi succes decât trăirea în conformitate cu învăţăturile Evangheliei. Fiţi exemplu; influenţaţi în bine. Fiecare dintre noi a fost rânduit dinainte pentru o lucrare anume în calitate de slujitori aleşi [ai lui Dumnezeu], cărora El a considerat înţelept să le confere preoţia şi puterea de a acţiona în numele Său. Amintiţi-vă întotdeauna că oamenii aşteaptă ca dumneavoastră să-i conduceţi şi că influenţaţi vieţile oamenilor fie în bine, fie în rău, influenţă care va fi simţită de generaţiile care vor veni”.1
Stimaţi fraţi, vă repet că, în calitate de deţinători ai preoţiei lui Dumnezeu, este datoria noastră să ne trăim vieţile în aşa fel încât să putem fi exemple de neprihănire pentru cei care ne urmează. În timp ce reflectam cum am putea cel mai bine să fim astfel de exemple, m-am gândit la o experienţă pe care am avut-o cu câţiva ani în urmă, în timp ce participam la o conferinţă de ţăruş. În timpul sesiunii generale, am observat un băiat care stătea cu familia sa pe rândul din faţă din centrul de conferinţe. Stăteam la tribună. Pe măsură ce se desfăşura adunarea, am început să observ că dacă îmi puneam un picior peste altul, băiatul făcea acelaşi lucru. Dacă inversam mişcarea şi îmi schimbam celălalt picior, el făcea la fel. Dacă îmi puneam mâinile în poală, el făcea acelaşi lucru. Mi-am sprijinit faţa în mână şi el, de asemenea, a făcut la fel. Orice am făcut, el îmi imita acţiunile. A continuat aşa până când a sosit timpul să mă adresez congregaţiei. Am decis să-l pun la încercare. Am privit fix la el, sigur că i-am captat atenţia, şi apoi mi-am mişcat urechile. A făcut în van o încercare de a face la fel, dar l-am prins! Chiar nu-şi putea face urechile să se mişte. S-a întors spre tatăl său, care stătea alături de el şi i-a şoptit ceva. A arătat spre urechile lui şi apoi spre mine. În timp ce tatăl lui s-a uitat spre mine, evident ca să vadă cum se mişcă urechile mele, am stat solemn cu braţele încrucişate, nelăsând nici un muşchi să se mişte. Tatăl a privit sceptic înapoi la fiul său, care părea uşor contrariat. În final, mi-a aruncat un zâmbet ruşinat şi a ridicat din umeri.
M-am gândit la această experienţă de-a lungul anilor şi am reflectat cum, mai ales când suntem tineri, tindem să imităm exemplul părinţilor, conducătorilor şi al semenilor noştri. Profetul Brigham Young a spus: „Nu trebuie niciodată să ne permitem să facem nimic din ceea ce nu dorim să-i vedem pe copiii noştri făcând. Trebuie să fim pentru ei un exemplu pe care dorim să-l urmeze”.2
Celor care sunteţi taţi de băieţi sau conducători ai băieţilor, vă spun, străduiţi-vă să fiţi felul de exemplu de care au nevoie băieţii. Tatăl, desigur, trebuie să fie primul exemplu iar băiatul care este binecuvântat cu un tată demn este norocos cu adevărat. Totuşi, chiar şi o familie exemplară, cu un tată şi o mamă sărguincioşi şi credincioşi, poate folosi tot ajutorul pe care-l pot obţine de la oamenii buni, cărora le pasă sincer. De asemenea, există genul de băiat care nu are tată sau al cărui tată nu-i oferă în mod obişnuit felul de exemplu de care are nevoie. Pentru acel băiat, Domnul a prevăzut o reţea de ajutoare din cadrul Bisericii – episcopi, consilieri, învăţători, conducători ai cercetaşilor, învăţători de acasă. Când programul Domnului este aplicat în mod eficient şi lucrează potrivit, niciun tânăr băiat din Biserică nu ar trebui să fie lăsat fără influenţa bărbaţilor buni în viaţa sa.
Eficienţa unui episcop, consilier sau învăţător inspirat nu este dependentă de semnele vizibile ale puterii sau de abundenţa bunurilor acestei lumi. Conducătorii care au cea mai mare influenţă sunt, de obicei, aceia care-i inspiră profund pe alţii cu devotamentul faţă de adevăr, care fac din supunerea faţă de datorie esenţa bărbăţiei, care transformă aparenţa obişnuită a rutinei în aşa fel încât ea devine o privelişte de unde putem vedea persoana care aspirăm să fim.
Să nu scăpăm din vedere că – de fapt – Exemplul nostru principal este Salvatorul nostru, Isus Hristos. Naşterea Sa a fost prevestită de profeţi; îngeri au adus vestea slujirii Sale pământene. El „creştea şi se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El”.3
După ce a fost botezat de Ioan în râul cunoscut sub denumirea Iordan, Şi-a început slujirea faţă de oameni. Argumentelor ispititoare ale lui Satana, Isus le-a întors spatele. Şi-a întors faţa către datoria pe care Tatăl Său I-o desemnase, Şi-a pus inima chezăşie şi Şi-a dat viaţa. Şi ce viaţă a fost aceasta: fără de păcat, lipsită de egoism, nobilă şi divină. Isus a lucrat. Isus a iubit. Isus a slujit. Isus a mărturisit. Ce exemplu mai bun am putea să ne străduim să depăşim? Să începem acum, în această seară, să facem aceasta. Va fi alungată pentru totdeauna vechea fire şi odată cu ea eşecul, disperarea, îndoiala şi necredinţa. Vom trăi o viaţă nouă – o viaţă de credinţă, speranţă, curaj şi bucurie. Nicio sarcină nu pare prea mare, nicio responsabilitate prea dificilă, nicio îndatorire nu este prea grea. Toate lucrurile sunt cu putinţă.
Cu mulţi ani în urmă, v-am vorbit despre cineva care L-a luat ca exemplu pe Salvator, cineva care a fost ferm şi loial, puternic şi demn prin furtuna vieţii. Şi-a îndeplinit cu sârguinţă şi curaj îndatoririle preoţiei. El constituie un exemplu pentru fiecare dintre noi. Numele său era Thomas Michael Wilson, fiul lui Willie şi al lui Jullia Wilson din Lafayette, Alabama.
Când nu era decât un adolescent, şi el şi familia lui nu erau membri ai Bisericii, s-a îmbolnăvit de cancer, a urmat dureroasa terapie cu radiaţii şi apoi a urmat binecuvântata remisie a bolii. Boala a făcut ca familia lui să înţeleagă nu numai că viaţa este preţioasă, dar şi că ea poate fi scurtă. Au început să caute ajutorul religiei pentru a-i ajuta în acea vreme de supărare. Treptat le-a fost prezentată Biserica şi, în cele din urmă, toţi, în afară de tată, au fost botezaţi. După acceptarea Evangheliei, tânărul frate Wilson a tânjit după oportunitatea de a fi misionar, chiar dacă era mai în vârstă decât cei mai mulţi tineri care îşi încep slujirea misionară. La vârsta de 23 de ani, a primit chemarea să slujească în Misiunea Salt Lake City, Utah.
Colegul vârstnicului Wilson a descris credinţa sa ca fiind neîndoielnică, neabătută şi de nezdruncinat. A fost un exemplu din toate punctele de vedere. Totuşi, după 11 luni de slujire misonară, boala a revenit. Cancerul osos necesita acum amputarea mâinii şi a umărului. Totuşi el a perseverat în munca sa misionară.
Curajul vârstnicului Wilson şi dorinţa arzătoare de a rămâne în misiune l-a impresionat atât de mult pe tatăl său care nu era membru, încât a studiat învăţăturile Bisericii şi a devenit, de asemenea, membru.
Am aflat că o simpatizantă pe care a învăţat-o vârstnicul Wilson a fost botezată, dar apoi a vrut să fie confirmată de vârstnicul Wilson, pe care îl respecta atât de mult. Ea, împreună cu câţiva alţii, au călătorit pentru a ajunge lângă patul vârstnicului Wilson în spital. Acolo, cu mâna rămasă aşezată pe capul ei, vârstnicul Wilson a confirmat-o ca membră a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă.
Vârstnicul Wilson a continuat luni după luni preţioasa dar dureroasa sa slujire misionară. Au fost date binecuvântări, au fost oferite rugăciuni. Datorită exemplului lui de dedicare, colegii lui misionari au trăit mai aproape de Dumnezeu.
Condiţia fizică a vârstnicului Wilson s-a deteriorat. Sfârşitul s-a apropiat şi a trebuit să se întoarcă acasă. A cerut să slujească încă o lună în plus şi cererea lui a fost admisă. Şi-a pus credinţa în Dumnezeu şi El, în care Thomas Michael Wilson a crezut în tăcere i-a deschis zăgazurile Cerului şi l-a binecuvântat din abundenţă. Părinţii lui, Willie şi Julia Wilson, precum şi fratele lui, Tony, au venit în Salt Lake pentru a-şi ajuta fiul şi fratele să se întoarcă în Alabama. Totuşi, mai era încă o rugăciune, încă o dorinţă, încă o binecuvântare ce trebuia revărsată. Familia m-a invitat să merg cu ei la templul Jordan River, unde acele rânduieli sacre care leagă familiile pentru veşnicie, ca şi pentru timp, au fost înfăptuite.
Am spus la revedere familiei Wilson. Încă îl pot vedea pe vârstnicul Wilson cum îmi mulţumea pentru că am fost cu el şi cu cei dragi lui. El a spus: „Nu contează ce ni se întâmplă în această viaţă atâta vreme cât avem Evanghelia lui Isus Hristos şi trăim conform ei. Nu contează dacă predau Evanghelia de această parte a vălului sau de cealaltă, atâta vreme cât o pot preda”. Ce curaj! Câtă încredere! Ce dragoste! Familia Wilson a făcut lunga călătorie înapoi acasă la Lafayette, unde vârstnicul Thomas Micahel Wislon a trecut din această viaţă în veşnicie. A fost îngropat acolo împreună cu ecusonul său de misionar.
Dragii mei fraţi, în timp ce părăsim această adunare generală a preoţiei, să ne hotărâm să ne pregătim pentru ocaziile noastre şi să onorăm preoţia pe care o deţinem prin slujirea pe care o depunem, prin vieţile pe care le binecuvântăm şi prin sufletele pe care suntem privilegiaţi să le ajutăm să se salveze. „Sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt”4 şi puteţi aduce schimbarea. Mărturisesc despre aceste adevăruri, în numele lui Isus Hristos, Salvatorul nostru, amin.