Să ne deschidem inimile
Fie ca străduinţa de a ne deschide inimile faţă de Spirit să devină un lucru din viaţa de zi cu zi.
Astăzi, aş dori să vorbesc despre importanţa de a ne deschide inimile faţă de Spiritul Sfânt.
După botez, suntem confirmaţi şi primim Duhul Sfânt. Acesta este un dar ceresc. Duhul Sfânt ne alină, ne învaţă, ne avertizează, ne luminează şi ne inspiră. Nefi, a spus foarte simplu: „Dacă veţi intra pe această cale şi veţi primi Duhul Sfânt, El vă va arăta toate lucrurile pe care trebuie să le faceţi”.1 Avem nevoie de ajutorul Duhului Sfânt, dacă dorim să parcurgem un drum sigur prin ceea ce apostolul Pavel a denumit a fi „vremuri[le] grele”.2 în care trăim acum.
Duhul Sfânt este un personaj de spirit, care îi permite Lui să trăiască în inimile noastre şi să comunice direct cu spiritele noastre.3 Vocea Spiritului este descrisă ca fiind liniştită şi slabă, o voce care şopteşte.4 Cum poate, o voce, să fie liniştită? De ce este ca o şoaptă? Deoarece Spiritul, mai întotdeauna, vorbeşte mai mult în mintea şi inimile noastre5, decât în urechile noastre. Preşedintele Boyd K. Packer a spus: „Duhul Sfânt vorbeşte cu o voce pe care mai mult o simţiţi decât o auziţi”.6 Simţim ceva în inimile noastre. În scripturi, profeţii ne învaţă că revelaţia personală este strâns legată de inimă. De exemplu:
Mormon ne-a învăţat: „Datorită umilinţei şi a smereniei inimii vine vizitarea de către Duhul Sfânt”.7
Alma a spus: „Acela care îşi va împietri inima, acela va primi partea cea mai mică a cuvântului; iar acela care nu-şi va împietri inima, lui îi este dată partea cea mai mare a cuvântului”.8
Mormon a scris cu privire la nefiţi: „[Sufletele lor erau umplute] de bucurie şi consolare… datorită supunerii inimilor lor în Dumnezeu”.9
Şi psalmistul a scris, apoi, simplu: „Domnul este aproape de cei cu inima frântă”.10
Nu este acest lucru ceea ce căutăm cu toţii, dragi fraţi şi surori, să fim vizitaţi de Duhul Sfânt, să-L avem pe Domnul mai aproape de noi, să găsim bucurie şi consolare în viaţa noastră? Dacă este aşa, atunci unul dintre lucrurile cele mai importante pe care îl putem face în această viaţă este să evaluăm cu grijă starea inimilor noastre.
Inima este un loc delicat. Este sensibilă la multe influenţe, atât pozitive, cât şi negative. Poate fi rănită de către alţii. Poate fi ucisă de către păcat. Poate fi înduioşată de către iubire. De timpuriu în viaţa noastră, învăţăm să ne apărăm inima. Este ca şi când am ridica un gard cu poartă împrejurul inimii noastre. Nimeni nu poate intra pe acea poartă, femeie sau bărbat, decât dacă le dăm voie s-o facă.
În unele cazuri, gardul pe care îl ridicăm împrejurul inimilor noastre poate fi ca un gărduleţ, iar pe poartă scrie „Bun venit”. Alte inimi care-au suferit prea mult sau au fost ucise de către păcat, au garduri din sârmă de 2,5 metri având sârmă ghimpată în vârf. Poarta este ferecată şi are un semn mare pe care scrie „Nu intraţi”.
Haideţi să ne însuşim idea de a avea la inimă o poartă prin care să primim revelaţie personală. Nefi ne-a învăţat: „Când un om vorbeşte prin puterea Duhului Sfânt, puterea Duhului Sfânt îi duce vorba către inimile copiilor oamenilor”.11 Vârstnicul David A. Bednar a remarcat folosirea cuvântului către: „Vă rog, remarcaţi cum puterea Spiritului duce mesajul către inimă, dar nu neapărat în inimă… În cele din urmă… conţinutul unui mesaj şi mărturia Duhului Sfânt pătrund în inimă doar dacă persoana respectivă le permite să intre”.12
De ce este doar către inimă? Libertatea de a alege a fiecăruia este atât de sacră încât Tatăl Ceresc nu va forţa niciodată inima omului, nici prin puterea Lui nesfârşită. Poate că oamenii vor încerca să facă aceasta, dar Dumnezeu nu. Altfel spus, Dumnezeu ne permite să fim păzitorii sau păstrătorii inimilor noastre. Noi trebuie ca, prin voinţa proprie, să ne deschidem inima faţă de Spirit, căci El nu va insista în privinţa noastră.
Aşadar, cum ne deschidem inima?
În cuvântarea de pe munte, Salvatorul a spus: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”.13 Dacă ceva este curat, atunci nu este murdărit sau pătat de lucruri care îi sunt străine. Puritatea inimii este, cu siguranţă, una dintre cele mai importante însuşiri pentru a primi inspiraţie de la Dumnezeu. Deoarece nu e perfectă inima nimănui, cu cât ne străduim mai mult să înlăturăm impurităţile sau să aruncăm lucrurile ce nu-şi au locul acolo, cu atât mai mult ne deschidem inima faţă de Duhul Sfânt. Remarcaţi această promisiune minunată a profetului Iacov: „O, voi toţi cei care sunteţi cu inimile pure, ridicaţi-vă capul şi primiţi cuvântul plăcut al lui Dumnezeu şi ospătaţi-vă din dragostea Lui”.14
Pe când era în închisoarea Liberty, profetul Joseph Smith a primit o revelaţie care descrie una dintre stările unor inimi.
„Iată, mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi. Şi de ce nu sunt ei aleşi?
Pentru că inimile lor sunt îndreptate aşa de mult spre lucrurile acestei lumi şi aspiră la onorurile oamenilor”.15
Mulţi trăiesc acum în condiţii de prosperitate şi pace în lume. În Cartea lui Mormon, prosperitatea a îndepărtat deseori oamenii de Domnul. Mormon a avertizat: „Noi putem să vedem că exact în momentul în care El face ca poporul Său să prospere, da, în creşterea câmpurilor lor, a turmelor şi cirezilor lor, şi în aur, şi în argint, şi în tot felul de lucruri preţioase de orice fel şi soi… atunci este momentul când ei îşi întăresc inimile şi Îl uită pe Domnul, Dumnezeul lor”.16
Domnul a remarcat trei consecinţe fireşti ale cuiva care are inima aţintită asupra lucrurilor lumeşti: mai întâi, căutăm să ne ascundem păcatele, în loc să ne pocăim. Apoi, căutăm să ne satisfacem mândria şi ambiţiile inutile, în loc să căutăm lucrurile lui Dumnezeu. În final, începem să ne exercităm o stăpânire nedreaptă asupra altora.17
Remarcaţi faptul că mândria este o consecinţă firească a îndreptării inimii noastre asupra lucrurilor lumeşti. Mândria ne desensibilizează rapid inima de la îndemnurile spirituale. De exemplu, Domnul a spus: „Eu, Domnul, nu sunt mulţumit de slujitorul Meu, Sydney Rigdon; el se exaltează în inima lui şi nu primeşte sfaturi, ci întristează Spiritul”.18 Comparaţi-o cu această promisiune: „Fii umil; şi Domnul, Dumnezeul tău, te va conduce de mână şi îţi va răspunde la rugăciunile tale”.19
În revelaţia dată în închisoarea Liberty, Domnul descrie efectul unei inimi lumeşti: „Iată, cerurile se retrag; Spiritul Domnului este întristat; şi… iată, înainte de a-şi da seama, el este lăsat singur”.20 Fraţi şi surori, în aceste „vremuri grele” de nedescris, nu ne putem permite să întristăm Spiritul şi să fim lăsaţi singuri.
Spun din nou că starea inimii noastre afectează, în mod direct, sensibilitatea faţă de lucrurile spirituale. Fie ca străduinţa de a ne deschide inimile faţă de Spirit să devină un lucru din viaţa de zi cu zi. Fiindcă suntem păzitorii inimii noastre, putem alege să facem întocmai. Alegem ce să lăsăm înăuntru şi ce să ţinem afară. Din fericire, Domnul este nerăbdător să ne ajute să alegem cu înţelepciune.
Închei mărturia cu două dintre promisiunile făcute de El către cei care caută să vină la El:
„De aceea, fraţii mei preaiubiţi, rugaţi-vă la Tatăl cu toată puterea inimii, pentru ca voi să fiţi plini de [a Sa] dragoste… ca noi să fim purificaţi tot aşa cum El este pur”.21
Şi, în încheiere, această declaraţie mişcătoare a apostolului Pavel: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte”.22
Rugăciunea mea este să Îl rugăm mereu pe Hristos să ne întărească inimile şi să le umple cu dragostea Lui, în numele lui Isus Hristos, amin.