2008
Vârstnicul James J. Hamula
Mai 2008


Vârstnicul James J. Hamula

din Cei Şaptezeci

Elder James J. Hamula

„Dacă există ceva care mă face demn de această chemare, aceasta este mărturia pe care am dobândit-o în timp ce mă pregăteam pentru misiune”, spune vârstnicul James Joseph Hamula. „Am avut cea mai remarcabilă experienţă când am primit o mărturie puternică despre divinitatea Domnului şi a Bisericii Sale.”

Născut la 20 noiembrie 1957, în Long Beach, California, Statele Unite, în familia lui Joseph şi Joyce Hamula, vârstnicul Hamula îşi aminteşte de citirea relatării Primei Viziuni. El a citit despre dorinţa tânărului Joseph Smith de a cunoaşte ceea ce este drept şi a simţit că şi el trebuie să se îndrepte spre Domnul în rugăciune. „Astfel, am îngenuncheat şi m-am rugat cu sinceritate la ceruri. Şi am primit un răspuns care era atât de clar şi de evident ca nimic altceva din ceea ce am experimentat în viaţă. M-am ridicat din genunchi ştiind că Biserica era adevărată.”

După ce a slujit în Misiunea Munchen, Germania, vârstnicul Hamula a absolvit Universitatea Brigham Young cu o diplomă în ştiinţe politice şi filozofie. El a obţinut o diplomă de master în filozofie politică şi are un doctorat în drept, de asemenea, de la Universitatea Brigham Young. Când a fost chemat în Primul Cvorum al Celor Şaptezeci, el lucra ca avocat în Mesa, Arizona, Statele Unite.

Pe soţia sa, Joyce Anderson, a cunoscut-o în Arizona. Ei s-au căsătorit în Templul Mesa Arizona la 27 aprilie 1984 şi acum au şase copii. Cei doi fii ai lor mai mici, gemeni, s-au născut în timp ce vârstnicul Hamula slujea ca preşedinte al Misiunii Washington D.C. Sud.

Vârstnicul Hamula a slujit, de asemenea, ca episcop, preşedinte de ţăruş şi ca autoritate a zonei – Cei Şaptezeci. „Toate experienţele mele în Biserică m-au perfecţionat pornind de la acea singulară experienţă pe care am avut-o fiind tânăr, de 18 ani, pregătindu-mă pentru misiune”, spune el. „Aceea a fost baza pentru tot.”