2008
Elaine S. Dalton
Mai 2008


Elaine S. Dalton

Preşedinta Generală a Tinerelor Fete

Elaine S. Dalton

Ca tânără fată, Elaine Schwartz Dalton găsea mare bucurie în dans. Dar fiind tânără mamă, cu şase copii, şi-a dat seama că dansul părea de nepracticat, astfel că a început să alerge, aceasta fiind o cale de a se bucura de mişcare în fiecare zi. La început alerga 10 paşi şi apoi mergea 10 paşi, până când a putut alerga 2 kilometri. De la acel start modest, ea a alergat la 18 maratoane.

„Alergatul îmi asigură un timp în care am mintea liniştită şi pot contempla viaţa”, spune sora Dalton. Este o oră în care ea se poate gândi la scripturile pe care tocmai le-a citit.

Sora Dalton s-a născut în Ogden, Utah, Statele Unite, la 1 noiembrie1946, părinţii ei fiind Melvin Leo Schwartz şi Emma Martin Schwartz. Ea s-a căsătorit cu Stephen Eugene Dalton la 13 septembrie 1968, în Templul Salt Lake. A obţinut diploma în limba engleză de la Universitatea Brigham Young. Ea a slujit în consiliul general al Tinerelor Fete şi ca prima şi a doua consilieră în Preşedinţia generală a Tinerelor Fete. De asemenea, a slujit ca preşedintă a Tinerelor Fete la nivel de ţăruş, consultant la Laur, consultant la Societatea de Alinare pentru tinerele adulte necăsătorite şi ca învăţătoare la Societatea de Alinare.

Ca nouă preşedintă generală a Tinerelor Fete, sora Dalton spune: „Mesajul meu principal către tinerele fete ale Bisericii este acelaşi lucru pe care îl aud de la părinţii lor de fiecare dată când ies afară, pe uşă: ‘Amintiţi-vă cine sunteţi’”.

Ea speră să le ajute pe tinerele fete să înţeleagă că ele sunt fiice ale Tatălui lor Ceresc care le iubeşte. „Ele spun aceasta în tema Tinerelor Fete în fiecare săptămână, dar foarte multor tinere nu le-a pătruns în inimă”, spune sora Dalton. „Odată ce o tânără fată înţelege că este o fiică a lui Dumnezeu, aceasta defineşte toate celelalte relaţii ale sale”.

Ea le încurajează să fie pure. „Una dintre lucrările importante care li s-a rezervat este munca în templu”, spune ea. „Nu este de mirare că Satana lucrează intens şi distrage atenţia tinerelor fete ca să nu fie demne. Fiţi pure. Într-o viaţă pură există putere.”