2008
Vârstnicul Kent D. Watson
Mai 2008


Vârstnicul Kent D. Watson

din Cei Şaptezeci

Elder Kent D. Watson

Privind înapoi la viaţa sa, vârstnicul Kent Dee Watson a simţit întotdeauna că a fost credincios şi că totdeauna a avut o mărturie, dar a fost un eveniment care a avut un efect profund asupra lui.

„Decizia pe care am luat-o când eram tânăr ca să merg în misiune mi-a afectat toate aspectele vieţii mele”, spune vârstnicul Watson, recent chemat în cel de-al Doilea Cvorum al Celor Şaptezeci.

El a primit o chemare în Misiunea Far East Sud şi a slujit în Taiwan. „Datorită misiunii mele m-am schimbat dintr-un student mediocru într-un student bun”, continuă el. „Datorită misiunii mele am cunoscut-o pe soţia mea. I-am fost prezentat de un fost coleg de misiune. Datorită misiunii mele am studiat limba chineză. Datorită misiunii mele am găsit o profesie în care am avut o carieră plăcută. Datorită misiunii mele familia mea a avut posibilitatea să trăiască în mai multe oraşe.”

Vârstnicul Watson a obţinut o diplomă şi un masterat de la Universitatea Brigham Young şi şi-a petrecut cariera profesională fiind contabil public autorizat, iar în final a devenit preşedinte şi membru în Consiliul de Administraţie al unei firme internaţionale de contabilitate.

Vârstnicul Watson a avut, de asemenea, ocazia să se reîntoarcă în zona misiunii sale, cu soţia lui, unde a slujit ca preşedinte de misiune al Misiunii Taichung, Taiwan, şi preşedinte interimar al Misiunii Kaohsiung, Taiwan. Lucrând cu foarte mulţi misionari tineri, el a devenit încrezător în forţa tineretului din Biserică.

Vârstnicul Watson a slujit în numeroase chemări ale Bisericii, printre care episcop şi consilier într-o preşedinţie de ţăruş.

Vârstnicul Watson s-a născut în oraşul Cedar, Utah, Statele Unite, în familia lui Lorenzo Dee Watson şi Joyce Watson la 8 mai 1943. El s-a căsătorit cu Connie Lingmann la 23 august 1967, in Templul Salt Lake şi sunt părinţii a cinci copii.