O persoană din mulţime
Să mergem înainte în tăcere şi hotărât spre Salvator, cu credinţa că El ne iubeşte şi are puterea să ne vindece şi să ne salveze.
În Evanghelia dupa Luca citim despre o femeie care, timp de 12 ani, a suferit de o scurgere de sânge. Ea îşi cheltuise banii în căutarea unei soluţii medicale, dar nu găsise niciuna. Într-o mulţime de oameni, femeia s-a apropiat de Salvator prin spatele Lui şi a atins poala hainei Lui. Isus a dorit să ştie cine L-a atins, pentru că a simţit că a ieşit din El o putere. Apostolii nu au înţeles ce a vrut să spună El şi L-au întrebat: „Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: ‘Cine s-a atins de Mine?’”.1 Femeia cu multă frică şi tremurând a mărturisit că ea a fost aceea care se apropiase de El şi fusese imediat vindecată. Salvatorul a trimis-o să meargă în pace, spunându-i că a mântuit-o credinţa ei.
Ne dă mult de gândit şi avem de învăţat multe din această povestire mică şi interesantă.
Îmi imaginez mulţimea. Trebuie să fi fost destul de mare, căci oamenii se îmbulzeau spre Isus. Trebuie să fi fost o mulţime zgomotoasă, pe măsură ce oamenii se împingeau şi se îmbrânceau încercând să-L vadă mai bine. Mă întreb de ce se aflau acolo. Cred că cei mai mulţi veniseră din curiozitate. Oriunde se ducea, vestea sosirii Lui şi povestirile despre miracolele Lui ajungeau înaintea Sa. Poate, ei se aşteptau să vadă ceva ieşit din comun, un eveniment care nu trebuia scăpat. Deşi nu se menţionează, se pare că erau farisei în mulţime, care întotdeauna păreau că sunt în apropiere, pândind ocazii să-L prindă în cursă, să-L pună în încurcătură sau să găsească ceva cu care ar fi putut să-L condamne pe Isus. Oare a fost posibil ca cineva din mulţime chiar să-şi bată joc de El?
În mulţime se afla o femeie. Văd o femeie umilă, poate chiar timidă, apropiindu-se de Salvator prin spatele Lui şi, apoi, mărturisind cu jenă că se atinsese de poalele veşmântului Său. Era o femeie ostenită şi împovărată de problemele ei. Avea nevoie de ajutor, cu disperare. În aparenţă, ea nu se distingea cu nimic de orice altă persoană din mulţime. Nimeni nu a încercat s-o oprească să se apropie de Isus. Cu siguranţă, apostolii nici nu au văzut-o, nici nu au încercat s-o oprească. Dar era ceva ce o diferenţia de toţi ceilalţi din mulţime, în acea zi. Deşi era pierdută în marea de oameni, ea, cu hotărâre şi în tăcere, a înaintat cu un singur scop în minte: să vină la Salvator, cu credinţa că El avea puterea s-o vindece, că Lui Îi păsa de ea şi ar fi răspuns la ceea ce avea ea nevoie. În privinţa acestui singur lucru era ea diferită de mulţime. Mulţimea venise să vadă, dar femeia venise să fie vindecată.
Mai sunt şi alte relatări interesante în scripturi despre câte o persoană credincioasă din mulţime. Alma era printre preoţii răi ai regelui Noe. Aceştia erau descrişi ca fiind mândri în trufia inimilor lor, leneşi şi idolatri, care spuneau minciuni şi cuvinte deşarte oamenilor.2 Ei tăgăduiseră căile Domnului, pentru că ei nu îşi dedicaseră inimile înţelegerii. 3 Atunci când Abinadi le-a transmis mesajul pocăinţei, ei şi-au bătut joc de el şi, în cele din urmă, l-au condamnat la moarte. Aceasta a fost, într-adevăr, o mulţime ticăloasă. Totuşi, după cum scripturile evidenţiază, „era unul printre ei”4 care a crezut. Alma singur a fost impresionat de ceea ce a spus Abinadi. Având curaj, el a ieşit înainte din mulţimea care Îl urma pe Domnul. Influenţa acestui singur om din mulţime de-a lungul istoriei nefiţilor este incomensurabilă.
Una dintre cele mai cunoscute mulţimi din Cartea lui Mormon este cea care ocupă clădirea mare şi spaţioasă din viziunea lui Lehi despre pomul vieţii. Clădirea era plină de oameni, bătrâni şi tineri, bărbaţi şi femei, care îi arătau cu degetul şi îşi băteau joc de cei care luau din fructele pomului.5 Din nefericire, unii care gustaseră din fruct au ascultat de mulţime şi „au pornit-o pe căi nepermise şi au fost pierduţi”.6 Totuşi, alţii au luat din fruct şi nu au acordat atenţie mulţimii.7 Aceştia au fost cei care s-au bucurat de binecuvântările depline ale pomului vieţii.
În realitate, în aceste povestiri nu este vorba de mulţimi, ci de oameni individuali din acele mulţimi. Într-adevăr, este vorba de dumneavoastră şi de mine. Noi toţi facem parte din mulţimile acestei lumi. Aproape toţi suntem ca femeia care, împotriva mulţimii, vine la Salvator. Noi toţi avem credinţa că doar o atingere va aduce vindecarea sufletelor noastre zdrobite şi alinarea nevoilor noastre care ne apasă.8 Membrii noi din Biserică, în multe ţări, sunt adesea ca Alma. Ei aud cuvintele dătătoare de viaţă, când nimeni altcineva din familia lor sau din cercul lor de prieteni nu le aud. Şi totuşi ei au curajul să accepte Evanghelia şi să-şi croiască drum prin mulţime. Cred că fiecare dintre noi înţelege ce înseamnă să iei din fructul îndestulător al pomului vieţii, la vederea şi auzul celor care îşi bat joc şi ce înseamnă să depui tot efortul curajos de a nu-i lua în seamă.
Lupta cu mulţimile lumii poate fi grea de unul singur. Influenţa şi efectele acestora asupra persoanei care doreşte să păşească spre ceva mai bun pot fi foarte puternice şi foarte greu de depăşit.
Cine poate să-şi întindă braţele, să sprijine şi în cele din urmă să salveze o persoană din mulţime mai bine decât Salvatorul? El înţelege ce înseamnă să perseverezi printre cei mulţi nepoliticoşi şi să rămâi totuşi loial. Mulţimile lumii nu-L recunosc, spunând că nu are „nici frumuseţe, nici strălucire” şi „înfăţişarea Lui nu [are] nimic care să ne placă”.9 Regele Beniamin spune că mulţimile „Îl vor considera om”.10 Isaia descrie mai departe locul pe care Hristos Îl ocupă în mulţimile lumii, cu aceste cuvinte:
„Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa,…; era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El şi noi nu L-am băgat în seamă. Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.11
Nefi scrie că „lumea, din cauza nedreptăţii ei, Îl va judeca pe El ca pe un lucru de nimic”.12
Şi totuşi, Acest Prim Născut Fiu al lui Dumnezeu care este atât de des judecat greşit şi neînţeles, va ieşi din mulţime ca „Unsul”, Salvatorul şi Mântuitorul lumii. Această apariţie este prevestită cu umilinţă în declaraţia Salvatorului adresată unor preoţi şi bătrâni, care spune: „piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului”.13
Dragi fraţi şi surori, mă rog ca fiecare dintre noi să poată trece în siguranţă prin mulţimile lumii. În toate situaţiile vieţii, să mergem înainte în tăcere şi hotărât spre Salvator, cu credinţa că El ne iubeşte şi are puterea să ne vindece şi să ne salveze. Să ascultăm cuvintele Lui despre viaţă şi să luăm din plin, permanent şi curajos din fructul care vine de la El. În numele lui Isus Hristos, amin.