Fiţi martoră
Voi… puteţi fi acum martore ale lui Dumnezeu dezvoltând un spirit de credinţă, dragoste, pace şi mărturie în căminele voastre.
În timp ce stau la acest pupitru, îmi imaginez chipurile tinerelor fete din întreaga lume. Cât de mult vă iubesc! Îmi place în mod special să promit împreună cu voi că vom „[fi] [martore ale] lui Dumnezeu în toate timpurile şi în toate lucrurile şi în toate locurile”.1 Cum putem face acest lucru? În timp ce vorbesc, mă rog ca Spiritul să ne îndrume şi să mărturisească fiecăreia dintre noi despre modul în care putem fi martore ale lui Dumnezeu.
Când copiii noştri au fost misionari, au învăţat că atunci când suntem martori ai lui Isus Hristos, Duhul Sfânt va confirma acea mărturie. Una dintre fiicele noastre avea o simpatizantă foarte receptivă, care se numea JieLei. Această tânără adultă era supusă fiecărei porunci noi care îi era predată, indiferent cât de greu era. Era o studentă care se chinuia să acopere toate cheltuielile necesare din puţini bani, însă a început să-şi plătească zeciuiala după ce a învăţat despre acea lege. Slujba ei cu jumătate de normă îi cerea să lucreze duminica, dar ea a avut curajul să-şi întrebe patronul dacă nu-i putea schimba orele de lucru în altă zi pentru a putea să participe la adunarea de împărtăşanie.
În ciuda sârguinţei ei, JieLei nu avea încă o mărturie fermă despre Cartea lui Mormon. Fiica noastră şi colega ei ştiau că ea avea nevoie de o mărturie din partea Spiritului care să confirme adevărul cărţii aşa încât, i-au pregătit o lecţie despre Duhul Sfânt. În timp ce o pregăteau, au simţit că ceva nu era în regulă. Când s-au rugat în privinţa aceasta, au simţit îndemnul de a aborda un alt subiect, de a prezenta o lecţie despre Isus Hristos.
Când a sosit momentul discuţiei programate, aceste misionare au început s-o înveţe pe JieLei despre Isus Hristos. Începuseră să-i curgă lacrimi pe obraji. Ea tot întreba: „Ce este ceea ce simt?”. Atunci, ele i-au depus mărturie că ceea ce simţea era Spiritul. S-a întâmplat exact ceea ce doreau ele să se întâmple. Acela a fost momentul în care fiica noastră şi-a amintit că unul dintre cele mai mari roluri ale Duhului Sfânt este acela de a mărturisi despre Hristos. Isus Însuşi a spus: „Mângâietorul, adică Duhul Sfânt… va mărturisi despre Mine”.2 Fiica noastră a înţeles că în timp ce ea era o martoră a lui Isus Hristos, Duhul Sfânt mărturisise despre acest lucru. Noi, de asemenea, putem fi martore în timp ce „vorbim despre Hristos, ne bucurăm în Hristos, predicăm despre Hristos” şi Îl privim ca fiind sursa „pentru iertarea păcatelor [noastre]”.3
Neprihănitul rege Beniamin din Cartea lui Mormon şi-a adunat poporul în jurul templului pentru ca el să poată vorbi despre Hristos şi să predice despre Hristos. Şi-a învăţat poporul despre bunătatea, puterea, înţelepciunea, răbdarea şi, cel mai important, despre ispăşirea Domnului. În timp ce el era un martor, Spiritul le-a mărturisit oamenilor că Isus Hristos este Salvatorul, aşa cum a făcut-o şi pentru JieLei. Apoi, regele Beniamin şi-a îndemnat oamenii să rămână neclintiţi în credinţa lor în Hristos. Toţi oamenii au strigat:
„Noi credem toate cuvintele pe care ni le-ai spus către noi… datorită Spiritului Domnului… care a lucrat o schimbare mare în noi sau în inimile noastre, pentru că nu mai avem înclinare să facem rău, ci să facem bine neîncetat…
Şi dorim să facem un legământ cu Dumnezeul nostru… să fim supuşi poruncilor Lui în toate lucrurile”.4
Poporul regelui Beniamin a făcut legământul de a se supune poruncilor lui Dumnezeu, aşa cum a făcut fiecare dintre noi.
Atâta timp cât ţineţi acel legământ, veţi fi martore printre semenii voştri. De curând, proprii mei copii şi partenerii lor de căsnicie îşi aminteau de momentele din timpul anilor, când au apărat valorile corecte în faţa presiunii exercitate de prietenii lor. Una dintre fiice nu a participat duminica la un concurs de majorete; unul dintre fii i-a spus patronului că nu putea să lucreze în ziua de sabat. Alt fiu a refuzat când avea doar 11 ani, să vizioneze un film pornografic în casa unui prieten; altul a refuzat să se uite alături de colegii de clasă la reviste pornografice. După aceea, amândoi au fost excluşi din punct de vedere social pentru o perioadă. O altă fiică a refuzat să accepte limbajul rău, grosolan, vulgar la locul de muncă. Altul a refuzat alcoolul pe care prietenul său îl furase din barul încuiat al părinţilor săi. O altă fiică, ce era singura membră sfântă din zilele din urmă din clasa ei, s-a ridicat pentru a face o prezentare la clasa de limba engleză şi a încheiat răspunzând la întrebări despre Cartea lui Mormon. Copiii noştri căsătoriţi au continuat să aibă copii, chiar dacă au fost criticaţi de lume.
Este posibil ca ei să se fi simţit singuri în aceste momente; însă, atâta timp cât au fost martori, au simţit tovărăşia şi prezenţa susţinătoare a Duhului Sfânt. De asemenea, ei au fost întăriţi de binecuvântările care vin datorită supunerii faţă de poruncile lui Dumnezeu. El ne-a promis: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare”.5
Copiii mei au fost într-adevăr susţinuţi de mâna Sa în timp ce mărturiseau despre Dumnezeu rămânând neclintiţi în ţinerea poruncilor Sale. Am fost binecuvântată şi întărită datorită exemplelor lor.
Pe măsură ce sunteţi martore în căminele voastre, vă veţi întări familia. De prea multe ori credem că expresia din crezul Tinerelor Fete: „să întărim căminul şi familia”,6 este valabilă doar pentru responsabilităţile viitoare ale tinerelor fete, ca soţii şi mame, însă este, de asemenea, valabilă pentru responsabilităţile lor ca fiice şi surori în căminele lor, aici şi acum.
Mama mea a ajutat în tinereţea sa la întărirea căminului şi a familiei ei. Fiind cel mai mare copil într-o familie de membri ai Bisericii mai puţin activi, ea s-a născut cu darul credinţei. Ea s-a dus singură la Societatea Primară şi la activităţile Tinerelor Fete. A fost demnă să se căsătorească în templu chiar înainte ca părinţii ei să poată face acest lucru. Ea a devenit un exemplu de neprihănire, o martoră neclintită al cărei exemplu a ajutat la întărirea părinţilor şi a fraţilor ei. Şi voi, tinere fete, puteţi fi acum martore ale lui Dumnezeu dezvoltând un spirit de credinţă, dragoste, pace şi mărturie în căminele voastre, care să vă pregătească să faceţi acelaşi lucru atunci când veţi avea propriul cămin. Eu sunt rezultatul unei tinere femei neprihănite care a fost „[neclintită şi nestrămutată], făcând întotdeauna lucruri bune din abundenţă”.7
Şi noi mărturisim despre Isus Hristos în timp ce ne bucurăm în El. Pe măsură ce oamenii regelui Beniamin au învăţat mai mult despre Isus, ei au spus: „Lucrurile pe care regele nostru le-a vorbit către noi… ne-a[u] adus la această mare cunoaştere, de care ne bucurăm foarte mult”.8 Când ne bucurăm în Salvatorul nostru, ne aducem aminte de El şi de marile Sale binecuvântări pentru noi. Suntem martore în timp ce ne exprimăm recunoştinţa şi radiem de bucurie. Aşa cum tinerele fete au cântat în deschiderea acestei adunări: „Nu aţi văzut cum toate nevoile voastre au fost îndeplinite, prin ceea ce El a rânduit?”.9
Am aflat de curând despre două tinere fete curajoase care, atâta timp cât au ţinut poruncile şi au radiat bucuria Evangheliei, au fost martore ale lui Dumnezeu. Aceasta este o povestire spusă de o misionară în vârstă de la Centrul de pregătire a misionarilor.
Ea a povestit că într-o zi, în urmă cu mulţi ani, în timp ce era acasă şi călca rufe, urmărea o telenovelă şi fuma o ţigară, cineva a bătut la uşă. După ce a deschis uşa, a văzut doi bărbaţi îmbrăcaţi în cămaşă albă şi cu cravată, unul dintre ei prezentându-se ca fiind episcopul ei. El a spus că se rugase şi a simţit îndemnul de a o ruga să predea la Tinerele Fete. Ea i-a spus că fusese botezată când avea 10 ani, dar că nu fusese niciodată membră activă. El nu s-a descurajat, i-a arătat manualul şi i-a explicat unde se întâlneau miercurea seara. Atunci, ea a spus categoric: „Nu pot să predau tinerelor de 16 ani; sunt inactivă şi, în plus, fumez”. Atunci, el a spus: „Nu veţi mai fi inactivă şi până miercuri trebuie să renunţaţi la fumat”. Apoi, el a plecat.
Ea a spus: „Îmi aduc aminte că am ţipat de mânie, însă nu m-am putut împotrivi îndemnului de a citi manualul. De fapt, eram aşa de curioasă încât l-am citit de la cap la coadă şi apoi, am memorat fiecare cuvânt al acelei lecţii.
Chiar şi miercuri spuneam că nu mă voi duce, însă m-am aflat în situaţia de a conduce către Biserică, fiind speriată de moarte. Niciodată nu mi-a fost frică de ceva. Am crescut în mahala, am fost o dată la casa de corecţie şi mi-am salvat tatăl din „celula beţivilor”. Şi, pe neaşteptate, mă aflam la activitatea Tinerelor Fete unde eram prezentată ca fiind noua consilieră a clasei de Lauri. M-am aşezat în faţa a două fete de la clasa de Lauri şi am predat lecţia cuvânt cu cuvânt, chiar şi atunci când se spunea: ‘Întrebaţi-le acum…’. Am plecat imediat după lecţie şi am plâns tot drumul spre casă.
După câteva zile, cineva a bătut din nou la uşă şi mi-am zis: ‘Bine. Este episcopul care a venit să-şi ia manualul. Am deschis uşa şi le-am văzut pe cele două fete minunate de la clasa de Lauri, una având flori, iar cealaltă fursecuri. M-au invitat să merg cu ele duminică la Biserică, lucru pe care l-am făcut. Mi-au plăcut acele fete. Ele au început să mă înveţe despre Biserică, despre episcopie, despre clasă. M-au învăţat să cos, să citesc scripturile şi să zâmbesc.
Împreună, am început să le învăţăm pe celelalte fete din clasă care nu veneau. Le învăţam oriunde le puteam găsi – în maşini, în sala de popice, chiar şi pe verande. După şase luni, veneau 14 dintre ele, iar după un an toate cele 16 fete de pe listă erau active. Am râs şi am plâns împreună. Am învăţat să ne rugăm, să studiem Evanghelia şi să le slujim celorlalţi”.10
Aceste două tinere fete curajoase au fost martore ale adevărului şi neprihănirii, ale bunătăţii şi bucuriei Evangheliei.
Când am fost chemată să fiu preşedinta generală a Tinerelor Fete, în timp ce am fost pusă deoparte, am primit binecuvântarea că credinţa mea în Isus Hristos va fi întărită datorită slujirii mele. Am fost înconjurată de femei curajoase, consilierele şi personalul meu, celelalte preşedinţii ale organizaţiilor auxiliare şi de nobilele mele predecesoare – fostele preşedinte generale ale Tinerelor Fete. Ele au fost martore ale lui Isus Hristos datorită vieţilor lor exemplare şi a slujirii lor altruiste.
Fiind întărită de aceste femei, de membrii familiei mele, de femeile neclintite şi nestrămutate şi de conducătoarele din întreaga lume, mă simt „[înconjurată] cu un nor aşa de mare de martori”. Acest lucru m-a ajutat să „[alerg] cu stăruinţă în alergarea care [îmi] stă înainte, [uitându-mă] ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre”.11
Promisiunea unei credinţe sporite în Isus Hristos care a fost făcută în binecuvântarea dată la punerea mea deoparte, a fost îndeplinită datorită ocaziei pe care am avut-o de a fi o martoră a Sa în fiecare zi şi în orice loc. Am vorbit despre El, am predicat despre El şi m-am bucurat în El. Când am simţit că nu erau suficiente cuvintele mele, acestea au fost confirmate de Spiritul Său. Când mi-a fost teamă sau când m-am simţit nepregătită, am fost întărită şi susţinută de mâna Sa omnipotentă. Eu ştiu că El ne va binecuvânta pe fiecare în parte atâta timp cât suntem martore. El „[nu ne va lăsa şi nu ne va părăsi]”.12
Rugăciunea mea este ca noi să înaintăm cu credinţă neclintită în Hristos, fiind martorele Sale „în toate timpurile şi în toate lucrurile şi în toate locurile”, în numele lui Isus Hristos, amin.