INDEXUL RELATĂRILOR DIN TIMPUL CONFERINŢEI
Următoarea listă cuprinde experienţe selectate dintre cele prezentate în cuvântările la conferinţa generală, care pot fi folosite în studiul personal, în serile de familie şi în predare. Cifrele se referă la prima pagină a cuvântării.
Vorbitor |
Relatare |
Doctrine sau principii |
Vârstnicul Ronald A. Rasband |
vizitează membri credincioşi din zona lacului Titicaca, 11 |
exemplu, credinţă |
Vârstnicul Joseph B. Wirthlin |
când avea şapte ani, a luat apărarea unui băiat mai mare, cu dizabilităţi, 17 |
bunătate |
Vârstnicul William R. Walker |
fotografia Primei Preşedinţii se află în casa bunicilor, 37 |
preşedinţie |
Vârstnicul Quentin L. Cook |
stră-străbunicul ajută la salvarea companiilor de cărucioare, 47 Thomas S. Monson experienţă în conducerea Bisericii, 47 |
curaj, devotament slujire în Biserică, administrare |
Episcop H. David Burton |
relatează despre ajutorul umanitar oferit de Biserică, 51 |
ajutor umanitar, slujire |
Vârstnicul John M. Madsen |
Gordon B. Hinckley, în vârstă de 12 ani, participă la prima sa adunare a preoţiei în ţăruş, 55 |
Joseph Smith, mărturie |
Preşedintele Dieter F. Uchtdorf |
un avion se prăbuşeşte în munţi, 57 |
supunere, pocăinţă |
Preşedintele Thomas S. Monson |
un băiat îl imită pe Thomas S. Monson, 65 un misionar loial are cancer, 65 |
exemplu exemplu, credinţă |
Preşedintele Dieter F. Uchtdorf |
Thomas S. Monson vizitează un membru bolnav, în Germania, 68 convertirea lui Harriet Uchtdorf şi a familiei, 68 |
compasiune, slujire convertire |
Vârstnicul Sheldon F. Child |
tânărul Sheldon F. Child plăteşte zeciuială după vinderea viţelului, 79 fruct al arborelui de pâine cade din pom în faţa unei familii care şi-a plătit zeciuiala, 79 mărturia despre zeciuială a unei mame din Africa de Vest, 79 |
zeciuială credinţă, zeciuială zeciuială |
Preşedintele Thomas S. Monson |
greutăţile prin care trec strămoşii pionieri, 87 |
dedicare, credinţă |
Vârstnicul David A. Bednar |
mama şi fiul bolnav se roagă pentru ca el să fie vindecat, 94 părinţi se roagă pentru a-şi putea îmbrăţişa fiica aflată pe moarte, 94 |
credinţă, rugăciune alinare, rugăciune |
Vârstnicul W. Craig Zwick |
tânăr băiat întreabă dacă trebuie să reducă standardele pentru a-şi păstra prietenii, 97 |
neprihănire, standarde |
Vârstnicul Robert R. Steuer |
mărturia unui băiat din Recife, Brazilia, 99 |
libertatea de a alege, mărturie |
Vârstnicul Lance B. Wickman |
soldat rănit în Vietnam imploră să rămână cu oamenii lui, 103 |
angajare, viaţă muritoare |
Susan W. Tanner |
simpatizantă primeşte mărturie despre Isus Hristos, 113 tineretul trăieşte potrivit standardelor Evangheliei, în ciuda presiunilor din partea celor din jur, 113 unei femei mai puţin active i se cere să le înveţe pe tinerele fete, 113 |
munca misionară, mărturie integritate, supunere exemplu, reactivare |
Elaine S. Dalton |
tânăr băiat apără castitatea, 116 participă la maratonul din Boston, 116 |
curaj, mărturie rugăciune |
Mary N. Cook |
tânără fată învaţă să fie modestă, 120 două surori distrug un CD care nu avea versuri înălţătoare, 120 exemplul unei tinere fete îi ajută familia să redevină activă în Biserică, 120 |
exemplu, standarde standarde exemplu, Sabat |