Evanghelia lui Isus Hristos
Evanghelia ne învaţă tot ce trebuie să ştim pentru a ne întoarce să trăim alături de Tatăl nostru din Cer.
Apostolul Pavel a declarat cu îndrăzneală: „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Romani 1:16). Acelaşi mesaj îndrăzneţ este declarat de misionarii noştri cu timp deplin pe măsură ce slujesc în multe părţi ale lumii.
În principiu, Evanghelia lui Isus Hristos este o reţetă din cinci ingrediente pentru viaţa veşnică. Pentru început, să ne gândim la ce putem deveni dacă urmăm această reţetă, iar apoi ne putem gândi la fiecare ingredient.
Ce ştim despre viaţa veşnică? Învăţăm din Moise 1:39 că lucrarea şi slava Domnului este de a realiza nemurirea şi viaţa noastră veşnică. Aceasta ne învaţă că nemurirea şi viaţa veşnică sunt separate şi distincte. Darul vieţii veşnice, care este promis numai atunci când sunt îndeplinite anumite condiţii, este cu mult mai măreţ decât darul nemuririi.Conform vârstnicului Bruce R. McConkie: „Viaţa veşnică nu este o denumire care se referă numai la durata nesfârşită a unei vieţi viitoare; nemurirea înseamnă să trăieşti pentru totdeauna ca fiinţă înviată şi, prin harul lui Dumnezeu, toţi oamenii vor dobândi această continuitate nesfârşită a vieţii. Dar numai cei care se supun plenitudinii legii Evangheliei vor moşteni viaţa veşnică… Este ‘cel mai mare dar dintre toate darurile lui Dumnezeu’ deoarece este genul, statutul, tipul şi calitatea vieţii de care Dumnezeu Însuşi se bucură. Astfel, aceia care dobândesc viaţă veşnică, primesc exaltarea; ei sunt fii ai lui Dumnezeu, împreună moştenitori cu Hristos, membri ai Bisericii Primului Născut; ei biruie toate lucrurile, au toată puterea şi primesc plenitudinea Tatălui” (Mormon Doctrine, a 2-a ediţie, [1966], p. 237).
Responsabilitatea misionarilor noştri, după cum se afirmă la pagina 1 din Predicaţi Evanghelia Mea, este de a-i „invita pe alţii să vină la Hristos ajutându-i să primească Evanghelia restaurată prin credinţă în Isus Hristos şi ispăşirea Sa, pocăinţă, botez, primirea darului Duhului Sfânt şi îndurarea până la sfârşit” (2004).
În multe cărţi de bucate sunt poze cu felurile reuşite de mâncare ce rezultă din acele reţete – plenitudinea bucuriei de a găti. Aceste poze sunt importante, deoarece ne ajută să ne imaginăm rezultatul dacă vom urma cu stricteţe indicaţiile date în reţetă. Este important să începem având în minte rezultatul, însă rezultatul reprezentat prin pozele din cărţile de bucate este posibil numai dacă totul este făcut corect. Dacă nu sunt urmate indicaţiile sau dacă un ingredient este uitat ori nu este folosit în cantitatea corespunzătoare, gustul şi aspectul scontate sunt rareori obţinute. Totuşi, poza cu felul reuşit de mâncare poate folosi ca o motivare de a încerca din nou să creezi ceva care să fie atât delicios, cât şi frumos.
Care este imaginea ce ne vine în minte când ne gândim la viaţa veşnică? Cred că, dacă am putea să ne creăm în minte o imagine clară şi corectă a vieţii veşnice, am începe să ne comportăm altfel. Nu am avea nevoie să fim îndemnaţi să facem multe lucruri care au legătură cu îndurarea până la sfârşit, ca acelea de a ne face vizitele ca învăţători de acasă sau ca învăţătoare vizitatoare, de a participa la adunările noastre, de a merge la templu, de a trăi o viaţă decentă, de a ne spune rugăciunile sau de a citi scripturile. Am dori să facem toate aceste lucruri şi multe altele, deoarece am înţelege că ele ne pregătesc să mergem undeva unde tânjim să mergem.
De ce este necesar ca obiectivul misionarului să înceapă prin a-i ajuta pe alţii să primească credinţa în Isus Hristos şi ispăşirea Sa? Pentru ca oamenii să poată îmbrăţişa Evanghelia lui Isus Hristos, trebuie mai întâi să-L îmbrăţişeze pe Cel căruia Evanghelia Îi aparţine. Ei trebuie să aibă încredere în Salvator şi în ceea ce El ne-a învăţat. Trebuie să creadă că El are puterea de a-Şi ţine promisiunile pe care ni le face în virtutea ispăşirii. Când oamenii au credinţă în Isus Hristos, ei acceptă şi pun în practică ispăşirea şi învăţăturile Sale.
Salvatorul Şi-a învăţat ucenicii, aşa cum este consemnat în capitolul 27 din 3 Nefi, despre interdependenţa dintre Evanghelia Sa, slujirea Sa din timpul vieţii muritoare şi ispăşirea Sa, când a spus:
„Iată, Eu v-am dat vouă Evanghelia Mea; şi aceasta este Evanghelia pe care Eu v-am dat-o vouă – cum că Eu am venit pe lume pentru ca să îndeplinesc voinţa Tatălui Meu, căci Tatăl Meu M-a trimis pe Mine…
Şi se va întâmpla că acela care se pocăieşte şi este botezat în Numele Meu, acela va fi împlinit; şi dacă el rabdă până la sfârşit, iată, pe el îl voi ţine Eu de nevinovat în faţa Tatălui Meu în ziua când Eu voi sta ca să judec lumea” (v. 13, 16).
Credinţa în Isus Hristos şi ispăşirea Sa ne întorc spre El. Lumea ne învaţă că trebuie să vedem pentru a putea crede, dar credinţa noastră în Domnul nostru ne îndrumă să credem pentru a putea să-L vedem şi pentru a putea vedea planul Tatălui pentru noi.
Credinţa noastră duce, de asemenea, la fapte – duce la angajamente şi la schimbări asociate cu adevărata pocăinţă. În cel de-al 34-lea capitol din Alma, Amulec ne-a învăţat:
„De aceea, marele şi veşnicul plan al mântuirii este realizat numai pentru acela care are credinţă prin pocăinţă.
De aceea, fie ca Dumnezeu să facă, fraţii mei, ca voi să începeţi să aplicaţi credinţa prin pocăinţă pentru ca voi să începeţi să chemaţi numele Lui cel sfânt, pentru ca El să aibă milă de voi;
Da, imploraţi-L pe El pentru milă; căci El are puterea să salveze” (v. 16-18).
De ce trebuie oamenii să se pocăiască înainte de a fi botezaţi şi de a primi Duhul Sfânt? Glasul lui Hristos le-a proclamat nefiţilor sfârşitul legii jertfei şi, apoi, El a spus: „Şi voi va trebui să-Mi oferiţi Mie ca jertfă o inimă frântă şi un spirit smerit. Şi oricine va veni către Mine cu inima frântă şi cu spiritul smerit, pe acela îl voi boteza Eu cu foc şi cu Duhul Sfânt” (3 Nefi 9:20).
Despre aceeaşi cerinţă se vorbeşte în secţiunea 20 din Doctrină şi legăminte într-un verset pe care-l folosim deseori pentru a descrie cerinţele pentru botez. În versetul 37 se afirmă: „Toţi cei care se umilesc înaintea lui Dumnezeu, şi doresc să fie botezaţi, şi vin cu inima frântă şi cu spiritul smerit, şi mărturisesc în faţa Bisericii că ei într-adevăr s-au pocăit de toate păcatele… vor fi primiţi prin botez în Biserica Lui”.
Aceste versete din scripturi predau lecţii esenţiale despre natura pocăinţei ca pregătire pentru botez şi pentru primirea Duhului Sfânt. În primul rând, pocăinţa necesită o atitudine umilă. Pentru a ne pregăti să fim botezaţi şi să luăm asupra noastră numele lui Hristos, trebuie să fim umili înaintea Lui – să ne oferim jertfa unei inimi frânte şi a unui spirit smerit şi să acceptăm voia Sa. În al doilea rând, învăţăm faptul că oamenii trebuie să mărturisească în faţa Bisericii sau a unui reprezentant al Bisericii, că s-au pocăit de păcatele lor. În cele din urmă, noi acceptăm acea pocăinţă, care este un proces de curăţare, care precede botezul şi care este o rânduială purificatoare pentru a putea pregăti pe cineva să primească Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este al treilea membru al Dumnezeirii. Darul Duhului Sfânt este disponibil numai acelora care sunt curăţaţi prin pocăinţă de păcatele lumii.
De ce avem nevoie de botez pentru a putea primi Duhul Sfânt? Vârstnicul Orson F. Whitney ne-a învăţat: „Botezul constă din două părţi şi are de îndeplinit o misiune dublă. Nu doar curăţă – ci iluminează şi sufletul, manifestând lucrurile lui Dumnezeu, trecutul, prezentul, viitorul şi împărtăşind o mărturie sigură despre adevăr. Sufletul, curăţat de păcat, este în starea de a se bucura de influenţa constantă a Duhului Sfânt, care ‘[nu locuieşte] în temple nesfinţite’. Botezul cu apă începe lucrarea de purificare şi luminare. Botezul cu Spirit o completează” (Baptism – The Birth of Water and of Spirit [n.d.], p. 10).
Rânduiala botezului cu apă şi foc este descrisă de Nefi ca fiind o poartă (vezi 2 Nefi 31:17). De ce este botezul o poartă? Deoarece este o rânduială ce reprezintă intrarea într-un legământ sacru şi obligatoriu între Dumnezeu şi om. Oamenii promit să abandoneze lumea, să-şi iubească şi să-şi slujească semenii, să se intereseze de necazurile orfanilor şi ale văduvelor, să proclame pace, să predice Evanghelia, să-L slujească pe Domnul şi să ţină poruncile Sale. Domnul promite să „[reverse] Spiritul Său mai din plin asupra [noastră]” (Mosia 18:10), să-Şi mântuiască sfinţii atât temporal, cât şi spiritual, să-i numere printre aceia de la învierea dintâi şi să ofere viaţă veşnică. Botezul şi primirea Duhului Sfânt sunt modurile prescrise pentru a intra pe calea cea strâmtă şi îngustă care duce la viaţa veşnică.
Conform apostolului Pavel, botezul denotă şi coborârea noastră într-un mormânt de apă din care ne ridicăm „să trăim o viaţă nouă” (Romani 6:4) în Hristos. Rânduiala botezului simbolizează moartea şi învierea lui Hristos – murim cu El pentru ca să putem trăi alături de El. Din acest punct de vedere, botezul este prima rânduială salvatoare şi primirea Duhului Sfânt ne ajută pe fiecare în parte să înaintăm cu fermitate şi să îndurăm până la sfârşit.
Cum îndurăm până la sfârşit? Pentru a îndura până la sfârşit trebuie să fim credincioşi până la sfârşit ca şi în cazul lui Pavel care i-a spus lui Timotei: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa” (2 Timotei 4:7). Bineînţeles, aceasta nu este o responsabilitate uşoară. Se vrea a fi dificilă, provocatoare şi în cele din urmă purificatoare, în timp ce ne pregătim să ne întoarcem să trăim alături de Tatăl nostru din Cer şi să primim binecuvântări veşnice.
Îndurarea până la sfârşit cu siguranţă nu este un proiect pe care-l poţi realiza singur. În primul rând are nevoie de puterea mântuitoare a Salvatorului. Nu ne putem întoarce în prezenţa Tatălui nostru Ceresc dacă nu suntem curaţi, iar pentru acest lucru trebuie să continuăm să ne pocăim. În mod ideal, ne pocăim în fiecare clipă, însă mergem, de asemenea, în fiecare săptămână la adunarea de împărtăşanie pentru a lua din împărtăşanie şi pentru a ne reînnoi legămintele botezului. În al doilea rând, îndurarea până la sfârşit are nevoie de Duhul Sfânt, care ne va îndruma şi ne va sfinţi. În al treilea rând, trebuie să fim o parte integrantă a unei comunităţi de sfinţi, să slujim şi să primim slujire din partea fraţilor şi surorilor în Evanghelie. Odată cu botezul, devenim parte a trupului lui Hristos (vezi 1 Corinteni 12:11-13); fiecare dintre noi are un rol de jucat, fiecare dintre noi este important, însă pentru a putea reuşi trebuie să fim uniţi în Salvatorul nostru. În al patrulea rând, trebuie să împărtăşim Evanghelia cu alţii. Promisiunile de a aduce chiar numai un suflet la Domnul sunt profunde şi veşnice (vezi D&L 18:15). În plus, Evanghelia prinde de la sine rădăcini mai adânci în cei care o împărtăşesc în mod frecvent. În final, trebuie să păstrăm mereu credinţa şi speranţa în Hristos pentru a îndura până la sfârşit, iar printre multele modalităţi de a face aceasta se numără rugăciunea, postul şi citirea scripturilor. Aceste obiceiuri ne vor întări împotriva planurilor dibace şi a săgeţilor de foc ale duşmanului.
Eu îndrăgesc Evanghelia lui Isus Hristos, deoarece defineşte modul în care putem lua din fructele Evangheliei, în care putem avea parte de „[bucuria] foarte mare” (1 Nefi 8:12) pe care numai aceasta o poate aduce şi în care putem îndura până la sfârşit toate încercările vieţii muritoare. Evanghelia ne învaţă tot ce trebuie să ştim pentru a ne întoarce să trăim alături de Tatăl nostru din Cer, ca fiinţe înviate şi slăvite. Fie ca noi toţi să păstrăm în minte viziunea vieţii veşnice. Fie ca noi să fim sârguincioşi în urmarea reţetei vieţii veşnice care este Evanghelia lui Isus Hristos. Fie ca noi să îndurăm până la sfârşit. În numele lui Isus Hristos, amin.