Biserica adevărată şi vie
Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă este adevărată şi ea continuă să trăiască.
În timp ce îi susţinem pe Thomas Spencer Monson ca profet, văzător şi revelator şi preşedinte al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă şi pe D. Todd Christofferson ca apostol şi membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, noi vedem şi simţim dovada că Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă este adevărată şi vie. Domnul a vorbit acelora prin care El a restaurat Biserica în zilele din urmă. El le-a spus că ei „[pot] avea puterea să aşeze temelia acestei Biserici şi să o scoată din obscuritate şi din întuneric, ea fiind singura Biserică adevărată şi vie de pe toată faţa pământului, şi de care, Eu, Domnul, sunt foarte mulţumit, vorbind de Biserică în întregime şi nu de membri individual –
Pentru că Eu, Domnul, nu pot să tolerez păcatul nici în cel mai mic grad;
Cu toate acestea, cel care se pocăieşte şi îndeplineşte poruncile Domnului va fi iertat;
Şi celui care nu se pocăieşte, i se va lua chiar şi lumina pe care a primit-o; pentru că Spiritul Meu nu se va strădui pururi în om, spune Domnul oştirilor”1.
Aceasta este Biserica adevărată, singura Biserică adevărată, pentru că în ea se află cheile preoţiei. Numai în această Biserică a dat Domnul puterea de a pecetlui pe pământ şi de a pecetlui în cer aşa cum a făcut în timpul apostolului Petru. Acele chei i-au fost restaurate lui Joseph Smith care a fost autorizat atunci să le confere membrilor Cvorumului celor Doisprezece.
Când profetul Joseph a fost omorât, duşmanii Bisericii au crezut că Biserica va muri. Ei au crezut că era creaţia unui om muritor şi, ca urmare, va muri odată cu el. Dar speranţele lor au fost zădărnicite. Era Biserica adevărată şi avea, de asemenea, puterea de a trăi, chiar dacă cei aleşi să o conducă o vreme muriseră.
Astăzi, am văzut o demonstraţie a faptului că aceasta este Biserica adevărată şi vie. Cheile preoţiei sunt deţinute de muritori, dar Domnul a pregătit calea pentru ca aceste chei să continue să funcţioneze pe pământ atât timp cât oamenii îşi exercită credinţa atât în faptul că aceste chei sunt pe pământ, cât şi în faptul că ele au fost trecute, prin voinţa lui de Dumnezeu, slujitorilor Săi aleşi.
Oamenii lui Dumnezeu nu au fost întotdeauna demni de experienţa minunată pe care noi am trăit-o aici, astăzi. După înălţarea lui Hristos, apostolii au continuat să folosească cheile pe care El le-a lăsat. Dar, pentru că membrii nu au mai fost supuşi şi şi-au pierdut credinţa, apostolii au murit fără ca aceste chei să fie trecute mai departe succesorilor. Noi numim acest episod tragic „apostazie”. Dacă membrii Bisericii din acele zile ar fi avut ocazia şi voinţa să-şi exercite credinţa aşa cum aveţi dumneavoastră astăzi, Domnul nu ar fi luat cheile preoţiei de pe pământ. Deci, aceasta este o zi cu semnificaţie istorică şi importanţă eternă în istoria lumii şi pentru copiii Tatălui nostru Ceresc.
Acum, obligaţia noastră este să rămânem demni de credinţa de care avem nevoie pentru a ne îndeplini promisiunea de a-i susţine pe aceia care au fost chemaţi. Domnul a fost foarte mulţumit de Biserică la începutul restaurării şi aşa este şi astăzi. Dar, El i-a avertizat pe membri atunci, la fel cum face şi acum, că El nu poate să tolereze păcatul nici în cel mai mic grad. Pentru ca să-i susţinem pe cei care au fost chemaţi astăzi, noi trebuie să ne analizăm vieţile, să ne pocăim ori de câte ori este necesar, să promitem să ţinem poruncile Domnului şi să-i urmăm pe slujitorii Săi. Domnul ne avertizează că, dacă nu facem aceste lucruri, Duhul Sfânt va fi luat de la noi, noi vom pierde lumina pe care am primit-o şi nu vom mai fi capabili să ţinem promisiunea pe care am făcut-o astăzi de a-i susţine pe slujitorii Domnului în Biserica Sa adevărată.
Fiecare dintre noi trebuie să-şi facă o evaluare individuală. În primul rând, trebuie să măsurăm profunzimea recunoştinţei noastre pentru calitatea de membru al adevăratei Biserici a lui Isus Hristos. În al doilea rând, trebuie să cunoaştem, prin puterea Duhului Sfânt, ce trebuie să facem pentru a ţine mai bine poruncile.
Ştim, prin intermediul profeţiei, nu numai că Biserica adevărată şi vie nu va fi luată de pe pământ din nou, ci, mai mult, ea va deveni mai bună. Vieţile noastre se vor schimba în mai bine pe măsură ce ne exercităm credinţa prin pocăinţă, ne amintim mereu de Salvator şi încercăm şi mai mult să ţinem poruncile Sale. Scripturile cuprind promisiunea că, atunci când Domnul va veni din nou la Biserica Sa, El o va găsi pregătită spiritual pentru El. Aceasta ar trebui să ne facă să fim atât hotărâţi, cât şi optimişti. Trebuie să facem mai mult. Putem. Şi o vom face.
În această zi, mai ales, ar fi înţelept să hotărâm să-i susţinem cu credinţa noastră şi cu rugăciunile noastre pe toţi aceia care ne slujesc în împărăţie. Personal, sunt conştient de puterea credinţei membrilor Bisericii de a-i susţine pe aceia care au fost chemaţi. În ultimele câteva săptămâni, am simţit, în moduri puternice, rugăciunile şi credinţa oamenilor pe care nu-i cunosc şi care mă cunosc numai ca pe cineva chemat să slujească prin cheile preoţiei. Preşedintele Thomas S. Monson va fi binecuvântat de credinţa dumneavoastră susţinătoare. Asupra membrilor familiei lui se vor revărsa, de asemenea, binecuvântări datorită credinţei dumneavoastră şi rugăciunilor dumneavoastră. Toţi cei care au fost susţinuţi de către dumneavoastră astăzi vor fi susţinuţi de către Dumnezeu datorită credinţei lor şi credinţei dumneavoastră.
Fiecare membru va avea prilejuri să-şi susţină conducătorii prin slujire făcută în numele lui Dumnezeu. Biserica este o forţă puternică de binecuvântare a membrilor ei şi a tuturor oamenilor de pe pământ. De exemplu, Biserica a desfăşurat o remarcabilă activitate umanitară pe întreg pământul. Toate acestea au fost posibile datorită credinţei membrilor şi a prietenilor Bisericii că Dumnezeu trăieşte şi că Domnul doreşte să-i ajute pe toţi cei care au nevoie de ajutor, la care El poate ajunge prin ucenicii Săi credincioşi.
Pe lângă aceasta, prin Biserică şi rânduielile care sunt în ea binecuvântările puterii pecetluirii ajung în lumea spiritelor. Aceasta este o Biserică adevărată şi vie, care ajunge chiar şi la aceia care nu mai sunt în viaţă. Când aveţi credinţa să găsiţi numele strămoşilor dumneavoastră, când mergeţi la casa Domnului pentru a face rânduielile în numele lor, dumneavoastră susţineţi această lucrare măreaţă, al cărei scop este să ofere salvare tuturor copiilor Tatălui Ceresc, care vin în această lume.
Aş dori să vorbesc despre unele dintre motivele de recunoştinţă, care consider că ar trebui să existe, pentru Biserica adevărată şi vie. Apoi, voi sugera câteva moduri în care, cred eu, că se poate pregăti Biserica pentru întoarcerea Salvatorului. Şi, în final, îmi voi depune mărturia despre felul în care am ajuns să cunosc că aceasta este Biserica adevărată şi vie.
Mai presus de toate, sunt recunoscător pentru că am trăit experienţa puterii purificatoare care vine prin rânduielile îndeplinite prin puterea preoţiei. Am simţit iertarea şi purificarea ce vin prin botezul făcut de cei care au autoritatea. Mi-am simţit inima arzând, ceea ce este posibil numai datorită cuvintelor rostite de către slujitorii lui Dumnezeu: „Primeşte-l pe Duhul Sfânt”.
Sentimentul meu de recunoştinţă este determinat, de asemenea, de binecuvântările revărsate asupra familiei mele. Puterea pecetluirii şi cunoaşterea noastră despre aceasta sunt cele care schimbă şi transformă viaţa familiei noastre aici şi speranţele noastre în bucuria vieţii de familie în lumea ce va veni. Gândul şi speranţa că eu pot avea relaţii eterne mă susţin în încercările separării şi singurătăţii, care fac parte din existenţa muritoare. Promisiunea făcută celor credincioşi din Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă este că noi putem avea relaţii de familie şi familii mai mari în eternităţi. Această asigurare schimbă pentru totdeauna şi în mai bine toate relaţiile noastre din cadrul familiei.
De exemplu, eu mă aflu într-o etapă a vieţii mele în care, din pricina distanţelor mari, nu pot ajunge să-mi cunosc bine nepoţii şi, cu timpul, strănepoţii. Există, de asemenea, oameni care nu au avut niciodată prilejul să se căsătorească şi să fie părinţi şi care au aceleaşi dorinţe ca şi mine de a fi aproape de familie. Datorită restaurării cunoştinţelor despre familiile eterne, noi suntem mai plini de speranţă şi mai buni în toate relaţiile noastre de familie. Cele mai mari bucurii din această viaţă sunt aduse de viaţa de familie şi tot aşa va fi şi în lumile care vor veni. Sunt atât de recunoscător pentru asigurarea care mi se dă că, dacă suntem credincioşi, aceleaşi relaţii de care ne bucurăm aici, în această viaţă, le vom avea în lumea care va veni, în slava veşnică.2
Eu pot vedea dovada procesului de perfecţionare al Bisericii, care a fost profeţit. De exemplu, când călătoresc şi ajung să cunosc membrii Bisericii, văd că vieţile lor se îmbunătăţesc permanent. În simpla lor credinţă şi supunere, ispăşirea îi schimbă şi îi edifică pe membri. Deseori, particip la adunări cu oameni evident umili, cărora li se permite să predea lecţii şi să ţină predici care au în ele o putere ca cea dată lui Lehi şi Nefi, fii lui Helaman. Vă amintiţi relatarea:
„Şi s-a întâmplat că Nefi şi Lehi le-au predicat lamaniţilor cu atâta putere şi autoritate, căci ei aveau putere şi autoritate date lor pentru ca ei să poată vorbi; şi lor, de asemenea, li se dăduse mesajul pe care trebuia să-l glăsuiască”3.
Sunt convins că dorinţa, repetată de atâtea ori, a preşedintelui Gordon B. Hinckley va fi împlinită. El ne-a învăţat că toţi cei care vin în Biserică ar putea fi păstraţi dacă ar fi hrăniţi cu bunul cuvânt al lui Dumnezeu. Mi-l aduc aminte spunând că ultimele cuvinte pe care le va rosti la sfârşitul slujirii sale vor fi „păstrare, păstrare, păstrare”. Cuvintele sale trăiesc în conducerea preşedintelui Monson şi în noi, toţi, când suntem demni să avem puterea unui Lehi sau a unui Nefi de a hrăni cu bunul cuvânt al lui Dumnezeu. Am încredere că veţi continua, aşa cum voi face şi eu, să fiţi uimiţi de umilii sfinţi din zilele din urmă care vă învaţă, ca învăţători de acasă sau învăţătoare vizitatoare, şi care vorbesc prietenilor lor care nu sunt membri cu putere din ce în ce mai mare.
Timp de mulţi ani, noi ne-am adus aminte de cuvintele preşedintelui David O. McKay: „Fiecare membru, un misionar”. Am încredere că se apropie ziua în care, prin credinţa membrilor, vom vedea un număr din ce în ce mai mare de oameni invitaţi să audă cuvântul lui Dumnezeu, care vor intra apoi în Biserica adevărată şi vie.
Mai este un lucru bun care am încredere că se va întâmpla. Familiile din întreaga Biserică sunt în căutarea unor modalităţi de a-şi întări şi proteja copiii împotriva relelor din jurul lor. În unele cazuri, acei părinţi încearcă, cu disperare, să-i aducă înapoi pe unii din familia lor care s-au rătăcit. Am încredere că va exista, tot mai mult, o răsplată, dată de Dumnezeu, pentru eforturile lor. Aceia care nu vor renunţa niciodată vor constata că Dumnezeu nu renunţă niciodată şi că El îi va ajuta.
O mare parte din acest ajutor va veni de la cei chemaţi să slujească în Biserică. Dorinţa de a ajuta va creşte atât de mult, încât mulţi vor fi aşa cum a fost tânărul episcop Thomas Monson, inspirat cu moduri practice de a-i invita şi a-i încuraja pe aceia care nu au înţeles, o vreme, binecuvântările pe care Dumnezeu le rezervase pentru ei. Preşedintele Monson îşi aduce aminte şi astăzi de oameni pentru care a muncit ca să-i salveze când le era episcop. Sper ca noi, toţi, să avem încredere că Dumnezeu ne va îndruma pentru a-i găsi şi a-i aduce înapoi pe aceia pe care Dumnezeu vrea ca noi să îi luăm cu noi când mergem acasă, la El.
Un alt lucru bun pe care îl văd venind în împărăţie este dorinţa şi capacitatea de a sluji celor sărmani şi în nevoie. Am văzut o creştere uimitoare a compasiunii membrilor Bisericii faţă de victimele dezastrelor naturale care au loc în lume. Am văzut familii solicitând, în anunţurile mortuare, să se trimită donaţii Fondului Permanent pentru Educaţie sau Fondului Umanitar al Bisericii.
Profetul Joseph Smith a văzut această minunată dezvoltare a Bisericii. El a spus că, pe măsură ce o persoană devine cu adevărat convertită, ea va dori să străbată lumea, îngrijindu-se de copiii Tatălui Ceresc.4 Aceasta a început deja să se întâmple cu tot mai mulţi membri ai Bisericii. Ceea ce mi se pare remarcabil este că modelul dăruirii celor în nevoie se extinde, fiind urmat chiar şi de aceia care au ei înşişi puţin şi această dorinţă de a da pare să nu fie afectată de perioadele economice bune sau grele în care ne aflăm. Aceasta este o dovadă pentru mine că ispăşirea lucrează tot mai eficient în rândul membrilor.
Mărturia mea că aceasta este Biserica adevărată şi vie datează din copilăria mea. Una dintre cele mai vechi amintiri pe care le am este despre o conferinţă ţinută nu într-un loc ca acesta, ci în camera închiriată a unui hotel. Vorbea un om pe care nu-l cunoşteam şi nici astăzi nu-i cunosc numele. Ştiam numai că era cineva trimis în misiune în micul nostru district de către cineva care deţinea preoţia. Nu ştiu ce a spus. Dar am primit o mărturie puternică înainte de a avea opt ani, înainte chiar de a fi botezat, că ascultam un slujitor al lui Dumnezeu în adevărata Biserică a lui Isus Hristos. Ceea ce mi-a dat mărturia nu a fost camera închiriată, nici mărimea congregaţiei, care era mică, ci a fost cunoaşterea certă a faptului că fusesem binecuvântat, în acel moment, să mă aflu la o adunare a Bisericii adevărate.
În anii adolescenţei, când m-am mutat cu familia în ţăruşii organizaţi ai Bisericii, am simţit, pentru prima oară, puterea cvorumurilor preoţiei şi a unui episcop iubitor. Îmi amintesc încă şi pot simţi încrederea pe care am simţit-o când m-am aşezat, într-un cvorum al preoţilor, alături de un episcop şi am ştiut că el avea cheile unui judecător adevărat în Israel.
Aceeaşi mărturie am primit-o, devreme în viaţa mea, în două duminici, una în Albuquerque, New Mexico, şi cealaltă în Boston, Massachusetts. În fiecare situaţie, mă aflam acolo în ziua în care un district era organizat în ţăruş. După cât se părea, oameni obişnuiţi, pe care îi cunoşteam bine, erau chemaţi ca preşedinţi de ţăruş. În acele zile, am ridicat mâna, aşa cum dumneavoastră aţi făcut astăzi, şi am primit mărturia că Dumnezeu i-a chemat pe slujitorii Săi şi că eu aveam să fiu binecuvântat de slujirea lor şi pentru susţinerea lor. Am simţit acelaşi miracol de nenumărate ori în Biserică.
Am văzut în zilele şi în lunile care au urmat susţinerii lor că acei preşedinţi de ţăruşi au primit tărie şi cunoaştere pentru chemările lor. Am văzut acelaşi miracol în slujirea preşedintelui Monson, când a primit chemarea de a prezida ca profet şi preşedinte al Bisericii şi de a folosi toate cheile preoţiei pe pământ. A primit revelaţie şi inspiraţie în prezenţa mea, ceea ce îmi confirmă că Dumnezeu cinsteşte acele chei. Eu sunt martor ocular. Ele sunt chei ale unei preoţii care este, în cuvintele Domnului, „fără de început sau de sfârşit”5.
Depun în faţa dumneavoastră mărturia solemnă că aceasta este Biserica adevărată şi vie a lui Isus Hristos. Tatăl Ceresc va răspunde rugăciunilor dumneavoastră arzătoare. Puteţi avea mărturia că aceste chemări pe care le-aţi susţinut astăzi erau de la Dumnezeu. Chiar mai mult, puteţi şti că, în această Biserică, sunt efectuate rânduieli, care vă pot purifica sufletul şi pot lega pe pământ şi în cer, aşa cum se efectuau în zilele lui Petru, Iacov şi Ioan. Acele chei şi rânduieli sunt acum restaurate în deplinătatea lor prin profetul Joseph Smith şi au fost trecute mai departe prin succesorii lui. Isus este Hristosul. El trăieşte. Eu ştiu aceasta. Depun mărturie că Thomas S. Monson este profetul Său în viaţă. Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă este adevărată şi ea continuă să trăiască. Mărturisesc aceasta, în numele lui Isus Hristos, amin.