Experienţe speciale
Călătoria noastră personală prin viaţă ne oferă multe experienţe speciale care devin temelia credinţei şi a mărturiei.
Mi-ar plăcea să adaug mărturia mea în această zi specială, despre faptul că preşedintele Thomas S. Monson este profetul Domnului pe pământ. Sunt recunoscător că am acest privilegiu de a vorbi la Conferinţa generală.
Sunt recunoscător, la fel ca dumneavoastră, pentru experienţa pe care o avem în timpul aceastei conferinţe istorice în timp ce îi susţinem, în mod ordonat şi bine stabilit, pe noul nostru profet, Prima Preşedinţie şi pe alţi conducători ai Bisericii.
Acest fel de experienţă întăreşte mărturiile noastre şi ne măreşte convingerea că aceasta este, într-adevăr, Biserica adevărată şi vie a Domnului.
Călătoria noastră personală prin viaţă ne oferă multe experienţe speciale care devin temelia credinţei şi a mărturiei. Aceste experienţe apar în moduri foarte diferite şi în momente neprevăzute. Ele pot fi evenimente pline de putere spirituală sau mici momente care ne iluminează. Unele experienţe vor veni sub forma unor provocări grave şi a unor încercări grele care testează capacitatea noastră de a le înfrunta. Indiferent sub ce formă apar experienţele, fiecare constituie o şansă pentru dezvoltarea personală, mărirea înţelepciunii şi, în multe cazuri, pentru slujirea celorlalţi cu mai multă empatie şi dragoste. Aşa cum i-a declarat Domnul profetului Joseph Smith într-un mod convingător în timpul uneia dintre cele mai importante din încercările sale în închisoarea Liberty: „Toate aceste lucruri îţi vor da experienţă şi vor fi pentru binele tău” (D&L 122:7).
Pe măsură ce experienţele se adună în vieţile noastre, ele adaugă tărie şi sprijin una alteia. Chiar aşa cum cărămizile din care sunt construite casele noastre sprijină restul structurii, la fel şi experienţele din vieţile noastre personale devin cărămizi pentru mărturiile noastre şi măresc credinţa noastră în Domnul Isus Hristos.
Chiar această sesiune a conferinţei ilustrează valoarea unei vieţi pline de experienţe. În timp ce urmăm sfatul înţelept al conducătorilor noştri şi ne minunăm de învăţăturile şi de spiritul lor, mai există vreo îndoială că Domnul Îl alege pe apostolul Său, după ani de pregătire pentru a deveni profetul Său ales?
Binecuvântarea mea patriarhală arăta că aveau să-mi fie date experienţe speciale care urmau să-mi întărească propria mărturie. Stimaţi fraţi şi surori, gândiţi-vă la experienţele speciale cu care aţi fost binecuvântaţi în viaţa dumneavoastră şi care v-au adus siguranţă şi bucurie în inimă. Vă amintiţi când aţi aflat prima dată că Joseph Smith a fost profetul lui Dumnezeu şi al restaurării? Vă amintiţi când aţi acceptat provocarea lui Moroni şi aţi ştiut că această Carte a lui Mormon era într-adevăr un alt testament al lui Isus Hristos? Vă amintiţi când aţi primit un răspuns la rugăciunea fierbinte şi aţi înţeles că Tatăl dumneavoastră Ceresc vă cunoaşte personal şi vă iubeşte? În timp ce reflectaţi la asemenea experienţe speciale, nu vă dau ele un sentiment de recunoştinţă şi vă determină să mergeţi mai departe cu o credinţă şi o hotărâre reînnoite?
Nu cu mult timp în urmă, sora Rasband şi cu mine am avut o experienţă pe care nu o vom uita niciodată. Am fost desemnat să prezidez două conferinţe de ţăruş în Peru. În timp ce eram acolo, am mers în oraşul Puno, sus în Munţii Anzi, pe lacul Titicaca. La 3660 m deasupra nivelului mării, am fost uimiţi de acest oraş simplu şi frumos, situat deasupra acestui lac din Anzi. Ne-am întâlnit cu preşedintele de ţăruş în zonă şi am avut o minunată „Seară la gura sobei” pentru tineri, unde au participat sute de tineri din regiunea Puno.
Într-o dimineaţă, eram invitaţi să vizităm un mic grup de membri care locuiau pe o insulă plutitoare de stuf a lacului Titicaca. Oamenii care trăiesc acolo sunt cunoscuţi ca indienii uros din Bolivia şi Peru.
Câteva familii ale sfinţilor din zilele din urmă, ni s-a spus, se adunaseră împreună şi îşi construiseră noua lor insulă mică, plutitoare. Emoţionaţi, am luat o barcă spre insulă şi am fost întâmpinaţi cu căldură de aceşti membri minunaţi.
Le-am ţinut copiii înveliţi în cele mai frumoase pături colorate, lucrate de mână. Am mâncat peştii pe care i-au pescuit din lac în acea zi şi care fuseseră pregătiţi atât de grijuliu şi împărţiţi generos. Am văzut mărfurile şi artizanatul lor şi am făcut schimb de daruri unii cu alţii.
În timpul vizitei, am aflat că în fiecare zi copiii lor vâslesc la canoe timp de 45 de minute spre Puno şi înapoi pentru a participa la seminar şi la şcoală. De asemenea, am fost mulţumiţi că aceşti membri cunoşteau bine scripturile, le înţelegeau şi le iubeau. Nerăbdători, ei ne-au arătat recomandările lor de templu valabile, fiind înzestraţi şi pecetluiţi în templul Cochabamba, Bolivia.
Înainte de a fi gata de plecare, una dintre mame ne-a întrebat dacă am vrea să îngenunchem împreună cu ei şi să spunem o rugăciune în familie. Îmi amintesc bine cum am îngenuncheat pe stuful spongios, împreună cu aceşti sfinţi credincioşi. În timp ce îngenuncheam, ea m-a întrebat dacă aş vrea să spun rugăciunea şi, folosind Preoţia lui Melhisedec, să dedic noua lor insulă şi căminul lor.
M-am simţit foarte smerit că acolo, pe insulele plutitoare ale lacului Titicaca, aceste familii de sfinţi credincioşi din zilele din urmă mi-au cerut să mă rog pentru micuţa lor insulă Apu Inti şi să-L rog pe Domnul să binecuvânteze casele şi familiile din Lujano şi Jallahui’s.
Când mă gândesc la această experienţă specială cu care ne-a binecuvântat Domnul, ştiu că o nouă cărămidă a fost adăugată casei credinţei mele. Mă gândesc deseori la acea experienţă din Puno ca la o altă dovadă a împlinirii celor spuse în binecuvântarea mea patriarhală.
În prefaţa la Doctrină şi legăminte, scrisă în 1831, prezicând extinderea lucrării Domnului în zilele noastre, Domnul a revelat:
„Ci, ca fiecare om să poată vorbi în numele lui Dumnezeu, Domnul, chiar Salvatorul lumii;
Pentru ca să poată creşte credinţa pe pământ;
Pentru ca legământul Meu nepieritor să poată fi stabilit;
Pentru ca plenitudinea Evangheliei Mele să poată fi proclamată de cei slabi şi simpli până la marginile pământului…” (D&L 1:20-23).
Dragi fraţi şi surori, membrii Bisericii fără autoritate şi putere, membrii simpli, precum dumneavoastră şi cu mine, duc Evanghelia până la marginile pământului, la Puno, Peru şi în alte locuri îndepărtate. Credinţa creşte în poporul de legământ al lui Dumnezeu şi cred că având o comoară personală de astfel de experienţe valoroase, fiecare dintre noi poate să-şi mărească credinţa.
Preşedintele Monson a spus: „[Domnul] porunceşte. Şi, celor care I se supun, fie ei înţelepţi sau simpli, El Însuşi li se va arăta în lucrările zilnice, în conflictele, în suferinţele prin care vor trece în înfrăţirea cu El; iar ei vor învăţa din propria lor experienţă Cine este El” (În „Way of the Master”, Liahona, ianuarie 2003, p. 7; citat din Albert Schweitzer, The Quest of the Historical Jesus [1948], p. 401; subliniere adăugată).
În aceste zile când lucrurile lumeşti tulbură vieţile noastre, când încercările şi dificultăţile ni se pot părea copleşitoare, să ne amintim de propriile noastre experienţe spirituale speciale. Aceste cărămizi ale credinţei ne vor aduce convingerea şi asigurarea despre un Tată iubitor, grijuliu, din Cer, despre Domnul şi Salvatorul nostru, Isus Hristos şi despre Biserica Lor restaurată şi vie. Mărturisesc astfel, în numele lui Isus Hristos, amin.