Introducere la 1 Petru
De ce studiem această carte?
O temă care se regăseşte în Întâia epistolă sobornicească a lui Petru este aceea că, prin intermediul ispăşirii lui Isus Hristos, ucenicii Salvatorului pot îndura şi reacţiona cu credinţă la suferinţă şi persecuţie. Toate capitolele din 1 Petru vorbesc despre încercări sau suferinţe şi Petru ne-a învăţat că faptul de a îndura cu răbdare încercările este „mult mai [scump] decât aurul” şi îi poate ajuta pe credincioşi să dobândească „mântuirea sufletelor [lor]” (1 Petru 1:7, 9). De asemenea, Petru le-a amintit sfinţilor despre identitatea lor ca „o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu l-a câştigat ca să fie al Lui” (1 Petru 2:9). Studiind sfatul dat de Petru în această epistolă, puteţi primi speranţă, încurajare şi tărie care vă pot ajuta să faceţi faţă încercărilor cu care vă confruntaţi.
Cine a scris această carte?
Autorul acestei epistole este „Petru, apostol al lui Isus Hristos” (1 Petru 1:1).
„Petru a fost iniţial cunoscut ca Simeon sau Simon (2 Petru 1:1), un pescar din Betsaida, care trăia la Capernaum împreună cu soţia sa… Petru a fost chemat împreună cu fratele lui, Andrei, să fie ucenicul lui Isus Hristos (Matei 4:18-22, Marcu 1:16-18, Luca 5:1-11) …
Domnul l-a ales [pe Petru] să ţină cheile împărăţiei pe pământ (Matei 16:13-18) …
Petru era conducătorul apostolilor din vremea lui” (Ghid pentru scripturi, „Petru”, scriptures.lds.org).
Scrierile lui Petru ne arată progresul său de la un simplu pescar la un apostol măreţ.
Când şi unde a fost scrisă?
Cel mai probabil, Petru a scris această primă epistolă între anii 62 şi 64 d. H. El a scris în „Babilon” (1 Petru 5:13), care probabil este o referinţă simbolică la Roma.
Este acceptat în mod general că Petru a murit în timpul domniei împăratului roman Nero – cel mai probabil după anul 64 d. H., când Nero a început să persecute creştinii (vezi Ghid pentru scripturi, „Petru”).
Pentru cine a fost scrisă această carte şi de ce?
Petru a scris această epistolă către membrii Bisericii care locuiau în cele cinci provincii romane din Asia Mică, în prezent, Turcia (vezi 1 Petru 1:1). Petru îi considera pe cititorii săi ca fiind „aleşii” lui Dumnezeu (1 Petru 1:1). El le-a scris sfinţilor pentru a-i întări şi încuraja în „încercarea credinţei [lor]” (1 Petru 1:7) şi pentru a-i pregăti pentru o viitoare „[încercare] de foc” (1 Petru 4:12). De asemenea, mesajul lui Petru i-a învăţat cum să reacţioneze atunci când sunt persecutaţi (vezi 1 Petru 2:19-23; 3:14-15; 4:13).
Sfatul lui Petru a venit la timpul potrivit, deoarece membrii Bisericii urmau să treacă printr-o perioadă de persecuţie intensă. Până în anul 64 d.H., în perioada în care Petru a scris această epistolă, guvernul roman tolera, în general, creştinismul. În luna iulie a acelui an, Roma a fost distrusă aproape în întregime de un incendiu şi se zvonea că însuşi împăratul Nero a dat ordin ca acel incendiu să fie pornit. În încercarea de a da vina pe altcineva pentru acest dezastru, câţiva cetăţeni romani importanţi i-au acuzat pe creştini de incendiu. Acest lucru a dus la o persecutare intensă a creştinilor în tot Imperiul Roman. Petru a spus că, atunci când sfinţii „[suferă] pentru că [sunt creştini]” (1 Petru 4:16), ei pot simţi bucurie ştiind că au parte de câteva dintre experienţele lui Isus Hristos (vezi 1 Petru 2:19-23; 3:15-18; 4:12-19).
Care sunt unele dintre trăsăturile distinctive ale acestei cărţi?
Văzând suferinţa şi persecuţia pe care sfinţii din vremea sa le îndurau, Petru i-a îndemnat să se ajute unul pe altul cu dragoste şi blândeţe (vezi 1 Petru 1:22; 3:8-9). Mai mult, citim, în 1 Petru 5, că Petru a explicat modul în care conducătorii Bisericii trebuie să-şi întărească congregaţiile.
Această epistolă conţine poate cele mai clare referinţe biblice la lumea spiritelor şi la lucrarea de salvare care are loc acolo. Petru a menţionat, pe scurt, că Isus Hristos a vizitat lumea spiritelor pentru a propovădui spiritelor nesupuse care au trăit în vremea lui Noe (vezi 1 Petru 3:18-20). El a mai spus că Evanghelia a fost propovăduită celor morţi pentru a le oferi persoanelor care au decedat ocazia de a fi judecate după aceleaşi standarde ca cei vii (vezi 1 Petru 4:5-6). În dispensaţia noastră, preşedintele Joseph F. Smith medita la înţelesul versetelor din 1 Petru 3:18-20 şi 1 Petru 4:6 atunci când a primit o revelaţie care clarifica doctrinele legate de lumea spiritelor (vezi D&L 138).
Rezumat
1 Petru 1:1–2:10. Petru scrie despre nevoia sfinţilor de a creşte din punct de vedere spiritual pentru a putea primi recompense eterne. Promisiunea salvării este posibilă prin intermediul sângelui preţios al lui Isus Hristos. Sfinţii sunt o „seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui” (1 Petru 2:9) care a dobândit mila lui Dumnezeu.
1 Petru 2:11–3:12. Ucenicii lui Isus Hristos caută să-i onoreze pe toţi oamenii şi să se supună legilor şi autorităţilor civile. Petru se adresează anumitor grupuri de sfinţi: cetăţeni liberi, slujitori, soţii şi soţi.
1 Petru 3:13–5:14. Când sfinţii suferă din cauza persecuţiilor, ei trebuie să-şi aducă aminte de exemplul lui Isus Hristos, care a suferit şi, apoi, a dobândit exaltarea. Isus Hristos a propovăduit Evanghelia celor morţi pentru ca ei să poată avea parte de o judecată dreaptă. Conducătorii Bisericii urmează exemplul lui Isus Hristos având grijă de turma lui Dumnezeu. Sfinţii trebuie să se umilească şi să arunce asupra lui Dumnezeu toate îngrijorările lor.