Apostolul Pavel a propovăduit că cei care primesc preoţia trebuie să fie chemaţi de Dumnezeu şi că Isus Hristos a fost „numit de Dumnezeu [să fie] Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec” (Evrei 5:10). Pavel i-a încurajat pe membrii Bisericii să fie sârguincioşi, credincioşi, răbdători şi să aibă speranţa că vor avea parte de promisiunile lui Dumnezeu.
Pavel propovăduieşte că cei care primesc preoţia trebuie să fie chemaţi de Dumnezeu
Imaginaţi-vă că o persoană pe care o cunoaşteţi scrie titlul Doctor pe o bucată de hârtie şi o lipeşte pe tricoul său. Chiar dacă această persoană ar purta o etichetă care arată titlul corespunzător, aţi fi îngrijoraţi dacă ar încerca să vă opereze după ce aţi avut un accident? Aţi fi îngrijoraţi dacă ar purta o etichetă pe care este scris titlul Ofiţer de poliţie şi ar încerca să vă dea o amendă pentru că aţi făcut ceva greşit?
De ce aţi fi reticenţi să aveţi încredere ca această persoană să facă sarcinile indicate de titlurile pe care şi le-a atribuit?
În pofida faptul că poartă o etichetă cu titlul corespunzător, această persoană nu ar avea autoritatea şi abilitatea de a îndeplini acele sarcini. Tot aşa cum societatea a stabilit moduri de a obţine autoritatea de a putea îndeplini anumite responsabilităţi, tot aşa Dumnezeu a stabilit moduri de a obţine autoritatea de a îndeplini anumite responsabilităţi în Biserica Sa. Pe măsură ce studiaţi Evrei 5, căutaţi modelul pe care Dumnezeu l-a stabilit pentru a obţine autoritatea Sa.
Apostolul Pavel L-a descris pe Salvator ca fiind „Mare Preot însemnat” (Evrei 4:14). Citiţi Evrei 5:1-3 şi aflaţi ce a propovăduit Pavel despre rolul înaltului preot în rândul israeliţilor potrivit legii lui Moise.
„Potrivit legii lui Moise, oficiantul care prezida în Preoţia aaronică se numea înalt preot. Oficiul era ereditar şi se transmitea primului născut din familia lui Aaron, Aaron însuşi fiind primul înalt preot din ordinul aaronic. Înaltul preot slujea de obicei tot restul vieţii sale, dar acest oficiu a fost, în cele din urmă, controlat de oameni ticăloşi. Înalţii preoţi erau aleşi în mod necorespunzător şi demişi după bunul plac al lui Irod şi al romanilor. Între anii 37 î.H. şi 68 d.H., oficiul a fost deţinut de 28 de bărbaţi diferiţi” (Bible Dictionary, „High priest”).
Citiţi Evrei 5:4 şi aflaţi cum trebuia ales înaltul preot.
Pentru a înţelege cum a fost Aaron „chemat de Dumnezeu” (Evrei 5:4), citiţi Exodul 28:1, ce conţine consemnări ale unei interacţiuni care s-a petrecut între Dumnezeu şi Moise pe Muntele Sinai.
Gândiţi-vă de ce este important că Domnul i-a revelat lui Moise chemarea lui Aaron şi nu chiar lui Aaron sau altcuiva. Moise era profetul şi, drept urmare, era autorizat să primească astfel de revelaţii şi să guverneze modul în care era folosită preoţia pe pământ.
Din instrucţiunile lui Pavel din Evrei 5:4, învăţăm că cei care sunt rânduiţi la preoţie trebuie să fie chemaţi de Dumnezeu prin revelaţie dată slujitorilor Săi autorizaţi. În cadrul Bisericii de astăzi, conducătorii autorizaţi ai preoţiei trebuie să intervieveze fiecare bărbat care ar putea fi rânduit şi să caute îndrumarea Duhului Sfânt pentru a afla dacă acel candidat este pregătit şi demn să fie rânduit la preoţie.
Care este legătura dintre acest adevăr şi procesul de a chema oameni să slujească în anumite funcţii în Biserică?
Citiţi Articolele de credinţă 1:5 şi aflaţi modul în care adevărul identificat în Evrei 5:4 şi faptul de a fi „chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron” se regăsesc în ceea ce a scris profetul Joseph Smith. Observaţi că profeţie se referă la revelaţie.
Potrivit celui de-al cincilea articol de credinţă, pe lângă faptul de a fi „chemat de Dumnezeu prin profeţie”, ce trebuie să se mai întâmple ca cineva să fie autorizat „să [predice] Evanghelia şi [să administreze] rânduielile acesteia”?
Imagine
Moise îl cheamă pe Aaron la slujire
Atât Vechiul, cât şi Noul Testament consemnează că profeţii, deţinătorii preoţiei şi învăţătorii Evangheliei şi-au primit chemările prin aşezarea mâinilor de către un deţinător autorizat al preoţiei (vezi Numeri 27:18-23; Faptele apostolilor 6:5-6; 13:2-3; 1 Timotei 4:14).
În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la una dintre întrebările următoare sau la ambele:
În ce mod procesul de a da oamenilor chemări în Biserică astăzi reflectă modelul care a fost stabilit în scripturi?
De ce este important să ştim că autoritatea preoţiei poate fi primită numai în acest mod?
Citiţi Evrei 5:5-6 şi aflaţi cui i-a dat Salvatorului autoritatea Sa?
Potrivit celor relatate în aceste versete, Tatăl Ceresc I-a dat preoţia Fiului Său, Isus Hristos. El trebuia să fie „preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec” (Evrei 5:6).
Fiind un oficiu în cadrul Preoţiei lui Melhisedec, oficiul de înalt preot „se aplică lui Isus Hristos ca marele Înalt Preot. Adam şi toţi patriarhii au fost, de asemenea, înalţi preoţi. Astăzi, trei înalţi preoţi conducători alcătuiesc Preşedinţia Bisericii şi conduc peste toţi ceilalţi deţinători ai preoţiei şi membri ai Bisericii. În plus, bărbaţii demni sunt rânduiţi înalţi preoţi, aşa cum se cuvine, în întreaga Biserică astăzi” (Ghid pentru scripturi, „Înalt Preot”, scriptures.lds.org).
Citiţi Evrei 5:7-10 şi marcaţi, în versetul 9, ce a devenit Isus Hristos. Versetele 7-8 se referă la Melhisedec, un profet şi rege care a trăit în vremea lui Avraam.
Imagine
Vârstnicul Bruce R. McConkie
Vârstnicul Bruce R. McConkie, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învăţat că aceste versete „se aplică atât lui Melhisedec, cât şi lui Hristos, deoarece Melhisedec a fost un simbol al lui Hristos, iar slujirea acestui profet a exemplificat-o şi a prefigurat-o pe cea a Domnului nostru într-un mod asemănător slujirii înfăptuite de Moise” (Doctrinal New Testament Commentary, 3 volume [1965-1973], 3:157).
În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarea întrebare: În ce mod este Isus Hristos „urzitorul unei mântuiri veşnice” (Evrei 5:9) pentru toţi cei care se supun Lui?
Potrivit celor consemnate în Evrei 5:11-14, Pavel şi-a exprimat dorinţa de a propovădui mai multe lucruri despre acest subiect, dar a spus că oamenilor le lipsesc înţelegerea şi maturitatea spirituală de a înţelege învăţături mai dificile.
Sfinţii sunt încurajaţi să fie sârguincioşi, credincioşi, răbdători şi să aibă speranţa că vor avea parte de promisiunile lui Dumnezeu
Dumnezeu a promis copiilor Săi binecuvântări precum pace, fericire, iertare, răspunsuri la rugăciuni, binecuvântările incluse în binecuvântarea patriarhală, înviere şi viaţă eternă. Unele dintre aceste binecuvântări depind de alegerile noastre.
Care este una dintre binecuvântările promise pe care sunteţi nerăbdători să o primiţi?
Potrivit celor consemnate în Evrei 6, Pavel i-a încurajat pe sfinţi să nu renunţe la faptul de a se strădui să primească binecuvântările promise ale Domnului. Pe măsură ce citiţi acest capitol, căutaţi adevăruri care vă vor ajuta să primiţi binecuvântările pe care Dumnezeu le-a promis.
Citiţi Evrei 6:1-3 şi aflaţi către ce i-a învăţat Pavel pe sfinţi că trebuie să se îndrepte. Observaţi că, în Evrei 6:1 din Traducerea lui Joseph Smith (din Ghid pentru scripturi), se spune: „De aceea, nelăsând principiile doctrinei lui Hristos” (caractere cursive adăugate). În Evrei 6:3 din Traducerea Bibliei de Joseph Smith (din Ghid pentru scripturi) citim: „ Şi vom merge la perfecţiune dacă îngăduie Dumnezeu”.
A fi perfect înseamnă a fi matur sau complet din punct de vedere spiritual (vezi Ghid pentru scripturi, „Perfect”, scriptures.lds.org). În Evrei 6:1-2, citim că primele principii şi rânduieli ale Evangheliei reprezintă temelia pe care trebuie să construim pe măsură ce lucrăm pentru a deveni perfecţi sau maturi din punct de vedere spiritual.
Potrivit celor consemnate în Evrei 6:4-8, Pavel i-a descris pe fiii pierzaniei – cei care au o cunoaştere completă şi perfectă că Isus este Hristosul şi care, apoi, se îndepărtează de acest adevăr şi devin duşmani ai lui Dumnezeu. Pavel a făcut o deosebire între aceştia şi sfinţii cărora li se adresa în această epistolă, care lucrau în numele lui Hristos (vezi Evrei 6:9-10).
Citiţi Evrei 6:11-15 şi aflaţi ce i-a încurajat Pavel pe sfinţi să facă pe măsură ce lucrau pentru a moşteni binecuvântările promise de Dumnezeu. Poate fi util de ştiut că expresia „arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde”, din versetul 11, se referă la a fi sârguincios până ce vom primi binecuvântările promise de Dumnezeu.
Pavel l-a descris pe Avraam ca fiind un exemplu de persoană sârguincioasă, credincioasă şi răbdătoare atunci când a căutat să dobândească binecuvântările promise de Dumnezeu. Avraam avea 75 de ani când Dumnezeu i-a promis urmaşi, iar, apoi, el a aşteptat 25 de ani cu multă credinţă ca această promisiune să fie împlinită prin naşterea lui Isaac. Din instrucţiunile lui Pavel, învăţăm că, având sârguinţă până la sfârşit, credinţă în Isus Hristos şi răbdare, putem moşteni binecuvântările promise de Dumnezeu.
În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarele întrebări:
De ce credeţi că sârguinţa, credinţa în Isus Hristos şi răbdarea sunt importante pe măsură ce căutăm să primim binecuvântările promise de Dumnezeu?
Când aţi primit o binecuvântare promisă datorită sârguinţei, credinţei în Isus Hristos şi răbdării?
Potrivit celor consemnate în Evrei 6:16-18, Pavel ne-a învăţat că Dumnezeu Îşi va ţine promisiunile şi că El nu minte niciodată. Drept urmare, putem să avem nădejde în promisiunile Sale şi putem fi siguri de împlinirea lor.
Citiţi Evrei 6:19-20 şi aflaţi în ce mod este influenţată viaţa noastră de nădejdea în promisiunile lui Dumnezeu.
Un adevăr pe care îl putem identifica în Evrei 6:19 este că nădejdea noastră în promisiunile lui Dumnezeu este o ancoră spirituală pentru sufletul nostru. Speranţa (nădejdea) este „aşteptarea încrezătoare şi dorinţa vie pentru binecuvântările promise celor drepţi” (Ghid pentru scripturi, „Speranţă”, scriptures.lds.org).
În jurnalul pentru studiul scripturilor, desenaţi o ancoră. Gândiţi-vă ce face o ancoră pentru o corabie. Scrieţi despre modul în care nădejdea voastră în promisiunile lui Dumnezeu a fost o ancoră spirituală pentru voi.
Gândiţi-vă cum puteţi să dezvoltaţi mai multă sârguinţă, credinţă, răbdare şi nădejde. Puteţi să consemnaţi, în jurnalul vostru personal, impresiile pe care le primiţi.
În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârşitul temelor pentru astăzi, scrieţi următoarele:
Am studiat Evrei 5-6 şi am încheiat această lecţie în data de (data).
Alte întrebări, gânduri şi cunoştinţe pe care aş dori să le împărtăşesc învăţătorului meu: