Bibliotecă
Unitatea 12: ziua 2 Luca 22


Unitatea 12: ziua 2

Luca 22

Introducere

Spre sfârşitul slujirii Sale din viaţa muritoare, Isus a instituit împărtăşania, i-a învăţat pe ucenicii Lui să slujească altora şi i-a poruncit lui Petru să-i întărească pe fraţii săi. Sacrificiul ispăşitor al Salvatorului a început în Grădina Ghetsimani. A fost arestat şi judecat înaintea lui Caiafa. În timp ce Salvatorul era judecat, Petru a negat faptul că-L cunoştea.

Luca 22:1-38

Salvatorul instituie împărtăşania şi îi instruieşte pe apostolii Săi

Imaginaţi-vă că staţi împreună cu un membru al familiei pe podeaua casei voastre. Membrul familiei voastre vrea să se ridice şi vă cere ajutorul. Cât de mult îl puteţi ajuta dacă staţi pe podea? Care ar fi diferenţa dacă v-aţi ridica în picioare înainte de a-l ajuta?

Această analogie vă poate ajuta să înţelegeţi ce putem face pentru a-i ridica pe alţii să fie mai buni din punct de vedere spiritual.

Pe măsură ce studiaţi Luca 22, căutaţi adevăruri care vă vor ajuta să ştiţi cum să-i ajutaţi pe alţii să se ridice din punct de vedere spiritual.

În Luca 22:1-30, aflăm că, spre sfârşitul slujirii Sale din viaţa muritoare, Salvatorul s-a întâlnit cu apostolii Săi pentru a sărbători Paştele evreiesc. În timpul cinei, El a anunţat că unul dintre ei urma să-L trădeze, a instituit împărtăşania, a poruncit ca aceasta să fie administrată în amintirea Lui şi i-a învăţat că cei care slujesc altora sunt cei mai mari dintre toţi. De asemenea, Salvatorul i-a lăudat pe apostolii Săi pentru că au continuat să-L urmeze şi le-a promis că, într-o zi, vor sta pe tronuri şi vor judeca pe cele doisprezece triburi ale lui Israel.

Citiţi Luca 22:31-32 şi căutaţi ce a spus Salvatorul că dorea Satana.

Traducerea Bibliei de Joseph Smith oferă următoarea clarificare a versetlui 31: „Şi Domnul a zis: „Simone, Simone, iată că Satana te-a cerut, ca să îi cearnă pe copiii împărăţiei ca grâul” (Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Luca 22:31]). Cu alte cuvinte, Satana dorea să-l prindă pe Petru în capcană ca să poată să-i prindă mai uşor în capcană pe ceilalţi membri ai Bisericii.

„Grâul este cernut prin separarea boabelor de pleavă. Se păstrează bobul valoros, în timp ce pleava este înlăturată. Dacă sfinţii cedează ispitei şi înfăptuiesc păcatele lumii, îşi pierd caracterul diferit de ceilalţi şi devin ca pleava” (New Testament Student Manual [manual al Sistemului Educaţional al Bisericii, 2014], p. 183). În analogia făcută de Salvator, credinţa şi mărturia lui Petru şi a altora poate fi asemenea bobului de grâu, pe care Satana a dorit să-l separe sau să-l ia de la ei.

Enumeraţi un lucru sau două pe care le-aţi învăţat despre Petru care arată că el avusese deja o mărturie despre Isus Hristos şi Evanghelia Sa.

Puteţi marca în Luca 22:32 ce a spus Salvatorul că-i mai trebuia lui Petru pentru a-i putea întări pe fraţii săi.

(A avea o mărturie despre Evanghelie înseamnă că o persoană a primit o „dovadă spirituală despre adevăr dată prin Duhul Sfânt” [vezi Ghid pentru scripturi, „Mărturie”, scriptures.lds.org]. Convertirea la Evanghelie înseamnă „schimbarea credinţei, a inimii şi a vieţii cuiva pentru a accepta şi a se conforma voinţei lui Dumnezeu” (Ghid pentru scripturi, „Convertire, convertit”, scriptures.lds.org).

Ţinând cont de ceea ce i-a spus Domnul lui Petru în Luca 22:32, putem identifica următorul adevăr: Când suntem convertiţi la Evanghelia lui Isus Hristos, îi putem întări pe ceilalţi.

  1. icon indicând o adnotare în jurnalCând suntem convertiţi, crezurile şi faptele noastre sunt în conformitate cu voinţa lui Dumnezeu şi îi putem ajuta sau întări pe alţii. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarele întrebări:

    1. Ce legătură are analogia de a ajuta pe cineva să se ridice cu acest pricipiu?

    2. Ce credeţi că ar ajuta o persoană să devină mai convertită la Evanghelie?

Citiţi Luca 22:33-34, căutând ce i-a răspuns Petru Salvatorului şi ce a profeţit Salvatorul că urma să facă Petru. Puteţi marca ceea ce aflaţi.

O versiune mai detaliată a acestei relatări este consemnată în Matei 26. Citiţi Matei 26:35 şi fiţi atenţi ce a spus Petru după ce a auzit profeţia.

Luca 22:39-53

Salvatorul suferă în Ghetsimani, sudoarea prefăcândui-se în picături mari de sânge şi este trădat de Iuda

După sărbătoarea Paştelui evreiesc, Salvatorul şi apostolii Săi au mers în Grădina Ghetsimani. Citiţi Luca 22:39-43 şi căutaţi ce a făcut Salvatorul acolo. Puteţi marca în versetul 43 cine l-a întărit.

Din această relatare învăţăm că, dacă suntem dispuşi să ne supunem Tatălui Ceresc, El ne va ajuta să avem tăria de a face voia Sa.

Care sunt unele dintre căile prin care Tatăl Ceresc ne-ar putea întări?

Reflectaţi la o situaţie în care v-aţi simţit întăriţi de Tatăl Ceresc atunci când v-aţi străduit să faceţi voia Sa.

Relatarea lui Luca despre suferinţele Salvatorului în Grădina Ghetsimani include un detaliu important care nu apare în relatările scrise de Matei şi Marcu. Citiţi Luca 22:44 şi căutaţi modul în care a descris Luca suferinţele Salvatorului de acolo. Puteți marca cuvintele care ne învaţă următorul adevăr: În timp ce a suferit în Grădina Ghetsimani, sudoarea lui Isus Hristos s-a prefăcut în picături mari de sânge.

Salvatorul Şi-a descris suferinţa într-o revelaţie dată prin intermediul profetului Joseph Smith. Citiţi Doctrină şi legăminte 19:18 şi căutaţi modul în care Salvatorul a descris suferinţele Sale. Citiţi, de asemenea, Mosia 3:7. Puteţi scrie Doctrină şi legăminte 19:18 şi Mosia 3:7 în scripturile voastre, în dreptul lui Luca 22:44, ca referinţe suplimentare.

  1. icon indicând o adnotare în jurnalÎn jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarele întrebări:

    1. Ce simţiţi când vă gândiţi că Isus Hristos a suferit atât de mult pentru voi?

    2. În ce fel cunoaşterea acestui adevăr vă întăreşte mărturia despre dragostea Salvatorului pentru voi?

Vârstnicul Bruce R. McConkie, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învăţat următoarele despre suferinţele Salvatorului:

Vârstnicul Bruce R. McConkie

„Nu cunoaştem, nu putem explica în cuvinte şi nicio minte muritoare nu-şi poate închipui pe deplin importanţa a ceea ce a făcut Hristos în Ghetsimani.

Ştim că sudoarea Lui s-a făcut ca nişte picături mari de sânge care ieşeau din fiecare por în timp ce bea drojdia acelei cupe amare pe care I-o dăduse Tatăl Său.

Ştim că El a suferit, atât în trup, cât şi în duh, mai mult decât poate suferi un om, în afară de moarte.

Ştim că, într-un fel de neînţeles pentru noi, suferinţa Sa a satisfăcut cerinţele dreptăţii, a răscumpărat sufletele celor care se pocăiesc de la durerile şi pedepsele păcatului şi a făcut ca mila să fie disponibilă tuturor celor care cred în numele Său cel Sfânt.

Ştim că era căzut cu faţa la pământ în timp ce durerile şi chinurile de moarte ale unei poveri infinite L-au făcut să tremure de durere şi să voiască să nu bea din paharul amar.

Ştim că un înger a venit din curţile cereşti pentru a-L întări în momentele Sale de chin şi presupunem că acesta a fost Mihail, cel care a căzut cel dintâi pentru ca omul muritor să poată fi.

Pe cât ne putem da seama, aceste chinuri infinite – această suferinţă de nedescris – a continuat timp de aproximativ trei sau patru ore” („The Purifying Power of Gethsemane”, Ensign, mai 1985, p. 9).

În Luca 22:45-48 învăţăm că, după ce Salvatorul a suferit în Ghetsimani, El a fost trădat de către Iuda Iscarioteanul.

Citiţi Luca 22:49-51 şi căutaţi ce a făcut Petru (vezi Ioan 18:10) când preoţii cei mai de seamă şi alţii au venit să-l aresteze pe Isus. Puteţi marca ce a făcut Salvatorul pentru robul marelui preot.

În Luca 22:52-53, învăţăm că Salvatorul a întrebat de ce Îl arestau preoţii cei mai de seamă şi alţii în timpul nopţii în loc să-L fi arestat în timpul zilei când se afla la templu.

Luca 22:54-71

Isus este judecat înaintea Sinedriului şi Petru neagă că-L cunoaşte

În Luca 22:54-48, învăţăm că, după ce Salvatorul a fost luat şi dus la casa marelui preot pentru a fi judecat, Petru a mers după El.

  1. icon indicând o adnotare în jurnalDesenaţi următorul tabel în jurnalul pentru studiul scripturilor. Pe măsură ce citiţi fiecare fragment scriptural, fiţi atenţi cine a vorbit cu Petru şi ce a spus el în timp ce Salvatorul era judecat. Scrieţi răspunsurile voastre în căsuţele corespunzătoare. (Notă. Toate cele patru Evanghelii conţin o relatare a negării lui Petru, însă relatarea făcută de Ioan cuprinde cele mai multe detalii.)

Referinţă

Cine a vorbit cu Petru?

Ce a spus el?

Ioan 18:15-17

Ioan 18:18, 25.

Ioan 18:26-27

După ce terminaţi de completat tabelul, răspundeţi la următoarea întrebare în jurnalul pentru studiul scripturilor: De ce credeţi că Petru a negat faptul că-L cunoştea pe Isus în faţa fiecăruia dintre aceşti oameni?

Negarea lui Petru

Citiţi Luca 22:61-62 şi căutaţi ce s-a întâmplat după ce Petru a negat faptul că-L cunoştea pe Salvator.

Imaginaţi-vă că aţi fi fost în locul lui Petru după ce a negat de trei ori faptul că-L cunoştea pe Isus. Ce gânduri sau sentimente credeţi că aţi fi avut când Salvatorul s-ar fi uitat la voi? De ce v-aţi fi simţit aşa?

Vârstnicul Bruce R. McConkie a spus următoarele lucruri despre Petru.

Vârstnicul Bruce R. McConkie

„Petru este exemplul clasic al modului în care puterea convertirii are efect asupra sufletelor receptive. În timpul slujirii muritoare a Domnului, Petru a avut o mărturie, născută din Spirit, cu privire la divinitatea lui Hristos şi la marele plan al salvării care era în Hristos. «Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu!» a spus el, în timp ce Duhul Sfânt i-a dat putere de exprimare. (Matei 16:13-19.) Când alţii au plecat, Petru a rămas ferm în convingerea sa de apostol «Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu». (Ioan 6:69). Petru a ştiut şi cunoaşterea sa a venit prin revelaţie.

Dar Petru nu a fost convertit, deoarece el nu devenise o făptură nouă prin Duhul Sfânt. În schimb, cu mult după ce Petru a dobândit o mărturie şi în noaptea în care Isus a fost arestat, El i-a spus lui Petru: Şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.» (Luca 22:32). Imediat după şi în pofida mărturiei pe care o avea, Petru L-a tăgăduit pe Hristos. Luca 22:54-62. După răstignire, Petru s-a întors la pescuit, dar a fost chemat înapoi de către Domnul Înviat. (Ioan 21:1-17). În cele din urmă, în ziua Cincizecimii, înzestrarea spirituală promisă a fost dată; Petru şi toţi ucenicii credincioşi au devenit făpturi noi prin Duhul Sfânt; ei au fost convertiţi pe deplin şi realizările lor ulterioare demonstrează stabilitatea convertirii lor. (Faptele apostolilor 34.)” (Mormon Doctrine, ediţia a doua [1966], p. 162-110).

În Faptele apostolilor, învăţăm că, după ce Petru a primit darul Duhului Sfânt, s-a convertit pe deplin şi şi-a petrecut restul vieţii ca ucenic credincios al lui Isus Hristos (vezi Faptele apostolilor 4:13-17; 5:25-29).

  1. icon indicând o adnotare în jurnalÎn jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarele întrebări:

    1. Ce lecţii putem învăţa din experienţa lui Petru?

    2. Cunoaşteţi vreo persoană care este cu adevărat convertită la Evanghelia lui Isus Hristos? Ce a făcut această persoană pentru a arăta că este convertită?

Reflectaţi la ce puteţi face pentru a fi mai convertiţi la Evanghelia lui Isus Hristos. Urmaţi orice îndemn pe care îl primiţi.

În Luca 22:63-71, învăţăm că Salvatorul a fost batjocorit şi lovit de preoţii cei mai de seamă.

  1. icon indicând o adnotare în jurnalÎn jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârşitul temelor pentru astăzi, scrieţi următoarele:

    Am studiat Luca 22 şi am încheiat această lecţie în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri şi cunoştinţe pe care aş dori să le împărtăşesc învăţătorului meu: