Bibliotecă
Unitatea 6: ziua 1 Matei 23


Unitatea 6: ziua 1

Matei 23

Introducere

În timpul ultimei săptămâni a slujirii Salvatorului în viaţa muritoare, El a condamnat ipocrizia cărturarilor şi fariseilor şi S-a întristat din cauza faptului că oamenii din Ierusalim nu acceptau dragostea şi protecţia Sa.

Matei 23:1-12

Salvatorul condamnă ipocrizia cărturarilor şi fariseilor

Gândiţi-vă cum se compară propriile exemplare ale scripturilor cu cele ale membrilor familiei voastre, cu cele ale membrilor episcopiei şi cu cele ale prietenilor voştri. Cine are cel mai mare exemplar? Cine are cele mai multe însemnări şi note în scripturi? Cine are cel mai frumos exemplar?

Ce aţi spune dacă cineva ar afirma că cel care are scripturile cele mai mari, cele mai multe însemnări şi note în scripturi sau cel mai frumos exemplar este cel mai neprihănit?

De ce ar fi acesta un mod ineficient de a evalua neprihănirea?

Dacă neprihănirea ar fi evaluată după aspectul exterior, s-ar putea să-i facă pe unii să acţioneze în mod făţarnic. „În principiu, termenul [făţarnic] descrie pe cineva care pretinde să fie religios, dar nu este” (Bible Dictionary în versiunea SZU a Bibliei în limba engleză, „Hypocrite”). Poate, de asemenea, să facă referire la cineva care pretinde că nu este religios, dar este.

În ultimul mesaj public al Salvatorului, transmis la templul din Ierusalim în ultima săptămână a slujirii Sale din viaţa muritoare, El a condamnat ipocrizia cărturarilor şi fariseilor.

Pe măsură ce studiaţi Matei 23, găsiţi adevărurile care vă vor ajuta să ştiţi cum să reacţionaţi când îi vedeţi pe alţii acţionând în mod făţarnic şi ce puteţi face pentru a birui făţărnicia în propria viaţă.

Citiţi Matei 23:1-7 şi aflaţi ce a spus Salvatorul despre modurile în care erau făţarnici cărturarii şi fariseii. Expresia „şed pe scaunul lui Moise” (versetul 2) înseamnă că fariseii şi cărturarii ocupau o poziţie a autorităţii de a propovădui doctrina şi de a interpreta şi administra legea. Cărturarii erau învăţători ai legii care au studiat legea lui Moise şi fariseii erau învăţătorii religioşi.

bărbaţi purtând filacterii

Conform tradiţiei orale, iudeii purtau filacterii, numite, de asemenea, tefilin, care erau cutiuţe pătrate din piele purtate pe frunte sau pe braţul stâng pentru a arăta că mintea şi inima lor erau în mod constant dedicate legii lui Dumnezeu. Înăuntrul filacteriilor erau mici suluri de pergament pe care erau scrise fragmente din textul Vechiului Testament. Iudeii purtau filacterii pentru a-i ajuta să-şi aducă aminte să urmeze poruncile lui Dumnezeu (vezi Exodul 13:5-10, 14-16; Deuteronom 6:4-9; 11:13-21). Domnul nu i-a condamnat pe cei care purtau filacterii, ci pe cei care le foloseau în mod făţarnic sau care le-au făcut mai late pentru ca alţii să-i remarce că le purtau.

Puteţi marca expresia din Matei 23:5 care explică de ce şi-au lăţit cărturarii şi fariseii filacteriile şi „poalele veşmintelor”.

După cum este consemnat în Matei 23:3, ce sfat le-a dat Domnul apostolilor Săi cu privire la făţărnicie?

Ţinând cont de acest sfat, învăţăm următorul adevăr: Putem alege să ne supunem legilor lui Dumnezeu chiar dacă îi vedem pe alţii acţionând în mod făţarnic.

  1. icon indicând o adnotare în jurnalÎn jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarea întrebare: De ce este important ca noi să alegem să ne supunem legilor lui Dumnezeu chiar dacă îi vedem pe alţii acţionând în mod făţarnic?

Citiţi Matei 23:8-10 şi aflaţi ce i-a sfătuit Salvatorul pe oameni să nu facă.

Salvatorul a folosit expresia „voi toţi sunteţi fraţi” (versetul 8) pentru a-i învăţa pe oameni să nu se considere mai buni ca alţii, deoarece toţi sunt copii ai lui Dumnezeu, egali înaintea Lui.

Cărturarii şi fariseii credeau că poziţia şi statutul îi făceau superiori. Citiţi Matei 23:11-12 şi căutaţi pe cine a spus Salvatorul că va considera ca fiind cel mai mare în împărăţia lui Dumnezeu. Puteţi să marcaţi ceea ce aflaţi în versetul 11.

După cum este consemnat în aceste versete, Salvatorul i-a învăţat pe oameni următorul principiu: Dacă noi căutăm să ne înălţăm, deasupra altora, vom fi smeriţi. Smerit înseamnă a înfrânge mândria cuiva, a-l umili sau a-l face să fie mai puţin respectat.

Isus i-a învăţat, de asemenea, pe oameni că, dacă suntem smeriţi şi le slujim altora, Domnul ne va înălţa. Expresia „va fi înălţat” (Matei 23:12) implică faptul că Domnul ne va ridica, ne va ajuta să devenim mai asemănători Lui şi ne va exalta în împărăţia celestială.

  1. icon indicând o adnotare în jurnalÎn jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarele întrebări:

    1. De ce trebuie să slujim altora pentru ca Domnul să ne ridice şi să ne ajute să devenim mai asemănători Lui?

    2. Cum ne poate ajuta faptul de a fi smeriţi să biruim făţărnicia?

Cugetaţi asupra lucrurilor bune pe care le faceţi la şcoală, acasă şi la Biserică. Gândiţi-vă unde v-aţi poziţiona pe diagrama de mai jos ţinând cont de motivele voastre de a face fapte bune şi de eforturile voastre de a fi smeriţi:

diagramă, motive pentru slujire

Stabiliţi-vă obiectivul de a sluji altora în fiecare zi şi amintiţi-vă că noi toţi suntem copii ai Tatălui Ceresc.

Matei 23:13-36

Isus Hristos declară nenorociri asupra cărturarilor şi fariseilor

trei pahare din polistiren expandat

Imaginaţi-vă că sunt trei pahare din care puteţi să alegeţi să beţi. Primul pahar este murdar în exterior, al doilea pahar este murdar în interior şi al treilea pahar este curat. De ce aţi prefera să beţi din paharul care este curat în totalitate şi nu doar parţial? Pe măsură ce studiaţi Matei 23:13-36, gândiţi-vă cum puteţi asemăna aceste trei pahare cu ceea ce Isus a spus.

Din Matei 23:13-36, învăţăm că Salvatorul i-a acuzat pe cărturari şi farisei că erau făţarnici. Parcurgeţi repede aceste versete şi căutaţi de câte ori a folosit Salvatorul cuvântul vai când se adresa cărturarilor şi fariseilor. Puteţi marca fiecare apariţie a cuvântului vai în aceste versete. Vai se referă la sentimente intense de durere, suferinţă, deprimare, deznădejde.

  1. icon indicând o adnotare în jurnalCitiţi următoarele referinţe scripturale şi, apoi, în jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la cele două întrebări:

    1. Cum erau cărturarii şi fariseii făţarnici?

    2. Ce exemple de astfel de făţărnicie vedem în zilele noastre?

Citiţi Matei 23:26 şi aflaţi ce le-a spus Salvatorul fariseilor să facă pentru a-şi birui făţărnicia. Puteţi marca ceea ce aflaţi.

Din acest verset, învăţăm că, atunci când ne străduim să devenim curaţi, în interior, din punct de vedere spiritual, acest lucru se va reflecta în alegerile noastre exterioare.

  1. icon indicând o adnotare în jurnalÎn jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarele întrebări:

    1. Ce trebuie să facem pentru a fi curaţi, în interior, din punct de vedere spiritual?

    2. Cum ne pot ajuta eforturile noastre de a fi curaţi, în interior, din punct de vedere spiritual să biruim făţărnicia?

Gândindu-vă la cele trei pahare de la începutul acestei secţiuni a lecţiei, aveţi în vedere care pahar vă reprezintă cel mai bine starea spirituală actuală. Stabiliţi un obiectiv care să vă ajute să fiţi în totalitate curaţi din punct de vedere spiritual.

Traducerea Bibliei de Joseph Smith ne lărgeşte înţelegerea despre Matei 23:23-35 adăugând explicaţiile de mai jos:

  • Cărturarii şi fariseii făceau să pară că ei „nu ar comite nici cel mai mic păcat”, totuşi ei erau vinovaţi de încălcarea „legii întregi” (Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Matei 23:21).

  • Cărturarii şi fariseii au „[depus] mărturie împotriva taţilor [lor], când [ei înşişi erau] părtaşi la aceeaşi ticăloşie” (Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Matei 23:34).

  • Deşi taţii lor au păcătuit în ignoranţă, cărturarii şi fariseii păcătuiau în mod conştient şi aveau să răspundă pentru încălcările lor (vezi Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Matei 23:35).

Din Matei 23:29-33, învăţăm că Isus i-a condamnat pe conducătorii spirituali ai iudeilor pentru că îi acceptau pe profeţii precedenţi dar îi respingeau pe cei vii. Ca şi pe vremea lui Isus, noi trebuie, de asemenea, să avem grijă să nu venerăm profeţii precedenţi şi să-i respingem pe profeţii în viaţă din zilele noastre.

Matei 23:37-39

Salvatorul este trist pentru că oamenii din Ierusalim nu vin la El

Cum îşi protejează o cloşcă puii?

cloşcă şi pui în cuib

Când sunt în pericol, cloştile îşi adună puii sub aripi pentru a-i proteja. O cloşcă îşi iubeşte puii şi poate să-şi sacrifice chiar şi viaţa pentru a-i proteja.

Citiţi Matei 23:37-39 şi aflaţi cum a spus Salvatorul că Se asemăna cu o cloşcă.

Cum au reacţionat oamenii din Ierusalim la eforturile lui Isus de a-i aduna?

Puteţi marca expresia „vi se lasă casa pustie” (versetul 38). În acest context, pustie înseamnă goală sau abandonată. Deoarece oamenii nu erau dornici să fie adunaţi de Salvator, erau lăsaţi neprotejaţi. Printre alte înţelesuri, această expresie se poate referi la starea spirituală a oamenilor din timpul lui Isus, precum şi la viitoarea distrugere de care urma să aibă parte Ierusalimul. Se poate referi, de asemenea, la templu şi la pierderea binecuvântărilor templului.

Ţinând cont de ceea ce a propovăduit Isus despre cloşcă şi puii ei, ce putem să primim dacă suntem dornici să fim adunaţi de Salvator? Răspundeţi la această întrebare completând afirmaţia de mai jos: Dacă suntem dornici să fim adunaţi de Salvator, atunci .

În declaraţia de mai jos a preşedintelui Henry B. Eyring, din Prima Preşedinţie, marcaţi instrucţiunea care identifică un mod prin care putem arăta Salvatorului că suntem dornici să fim adunaţi de El.

Preşedintele Henry B. Eyring

„El a spus de mai multe ori că ne va aduna la El, aşa cum o cloşcă îşi adună puii sub aripi. El spune că trebuie să alegem să venim la El cu umilinţă şi cu destulă credinţă în El pentru a ne pocăi «cu toată dorinţa inimii» [3 Nefi 10:6].

O cale pentru a face aceasta este să ne adunăm cu sfinţii în Biserica Sa. Mergeţi la adunări, chiar şi când vi se pare greu. Dacă sunteţi hotărâţi, El vă va ajuta să găsiţi puterea de a face aceasta” („În puterea Domnului” Ensign sau Liahona, mai 2004, p. 18).

Hotărâţi ce veţi face pentru a vă aduna la Salvator, astfel încât să continuaţi să primiţi grija şi protecţia Sa.

  1. icon indicând o adnotare în jurnalÎn jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârşitul temelor pentru astăzi, scrieţi următoarele:

    Am studiat Matei 23 şi am încheiat această lecţie în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri şi cunoştinţe pe care aş dori să le împărtăşesc învăţătorului meu: