Unitatea 29: ziua 2

Iacov 4-5

Introducere

Apostolul Iacov i-a sfătuit pe sfinţi să se împotrivească diavolului, să se apropie de Dumnezeu şi să îndure, cu răbdare, suferinţele în timp ce aşteaptă cea de-a Doua Venire a Salvatorului. El a propovăduit că cei bolnavi trebuie „să cheme pe presbiterii Bisericii” (Iacov 5:14) pentru ca ei să le slujească. Iacov a propovăduit, de asemenea, despre importanţa faptului de a-i ajuta pe cei păcătoşi să se pocăiască.

Iacov 4

Iacov îi sfătuieşte pe sfinţi să se apropie de Dumnezeu şi să se împotrivească diavolului

Gândiţi-vă la un membru al familiei sau la un prieten faţă de care vă simţiţi apropiaţi. De ce vă simţiţi apropiaţi de această persoană?

Cum aţi devenit apropiaţi de această persoană?

Acum, gândiţi-vă cât de apropiaţi vă simţiţi de Dumnezeu. Cum vor fi binecuvântate vieţile voastre dacă aveţi o relaţie solidă cu Dumnezeu?

Pe măsură ce studiaţi Iacov 4, căutaţi adevăruri care vă pot ajuta să vă întăriţi relaţia cu Dumnezeu.

Potrivit celor consemnate în Iacov 4:1-3, Iacov i-a mustrat pe sfinţi pentru că au cedat dorinţelor lumeşti. Citiţi Iacov 4:4 şi aflaţi în legătură cu ce tip de prietenie i-a avertizat Iacov pe sfinţi. Cuvântul vrăjmăşie înseamnă ostilitate sau ură.

Sfatul lui Iacov din versetul 4 nu înseamnă că trebuie să evităm să ne asociem cu persoane care nu sunt membre ale Bisericii. Ci faptul că trebuie să evităm să acceptăm învăţăturile neadevărate şi dorinţele, standardele şi practicile ticăloase ale lumii. Iacov a propovăduit că a ne împrieteni cu cei din lume (deşertăciunea lumească) ne va face duşmani ai lui Dumnezeu.

Citiţi Iacov 4:6-8 şi aflaţi ce i-a sfătuit Iacov pe sfinţi să facă.

Ţinând cont de ceea ce aţi învăţat din Iacov 4:8, completaţi următorul principiu: Când ne apropiem de Dumnezeu, . Marcaţi cuvintele din Iacov 4:8 care ne învaţă acest principiu. Acest principiu este confirmat în revelaţiile moderne (vezi D&L 88:63).

1. În jurnalul vostru pentru studiul scripturilor, faceţi o listă cu ce puteţi face pentru a vă apropia de Dumnezeu.

Un mod în care ne putem apropia de Dumnezeu este de a urma sfatul lui Pavel de a „[ne curăţi] mâinile” şi a „[ne curăţi] inimile” (Iacov 4:8). În scripturi, mâinile pot reprezenta faptele noastre, iar inima, dorinţele noastre. Gândiţi-vă cum credeţi că vă ajută să vă apropiaţi de Dumnezeu faptul de a avea mâinile şi inima curate.

Citiţi Iacov 4:9-12, 17 şi căutaţi alte sfaturi pe care Iacov le-a dat sfinţilor pentru a-i ajuta să se apropie de Dumnezeu. Expresia „râsul vostru să se prefacă în tânguire”, din versetul 9, se referă la faptul de a avea întristare după voia lui Dumnezeu în ceea ce priveşte păcatul.

Potrivit celor relatate în Iacov 4:17, ce a propovăduit Iacov că este un păcat?

Din Iacov 4:17 învăţăm că, dacă ştim să facem bine, dar alegem să nu facem, păcătuim. Marcaţi cuvintele din Iacov 4:17 care ne învaţă acest principiu.

De ce credeţi că este un păcat faptul de a şti lucrurile bune pe care trebuie să le facem şi de a alege să nu le facem?

Preşedintele James E. Faust, din Prima Preşedinţie, a explicat acest adevăr. Cuvântul omisiune, în acest context, se referă la faptele bune pe care trebuie să le facem, dar le neglijăm sau le lăsăm nefăcute.

„Mă tem că cele mai mari păcate ale noastre sunt păcatele făcute prin omisiune. Acestea sunt unele dintre lucrurile cele mai însemnate ale legii despre care Salvatorul a spus că nu trebuie să le lăsăm nefăcute [vezi Matei 23:23]. Acestea sunt faptele atente şi grijulii pe care nu reuşim să le facem şi ne simţim atât de vinovaţi pentru că am neglijat să le facem.

Îmi amintesc că atunci când eram copil şi eram la fermă în timpul arşiţei verii, bunica mea, Mary Finlinson, ne gătea mesele delicioase pe un cuptor cu lemne încins. Când se golea cutia cu lemne de lângă cuptor, bunica o lua în linişte, se ducea afară pentru a o umple din nou luând leme de cedru din grămada de afară şi aducea cutia grea şi plină înapoi în casă. Am fost atât de insensibil şi interesant de conversaţia din bucătărie, încât am stat acolo şi am lăsat-o pe bunica mea preaiubită să umple din nou cutia de lemne din bucătărie. Mă simt ruşinat şi am regretat această omisiune tot restul vieţii mele. Sper ca într-o zi să pot să îi cer iertare” („The Weightier Matters of the Law: Judgment, Mercy, and Faith”, Ensign, nov. 1997, p. 59).

2. În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarele întrebări:

   1. Care sunt câteva exemple de „păcate săvârşite prin omisiune” care vă împiedică să vă apropiaţi mai mult de Dumnezeu?

   2. Ce lucru veţi faceţi pentru a vă apropia de Dumnezeu? Luaţi-vă angajamentul de a acţiona conform tuturor îndemnurilor pe care le primiţi care vă vor ajuta să îndepliniţi acest ţel.

Iacov 5

Iacov îi învaţă pe sfinţi să îndure cu răbdare suferinţele şi îi instruieşte pe cei bolnavi să-i cheme pe presbiteri (se numesc vârstnici în zilele noastre)

În Iacov 5:1-6, citim că apostolul Iacov i-a condamnat pe bogaţii care şi-au folosit în mod greşit averea şi i-au persecutat pe cei drepţi. El i-a avertizat că urmau să aibă parte de suferinţă şi judecată.

Citiţi Iacov 5:7-11 şi aflaţi ce le-a spus Iacov sfinţilor să facă pe măsură ce vor avea parte de suferinţe în timp ce aşteaptă a Doua Venire a lui Isus Hristos.

Aceste versete ne arată legătura dintre încercări şi răbdare şi modul în care cei credincioşi, precum Iov, reacţionează în faţa suferinţei şi adversităţii. Observaţi, în Iacov 5:10, la cine se puteau uita sfinţii ca exemple de oameni care au îndurat cu răbdare suferinţele lor.

Enumeraţi câţiva profeţi din scripturi care au îndurat cu răbdare suferinţele:

Gândiţi-vă ce sfat i-aţi da unui prieten care a spus: „Mă simt groaznic. Îmi este rău de mai bine de o săptămână. Am fost la doctor şi am luat medicamente, dar nu mă simt deloc mai bine. Nu mai ştiu ce să fac”.

Citiţi Iacov 5:13-16 şi aflaţi ce i-a sfătuit Iacov să facă pe cei bolnavi şi suferinzi.

Vârstnicul Dallin H. Oaks, din Cvorumul Celor Doisprezece, ne-a învăţat: „Când vârstnicii ung o persoană bolnavă şi pecetluiesc ungerea, ei deschid zăgazurile cerurilor pentru ca Domnul să reverse binecuvântările pe care le doreşte pentru persoana suferindă” („Vindecarea bolnavilor”, Ensign sau Liahona, mai 2010, p. 48).

Citiţi, din nou, Iacov 5:15. Pe lângă puterea preoţiei, ce a mai spus Iacov că putea să-i salveze sau să-i vindece pe cei bolnavi?

Un adevăr pe care îl putem învăţa din Iacov 5:14-16 este acela că, prin rugăciunea spusă cu credinţă şi prin puterea preoţiei, cei bolnavi pot fi vindecaţi.

Vârstnicul Oaks ne-a învăţat următoarele despre rugăciunea rostită cu credinţă şi puterea vindecătoare a preoţiei:

„În timp ce exercităm puterea de netăgăduit a preoţiei lui Dumnezeu şi preţuim promisiunea Sa că El ne va auzi şi va răspunde la rugăciunile rostite cu credinţă, trebuie să ne amintim mereu că puterea vindecătoare a preoţiei şi credinţa nu pot aduce un rezultat care este în dezacord cu voinţa Celui a Cărui preoţie este …

Până şi slujitorii Domnului, în timp ce exercită puterea Sa divină într-o împrejurare în care există suficientă credinţă pentru vindecare, nu pot oferi o binecuvântare a preoţiei care va face ca persoana să fie vindecată, dacă acea vindecare nu este voinţa Domnului.

În calitate de copii ai lui Dumnezeu, cunoscând dragostea Sa măreaţă şi cunoaşterea Sa supremă cu privire la ce este cel mai bine pentru bunăstarea noastră eternă, noi ne încredem în El. Primul principiu al Evangheliei este credinţa în Domnul Isus Hristos, iar credinţa înseamnă încredere. Am simţit acea încredere într-o cuvântare pe care vărul meu a oferit-o la înmormântarea unei adolescente care a murit din pricina unei boli grave. El a rostit aceste cuvinte care, la început m-au uimit şi, apoi, m-au edificat: «Ştiu că a fost voia Domnului ca ea să moară. A avut parte de îngrijire medicală bună. A primit binecuvântări ale preoţiei. Numele ei a fost pe listele de rugăciune din templu. S-au spus sute de rugăciuni pentru ca ea să-şi recapete sănătatea. Şi ştiu că, în această familie, există suficientă credinţă ca ea să fi fost vindecată dacă nu ar fi fost voinţa Domnului să o ia acasă acum». Am simţit aceeaşi încredere în cuvintele tatălui unei alte adolescente speciale care a murit de cancer. El a declarat: «Credinţa familiei noastre este în Isus Hristos şi aceasta nu depinde de rezultate». Aceste învăţături sunt adevărate. Facem tot ce putem pentru vindecarea unei persoane dragi nouă, iar, apoi, ne încredem în Domnul pentru a obţine un rezultat” („Vindecarea bolnavilor”, p. 50).

Cum vă ajută învăţăturile vârstnicului Oaks să înţelegeţi puterea vindecătoare a preoţiei? De ce trebuie ca rugăciunile noastre şi credinţa noastră să fie în armonie cu voinţa lui Dumnezeu (vezi Ghid pentru scripturi, „Rugăciune”)?

3. Imagineţi-vă că unul dintre prietenii voştri sau un membru al familiei voastre este bolnav. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi o scrisoare acelei persoane explicându-i ce aţi învăţat despre puterea vinedecătoare a preoţiei. Asiguraţi-vă că explicaţi de ce este important ca, în ceea ce priveşte credinţa noastră în Isus Hristos, aceasta să nu depindă de rezultatul unei binecuvântări a preoţiei. Includeţi orice exemple de persoane care au fost binecuvântate prin intermediul rugăciunii spuse cu credinţă şi al puterii preoţiei.

Iacov a comparat, de asemenea, vindecarea bolnavilor cu iertarea păcatelor (vezi Iacov 5:16).

Vârstnicul Bruce R. McConkie, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învăţat că tipul de umilinţă şi credinţă necesare pentru ca noi să fim vindecaţi din punct de vedere fizic este acelaşi tip de umilinţă şi credinţă necesare pentru a primi iertare: „Sunt… ocazii sacre în care oamenii au privilegiul de a se înălţa la acele înălţimi spirituale unde pot dobândi aprobarea justificatoare a Spiritului pentru comportamentul lor şi, drept consecinţă, păcatele lor le sunt iertate. Iacov a numit rânduiala slujirii celor bolnavi drept una dintre acestea… Persoana care, prin credinţă, devotament, neprihănire şi demnitate personală, este demnă să fie vindecată este, de asemenea, demnă să aibă aprobarea justificatoare a Spiritului pentru cursul vieţii ei şi păcatele îi sunt iertate, despre acest lucru depunând mărturie faptul că aceasta beneficiază de însoţirea Spiritului, de care nu ar avea parte dacă ar fi nedemnă” (Mormon Doctrine, a doua ediţie, [1966], p. 297-298).

Totuşi, acest lucru nu înseamnă că cineva care nu este vindecat atunci când primeşte o binecuvântare a preoţiei nu este demn. Toate binecuvântările sunt oferite potrivit înţelegerii măreţe a lui Dumnezeu şi putem simţi dragostea Sa şi pacea Spiritului care confirmă faptul că suntem demni.

Potrivit celor consemnate în Iacov 5:17-20, Iacov l-a menţionat pe profetul Ilie drept exemplu de persoană care a folosit puterea rugăciunii rostite cu ardoare. De asemenea, el i-a sfătuit pe sfinţi să îi ajute pe cei păcătoşi să se pocăiască. Observaţi, în Iacov 5:20, care sunt binecuvântările promise celor care „[convertesc] pe un păcătos de la rătăcirea căii lui”.

4. În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârşitul temelor pentru astăzi, scrieţi următoarele:

   Am studiat Iacov 4-5 şi am încheiat această lecţie în data de (data).

   Alte întrebări, gânduri şi cunoştinţe pe care aş dori să le împărtăşesc învăţătorului meu: