Bibliotecă
Unitatea 12: ziua 4 Ioan 1


Unitatea 12 Ziua 4

Ioan 1

Introducere

Apostolul Ioan, cunoscut şi drept Ioan cel Iubit, a consemnat doctrine importante cu privire la rolul lui Isus Hristos în existenţa premuritoare. Ioan Botezătorul a depus, de asemenea, mărturie despre Isus Hristos şi L-a botezat. Isus Hristos i-a invitat pe alţii să afle despre El.

Ioan 1:1-18; Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Ioan 1:1-19

Ioan depune mărturie despre faptul că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu

În această lecţie veţi începe să studiaţi cartea lui Ioan. Apostolul Ioan a consemnat ceea ce a dorit ca alţii să ştie despre Isus Hristos. Ioan a fost martor ocular al multora dintre relatările despre care a scris. O mare parte a materialului din Evanghelia după Ioan nu se găseşte în Evangheliile după Matei, Marcu şi Luca, care au fost scrise pentru a ajuta iudeii şi neamurile să creadă că Isus este Mesia şi Salvatorul întregii omeniri. Ioan a scris celor care înţelegeau deja scripturile şi credeau că Isus este Hristosul, Mesia cel promis.

  1. icon indicând o adnotare în jurnalImaginaţi-vă că vorbiţi cu o persoană care ştie foarte puţine lucruri despre Isus Hristos şi care v-a întrebat ce ştiţi despre El. În jurnalul pentru studiul scripturilor, enumeraţi trei lucruri pe care le-aţi propovădui acelei persoane despre Isus Hristos.

Isus Hristos

Pe măsură ce studiaţi Ioan 1, căutaţi adevăruri despre Salvator care vă pot ajuta să vă întăriţi credinţa şi mărturia despre Isus Hristos.

Citiţi Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Ioan 1:1 (în Ghid pentru scripturi) şi căutaţi adevăruri pe care Ioan le-a propovăduit despre Isus Hristos. (În timp ce studiaţi această lecţie, veţi citi Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Ioan 1:1-34. Cuvintele scrise cu caractere cursive sunt cele adăugate sau schimbate de profetul Joseph Smith.)

Un adevăr pe care îl putem identifica din aceste versete este acela că Isus Hristos a fost cu Dumnezeu la început. Adăugaţi acest adevăr la lista pe care aţi scris-o în jurnalul pentru studiul scripturilor.

Expresia „la început” se referă la existenţa premuritoare. Când în scripturi este consemnat faptul că Isus Hristos era „la început” cu Dumnezeu, învăţăm că Isus a fost Primul Născut al Tatălui în spirit (vezi D&L 93:21), El era „asemănător lui Dumnezeu” printre spiritele adunate „înainte de a fi lumea” (Avraam 3:22-24) şi El a fost ales de Tatăl de la început (vezi Moise 4:2).

Citiţi Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Ioan 1:3 şi căutaţi un alt adevăr pe care Ioan l-a propovăduit despre Isus Hristos. Puteţi marca ceea ce găsiţi.

Din acest fragment, învăţăm faptul că toate lucrurile au fost făcute de Isus Hristos. Adăugaţi aceasta la lista cu adevăruri despre Isus Hristos pe care aţi scris-o în jurnalul pentru studiul scripturilor.

Isus Hristos a creat cerurile, pământul şi „lumi fără număr” sub îndrumarea Tatălui (Moise 1:33).

Vârstnicul Bruce R. McConkie

Totuşi, vârstnicul Bruce R. McConkie, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a scris că Tatăl Ceresc a înfăptuit El Însuşi „două evenimente privind crearea”: „În primul rând, El este Tatăl tuturor spiritelor, inclusiv cel al lui Hristos… În al doilea rând, El este Creatorul [trupului fizic al lui Adam şi cel al Evei]” (A New Witness for the Articles of Faith [1985], p. 63; vezi, de asemenea, Moise 2:27).

„Familia: o declaraţie oficială către lume” clarifică faptul că „toate fiinţele umane – bărbaţi şi femei – sunt făcute după chipul lui Dumnezeu. Fiecare este în spirit un fiu sau o fiică iubită ai unor părinţi cereşti şi, datorită acestui lucru, fiecare are o natură şi un destin divin” (Ensign sau Liahona, nov. 2010, p. 129).

Citiţi Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Ioan 1:4-5 şi căutaţi moduri în care Ioan L-a descris pe Isus şi a descris Evanghelia Sa.

Ce credeţi că înseamnă faptul că Isus Hristos şi Evanghelia sunt lumini care „[strălucesc] în lume, şi lumea nu [le] pricepe”?

După aceea, apostolul Ioan a propovăduit despre Ioan Botezătorul. Citiţi Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Ioan 1:6-10 şi căutaţi alte adevăruri despre care Ioan Botezătorul a depus mărturie.

Adăugaţi următorul adevăr la lista din jurnalul pentru studiul scripturilor: Isus Hristos este lumina lumii. Gândiţi-vă în ce moduri este Isus Hristos lumina lumii. Vedeţi Doctrină şi legăminte 88:5-13 pentru o înţelegere mai profundă.

Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Ioan 1:11-18 conţine, printre alte învăţături, mărturia lui Ioan Botezătorul că toţi cei care cred în Isus Hristos vor primi nemurire şi viaţă veşnică. Observaţi că, în versetele 14 şi 16, Ioan a făcut referire la Isus Hristos ca fiind „Cuvântul”. Acesta este un titlu al lui Isus Hristos care se găseşte în mai multe locuri din scripturi (vezi, de asemenea, Ioan 1:1; 1 Ioan 1:1; Apocalipsa 19:13; D&L 93:8; Moise 1:32).

Având în vedere faptul că folosim cuvinte pentru a le prezenta sau a le exprima ceva altora, în ce moduri este expresia „Cuvântul” un titlu potrivit pentru Isus Hristos?

Gândiţi-vă la următoarele motive pentru care acesta este un titlu potrivit: El este manifestarea Tatălui în faţa lumii, El declară cuvintele Tatălui, El este mesagerul salvării (vezi D&L 93:8), El este exemplul perfect al modului în care trebuie să trăim conform cuvântului lui Dumnezeu, El oferă cuvintele vieţii eterne şi cuvintele Sale oferă viaţă.

Comparaţi Ioan 1:18 cu fragmentul corespunzător din Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Ioan 1:19 Fără Traducerea Bibliei de Joseph Smith, unele dintre persoanele care citesc Ioan 1:18 ar putea înţelege greşit că niciun om de pe pământ nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu Tatăl. Cum clarifică Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Ioan 1:19 fragmentul scriptural Ioan 1:18, aşa cum se găseşte în mod normal în Noul Testament?

  1. icon indicând o adnotare în jurnalGândiţi-vă din nou la activitatea de la începutul acestei lecţii, când aţi fost rugaţi să vă imaginaţi că îi propovăduiţi unei persoane care cunoaşte puţine lucruri despre Isus Hristos. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi de ce credeţi că ar putea fi important pentru o persoană să ştie doctrinele suplimentare despre Isus Hristos pe care le-aţi identificat în Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Ioan 1:1-19?

Ioan 1:19-34; Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Ioan 1:20-34

Ioan Botezătorul depune mărturie despre Isus Hristos şi Îl botează

În Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Ioan 1:20-28 (în Ghid pentru scripturi), iudeii au trimis preoţi la Ioan Botezătorul pentru a-l întreba dacă el era Mesia. Ioan a explicat că rolul său era de a depune mărturie despre Mesia, care avea să boteze cu foc şi cu Duhul Sfânt. A doua zi, Ioan Botezătorul L-a văzut pe Isus, pe care Îl botezase anterior.

Citiţi cuvintele lui Ioan Botezătorul din Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Ioan 1:29-33 şi aflaţi ce a vrut Ioan Botezătorul ca oamenii să ştie despre Isus Hristos.

Faceţi referire la adevărurile despre Isus Hristos pe care le-aţi enumerat în jurnalul pentru studiul scripturilor. Ce alte adevăruri sau descrieri despre Isus Hristos puteţi adăuga din Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Ioan 1:29-33? (Scrieţi ce găsiţi sub celelalte adevăruri pe care le-aţi enumerat în jurnalul pentru studiul scripturilor.)

Observaţi că Ioan Botezătorul a făcut referire la Isus ca fiind „Mielul lui Dumnezeu”. Aşa cum sângele mieilor de Paşte l-a salvat pe Israel de la moarte şi l-a eliberat din robia egiptenilor, titlul „Mielul lui Dumnezeu” simbolizează faptul că Isus avea să verse sângele Său pentru a salva poporul Său şi a-l elibera de păcat.

Ioan 1:35-51

Isus îi invită pe cei care Îl urmau să înveţe mai multe despre El

Imaginaţi-vă că un adolescent care participă la o adunare de post şi mărturii aude mai mulţi prieteni depunând mărturie că ei ştiu că Isus Hristos este Salvatorul lor. Această persoană tânără se întreabă cum „ştiu” acei prieteni acele lucruri. Gândiţi-vă cum aţi răspunde la o asemenea întrebare.

Pe măsură ce studiaţi Ioan 1:35-51, fiţi atenţi la ce vă învaţă aceste versete că puteţi face pentru a primi o mărturie sau a vă întări mărturia despre faptul că Isus Hristos este Salvatorul vostru.

Citiţi Ioan 1:35-37 şi aflaţi ce a spus Ioan Botezătorul către doi dintre ucenicii săi în următoarea zi după ce Isus a fost botezat.

Apoi, citiţi Ioan 1:38-39 şi aflaţi ce le-a spus Isus celor doi ucenici şi cum au reacţionat aceştia.

Ce invitaţie le-a făcut Isus celor doi ucenici?

Citiţi Ioan 1:40-42. Pe măsură ce citiţi, marcaţi ce a învăţat unul dintre oameni după ce a acceptat invitaţia Salvatorului de a „[veni] şi [a vedea]”.

În Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Ioan 1:42, învăţăm că Isus a spus că Petru avea să fie chemat „Chifa, care, prin interpretare, înseamnă un văzător sau o piatră” (în Ghid pentru scripturi), indicând faptul că Petru avea să devină profet, văzător şi revelator.

Citiţi Ioan 1:43-46 şi aflaţi ce l-a invitat Salvatorul să facă pe un alt bărbat, Filip.

Marcaţi cuvintele din versetul 45 care indică faptul că Filip a primit o mărturie despre Isus Hristos după ce a acceptat invitaţia Salvatorului de a-L urma. Ce invitaţie i-a făcut, apoi, Filip lui Natanael?

Aflaţi din Ioan 1:47-51 ce s-a întâmplat când Natanael a acceptat invitaţia de a învăţa despre Isus.

Ţinând cont de ce aţi învăţat din aceste relatări, completaţi următorul principiu: Acceptând invitaţia de a învăţa despre Isus Hristos şi de a-L urma, primim .

Vârstnicul Jeffrey R. Holland

Citiţi declaraţia de mai jos a vârstnicului Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, şi aflaţi de ce este important ca noi să acceptăm invitaţia de a învăţa despre Domnul şi a-L urma: „Se pare că esenţa călătoriei noastre în viaţa muritoare şi răspunsurile la cele mai importante întrebări ale vieţii se rezumă la aceste două elemente scurte din primele momente ale slujirii Salvatorului pe pământ. Unul dintre elemente este întrebarea adresată fiecăruia dintre noi pe acest pământ: «Ce căutaţi? Ce doriţi?». Al doilea element este răspunsul Lui la răspunsul nostru, oricare ar fi acesta. Oricine am fi şi orice am răspunde, răspunsul Lui este mereu acelaşi: «Veniţi», spune El iubitor. «Veniţi, urmaţi-Mă.» Oriunde v-aţi duce, veniţi mai întâi şi vedeţi ce fac Eu, vedeţi unde şi cum îmi petrec timpul. Învăţaţi despre Mine, mergeţi cu Mine, vorbiţi cu Mine, credeţi. Ascultaţi-Mă când Mă rog. În schimb, veţi primi răspunsuri la propriile rugăciuni. Dumnezeu va da odihnă sufletelor voastre. Veniţi, urmaţi-Mă” („He Hath Filled the Hungry with Good Things”, Ensign, nov. 1997, p. 65).

Potrivit celor relatate la sfârşitul declaraţiei vârstnicului Holland, care sunt cele două lucruri pe care le vom primi dacă acceptăm invitaţia Salvatorului de a „[veni] şi [a vedea]”?

  1. icon indicând o adnotare în jurnalÎn jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarea întrebare: În ce moduri a crescut mărturia voastră despre Isus Hristos pe măsură ce aţi învăţat despre El şi L-aţi urmat?

Gândiţi-vă la eforturile voastre de a învăţa despre Isus Hristos şi de a-L urma. Gândiţi-vă ce puteţi face pentru a accepta mai bine invitaţia de a-L urma, astfel încât credinţa şi mărturia voastră să crească.

  1. icon indicând o adnotare în jurnalÎn jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârşitul temei pentru astăzi, scrieţi următoarele:

    Am studiat Ioan 1 şi am încheiat această lecţie în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri şi cunoştinţe pe care aş dori să le împărtăşesc învăţătorului meu: