Unitatea 24: ziua 1
2 Corinteni 8-9
Introducere
Pavel a scris sfinţilor din Corint şi a explicat că membrii Bisericii din Macedonia donaseră de bună voie celor care aveau nevoie. El i-a încurajat pe sfinţii corinteni să urmeze, de asemenea, exemplul Salvatorului şi să dea săracilor. Pavel a propovăduit despre binecuvântările care le primesc cei care dau săracilor cu bucurie.
2 Corinteni 8
Pavel îi sfătuieşte pe sfinţi să aibă grijă de săraci
Citiţi următoarea declaraţie a vârstnicului Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, şi gândiţi-vă ce cuvânt lipseşte pentru a face ca ea să devină o declaraţie adevărată: „De-a lungul istoriei, ____________________ a fost considerată cea mai mare şi des întâlnită încercare a umanităţii. Amprenta sa evidentă este, de obicei, fizică, dar perturbarea spirituală şi emoţională pe care o poate provoca este mult mai istovitoare” („Nu suntem noi cu toţii cerşetori?” Ensign sau Liahona, nov. 2014, p. 40).
Scrieţi cuvântul sărăcie în spaţiul liber şi recitiţi declaraţia vârstnicului Holland gândindu-vă ce înseamnă.
Sărăcia este condiţia în care se află cineva care nu are suficiente resurse necesare, acestea incluzând bani, bunuri sau mijloace de susţinere. De ce poate fi sărăcia o problemă atât de grea?
Gândiţi-vă la persoane pe care le cunoaşteţi care pot avea nevoie de ajutor de orice natură, ajutor fizic, emoţional, social sau spiritual. În timp ce studiaţi 2 Corinteni 8-9, căutaţi adevăruri care vă pot ajuta să înţelegeţi şi să vă îndepliniţi rolul de a-i ajuta pe cei care au nevoie.
În 2 Corinteni 8:1-8, apostolul Pavel le-a spus sfinţilor corinteni că membrii Bisericii din Macedonia donaseră cu generozitate pentru a-i ajuta pe săraci în nevoile lor lumeşti (vezi Hărţi şi fotografii din Biblie, harta nr. 13, „Călătoriile misionare ale apostolului Pavel”). El a explicat că membrii din Macedonia au făcut aceasta deoarece ei au dorit să facă voia lui Dumnezeu. Pavel a încurajat sfinţii din Corint să urmeze din dragoste sinceră acest exemplu de a le asigura altora cele necesare.
-
Trasaţi o linie verticală în mijlocul unei pagini goale în jurnalul pentru studiul scripturilor pentru a crea două coloane. Scrieţi cuvântul Bogat în partea de sus a uneia dintre coloane şi cuvântul Sărac în partea de sus a celeilalte coloane.
Citiţi 2 Corinteni 8:9 şi căutaţi ce a spus Pavel despre ceea ce a făcut Isus Hristos pentru sfinţi. Apoi, răspundeţi la următoarele întrebări scriind răspunsurile voastre în jurnalul pentru studiul scripturilor sub cuvintele Bogat şi Sărac.
-
În ce mod a fost Isus Hristos bogat în viaţa premuritoare?
-
În ce mod ar fi putut fi El considerat sărac în timpul vieţii Sale muritoare?
-
Ce credeţi că înseamnă, în versetul 9, că noi, „prin sărăcia [Salvatorului], să [ne putem îmbogăţi]”?
-
Gândiţi-vă că Isus Hristos, chiar înainte de a Se naşte, a fost membru al Dumnezeirii şi că El a stat lângă Tatăl Ceresc având autoritate, putere şi slavă. Deoarece Isus Hristos a coborât de bunăvoie de pe tronul Său din viaţa premuritoare şi a venit umil pe pământ pentru a sluji, a ne da exemplu şi a înfăptui ispăşirea, noi putem obţine bogăţiile vieţii eterne (vezi 1 Nefi 11:26-28).
Explicaţi cursanţilor că, în urmă cu aproape un an, sfinţii corinteni îşi asumaseră obligaţia de a colecta bunuri pentru sfinţii săraci din Ierusalim. Citiţi 2 Corinteni 8:10-11 şi căutaţi ce i-a sfătuit Pavel pe sfinţii din Corint să facă în acea perioadă. Expresiile „să faceţi” şi „isprăviţi… de făcut” se referă la faptul că Pavel i-a îndemnat pe sfinţi să-şi îndeplinească angajamentele anterioare de a da ceea ce puteau săracilor, în acelaşi mod în care Salvatorul le dăduse bogăţii eterne.
Un principiu pe care-l putem învăţa este următorul: Pe măsură ce vom înţelege tot ceea ce ne-a dat Salvatorul, vom fi mai doritori să dăm o parte din bunurile noastre altora.
Gândiţi-vă cum recunoaşterea abundenţei darurilor primite de la Salvator ne poate motiva să le oferim ajutor celor care au nevoie?
-
În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarea întrebare: Ce daruri concrete v-a dat Salvatorul şi cum vă inspiră ele să daţi altora?
Citiţi 2 Corinteni 8:12-15 şi căutaţi un adevăr suplimentar pe care Pavel l-a propovăduit oamenilor cu privire la importanţa faptului de a ne susţine unul pe celălalt din punct de vedere temporal.
Un adevăr pe care-l învăţăm din 2 Corinteni 8:12-13 este că Dumnezeu vrea ca noi să fim dornici să dăm chiar când s-ar putea să nu avem nimic de dat.
Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă acest adevăr, citiţi următoarea declaraţie a vârstnicului Holland şi, apoi, gândiţi-vă la următoarele întrebări: „Bogaţi sau săraci, trebuie să «facem ce putem» pentru a-i ajuta pe cei în nevoie!” („Nu suntem noi cu toţii cerşetori?”, p. 41).
-
Ce putem face pentru alţii dacă nu avem nimic material să le dăm?
-
De ce trebuie să facem tot ce putem pentru alţii?
-
Conform celor relatate în 2 Corinteni 8:14-15, cine beneficiază când toţi sfinţii oferă ajutor în mod consecvent celor care au nevoie?
Gândiţi-vă la unele moduri în care fiecare beneficiază atunci când suntem dornici să oferim ajutor.
Citiţi următoarea declaraţie a vârstnicului Holland şi căutaţi cum ne poate ajuta Domnul să dăm dovadă de compasiune faţă de săraci: „Nu ştiu exact în ce mod ar trebui fiecare dintre dumneavoastră să vă îndepliniţi obligaţiile faţă de cei care nu se ajută sau nu se pot ajuta singuri. Dar ştiu că Dumnezeu ştie şi El vă va ajuta şi îndruma să faceţi acte de ucenicie cu compasiune dacă doriţi în mod conştient, rugându-vă şi căutând să ţineţi cu sârguinţă o poruncă pe care El ne-a dat-o în repetate rânduri” („Nu suntem noi cu toţii cerşetori?”, p. 41).
Observați că vârstnicul Holland a spus că trebuie „[să dorim] în mod conştient, [să ne rugăm] şi [să căutăm] modalităţi” pentru a-i ajuta pe săraci şi nevoiaşi. Daruri de post, proiecte de slujire locale şi acţiuni umanitare sunt câteva moduri stabilite de Biserică pentru a-i putea ajuta pe săraci şi pe cei în nevoie. Puteţi să vă gândiţi la alte moduri prin care putem face aceasta?
-
În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi despre un moment în care aţi ajutat pe cineva în nevoie şi cum v-aţi simţit drept rezultat. Puteţi scrie, de asemenea, un lucru pe care planificaţi să-l faceţi bazându-vă pe ce a propovăduit Pavel despre faptul de a oferi ajutor săracilor şi nevoiaşilor.
Conform celor relatate în 2 Corinteni 8:16-24, Pavel a vorbit sfinţilor corinteni despre Tit şi alţi doi fraţi care au fost trimişi să strângă donații, făcute prin spiritul carității, pentru sfinţii din Ierusalim. Pavel a vorbit despre încrederea sa în sfinţii corinteni şi a explicat că faptul de a da cu generozitate avea să fie o dovadă a dragostei lor faţă de alţii.
2 Corinteni 9
Pavel propovăduieşte despre binecuvântările primite când eşti un donator sincer
Pavel a continuat să-i laude pe sfinţii corinteni (vezi 2 Corinteni 9:1-5). El le-a spus sfinţilor că i-a trimis pe Tit şi pe alţii să confirme bunăvoinţa lor de a dona de bunăvoie săracilor.
Gândiţi-vă dacă aţi dat vreodată ceva cuiva sau aţi făcut un serviciu cuiva cu părere de rău sau fără a dori să faceţi acest lucru. De ce este uneori greu să fii bucuros să dai din timpul şi banii tăi sau din alte resurse pentru a-i ajuta pe alţii?
Citiţi 2 Corinteni 9:6-7 şi căutaţi comparaţiile folosite de Pavel pentru a-i învăţa pe membrii Bisericii din Corint să doneze de bunăvoie.
A semăna înseamnă a pune sămânţă sau a însămânţa. Cine sunt semănătorii în această comparaţie?
Gândiţi-vă în ce mod faptul de a dona altora este asemănător semănatului câmpului? Ce se întâmplă dacă semănăm doar puţin? Ce se întâmplă dacă semănăm mult?
Potrivit celor relatate în 2 Corinteni 9-7, cum Se aşteaptă Domnul să semănăm sau să dăm?
Din Doctrină şi legăminte 9:6-7 învăţăm următorul adevăr: Dacă oferim cu inima voioasă celor care se află în nevoie, Dumnezeu ne va binecuvânta cu generozitate.
Cum poate oferirea cu atitudine voioasă să ne conducă la faptul de a primi mai din plin?
Citiţi 2 Corinteni 9:8-10 şi căutaţi binecuvântările care, conform celor spuse de Pavel, aveau să fie primite de sfinţi dacă urmau să dea cu inima voioasă. Marcaţi în scripturile voastre care sunt unele dintre expresiile folosite de Pavel pentru a descrie binecuvântările pe care le oferă Domnul celor care dau cu inima voioasă.
Observaţi că expresiile folosite de Pavel pentru a descrie binecuvântările Domnului sugerează că vom primi harul Domnului, care include binecuvântări temporale suficiente pentru nevoile noastre.
Potrivit celor relatate în 2 Corinteni 9:10, cine este „Cel ce dă sămânţă semănătorului”? Cum ne poate ajuta faptul de a ne aminti de unde vine sămânţa să dăm cu bucurie?
Citiţi 2 Corinteni 9:11-15 şi căutaţi ce a spus Pavel despre acei sfinţi care dau şi primesc cu bucurie.
-
În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarea întrebare: Potrivit celor arătate în 2 Corinteni 11-15, ce sentimente au faţă de Dumnezeu cei care dau şi primesc de bunăvoie bunuri? (Marcaţi sau notaţi orice expresii de recunoştinţă găsite în aceste versete.)
Puteţi scrie următorul adevăr în scripturile voastre, lângă 2 Corinteni 9:11-15: Recunoaşterea generozităţii lui Dumnezeu prin binecuvântările primite ne poate ajuta să simţim recunoştinţă faţă de El.
-
În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarea întrebare: Când aţi simţit recunoştinţă faţă de Dumnezeu după ce aţi recunoscut binecuvântările pe care vi le-a trimis pentru slujirea şi donaţiile oferite altora cu bucurie? Vă puteţi adăuga mărturia cu privire la principiile şi adevărurile identificate în 2 Corinteni 8-9.)
Pentru a vă ajuta să puneţi în practică această lecţie, gândiţi-vă la modalităţi în care puteţi ajuta, în această săptămână, pe cineva care este la nevoie (poate cineva din familia voastră). Stabiliţi un ţel concret pentru a ajuta acea persoană şi scrieţi-l pe o bucată de hârtie.
-
În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârşitul temelor pentru astăzi, scrieţi următoarele:
Am studiat 2 Corinteni 8-9 şi am încheiat această lecţie în data de (data).
Alte întrebări, gânduri şi cunoştinţe pe care aş dori să le împărtăşesc învăţătorului meu: