Bibliotecă
Unitatea 26: ziua 2 1 Tesaloniceni


Unitatea 26: ziua 2

1 Tesaloniceni

Introducere

Apostolul Pavel le-a scris sfinţilor din Tesalonic după ce a aflat că au rămas credincioşi Evangheliei în mijlocul persecuţiei. El i-a lăudat pentru credinţa şi dorinţa lor de a propovădui Evanghelia. El le-a propovăduit şi despre învierea morţilor la a Doua Venire a lui Isus Hristos şi i-a învăţat cum să se pregătească pentru a Doua Venire.

1 Tesaloniceni 1-2

Pavel i-a lăudat pe sfinţii tesaloniceni pentru credinţa lor în timpul necazurilor

Localizaţi Tesalonic în Hărţi şi fotografii din Biblie, harta nr. 13, „Călătoriile misionare ale apostolului Pavel”, din Ghidul pentru scripturi. Sfinţii din Tesalonic erau printre primii europeni convertiţi la Biserică. Pavel, Sila şi Timotei predicaseră acolo în timpul celei de a doua călătorii misionare a lui Pavel, dar au fost izgoniţi din cetate de către câţiva conducători iudei (vezi Faptele apostolilor 17:5-15). Sfinţii tesaloniceni au continuat să fie persecutaţi chiar şi după plecarea lui Pavel şi a tovarăşilor săi. Mai târziu, Pavel a scris această epistolă către sfinţi pentru a-i încuraja în timp ce înfruntau persecuţii.

  1. icon indicând o adnotare în jurnalAţi încercat vreodată să împărtăşiţi cuiva Evanghelia? În jurnalul vostru pentru studiul scripturilor, scrieţi despre experienţa voastră. Gândiţi-vă la următoarele întrebări: Cum a fost primit mesajul? În ce mod aţi fost binecuvântaţi datorită eforturilor voastre de a împărtăşi Evanghelia? Care sunt unele dintre încercările pe care le-am putea avea pe măsură ce încercăm să împărtăşim altora Evanghelia?

Pe măsură ce studiaţi 1 Tesaloniceni 1-2, căutaţi adevăruri care vă pot ajuta atunci când împărtăşiţi altora Evanghelia.

Citiţi 1 Tesaloniceni 1:5-6 şi aflaţi cum a împărtăşit apostolul Pavel tesalonicenilor Evanghelia când era cu ei. Puteţi marca termenii vorbe şi putere din versetul 5.

Vârstnicul Bruce R. McConkie, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat diferenţa dintre „cuvântul” şi „puterea” Evangheliei.

Vârstnicul Bruce R. McConkie

„Evanghelia adevărată este formată din două lucruri: Cuvântul şi Puterea. Oricine poate avea cuvântul; cărţile în care este scris sunt disponibile tuturor. Dar puterea trebuie să vină de la Dumnezeu şi este şi trebuie să fie oferită potrivit hotărârii şi voinţei Sale acelora care se supun legii care îi îndreptăţeşte s-o primească.

Cuvântul Evangheliei este relatarea rostită sau scrisă cu privire la ce trebuie să facă oamenii pentru a fi salvaţi …

Dar salvarea propriu-zisă vine doar atunci când puterea lui Dumnezeu este primită şi folosită şi această putere este puterea preoţiei şi puterea Duhului Sfânt” (Doctrinal New Testament Commentary, 3 volume [1965-1973], 3:42-43).

Puteţi marca în 1 Tesaloniceni 1:6 ce au făcut tesalonicenii după ce le-a fost propovăduită Evanghelia prin cuvântul şi puterea lui Dumnezeu.

Din 1 Tesaloniceni 1:5-6, învăţăm următorul principiu: Când propovăduim Evanghelia lui Isus Hristos prin cuvântul şi puterea lui Dumnezeu, îi putem ajuta pe alţii să-L urmeze pe Domnul şi pe slujitorii Săi.

Citiţi 1 Tesaloniceni 1:7-9 şi aflaţi cum i-a influenţat exemplul sfinţilor tesaloniceni pe alţi credincioşi din jurul lor.

Din exemplul sfinţilor tesaloniceni, putem învăţa următorul adevăr: Putem împărtăşi Evanghelia prin exemplul nostru.

Preşedintele Dieter F. Uchtdorf

În următoarea declaraţia a preşedintelui Dieter F. Uchtdorf, din Prima Preşedinţie, subliniaţi ce a spus dânsul despre cea mai eficientă metodă de a împărtăşi Evanghelia: „Cel mai eficient mod de a predica Evanghelia este prin exemplu. Dacă trăim în acord cu crezurile noastre, oamenii vor observa. Dacă imaginea lui Isus Hristos străluceşte în vieţile noastre [vezi Alma 5:14], dacă suntem bucuroşi şi împăciuitori cu lumea, oamenii vor dori să ştie de ce. Una dintre cele mai măreţe predici oferite vreodată în munca misionară este această simplă cugetare atribuită Sfântului Francis d’Assisi: «Predicaţi Evanghelia tot timpul şi, dacă este necesar, folosiţi cuvinte» [în William Fay şi Linda Evans Shepherd, Share Jesus without Fear (1999), p. 22]” („Aşteptând pe drumul către Damasc”, Ensign sau Liahona, mai 2011, p. 77).

Gândiţi-vă la un moment în care exemplul cuiva v-a ajutat să acceptaţi Evanghelia sau să trăiţi mai din plin conform acesteia.

În 1 Tesaloniceni 2:1-13, Pavel a scris despre slujirea sa anterioară în Tesalonic. El s-a adresat unor critici din Tesalonic, care se îndoiau de sinceritatea şi motivaţia sa în timpul slujirii sale. El s-a apărat descriind modalităţile sincere şi serioase în care el şi tovarăşii săi i-au învăţat pe sfinţi şi le-au slujit acestora. Cuvintele sale ne amintesc de cele găsite în Doctrină şi legăminte 12:8: „Şi nimeni nu poate ajuta în această lucrare, decât dacă este umil şi plin de dragoste, dacă are credinţă, speranţă şi caritate”.

Pavel nu se mai întorsese în Tesalonic de când fusese izgonit în timpul celei de a doua sa călătorii misionare (vezi Faptele apostolilor 17:10). El a spus că nu putuse să se întoarcă deoarece Satana îl „[împiedicase]” să facă acest lucru (1 Tesaloniceni 2:18). Pavel nu a mai oferit detalii cu privire la modul în care Satana l-a împiedicat să se întoarcă în Tesalonic, dar este clar că persecuţia cauzată de iudei îl obligase deja pe Pavel să facă multe ocoluri în călătoria sa (vezi Faptele apostolilor 17:14-15).

1 Tesaloniceni 3-5

Pavel îi învaţă pe sfinţii tesaloniceni despre a Doua Venire

Marcaţi afirmaţiile de mai jos despre a Doua Venire a lui Isus Hristos cu (A) dacă sunteţi de părere că sunt adevărate şi (F) dacă sunt false:

  • ____ 1. Sfinţii credincioşi care au murit înainte de a Doua Venire nu vor învia până la sfârşitul mileniului.

  • ____ 2. Sfinţi credincioşi care trăiesc pe pământ la a Doua Venire vor fi ridicaţi pentru a-L întâlni pe Hristos când va veni.

  • ____ 3. A Doua Venire îi va surprinde pe toţi precum un hoţ noaptea.

Pe măsură ce studiaţi 1 Tesaloniceni 3-5, căutaţi adevăruri despre a Doua Venire a lui Isus Hristos care vă vor ajuta să ştiţi răspunsurile corecte la testul cu răspunsuri de tipul adevărat-fals (răspunsurile sunt incluse şi la sfârşitul lecţiei).

În 1 Tesaloniceni 3:1-7, învăţăm că Timotei i-a spus lui Pavel că sfinţii rămăseseră credincioşi în pofida persecuţiilor pe care le îndurau.

Citiţi 1 Tesaloniceni 3:11-13 şi aflaţi ce a sperat Pavel că avea să facă Domnul pentru sfinţi, ca ei să fie pregătiţi pentru a Doua Sa Venire. Puteţi marca sau nota în scripturile voastre ce aflaţi.

În 1 Tesaloniceni 4:1-12, învăţăm că Pavel i-a îndemnat pe sfinţi să devină sfinţiţi, sau curaţi şi puri, prin supunere faţă de poruncile lui Dumnezeu, pe care Pavel şi alţii le-au propovăduit.

A Doua Venire

Sfinţii tesaloniceni au înţeles greşit anumite aspecte cu privire la a Doua Venire a lui Isus Hristos. Ei îşi făceau griji că membrii Bisericii din Tesalonic care muriseră nu aveau să se bucure de binecuvântările celei de a Doua Veniri.

Citiţi 1 Tesaloniceni 4:13-14, 16 şi aflaţi ce a propovăduit Pavel cu privire la sfinţii credincioşi care mor înaintea celei de a Doua Veniri. El a folosit cuvântul adormit pentru a se referi la cei morţi.

Din aceste versete învăţăm următorul adevăr: Sfinţii credincioşi care mor înaintea celei de a Doua Veniri a lui Isus Hristos vor învia când El va veni din nou.

Expresia „Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El” din 1 Tesaloniceni 4:14 înseamnă că sfinţi credincioşi care vor învia la a Doua Venire vor fi ridicaţi pentru a-L întâlni pe Salvator şi vor coborî cu El în slavă (vezi D&L 88:97-98).

Citiţi 1 Tesaloniceni 4:15, 17 şi aflaţi ce a propovăduit Pavel cu privire la sfinţii credincioşi care vor fi în viaţă când Hristos va veni din nou. De asemenea, citiţi Traducerea Bibliei de Joseph Smith, 1 Tesaloniceni 4:15 (în Ghid pentru scripturi, scriptures.lds.org).

Din aceste versete învăţăm următorul adevăr: Sfinţi credincioşi care trăiesc pe pământ la a Doua Venire a lui Isus Hristos vor fi ridicaţi pentru a-L întâlni când va veni.

Citiţi 1 Tesaloniceni 4:18 şi aflaţi ce a sperat Pavel că aveau să facă sfinţii după ce au aflat aceste adevăruri despre a Doua Venire.

  1. icon indicând o adnotare în jurnalÎn jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarea întrebare: Ce fel de alinare găsiţi în aceste doctrine despre a Doua Venire a lui Isus Hristos?

Citiţi 1 Tesaloniceni 5:1-3 şi căutaţi cele două analogii pe care le-a folosit Pavel pentru a descrie timpul când se va petrece a Doua Venire.

Ce credeţi că ne învaţă despre a Doua Venire analogia, folosită de Pavel, cu hoţul care vine noaptea?

Vârstnicul Bruce R. McConkie

Vârstnicul Bruce R. McConkie ne-a explicat: „[Domnul] va veni ca un hoţ noaptea, pe neaşteptate şi fără avertizare, în lume, la cei care sunt în întuneric spiritual, la cei care nu sunt luminaţi de puterea Spiritului” (Doctrinal New Testament Commentary, 3:54; vezi, de asemenea, Matei 24:42-43).

De asemenea, vârstnicul McConkie, ne-a învăţat următoarele despre analogia cu femeia aflată în durerile naşterii: „Ea nu ştie ora sau minutul sosirii copilului, dar ştie aproximativ momentul” (Doctrinal New Testament Commentary, 3:54).

Având în vedere această analogie, putem ţine seama, de asemenea, de modul în care încercările care vor preceda a Doua Venire sunt asemănătoare durerilor naşterii. Dar, aşa cum sosirea unui bebeluş este minunată, tot aşa a Doua Venire va fi minunată pentru cei neprihăniţi.

Citiţi 1 Tesaloniceni 5:4-6 şi aflaţi de ce sfinţii credincioşi nu vor fi surprinşi de a Doua Venire. Puteţi marca sau nota ce aflaţi.

Expresia „fii ai luminii”, din versetul 5, se referă la membrii credincioşi ai Bisericii, care „[se dezbracă], dar, de faptele întunericului” (Romani 13:12), au însoţirea Duhului Sfânt şi vor fi, astfel, pregătiţi pentru a Doua Venire (vezi D&L 106:4-5).

Din 1 Tesaloniceni 5:4-6, învăţăm următorul principiu: Dacă suntem credincioşi şi veghem pentru a vedea semnele care preced a Doua Venire a lui Isus Hristos, vom fi pregătiţi când El va veni din nou.

Preşedintele Joseph Fielding Smith

Preşedintele Joseph Fielding Smith ne-a învăţat că ne putem pregăti pentru a Doua Venire „ascultând cuvintele lui Hristos, ale apostolilor Săi şi veghiind” (Doctrines of Salvation, compilaţie realizată de Bruce R. McConkie, 3 volume [1954-1956], 3:53).

Recapitulaţi răspunsurile voastre la testul cu răspunsuri de tipul adevărat-fals de la începutul acestei lecţii. Având în vedere adevărurile pe care le-aţi învăţat, aţi schimba vreun răspuns?

În 1 Tesaloniceni 5:7-22, apostolul Pavel i-a sfătuit, pe sfinţi cum să se pregătească pentru a Doua Venire a lui Isus Hristos.

Citiţi 1 Tesaloniceni 5:12-22 şi aflaţi ce i-a sfătuit Pavel pe sfinţi să facă pentru a se pregăti pe ei înşişi şi pe cei din jur pentru a-L întâlni pe Salvator la a Doua Sa Venire.

  1. icon indicând o adnotare în jurnalÎn jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarele întrebări:

    1. Ce sfat din 1 Tesaloniceni 5:14-22 vă atrage atenţia?

    2. În ce mod poate faptul de a trăi potrivit acestui sfat să vă ajute pe voi şi pe alţii să fiţi pregătiţi pentru a Doua Venire?

Citiţi 1 Tesaloniceni 5:23-24 şi aflaţi ce a spus Pavel că avea să facă Dumnezeu pentru sfinţii Săi credincioşi pe măsură ce ei se pregătesc pentru a Doua Venire.

Pe baza a ceea ce aţi învăţat astăzi, hotărâţi-vă ce veţi face să vă pregătiţi mai bine pentru a Doua Venire a lui Isus Hristos. Scrieţi-vă ţelurile şi planurile pe o foaie de hârtie şi puneţi-o într-un loc care vă poate aminti de ţelul vostru.

  1. icon indicând o adnotare în jurnalÎn jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârşitul temelor pentru astăzi, scrieţi următoarele:

    Am studiat 1 Tesaloniceni şi am încheiat această lecţie în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri şi cunoştinţe pe care aş dori să le împărtăşesc învăţătorului meu: