Unitatea 8: ziua 2

Marcu 6-8

Introducere

Isus a fost respins în oraşul Său natal, Nazaret. El i-a trimis pe cei doisprezece apostoli să propovăduiască Evanghelia. Ioan Botezătorul a fost ucis la ordinul dat de Irod Antipa. Isus a hrănit în mod miraculos o mulţime de peste cinci mii de oameni, a umblat pe apă, a liniştit o furtună şi i-a vindecat pe cei bolnavi. După aceea, el a vindecat, dând dovadă de compasiune, un copil posedat de un diavol şi un bărbat surdo-mut. El a hrănit patru mii de oameni lângă Marea Galileii şi a călătorit la Betsaida, unde a vindecat treptat un orb.

Marcu 6:1-44

Isus este respins în Nazaret şi îi trimite pe cei doisprezece apostoli; este relatată moartea lui Ioan Botezătorul; Isus a hrănit în mod miraculos cinci mii de oameni

Gândiţi-vă la următoarea situaţie: Un misionar nou-chemat este foarte emoţionat să plece de acasă în misiune. Îi este greu să ţină cuvântări şi să interacţioneze cu alţii.

Ce i-aţi spune acestui tânăr?

Pe măsură ce studiaţi Marcu 6, căutaţi un principiu care l-ar putea ajuta pe acest tânăr misionar şi pe noi toţi când ne simţim nepotriviţi pentru a face ceea ce ne-a cerut Domnul.

În Marcu 6:1-13 se vorbeşte despre faptul că Isus a fost respins în oraşul său natal, Nazaret. (Acest lucru va fi prezentat mai în detaliu când veţi studia Luca 4:14-30). În timp ce se afla acolo, El i-a trimis pe cei doisprezece apostoli să propovăduiască Evanghelia doi câte doi. În timp ce propovăduiau Evanghelia, ei, de asemenea, au alungat diavoli şi i-au vindecat pe cei bolnavi. Marcu menţionează, de asemenea, că apostolii Salvatorului i-au uns pe cei bolnavi cu ulei.

Când Irod Antipa a auzit despre multele miracole pe care le-a înfăptuit Isus, i-a fost teamă că Ioan Botezătorul înviase şi înfăptuia aceste miracole (vezi Marcu 6:14). (În Marcu 6:17-29, învăţăm că, mai devreme, Irod ceruse ca Ioan Botezătorul să fie decapitat pentru a-i face pe plac soţiei lui.)

Marcu 6:30-33 relatează că cei doisprezece apostoli s-au întors din misiunea lor de a propovădui Evanghelia şi Isus şi apostolii s-au urcat la bordul unei corăbii pentru a călători într-un loc în care puteau fi singuri şi se puteau odihni. Totuşi, oameni din câteva oraşe din apropiere s-au dus la locul în care Isus avea să debarce şi L-au aşteptat când a sosit.

Citiţi Marcu 6:34 şi căutaţi ce le-a spus Salvatorul mulţimii, deşi El şi ucenicii Săi doreau să se odihnească şi să fie singuri.

Gândiţi-vă la o experienţă în care aţi văzut pe cineva care-şi sacrifica timpul pentru a sluji altora aşa cum a făcut Isus.

După ce a propovăduit mulţimii toată ziua, Salvatorul a înfăptuit un miracol mare. Citiţi Marcu 6:35-44 şi Matei 14:18 şi aranjaţi următoarele evenimente în ordine cronologică. (Răspunsurile se găsesc la sfârşitul lecţiei.)

• Salvatorul a înmulţit ceea ce ucenicii au adus, împlinind şi chiar depăşind nevoile celor prezenţi.

• Ucenicii au spus că aveau cinci pâini şi doi peşti.

• Ucenicii au propus să-i trimită pe oameni să cumpere de mâncare.

• Salvatorul i-a întrebat pe ucenicii Săi ce puteau oferi.

• Salvatorul le-a spus ucenicilor să le dea oamenilor de mâncare.

• Mulţimea nu avea nimic de mâncare.

• Salvatorul i-a rugat pe ucenici să Îi dea Lui ceea ce aveau.

Textul în limba greacă a versetului Marcu 6:44 clarifică faptul că expresia „cinci mii de bărbaţi” se referea la cinci mii de bărbaţi adulţi. Astfel, numărul celor care au fost hrăniţi a fost mai mare, luând în considerare şi femeile şi copiii prezenţi (vezi Matei 14:21).

Observaţi că, înainte de a înfăptui acest miracol, Salvatorul le-a cerut, în primul rând, ucenicilor Lui să-I ofere cele cinci pâini şi cei doi peşti – adică tot ceea ce aveau. Salvatorul a înmulţit această mâncare pentru a hrăni mulţimea.

Un principiu pe care-l putem învăţa din această relatare este că, atunci când Îi oferim Salvatorului tot ce avem, El poate înmulţi ofranda noastră pentru a-Şi îndeplini scopurile.

Cu toate că Salvatorul nu ne-a cerut să-I aducem toată mâncarea pe care o avem, El îi invită pe cei care caută să-I îndeplinească scopurile să-I dea Lui toate dorinţele, abilităţile, talentele, îndemânările, punctele forte, darurile şi eforturile lor (vezi 2 Nefi 25:29; Omni 1:26).

1. Gândiţi-vă din nou la situaţia misionarului proaspăt chemat şi emoţionat de mai devreme şi răspundeţi la următoarele întrebări în jurnalul vostru pentru studiul scripturilor:

   1. Ţinând cont de principiul de mai sus, ce credeţi că poate face misionarul pentru a-I da tot ce are Salvatorului? Ce credeţi că ar face Salvatorul?

   2. Cu ce alte situaţii s-ar putea confrunta un tânăr membru al Bisericii în care faptul de a cunoaşte acest principiu le-ar fi de folos?

   3. În ce mod Domnul a mărit eforturile voastre de a îndeplini scopurile Sale?

Marcu 6:45-56

Isus merge pe apă şi-i vindecă pe cei bolnavi.

Marcu 6:45-56 spune că, după ce a hrănit peste cinci mii de oameni, Isus i-a instruit pe ucenicii Săi să navigheze într-o corabie către cealaltă parte a Mării Galileii. Apoi, El a spus mulţimii să plece şi s-a dus să se roage pe un munte. În timpul nopţii, s-a pornit o furtună şi Salvatorul s-a uitat de pe munte cum ucenicii Săi se luptau cu vântul. Apoi, El a mers pe apă şi a potolit furtuna. Informaţiile din aceste versete au fost acoperite în mai mare detaliu în timp ce aţi studiat Matei 14.

Marcu 7:1-8:21

Isus îi condamnă pe farisei, îi vindecă pe cei aflaţi în suferinţă şi hrăneşte patru mii de oameni.

Pe măsură ce studiaţi Marcu 7-8, căutaţi ce ne-a învăţat Salvatorul să facem când observăm pe cineva aflat în nevoie.

În Marcu 7:1-23, citim că Salvatorul i-a mustrat pe farisei pentru că respectau tradiţii incorecte şi i-a învăţat pe ei şi pe ucenicii Săi că gândurile şi faptele rele încep „dinlăuntru, din inima oamenilor” (Marcu 7:21) şi, în consecinţă, pângăresc pe om.

Vârstnicul Bruce R. McConkie, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învăţat următoarele despre „datina bătrânilor” (Marcu 7:5).

„Rânduielile şi interpretările rabinice au fost adăugate, de-a lungul anilor, legii mozaice de către cărturari şi învăţători. Aceste tradiţii au fost, de fapt şi în mod formal, menite să fie mai importante şi mai obligatorii decât legea însăşi. Printre ele, ca presupuşi paznici împotriva necurăţiei, erau spălările rituale pe care Isus şi ucenicii Săi nu le făceau.

Acelaşi proces de a transforma adevărul în tradiţii – de a schimba legea lui Dumnezeu în «doctrinele şi poruncile oamenilor» [Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Marcu 7:7], prin interpretările şi adăugirile făcute de învăţători neinspiraţi – este exact ceea ce s-a întâmplat în marea apostazie a epocii creştine. La doctrinele pure şi simple ale lui Hristos, cărturarii şi preoţii de la începutul creştinismului au adăugat lucruri precum: faptul de a vinde indulgenţe, care îi elibera pe cei răi de păcate din trecut şi îi autoriza să comită crime în viitor fără a fi pedepsiţi de divinitate, iertarea păcatelor (aşa-zisa iertare) prin confesiuni repetate şi de complezenţă [lipsite de onestitate], faptul de a te ruga la… sfinţi în loc de Domnul, faptul de a preaslăvi icoanele, interzicerea căsătoriei pentru preoţi şi alţi oficiali, purtarea robelor şi a costumelor scumpe de către preoţi şi alţi oficiali clerici, folosirea de titluri elaborate, creşterea [îmbogăţirea] vistieriei Bisericii prin participarea la jocuri de noroc şi aşa mai departe.

Toate acestea şi multe alte tradiţii sunt considerate de unii mai importante decât legea lui Dumnezeu aşa cum a fost dată iniţial de Învăţător. Într-adevăr, aşa-numita Biserică Creştină de astăzi este fondată, în mare parte, pe datinile «bătrânilor», nu de revelaţiile primite din cer” (Doctrinal New Testament Commentary, 3 vol, [1965-1973], 1:366-367).

În Marcu 7:24-30, citim că Isus a vindecat-o pe fiica unei femei din Grecia, care era posedată de un diavol. Amintiţi-vă că, la momentul respectiv, misiunea Salvatorului era faţă de casa lui Israel, nu faţă de neamuri, cu toate acestea, El a dat dovadă de compasiune şi a ajutat-o pe această femeie care făcea parte din neamuri şi se afla în nevoie şi avea credinţă în El.

Localizaţi oraşele Tir, Sidon şi Marea Galileii în Ghidul pentru scripturi la Hărţi şi fotografii din Biblie, harta 11, „Pământului Sfânt în timpul Noului Testament”. După ce Salvatorul a plecat din Tir şi Sidon, El a călătorit pe malul estic al Mării Galileii, în regiunea Decapole, care era o zonă populată mai ales de neamuri.

Citiţi Marcu 7:31-37 şi căutaţi modul în care Salvatorul i-a arătat compasiune unui bărbat surdo-mut.

Citiţi Marcu 8:1-3 pentru a căuta o necesitate pe care Isus a observat-o.

Observaţi în versetul 2 ce simţea Salvatorul pentru mulţimea de oameni.

Citiţi Marcu 8:4-9 şi căutaţi ce a făcut Salvatorul chiar dacă nimeni nu i-a cerut acel lucru.

Din îndurarea Salvatorului şi faptele Sale faţă de mulţimea înfometată, învăţăm că putem urma exemplul Salvatorului fiind atenţi la nevoile altora şi, apoi, ajutând la împlinirea acestora.

Sora Linda K. Burton, preşedinta generală a Societăţii de Alinare, a propovăduit că, pentru a urma exemplul Salvatorului în a-i sluji pe copiii lui Dumnezeu, trebuie ca, mai întâi, „[să observăm], apoi [să slujim]” („Mai întâi observaţi, apoi slujiţi”, Ensign sau Liahona, nov. 2012, p. 78). Puteţi scrie această expresie în scripturile voastre, lângă Marcu 8:4-9.

Faptul de a ne ruga, a cere ajutorul Tatălui Ceresc şi de a ne păstra gândurile concentrate asupra altora în loc de a ne concentra, asupra propriei persoane, ne poate ajuta să înţelegem mai bine nevoile altora şi să ajutăm la împlinirea lor. Amintiţi-vă că este posibil ca unele nevoi să nu fie evidente imediat.

Ce poate sta în calea abilităţii noastre de a observa nevoile altora şi de a ajuta la împlinirea lor?

Citiţi declaraţia de mai jos a preşedintelui Thomas S. Monson:

„De câte ori v-a fost înduioşată inima atunci când aţi fost martor la nevoia altcuiva? Cât de des aţi intenţionat să fiţi persoana care oferă ajutor? Şi totuşi, de câte ori nu a intervenit traiul de zi cu zi şi i-aţi lăsat pe alţii să ofere ajutor, simţind că, «în mod sigur, o să aibă cineva grijă de nevoia respectivă».

Devenim atât de prinşi de agitaţia din viaţa noastră! Totuşi, dacă am face un pas înapoi şi ne-am uita cu atenţie la ceea ce facem, am putea descoperi că ne-am adâncit în lucruri neînsemnate. Cu alte cuvinte, ne petrecem, de prea multe ori, cel mai mult timp ocupându-ne de lucruri care nu sunt, de fapt, deloc importante în planul global al vieţii şi neglijăm problemele mai importante” („Ce am făcut astăzi pentru altcineva?” Ensign sau Liahona, nov. 2009, p. 85).

2. În jurnalul pentru studiul scripturilor, descrieţi o situaţie în care aţi observat nevoia cuiva şi v-aţi oprit să-l ajutaţi. De asemenea, descrieţi o situaţie în care cineva a observat una dintre nevoile voastre şi v-a ajutat.

Rugaţi-vă şi fiţi atenţi la ocazii de a ajuta la împlinirea nevoilor altora astăzi şi în viitor.

În Marcu 8:10-21, citim că, după ce Isus i-a hrănit în mod miraculos pe cei patru mii de oameni, El a navigat împreună cu ucenicii Săi către un oraş numit Dalmanuta. Acolo, fariseii I-au cerut să le arate un semn. Isus a refuzat să le dea un semn şi, după cum aflăm din Traducerea Bibliei de Joseph Smith, i-a învăţat că „nu va fi dat niciun semn acestei generaţii, decât semnul profetului Iona, deoarece, aşa cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în burta balenei, la fel Fiul Omului va fi înmormântat în adâncul pământului” (Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Marcu 8:12).

Marcu 8:22-38

Isus vindecă treptat un orb

În Betsaida, un orb a fost adus la Salvator pentru a fi vindecat. Citiţi Marcu 8:22-26 şi căutaţi cum L-a vindecat Salvatorul pe acest bărbat.

Observaţi în versetul 24 că, după prima oară în care Salvatorul Şi-a pus mâinile pe bărbatul orb, el a putut să vadă, dar nu a putut să vadă clar.

În Marcu 8:25, după ce Salvatorul Şi-a pus mâinile pe bărbat pentru a doua oară, citim că vederea omului i-a fost pe deplin redată.

De ce este important să înţelegem că unele binecuvântări, precum faptul de a dobândi o mărturie cu privire la Evanghelie sau de a fi vindecat din punct de vedere fizic sau spiritual, ne sunt date deseori treptat sau în etape, nu imediat sau dintr-o dată?

În Marcu 8:27-38, citim declaraţia lui Petru că Isus este Hristosul. Salvatorul le-a spus ucenicilor Săi să nu facă încă publică identitatea sa de Hristos sau Mesia. El a început, de asemenea, să-i înveţe despre suferinţa şi moartea Sa din Ierusalim.

3. În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârşitul temelor pentru astăzi, scrieţi următoarele:

   Am studiat Marcu 6-8 şi am încheiat această lecţie în data de (data).

   Alte întrebări, gânduri şi cunoştinţe pe care aş dori să le împărtăşesc învăţătorului meu:

• Ordinea corectă a răspunsurile la activitatea din această lecţie este: 7, 5, 2, 4, 3, 1, 6. (Aceasta a fost adaptată din New Testament Teacher Manual [manual al Sistemului Educaţional al Bisericii, 2014], p. 68.)