Bibliotecă
Introducere la doctrinele de bază


Introducere la doctrinele de bază

În timpul seminarului trebuie evidenţiate următoarele doctrine de bază:

  • Dumnezeirea

  • Planul salvării

  • Ispăşirea lui Isus Hristos

  • Dispensaţia, apostazia şi restaurarea

  • Profeţii şi revelaţia

  • Preoţia şi cheile preoţiei

  • Rânduielile şi legămintele

  • Căsătoria şi familia

  • Poruncile

Învăţătorii trebuie să-i ajute pe cursanţi să identifice, să înţeleagă, să creadă, să explice şi să pună în practică aceste doctrine de bază ale Evangheliei în timp ce aceştia studiază scripturile. În acest fel, îi vor ajuta pe cursanţi să-şi întărească mărturiile şi să-şi mărească aprecierea faţă de Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos. Studiul doctrinelor de bază îi va ajuta, de asemenea, să fie mai bine pregătiţi să trăiască în acord cu Evanghelia şi să le predea altora aceste adevăruri importante. Lecţiile din acest manual au fost alcătuite având în vedere doctrinele de bază. Este important să menţionăm că se vor preda şi alte doctrine importante ale Evangheliei, chiar dacă nu sunt enumerate în lista doctrinelor de bază. Predarea doctrinelor de bază ale Evangheliei are loc în timp ce studiaţi scripturile zilnic împreună cu respectivii cursanţi şi în timp ce îi ajutaţi să memoreze fragmentele care conțin scripturi de bază. Dezvoltarea înţelegerii, credinţei şi trăirii doctrinelor de bază este un proces care are loc de-a lungul celor patru ani de seminar şi continuă pe durata întregii vieţi a cursantului. Puteţi oferi cursanţilor o listă cu doctrinele de bază.

Evaluare a cunoaşterii doctrinelor de bază

O evaluare a cunoaşterii doctrinelor de bază a fost concepută pentru a oferi învăţătorilor informaţii pe care le pot folosi pentru a binecuvânta în măsură mai mare vieţile cursanţilor. Recomandăm învăţătorilor să desfăşoare această evaluare în decursul primei săptămâni de curs şi din nou spre finalul anului. Pentru a găsi Evaluarea cunoaşterii doctrinelor de bază şi alte evaluări pe site-ul S&I (si.lds.org), căutaţi utilizând cuvântul cheie assessment (evaluare).

Învăţătorii care trimit rezultatele evaluării cursanţilor la Biroul pentru cercetare al S&I vor primi un raport care îi va ajuta să îşi adapteze predarea pentru a îndeplini mai bine nevoile cursanţilor. De exemplu, dacă rezultatele indică faptul că respectivii cursanţi nu au înţeles doctrina pocăinţei, vor fi identificate câteva dintre lecţiile cuprinse în programa de învăţământ anuală care îi pot ajuta pe cursanţi să înţeleagă mai bine această doctrină. În timp ce învăţătorii utilizează, rugându-se, această informaţie în predarea în ordine a scripturilor, tinerii şi tinerii adulţi vor fi mai bine pregătiţi pentru a îndeplini Obiectivul Seminarelor şi Institutelor de Religie.