Lecţia pentru studiul acasă
Marcu 10 – Luca 4 (unitatea 9)
Introducere
Această lecţie îi poate ajuta pe cursanţi să înţeleagă, într-o anumită măsură, ceea ce Isus Hristos a suferit ca parte a ispăşirii Sale. În plus, cursanţii vor ajunge să înţeleagă câteva dintre motivele pentru care Salvatorul a suferit pentru noi.
Sugestii pentru predare
Marcu 14:10-16:20
Isus Îşi începe ispăşirea când suferă în Ghetsimani pentru păcatele noastre; El este trădat de Iuda Iscarioteanul şi adus în faţa conducătorilor iudei.
Rugaţi cursanţii să mediteze, în gând, la următoarele întrebări:
-
Aţi simţit vreodată că nimeni nu vă înţelege sau nu înţelege prin ce treceţi?
-
Aţi simţit vreodată că nu puteţi fi iertaţi pentru păcatele din trecut?
Pe măsură ce studiază Marcu 14, invitaţi cursanţii să caute adevăruri care pot ajuta pe cineva care simte astfel de lucruri.
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Marcu 14:32-34. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor pentru a căuta modul în care s-a simţit Salvatorul în Grădina Ghetsimani.
-
Cum S-a simţit Salvatorul în Grădina Ghetsimani?
După ce cursanţii răspund, scrieţi pe tablă următoarele expresii: să Se spăimânte, să Se mâhnească, de o întristare.
Explicaţi că aceste expresii se referă la suferinţa pe care Isus Hristos a îndurat-o ca parte a ispăşirii Sale.
-
Ce ne învaţă aceste expresii despre ispăşirea lui Isus Hristos? (După ce cursanţii răspund, scrieţi pe tablă următorul adevăr: Ca parte a ispăşirii Sale, Isus Hristos a suferit şi a pătimit în Grădina Ghetsimani.)
Pentru a ajuta cursanţii să înţeleagă acest principiu, invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, declaraţia de mai jos a vârstnicului Neil L. Andersen, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli:
„În Ghetsimani, Isus, cel aflat în suferinţă, a început să Se «spăimânte» (Marcu 14:33) sau, în limba greacă, să fie «cuprins de teamă» şi «uluit».
Imaginaţi-vă, Iehova, Creatorul acestei lumi şi a altora, «uluit»! El nu a ştiut niciodată în mod personal procesul dureros şi exigent al ispăşirii. Astfel, atunci când întreaga agonie L-a cuprins, aceasta a fost mult, mult mai intensă decât Şi-ar fi putut imagina El, chiar şi cu înţelegerea unică pe care o avea! Nu este de mirare că un înger a apărut pentru a-L întări! (vezi Luca 22:43.)
Întreaga greutate a tuturor păcatelor comise de muritori – în trecut, prezent şi viitor – a apăsat asupra acelui Suflet sensibil şi fără de păcat! Toate infirmităţile şi bolile noastre au făcut parte, de asemenea, într-un fel, din aritmetica îngrozitoare a ispăşirii. (vezi Alma 7:11-12; Isaia 53:3-5; Matei 8:17.) …
În această situaţie extremă, oare a fost posibil ca El să spere că un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş să-L salveze? Nu ştiu. Suferinţa Sa – aşa cum a fost, de proporţii colosale multiplicate de un număr infinit de ori – a evocat, mai târziu, strigătul de durere al sufletului Său în timp ce era pe cruce, şi acesta a fost un strigăt de părăsire. (vezi Matei 27:46.) …
Minunata şi glorioasa ispăşire a devenit actul suprem al întregii istorii a umanităţii. A fost elementul principal pe care toate lucrurile care contează cu adevărat s-au bazat. Dar aceasta s-a bazat pe supunerea spirituală a lui Isus!” („Willing to Submit”, Ensign, mai 1985, p. 72-73).
Invitaţi câţiva cursanţi să citească, pe rând, din Marcu 14:35-42. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor pentru a căuta ce a făcut Salvatorul din cauza suferinţei Sale intense.
-
Ce a făcut Salvatorul din cauza suferinţei Sale intense? (Ajutaţi cursanţii să înţeleagă că suferinţa lui Isus a fost atât de intensă, încât El a întrebat dacă era posibil ca El să nu o mai simtă.)
Scrieţi următoarea afirmaţie pe tablă: Isus Hristos a suferit… pentru ca El…
Explicaţi că alte fragmente scripturale ne pot ajuta să înţelegem suferinţa lui Isus Hristos şi de ce El a fost dispus să sufere pentru noi.
Scrieţi, pe tablă, următoarele referinţe scripturale: Isaia 53:3-5 şi Alma 7:11-13. Împărţiţi cursanţii în echipe de câte doi şi invitaţi-i să citească versetele împreună pentru a căuta prin ce suferinţă a trecut Salvatorul şi de ce a suferit. Rugaţi cursanţii să scrie în caietele lor pentru seminar sau în jurnalele lor pentru studiul scripturilor cum ar completa fraza scrisă pe tablă folosind ceea ce au învăţat din Isaia 53:3-5 şi Alma 7:11-13. (Puteţi explica faptul că termenul ajute din Alma 7:12 înseamnă a te grăbi să oferi alinare sau a merge să ajuţi pe cineva.)
După ce le-aţi acordat suficient timp, invitaţi câţiva cursanţi să împărtăşească cum au completat fraza. Răspunsurile lor trebuie să fie asemănătoare cu următorul: Isus Hristos a îndurat durerile, suferinţele, ispitele, bolile, infirmităţile şi tristeţile noastre pentru a ştii cum să ne ajute. Isus Hristos a suferit pentru păcatele noastre, pentru ca El să poată şterge păcatele noastre. Amintiţi cursanţilor că suferinţele pe care Salvatorul le-a îndurat pentru păcatele omenirii au început în Ghetsimani şi au continuat şi au culminat cu răstignirea Sa pe cruce.
-
În ce mod faptul de a şti ce suferinţe a îndurat Salvatorul şi de ce a suferit vă ajută pe voi când aveţi de înfruntat încercări, dureri şi suferinţe? (vezi D&L 45:3-5.)
-
Când aţi simţit că Salvatorul v-a ajutat în momente dureroase, de boală sau de tristeţe?
-
Ce sentimente aţi avut pe măsură ce v-aţi pocăit şi aţi simţit că păcatele voastre au fost şterse (sau îndepărtate) prin intermediul ispăşirii lui Isus Hristos?
Rezumaţi Marcu 14:43-16:20 explicând că Isus a fost dus la un proces ilegal în faţa Sinedriului (conducătorilor iudei) şi condamnat la moarte. După ce Salvatorul a murit pe cruce şi a înviat, El S-a arătat apostolilor Săi şi i-a trimis în toată lumea să predice, promiţându-le că semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede. (Notă. Moartea, înmormântarea şi învierea lui Isus Hristos au fost discutate în detaliu înainte, când cursanţii au studiat Matei 27-28.)
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Marcu 16:15. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor pentru a afla ce însărcinare le-a dat Domnul apostolilor Săi.
-
În ce mod puteţi îndeplini însărcinarea de a predica Evanghelia „în toată lumea” astăzi şi în viitor?
Puteţi să încheiaţi lecţia depunându-vă mărturia despre adevărurile pe care le-aţi discutat astăzi.
Unitatea următoare (Luca 5:1-10:37)
Rugaţi cursanţii să reflecteze dacă s-au întrebat vreodată dacă pot fi iertaţi de păcatele lor. Explicaţi că, pe măsură ce vor studia Luca 5:1-10:37 pe parcursul săptămânii viitoare, ei vor învăţa despre disponibilitatea Salvatorului de a le ierta păcatele şi ce pot face pentru a fi iertaţi.