Introducere la Epistola sobornicească a lui Iacov
De ce studiem această carte?
Epistola sobornicească a lui Iacov este bine cunoscută de membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă datorită fragmentului important din Iacov 1:5, care l-a făcut pe tânărul Joseph Smith să caute adevărul de la Dumnezeu. În epistola sa, Iacov a subliniat că trebuie să fim „împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători” (Iacov 1:22). Studiul acestei epistole îi poate ajuta pe cursanţi să înţeleagă importanţa faptului de a-şi arăta credinţa prin „faptele” sau acţiunile lor (vezi Iacov 2:14-26) şi să-i inspire să caute „cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc” (Iacov 1:12).
Cine a scris această carte?
În epistolă este menţionat faptul că a fost scrisă de „Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos” (Iacov 1:1).
Tradiţia creştină spune că acest Iacov, precum Iuda, este unul dintre fiii lui Iosif şi ai Mariei şi, astfel, fratele vitreg al lui Isus Hristos (vezi Matei 13:55; Marcu 6:3; Galateni 1:19). Faptul că Iacov este menţionat primul în lista cu fraţii lui Isus, din Matei 13:55, poate indica faptul că el era cel mai mare dintre fraţii vitregi. Precum ceilalţi fraţi vitregi ai Domnului, Iacov nu a fost iniţial un ucenic al lui Isus (vezi Ioan 7:3-5). Totuşi, după ce Isus a înviat, Iacov a fost unul dintre cei cărora Hristos li S-a arătat ca fiinţă înviată (vezi 1 Corinteni 15:7).
Mai târziu, Iacov a devenit apostol şi, potrivit scriitorilor din perioada de început a creştinismului, primul episcop al Bisericii din Ierusalim (vezi Faptele apostolilor 12:17; 21:18; Galateni 1:18-19; 2:9). În calitate de conducător al Bisericii, el a avut un rol important în consiliul desfăşurat la Ierusalim (Faptele apostolilor 15:13). Influenţa sa în Biserică a fost fără îndoială întărită de faptul că era înrudit cu Isus, totuşi Iacov a dat dovadă de umilinţă prezentându-se nu ca fratele lui Isus, ci ca slujitor al Domnului (vezi Iacov 1:1).
Când şi unde a fost scrisă?
Nu ştim când a scris Iacov această scrisoare. Deoarece Iacov locuia în Ierusalim şi supraveghea treburile Bisericii de acolo, cel mai probabil, a scris epistola în acea regiune.
Faptul că Iacov nu a menţionat conferinţa de la Ierusalim din jurul anului 50 d.H. (vezi Faptele apostolilor 15) ar putea indica faptul că această epistolă a fost scrisă înainte ca aceasta să fi avut loc. Dacă această scrisoare chiar a fost scrisă înainte de conferinţa de la Ierusalim, ea este una dintre primele epistole scrise din Noul Testament.
Pentru cine a fost scrisă această carte şi de ce?
Iacov a scris epistola sa „către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate” (Iacov 1:1), mai precis casei lui Israel; el îi invita pe membrii acesteia să „primească Evanghelia… şi să se alăture turmei lui Hristos” (Bruce R. McConkie, Doctrinal New Testament Commentary, 3 volume [1965-1973], 3:243). Iacov i-a instruit pe membrii Bisericii să-şi trăiască viaţa, astfel încât aceasta să reflecte credinţa lor în Isus Hristos.
Care sunt unele dintre trăsăturile distinctive ale acestei cărţi?
Epistola sobornicească a lui Iacov a fost uneori catalogată ca fiind literatură plină de înţelepciune, asemănătoare cărţii Proverbele din Vechiul Testament. Textul scrisorii cuprinde scurte explicaţii ale principiilor vieţii creştine. De asemenea, există mari asemănări între Cuvântarea de pe munte a Salvatorului, consemnată în Matei 5-7, şi cuvintele lui Iacov. Unele dintre subiectele similare sunt îndurarea persecuţiei (vezi Iacov 1:2-3, 12; Matei 5:10-12), faptul de a deveni „desăvârşiţi” sau maturi din punct de vedere spiritual (vezi Iacov 1:4; 2:22; Matei 5:48), faptul de a-I cere lui Dumnezeu (vezi Iacov 1:5; Matei 7:7-8), de a face voia lui Dumnezeu (vezi Iacov 1:22; Matei 7:21-25), de a-i iubi pe alţii (vezi Iacov 2:8; Matei 5:43-44; 7:12), de a cunoaşte lucrurile bune şi rele după roadele lor (vezi Iacov 3:11-12; Matei 7:15-20), de a fi împăciuitori (vezi Iacov 3:18; Matei 5:9) şi de a nu jura (vezi Iacov 5:12; Matei 5:34-37).
Rezumat
Iacov 1-2 Iacov îşi salută cititorii şi prezintă câteva subiecte importante ale epistolei sale, inclusiv faptul de a îndura încercările, a căuta înţelepciune şi a trăi potrivit credinţei pe care o declarăm. Ascultătorii cuvântului lui Dumnezeu sunt, de asemenea, împlinitori ai cuvântului. Iacov a spus că „[religia] curată” înseamnă să avem grijă de orfani şi de văduve şi să căutăm să trăim liberi de păcat (vezi Iacov 1:27). Sfinţii trebuie să-şi iubească aproapele şi să-şi arate credinţa prin faptele lor.
Iacov 3-4 Iacov ilustrează natura distructivă a limbajului necontrolat şi o pune în antiteză cu roadele neprihănirii celor care fac pace. El îi avertizează pe cititorii săi să nu devină prieteni cu lumea, ci să se împotrivească diavolului şi să se apropie de Dumnezeu.
Iacov 5 Iacov îi avertizează pe cei bogaţi care sunt ticăloşi. El încheie epistola sa cu câteva sfaturi despre responsabilităţile sfinţilor faţă de alţi membri ai Bisericii. El îi sfătuieşte pe sfinţi să îndure cu răbdare până la venirea Domnului şi să fie sinceri în toate conversaţiile lor. Iacov îi încurajează pe cei bolnavi să-i cheme pe vârstnici pentru a-i unge cu ulei.