Lecţia 85
Faptele apostolilor 4-5
Introducere
După ce au vindecat un olog la templu (vezi Faptele apostolilor 3), Petru şi Ioan au fost arestaţi. Sinedriul le-a poruncit să nu-i mai înveţe pe oameni în numele lui Isus. Cu toate acestea, apostolii au continuat să propovăduiască şi să vindece în numele lui Isus. Au fost arestaţi din nou şi bătuţi pentru refuzul de a se conforma ordinelor conducătorilor iudei. Membrii Bisericii trăiau potrivit legii consacrării, însă doi dintre ei au murit pentru că minţeau pe Petru şi pe Dumnezeu.
Sugestii pentru predare
Faptele apostolilor 4:1-31
Membrii Sinedriului le poruncesc lui Petru şi Ioan să nu-i mai înveţe pe oameni în numele lui Isus
Rugaţi cursanţii să se gândească la ceea ce ar face în următoarele împrejurări:
-
Un prieten publică ceva neadevărat despre Biserică pe o reţea de socializare.
-
Un antrenor planifică un turneu care obligă echipa voastră să joace duminica.
-
Prietenii voştri vă cer părerea despre un aspect social care, în general, este popular şi acceptat, dar este contrar învăţăturilor Bisericii.
După ce le-aţi acordat cursanţilor suficient timp, întrebaţi:
-
În ce alte împrejurări ar fi nevoie să ne împărtăşim sau apărăm credinţa?
-
Ce poate fi dificil cu privire la a ne împărtăşi şi apăra credinţa?
Invitaţi cursanţii ca, în timp ce studiază Faptele apostolilor 4-5, să caute adevăruri care-i pot îndruma în astfel de situaţii.
Invitaţi-i să rezume ce-şi amintesc despre evenimentele şi învăţăturile consemnate în Faptele apostolilor 3. Dacă este nevoie, amintiţi-le că, după ce au vindecat ologul, Petru şi Ioan au predicat unui grup de oameni care se strânsese în jurul lor, lângă templu.
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Faptele apostolilor 4:1-4. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să afle ce li s-a întâmplat lui Petru şi Ioan în timp ce le predicau oamenilor la templu.
-
Ce li s-a întâmplat lui Petru şi Ioan?
Rezumaţi Faptele apostolilor 4:5-6 explicând că Petru şi Ioan au fost arestaţi şi duşi înaintea consiliului de conducere al iudeilor, numit Sinedriu (vezi Ghidul pentru scripturi, „Sinedriu”) Amintiţi cursanţilor că, anterior, mulţi membri ai Sinedriului fuseseră implicaţi în arestarea şi răstignirea Salvatorului.
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Faptele apostolilor 4:7. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să găsească întrebarea pe care le-au adresat-o conducătorii iudei lui Petru şi Ioan.
-
Ce întrebare le-au adresat conducătorii iudei lui Petru şi Ioan?
-
Ce li s-ar fi putut întâmpla lui Petru şi Ioan dacă urmau să spună că erau ucenici ai lui Isus Hristos?
Invitaţi câţiva cursanţi să citească pe rând, cu glas tare, din Faptele apostolilor 4:8-21. Invitaţi cursanţii să caute ce a declarat Petru înaintea consiliului.
-
Potrivit celor relatate în Faptele apostolilor 4:10-12, ce adevăruri a predat Petru consiliului? (Cursanţii pot identifica mai multe adevăruri, dar asiguraţi-vă că subliniaţi că: Numele lui Isus Hristos este singurul nume prin care putem obţine salvare.)
-
Potrivit celor relatate în versetul 13, de ce s-au mirat membrii consiliului de Petru şi Ioan?
Invitaţi cursanţii să recitească, în gând, Faptele apostolilor 4:8 şi să caute ce l-a influenţat pe Petru şi l-a ajutat să vorbească cu îndrăzneală consiliului.
-
Cum credeţi că faptul de a fi fost plin de Duhul Sfânt a influenţat abilitatea lui Petru de a predica Evanghelia cu îndrăzneală?
-
După cum este consemnat în versetele 8 şi 13, ce principiu putem învăţa din exemplul lui Petru? (Cursanţii pot folosi propriile cuvinte, dar asiguraţi-vă că ei identifică următorul principiu: Pe măsură ce ne umplem de Duhul Sfânt, putem împărtăşi Evanghelia cu îndrăzneală.)
Invitaţi cursanţii să caute alte exemple ale acestui principiu în timp ce continuă să studieze Faptele apostolilor 4-5.
-
Potrivit celor relatate în versetul 18, ce poruncă le-a dat consiliul lui Petru şi Ioan?
-
Potrivit celor relatate în versetele 19-20, cum au răspuns Petru şi Ioan la porunca consiliului?
Rezumaţi Faptele apostolilor 4:23-28 explicând că, după ce Petru şi Ioan au fost eliberaţi, ei s-au întâlnit cu alţi credincioşi şi s-au rugat cu ei.
Invitaţi un cursant să citească, cu glas, tare Faptele apostolilor 4:29-30 şi rugaţi-i pe ceilalţi să găsească ce I-au cerut credincioşii lui Dumnezeu.
-
Ce I-au cerut credincioşii lui Dumnezeu?
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Faptele apostolilor 4:31 şi rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să afle ce s-a întâmplat ca urmare a rugăciunii lor.
-
Ce s-a întâmplat după ce oamenii s-au rugat?
-
Din ceea ce învăţăm din acest versete, ce putem face pentru a invita Duhul Sfânt să ne ajute să rostim cuvintele lui Dumnezeu cu îndrăzneală?
Faceţi referire la unele dintre situaţiile menţionate la începutul lecţiei.
-
În ce moduri putem fi îndrăzneţi în a împărtăşi Evanghelia în astfel de situaţii?
-
În ce moduri putem fi îndrăzneţi în a împărtăşi şi apăra Evanghelia, fiind, în acelaşi timp, respectuoşi şi civilizaţi?
-
Când v-a ajutat Duhul Sfânt să rostiţi cuvintele lui Dumnezeu cu îndrăzneală?
Faptele apostolilor 4:32-5:11
Membrii Bisericii trăiau potrivit legii consacrării, însă Anania şi Safira îl mint pe Petru
Rugaţi cursanţii să se gândească la următoarele scenarii:
-
Un grup de tineri planifică să facă botezuri pentru cei morţi în templu. O membră a grupului ştie că trebuie să se întâlnească cu episcopul pentru recomandare, dar ştie, de asemenea, şi că a comis nişte păcate care nu au fost mărturisite.
-
Un tânăr băiat se pregăteşte să slujească în misiune. El ştie că episcopul îi va adresa întrebări despre demnitatea lui de a sluji în misiune. Încearcă să se gândească la moduri în care să răspundă la acele întrebări fără să trebuiască să-i spună episcopului despre unele dintre greşelile pe care le-a făcut.
Invitaţi cursanţii ca, în timp ce studiază Faptele apostolilor 4:32-5:11, să caute un principiu care-i poate ajuta să înţeleagă mai bine importanţa faptului de a fi cinstiţi cu slujitorii lui Dumnezeu.
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Faptele apostolilor 4:32-35. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să caute ce au făcut membrii Bisericii cu averile lor.
-
Ce au făcut membrii Bisericii cu averile lor?
-
Potrivit celor relatate în versetele 34-35, care era procesul prin care îşi împărţeau averile?
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Faptele apostolilor 5:1-2. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să caute ce a făcut un cuplu, Anania şi Safira, cu banii pe care i-a primit din vânzarea unei bucăţi de pământ.
-
Ce lucru grav au făcut Anania şi Safira?
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Faptele apostolilor 5:3-4 şi rugaţi-i pe ceilalţi să afle ce i-a spus Petru lui Anania.
-
Potrivit celor relatate în versetul 4, pe cine anume a minţit Anania?
-
Din răspunsul lui Petru, ce principiu putem învăţa despre faptul de a-i minţi pe slujitorii Domnului? (Cursanţii pot folosi cuvintele proprii pentru a identifica următorul principiu: Dacă îi minţim pe slujitorii lui Dumnezeu, este ca şi cum L-am minţi pe El.)
-
De ce credeţi că faptul de a-i minţi pe slujitorii lui Dumnezeu, este ca şi cum L-am minţi pe El?
Invitaţi câţiva cursanţi să citească, pe rând, cu glas tare, din Faptele apostolilor 5:5-11. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să caute ce s-a întâmplat cu Anania şi Safira drept consecinţă a faptului că şi-au încălcat legământul şi l-au minţit pe Petru.
-
Ce li s-a întâmplat lui Anania şi Safira?
-
Deşi este posibil ca noi sau cei pe care îi cunoaştem să nu avem parte de consecinţe atât de tragice sau imediate dacă am minţi, care sunt unele dintre consecinţele de care putem avea parte dacă Îl minţim pe Domnul sau ne încălcăm legămintele?
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, declaraţia de mai jos a preşedintelui Gordon B. Hinckley. Rugaţi cursanţii să asculte care sunt unele dintre consecinţele faptului de a fi necinstit:
„În zilele noastre, cei care sunt găsiţi necinstiţi nu mor aşa cum au murit Anania şi Safira, ci moare ceva în sinea lor. Conştiinţa este suprimată, caracterul slăbeşte, respectul de sine dispare, integritatea moare” („We Believe in Being Honest”, Ensign, oct. 1990, p. 4).
-
Potrivit celor spuse de preşedintele Hinckley, care sunt unele dintre consecinţele minciunii? Reveniţi la scenariile de la începutul acestei părţi a lecţiei.
-
Ce trebuie să ştie persoanele din aceste scenarii despre ceea ni se întâmplă dacă minţim un conducător al preoţiei?
-
Ce binecuvântări primim dacă suntem cinstiţi cu slujitorii Domnului?
Faptele apostolilor 5:12-42
Apostolii sunt întemniţaţi pentru că vindecă în numele lui Isus Hristos
Rugaţi-i pe cursanţi să-şi imagineze că trăiesc în timpul lui Petru şi Ioan şi că sunt jurnalişti pentru un anumit ziar. Explicaţi că vor fi invitaţi să studieze porţiuni din Faptele apostolilor 5:12-32 şi, apoi, să scrie un titlu de articol care să rezume ceea ce s-a întâmplat. (Pentru a oferi context pentru aceste fragmente, amintiţi-le cursanţilor că membrii Sinedriului le porunciseră lui Petru şi Ioan să nu mai înveţe pe oameni în numele lui Isus.) Urmaţi instrucţiunile oferite pentru fiecare fragment de versete.
-
Faptele apostolilor 5:12-16 (Citiţi fragmentul împreună, în clasă, şi scrieţi împreună un titlu de articol.)
-
Faptele apostolilor 5:17-23 (Rugaţi cursanţii să citească acest fragment împreună cu un coleg şi să scrie un titlu de articol. Invitaţi câteva dintre echipe să împărtăşească membrilor clasei titlurile lor de articol.)
-
Faptele apostolilor 5:24-32 (Rugaţi cursanţii să citească în gând şi să scrie un titlu de articol. Invitaţi câţiva cursanţi să împărtăşească membrilor clasei titlurile lor de articol.)
După ce îşi împărtăşesc titlurile de articol, adresaţi întrebarea:
-
Potrivit celor relatate în versetul 29, de ce au spus Petru şi ceilalţi apostoli că au continuat să predice în numele lui Isus în ciuda poruncii consiliului?
Scrieţi, pe tablă, următoarea afirmaţie incompletă: Dacă alegem să ne supunem lui Dumnezeu şi nu oamenilor…
-
Potrivit celor relatate în Faptele apostolilor 4-5, care sunt câteva dintre modurile în care putem să completăm această afirmaţie? (După ce cursanţii răspund, completaţi afirmaţia de pe tablă astfel: Dacă alegem să ne supunem lui Dumnezeu şi nu oamenilor, atunci El va fi cu noi.)
-
În ce moduri a fost Dumnezeu cu Petru şi ceilalţi apostoli pentru că s-au supus Lui şi nu consiliului? (Dumnezeu i-a umplut de Duhul Sfânt [vezi Faptele apostolilor 4:8, 31], le-a dat puterea să înfăptuiască miracole [vezi Faptele apostolilor 5:12-16] şi Şi-a trimis îngerul pentru a-i elibera din temniţă [vezi Faptele apostolilor 5:17-20].)
-
Când aţi ales, voi sau o persoană cunoscută, să ascultaţi de Dumnezeu şi nu de oameni? În ce fel v-a arătat Dumnezeu că era cu voi?
Rugaţi câţiva cursanţi să citească pe rând, cu glas tare, din Faptele apostolilor 5:33-42. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să fie atenţi la alte exemple despre felul în care Domnul a fost cu Petru şi ceilalţi apostoli.
Subliniaţi faptul că, din Faptele apostolilor 5:33, aflăm că consiliul a căutat să-i omoare pe Petru şi Ioan.
-
Potrivit celor relatate în versetele 41-42, cum au rămas apostolii credincioşi Domnului în faţa acestei ameninţări? Cum a fost Domnul cu ei de această dată?
-
Cum ne pot ajuta adevărurile pe care le-am identificat în această lecţie atunci când trăim conform Evangheliei şi o împărtăşim celor din jurul nostru?
Depuneţi-vă mărturia cu privire la adevărurile predate azi.