Introducere la epistola lui Pavel către romani
De ce studiem această carte?
Epistola către romani este cea mai lungă dintre epistolele lui Pavel şi este considerată de mulţi oameni ca fiind cea mai importantă dintre epistolele sale. Această epistolă conţine explicaţia lui cea mai completă cu privire la doctrina neprihănirii prin credinţă în Isus Hristos şi nu prin ritualurile legii lui Moise. Ea conţine multe învăţături despre doctrinele salvării şi punerea în practică a acelor doctrine în viaţa de zi cu zi. Prin studiul acestei cărţi, cursanţii pot dobândi o mai bună înţelegere a ispăşirii lui Isus Hristos şi a speranţei şi păcii pe care toţi oamenii le pot găsi în Hristos.
Cine a scris această carte?
Apostolul Pavel este autorul epistolei către romani (vezi Romani 1:1). În scrierea acestei epistole, Pavel a folosit un scrib, Terţiu, care a scris propriul său salut către sfinţii romani aproape de încheierea epistolei (vezi Romani 16:22).
Când şi unde a fost scrisă?
Pavel a scris epistola către romani în timp ce se afla în Corint, aproape de încheierea celei de-a treia călătorii misionare. Mai multe indicii sugerează că Pavel a scris această epistolă în timpul celor trei luni în care a stat în Corint (vezi Faptele apostolilor 20:2-3; în aceste versete, termenul Grecia se referă la Corint), probabil între anii 55 şi 56 d.H. . (vezi Ghidul pentru scripturi, „Epistolele lui Pavel”).
Pentru cine a fost scrisă această carte şi de ce?
Epistola către romani este adresată membrilor Bisericii din Roma (vezi Romani 1:7). Originile Bisericii din Roma sunt necunoscute, dar, probabil, datează din perioada imediat următoare zilei Cincizecimii când iudeii care erau oaspeţi din Roma l-au auzit pe Pavel predicând (vezi Faptele apostolilor 2:10). Deşi Pavel nu fusese încă în Roma, el a transmis salutări anumitor sfinţi pe care îi ştia fie pentru că îi cunoscuse anterior, fie prin alţii care trăiseră în Roma, ca de exemplu Priscila şi Acuila, (vezi Faptele apostolilor 18:1-2, 18; Romani 16:1-16, 21).
Se pare că există cel puţin trei motive principale pentru care Pavel a trimis epistola romanilor:
(1) pentru a se pregăti în vederea viitoarei sale sosiri în Roma. De ani de zile Pavel voise să predice în Roma (vezi Faptele apostolilor 19:21;Romani 1:15;15;23). De asemenea, el a sperat că Biserica din Roma avea să servească drept bază pentru a putea sluji în misiune în Spania (vezi Romani 15:22.24, 28);
(2) pentru a clarifica şi a apăra învăţăturile sale. Pavel a întâmpinat opoziţie repetată din partea unor oameni care au înţeles greşit sau au denaturat învăţăturile sale cu privire la legea lui Moise şi credinţa în Hristos (vezi Faptele apostolilor 13:45; 15:1-2;21:27-28;Romani 3:8;2 Petru 3:15-16). În mod clar, Pavel a avut motive să suspecteze că asemenea neînţelegeri ajunseseră la membrii Bisericii din Roma, astfel că a scris pentru a le linişti îngrijorările înainte de a ajunge;
(3) pentru a promova unitatea între membrii Bisericii, iudei şi neamuri. Nu cu mult timp înainte ca Pavel să fi scris această epistolă, iudeii convertiţi la creştinism care fuseseră alungaţi din Roma de către împăratul Claudiu (vezi Faptele apostolilor 18:2) au început să se întoarcă în Roma şi în congregaţiile în care predominau cei din rândul neamurilor care trecuseră la creştinism. Este posibil ca această situaţie să fi generat unele tensiuni şi probleme între iudei şi cei din rândul neamurilor care trecuseră la creştinism. În calitate de „apostol al neamurilor” (Romani 11:13), Pavel a căutat să integreze neamurile convertite în Biserică; totuşi, ca iudeu, (vezi Romani 11:1), Pavel a simţit, de asemenea, o puternică dorinţă ca propriul său popor să accepte Evanghelia. Pavel a promovat unitatea în Biserică predicând modul în care doctrinele Evangheliei se aplică tuturor sfinţilor (vezi Romani 3:21-4:25; 11:13-36; 14:1-15:13).
Care sunt unele dintre trăsăturile distinctive ale acestei cărţi?
După un salut de deschidere, epistola începe cu o declaraţie despre tema ei; „Evanghelia lui Hristos… este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea” tuturor care „[trăiesc] prin credinţă” în Isus Hristos (Romani 1:16-17).
Deşi epistola către romani a jucat un rol important în istoria religiei creştine, din nefericire, ea a fost, de asemenea, „sursa mai multor neînţelegeri doctrinale, interpretări greşite şi conflicte decât oricare altă carte din Biblie”, conform celor relatate de vârstnicul Bruce R. McConkie, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli (Doctrinal New Testament Commentary, 3 volume [1965-1973], 2:211). Chiar printre primii creştini, scrierile lui Pavel erau privite ca lucruri „grele de înţeles”, iar învăţăturile sale erau, uneori, denaturate şi greşit înţelese (2 Petru 3:15-16).
Rezumat
Romani 1-3 Pavel explică doctrina neprihănirii prin credinţă în Isus Hristos. Pavel defineşte dilema păcatului cu care se confruntă toată lumea şi predică arătând că soluţia lui Dumnezeu la această problemă, pentru toţi oamenii, este ispăşirea lui Isus Hristos. Acceptând cu credinţă ispăşirea lui Hristos, întreaga omenire poate fi socotită neprihănită (iertată) şi poate primi salvarea.
Romani 4-8 Pavel citează exemplul lui Avraam pentru a ilustra doctrina neprihănirii prin credinţă. El expune doctrinele salvării şi ne învaţă cum influenţează aceste doctrine vieţile tuturor celor care au credinţă în Hristos.
Romani 9-16 Pavel scrie despre statutul de popor ales pe care îl are Israel, respingerea Evangheliei în acel timp şi salvarea care va avea loc. Pavel sfătuieşte iudeii şi neamurile care erau membri ai Bisericii să trăiască conform Evangheliei pentru a fi pace şi unitate în Biserică. El se roagă ca sfinţii din Roma să continue să ţină poruncile.