Bibliotecă
Lecţie pentru studiul acasă Coloseni – 1 Timotei (Unitatea 26)


Lecţie pentru studiul acasă

Coloseni1 Timotei (Unitatea 26)

Material pentru pregătirea învăţătorului pentru studiul acasă

Rezumatul lecţiilor pentru studiul acasă zilnic

Rezumatul următor al evenimentelor, doctrinelor şi principiilor învăţate de cursanţi în timp ce au studiat Coloseni – 1 Timotei (unitatea 26) nu trebuie predat ca parte a lecţiei dumneavoastră. Lecţia pe care o predaţi se concentrează doar asupra câtorva dintre aceste doctrine şi principii. Urmaţi îndemnurile Spiritului Sfânt în timp ce aveţi în vedere nevoile cursanţilor dumneavoastră.

Ziua 1 (Coloseni)

În epistola sa către sfinţii coloseni, Pavel a propovăduit că Isus Hristos este Mântuitorul, Întâiul Născut dintre copiii de spirit ai Tatălui Ceresc, Creatorul tuturor lucrurilor, capul Bisericii şi primul care a înviat. De asemenea, cursanţii au învăţat că putem fi împăcaţi cu Dumnezeu prin ispăşirea lui Isus Hristos dacă vom continua să ne bazăm pe credinţa noastră şi să fim neclintiţi în ea. În plus, clădind pe temelia lui Isus Hristos, putem evita să rătăcim din cauza filosofiilor şi tradiţiilor lumeşti.

Ziua 2 (1 Tesaloniceni)

În epistola sa către sfinţii tesaloniceni, Pavel i-a lăudat pe aceştia pentru credinţa lor şi i-a învăţat adevăruri despre a Doua Venire a Domnului. În timp ce au studiat această epistolă cursanţii au învăţat următoarele adevăruri: Când propovăduim Evanghelia lui Isus Hristos prin cuvântul şi puterea lui Dumnezeu, îi putem ajuta pe alţii să-L urmeze pe Domnul şi pe slujitorii Săi. Putem împărtăşi Evanghelia prin exemplul nostru. Sfinţii credincioşi care mor înaintea celei de a Doua Veniri vor învia când Hristos va veni din nou. Sfinţii credincioşi care trăiesc pe pământ la a Doua Venire a lui Isus Hristos vor fi ridicaţi pentru a-L întâlni când va veni. Dacă suntem credincioşi şi veghem pentru a vedea semnele care preced a Doua Venire a lui Isus Hristos, vom fi pregătiţi când El va veni din nou.

Ziua 3 (2 Tesaloniceni)

Când au studiat această scrisoare a lui Pavel către sfinţii tesaloniceni, în care el a clarificat adevăruri despre a Doua Venire a lui Isus Hristos, cursanţii au învăţat că, dacă îndurăm opoziţia şi suferinţa cu răbdare şi credinţă, putem fi consideraţi demni de împărăţia lui Dumnezeu. Pavel a propovăduit că, la a Doua Venire a lui Isus Hristos, cei neprihăniţi se vor odihni, iar cei răi vor fi distruşi. De asemenea, el a propovăduit că, înaintea celei de a Doua Veniri a lui Isus Hristos, urma să fie o apostazie. Cursanţii au învăţat, de asemenea, că ni s-a poruncit să ne străduim pentru a ne bizui pe forţele proprii şi a-i ajuta pe alţii.

Ziua 4 (1 Timotei)

Din această scrisoare a lui Pavel către Timotei, un tânăr conducător al preoţiei din Efes, cursanţii au învăţat despre conducătorii preoţiei că au responsabilitatea de a se asigura că sunt predate doctrine adevărate şi practici corecte. Ei au învăţat, de asemenea, că iubirea de bani conduce la nedreptate şi apostazie. Pe de altă parte, dacă avem încredere în Dumnezeul cel Viu şi facem multe fapte bune, atunci vom putea obţine viaţă veşnică.

Introducere

Pavel i-a scris lui Timotei, un conducător al preoţiei din Efes, şi l-a sfătuit să fie un exemplu pentru credincioşi.

Sugestii pentru predare

Notă. În această unitate, cursanţii au studiat 2 Tesaloniceni 2:1-3, fragment care conţine o scriptură de bază. Puteţi revedea acest fragment cu membrii clasei, rugându-i să rezume adevărurile pe care le învăţăm cu ajutorul acestuia. Pentru a ajuta cursanţii să memoreze o parte a acestui fragment, puteţi recita, de câteva ori, versetul 3 împreună cu ei.

1 Timotei 4

Pavel descrie caracteristicile unui adevărat slujitor al lui Isus Hristos

Aduceţi, la lecţie, o agrafă de birou, o sfoară, bandă adezivă şi un magnet. Legaţi un capăt al sforii cu ajutorul agrafei de birou şi lipiţi, cu bandă adezivă, de o bancă sau o masă, celălalt capăt al sforii. Ţineţi magnetul aproape de agrafa de birou fără ca acesta s-o atingă. Datorită forţei magnetice, agrafa de birou ar trebui să se mişte spre magnet. Mutaţi magnetul pentru a arăta cum influenţează mişcările agrafei de birou.

  • Dacă agrafa de birou reprezintă o persoană, ce ar putea reprezenta magnetul?

Rugaţi cursanţii să se gândească în ce mod au fost precum acel magnet şi i-au influenţat pe alţii. Invitaţi-i ca, pe măsură ce studiază 1 Timotei 4, să caute un principiu care ne învaţă cum putem avea o influenţă pozitivă în vieţile altora.

Rezumaţi 1 Timotei 4:1-11 explicând faptul că Pavel a profeţit că, în „vremurile din urmă” (versetul 1), unii membri ai Bisericii aveau să se îndepărteze de la credinţă şi aveau să urmeze învăţături şi practici neadevărate, precum „[oprirea căsătoriei]” (versetul 3). Pavel l-a îndemnat pe Timotei să-i hrănească pe sfinţi cu doctrina adevărată.

Invitaţi cursanţii să citească, în gând, 1 Timotei 4:12 şi să afle cum l-a sfătuit Pavel pe Timotei să fie. În acest verset, cuvântul purtare se referă la conduită sau comportament. Rugaţi cursanţii să vă spună ce au găsit.

  • Ce credeţi că înseamnă să fii „o pildă pentru credincioşi”? (Puteţi sugera cursanţilor să marcheze această frază în scripturile lor.)

  • În ce moduri l-a sfătuit Pavel pe Timotei să fie un exemplu pentru credincioşi? (Întocmiţi, pe tablă, o listă cu răspunsurile cursanţilor.)

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, 1 Timotei 4:13-16. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor pentru a căuta alte sfaturi pe care Pavel le-a oferit şi care aveau să-l ajute pe Timotei să fie un exemplu pentru credincioşi.

  • Ce alte sfaturi pe care le-a oferit Pavel l-ar fi putut ajuta pe Timotei să fie un exemplu pentru credincioşi?

  • Potrivit celor relatate în versetul 15, de ce i-a spus Pavel lui Timotei să se gândească la doctrinele pe care le-a propovăduit Pavel şi să se străduiască pe deplin să trăiască potrivit acestora? (Ca alţii să poată vedea ce avantaje avea Timotei pentru că făcea acest lucru.)

  • Având în vedere învăţăturile lui Pavel din versetul 16, ce se poate întâmpla când ne străduim să fim exemple de persoane care au credinţă în Isus Hristos? (Folosind cuvintele cursanţilor, scrieţi, pe tablă, un principiu asemănător următorului: Dacă suntem exemple de persoane care au credinţă în Isus Hristos, putem contribui la salvarea noastră şi a altora.)

  • În ce mod poate contribui la salvarea altora faptul de a fi exemple de persoane care cred în Isus Hristos şi Îl urmează?

Invitaţi cursanţii să revadă lista de pe tablă şi să se gândească la moduri în care Timotei putea fi o „pildă pentru credincioşi” (1 Timotei 4:12). Rugaţi membrii clasei să descrie moduri în care o persoană poate fi un exemplu în fiecare dintre aceste domenii.

Puteţi viziona împreună cu membrii clasei una dintre următoarele prezentări video: „No Cussing Club (Clubul Anti-înjurături)” (4:57) sau „The Lost Purse (Geanta pierdută)” (2:40). Aceste prezentări video sunt disponibile pe LDS.org. Rugaţi cursanţii să fie atenţi la modurile în care tânărul băiat sau tânăra fată din prezentarea video este un exemplu de persoană care crede în Isus Hristos.

NaN:NaN
NaN:NaN
  • Când a fost cineva un exemplu pentru credincioşi, în viaţa voastră, în unul dintre modurile menţionate de Pavel? (Puteţi, de asemenea, să împărtăşiţi o experienţă personală.)

Invitaţi cursanţii să scrie în caietele lor pentru seminar sau jurnalele lor pentru studiul scripturilor un ţel cu privire la modurile în care pot fi exemple de persoane care cred în Isus Hristos şi, astfel, să contribuie la salvarea lor şi a altora.

Unitatea următoare (2 Timotei 1Evrei 4)

Invitaţi cursanţii să mediteze asupra unora dintre încercările pe care le au astăzi în calitate de ucenici ai lui Isus Hristos. Explicaţi că, săptămâna viitoare, în timp ce vor continua să studieze învăţăturile lui Pavel, vor învăţa adevăruri care îi vor ajuta să rămână credincioşi în pofida greutăţilor şi a persecuţiilor.