Lecţia 135
Evrei 1-4
Introducere
Pavel i-a învăţat pe sfinţi despre adevărata natură a lui Isus Hristos. El i-a învăţat, de asemenea, despre ispăşirea lui Isus Hristos şi despre unele dintre binecuvântările datorate ispăşirii. Pavel a împărtăşit experienţa iudeilor din vechime, care au rătăcit în pustiu, pentru a-i învăţa pe sfinţi ce trebuie să facă pentru a intra în odihna Domnului.
Sugestii pentru predare
Evrei 1
Pavel propovăduieşte despre natura lui Isus Hristos
Citiţi, cu glas tare, următoarele scenarii:
-
O tânără fată a obosit să fie mereu „fata bună”, deoarece nu participă împreună cu prietenii ei la unele dintre activităţile acestora. Ea se gândeşte să nu-şi mai respecte întru totul standardele pentru a putea face parte din acest grup.
-
Un tânăr care slujeşte în misiune cu timp deplin îşi dă seama că munca misionară este mai dificilă decât a anticipat şi se gândeşte să se întoarcă acasă.
-
Ce au în comun aceste scenarii?
-
Care sunt unele dintre motivele care îi pot determina pe oameni să se gândească să renunţe la eforturile lor de a face ceea ce ştiu că este drept?
Faceţi o scurtă introducere a Epistolei lui Pavel către Evrei explicând că, din cauza suferinţelor, unii convertiţi iudei (numiţi evrei) nu mai participau la adunările Bisericii şi se întorceau la preaslăvirea tradiţională iudaică relativ sigură, care nu includea faptul de a crede în Isus Hristos (vezi Evrei 10:25, 38-39). Pavel a scris această epistolă pentru a-i încuraja pe aceşti membri ai Bisericii să rămână credincioşi lui Isus Hristos.
Invitaţi cursanţii ca, pe măsură ce studiază Epistola către Evrei, să caute adevăruri care să-i ajute să rămână credincioşi lui Hristos atunci când simt că ar fi mai uşor să renunţe.
Invitaţi cursanţii să citească, în gând, Evrei 1:1-3, 10 şi să caute doctrine despre Isus Hristos pe care Pavel le-a propovăduit sfinţilor iudei.
După ce le-aţi acordat suficient timp, invitaţi mai mulţi cursanţi să scrie, pe tablă, adevărurile pe care le-au găsit. Cursanţii pot folosi cuvinte diferite, dar asiguraţi-vă că, pe tablă, vor fi scrise afirmaţii similare următoarelor adevăruri:
Isus Hristos a creat cerurile şi pământul (vezi Evrei 1:2, 10).
Isus Hristos vorbeşte în numele Tatălui (vezi Evrei 1:2).
Isus Hristos este moştenitorul Tatălui (vezi Evrei 1:2).
Isus Hristos este întipărirea Fiinţei Tatălui (vezi Evrei 1:3).
Isus Hristos ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui (vezi Evrei 1:3).
Isus Hristos ne curăţă de păcate (vezi Evrei 1:3).
Isus Hristos stă la dreapta Tatălui (vezi Evrei 1:3).
Puteţi explica că expresia „întipărirea Fiinţei Tatălui” înseamnă că Isus Hristos este, atât fizic, cât şi spiritual, o întruchipare a Tatălui Ceresc şi împărtăşeşte natura Sa divină şi că expresia „ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui” indică faptul că Isus Hristos este atotputernic.
-
Cum ar putea cunoaşterea acestor adevăruri să ajute pe cineva care întâmpină dificultăţi în a rămâne credincios lui Isus Hristos şi Evangheliei Sale?
Invitaţi cursanţii să se gândească care dintre aceste adevăruri ar putea să îi ajute dacă sunt ispitiţi să nu mai facă voia Domnului.
Explicaţi că o temă a Epistolei către Evrei este superioritatea lui Isus Hristos. De exemplu, în Evrei 1:4-14, Pavel a arătat că Isus Hristos este mai presus decât îngerii. În capitolele următoare, el a continuat să arate perfecţiunea şi superioritatea lui Hristos.
-
Cum ar putea faptul de a şti că Isus Hristos este mai presus decât toate lucrurile să ajute pe cineva care întâmpină dificultăţi în a rămâne credincios Lui?
În timp ce studiază capitolele rămase din Evrei, încurajaţi cursanţii să caute în continuare această temă.
Evrei 2
Pavel ne învaţă că Isus Hristos este Căpetenia mântuirii noastre
Rugaţi cursanţii să se gândească cum ar putea alege un căpitan sau un conducător pentru diferite echipe sau grupuri din care fac parte (de exemplu, echipe sportive, de dezbatere, de teatru sau cluburi şcolare).
-
Ce competenţe căutaţi atunci când alegeţi un căpitan sau un conducător?
Explicaţi că, în Evrei 2, Pavel le-a explicat convertiţilor iudei mai multe lucruri despre natura şi identitatea lui Isus Hristos pentru a-i ajuta să înţeleagă de ce ar trebui să continue să-L urmeze pe Isus Hristos. Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Evrei 2:10. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să afle cum L-a numit Pavel pe Isus Hristos.
-
Căpetenia cui este Isus Hristos? (Scrieţi următorul adevăr pe tablă: Isus Hristos este Căpetenia mântuirii noastre.)
-
În ce moduri este Isus Hristos Căpetenia mântuirii noastre?
Împărţiţi cursanţii în echipe de câte doi şi rugaţi un cursant să citească Evrei 2:8-13 şi pe celălalt să citească Evrei 2:14-18. Invitaţi cursanţii să caute expresiile care descriu de ce avea Salvatorul competenţele necesare pentru a fi Căpetenia mântuirii noastre. (Explicaţi că expresia „ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului”, din versetul 17, înseamnă că Hristos a ispăşit pentru păcatele noastre, permiţându-ne astfel să fim împăcaţi sau să avem o relaţie armonioasă cu Tatăl Ceresc.)
După ce le-aţi acordat suficient timp, rugaţi cursanţii să spună colegilor lor de echipă ceea ce au aflat. Apoi, adresaţi membrilor clasei următoarele întrebări:
-
Potrivit celor relatate în versetul 9, ce a făcut Isus Hristos pentru toţi oamenii?
-
Potrivit celor relatate în versetul 14, pe cine a biruit Salvatorul prin ispăşirea Sa?
Subliniaţi că Pavel nu L-a numit pe Salvator doar Căpetenia mântuirii noastre, ci şi „un mare preot milos” (versetul 17). Pavel l-a asemănat pe Isus Hristos cu un înalt preot iudeu, deoarece înaltul preot era văzut ca un mijlocitor între oameni şi Dumnezeu.
-
Potrivit celor relatate în versetul 17, ce L-a făcut pe Isus să fie un înalt preot atât de milos şi credincios?
-
Potrivit celor relatate în versetul 18, de ce poate Salvatorul să ne ajute? (Vezi, de asemenea, Alma 7:11-13.)
Explicaţi că, în Evrei 4:14-16, Pavel a oferit mai multe informaţii privind învăţăturile sale despre modul în care Salvatorul este un înalt preot milos şi credincios. Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, aceste versete. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să afle de ce este Isus Hristos un înalt preot atât de măreţ. Invitaţi cursanţii să vă spună ce au aflat.
-
Ţinând cont de ceea ce aţi învăţat din Evrei 2:14-18 şi 4:14-16, de ce poate Isus Hristos să ne înţeleagă în mod perfect şi să arate compasiune faţă de toate slăbiciunile şi imperfecţiunile noastre? (Ajutaţi cursanţii să identifice următorul adevăr: Deoarece Isus Hristos a suferit şi a fost ispitit în toate lucrurile, El ne înţelege în mod perfect şi ne poate ajuta în momentele de încercare. Scrieţi acest adevăr pe tablă.)
-
Potrivit celor relatate în Evrei 4:16, ce putem face dacă înţelegem acest adevăr?
-
Ce credeţi că înseamnă să ne apropiem cu deplină încredere de scaunul harului?
Invitaţi cursanţii să-şi împărtăşească sentimentele despre modul în care adevărurile din Evrei 2 îi pot ajuta să fie încrezători în decizia lor de a-L urma pe Isus Hristos în calitate de conducător al lor.
Evrei 3-4
Pavel ne învaţă cum să intrăm în odihna Domnului
Invitaţi cursanţii să scrie, în jurnalele lor pentru studiul scripturilor sau caietele pentru seminar, ceva ce le provoacă anxietate sau îngrijorare temporală sau spirituală.
-
Cum putem găsi pace şi odihnă de la acestea şi de la alte lucruri care ne provoacă nelinişte şi anxietate?
Amintiţi cursanţilor că sfinţii iudei erau persecutaţi deoarece trăiau potrivit Evangheliei. Explicaţi că, în Evrei 3 şi 4, Pavel a făcut referire la o întâmplare din Vechiul Testament pentru a-i învăţa pe sfinţi cum să găsească odihnă în această viaţă şi în următoarea.
Explicaţi că, după ce a fost scos din Egipt, poporul din vechime al lui Israel l-a mâniat pe Domnul şi, drept urmare, nu i s-a permis să intre în odihna Domnului (vezi Numeri 14; Iacov 1:7-8; Alma 12:33-37; 13:6, 12-13, 28-29). Invitaţi cursanţii să marcheze expresia „odihna Mea” din Evrei 3:11.
Subliniaţi că vârstnicul Bruce R. McConkie, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat ce înseamnă a intra în odihna Domnului. Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, declaraţia de mai jos a vârstnicului McConkie şi rugaţi membrii clasei să asculte şi să afle ce înseamnă să intri în odihna Domnului.
„Adevăraţii sfinţi intră în odihna Domnului în timp ce se află în această viaţă şi, rămânând în adevăr, ei continuă să se afle în acea stare binecuvântată până se vor odihni alături de Domnul în cer… Odihna Domnului, în ceea ce îi priveşte pe muritori, înseamnă faptul de a dobândi o cunoaştere perfectă a divinităţii măreţei lucrări din zilele din urmă… Odihna Domnului, în eternitate, înseamnă să moşteneşti viaţa eternă, să dobândeşti plenitudinea slavei Domnului (D&L 84:24)” (Mormon Doctrine, a doua ediţie [1966], p. 633).
-
Ce înseamnă pentru noi faptul de a intra în odihna Domnului în această viaţă? Dar după ce murim?
Citiţi, cu glas tare, Evrei 4:1 şi rugaţi cursanţii să urmărească în scripturile lor şi să afle în legătură cu ce era Pavel îngrijorat că unii membri ai Bisericii nu vor reuşi să facă.
-
De ce era Pavel îngrijorat? (Că unii membri ai Bisericii nu vor reuşi să intre în odihna Domnului.)
Scrieţi, pe tablă, următoarele versete: Evrei 3:7-8, 12-15, 18-19; 4:2-3, 6-7, 11. Rugaţi membrii clasei să citească, în gând, aceste versete şi să afle ce a propovăduit Pavel despre modul în care putem intra în odihna Domnului. (Încurajaţi cursanţii să citească Evrei 4:3 din Traducerea Bibliei de Joseph Smith din Ghidul pentru scripturi.) După ce le-aţi oferit suficient timp, invitaţi-i să împărtăşească ceea ce au aflat.
-
Ce credeţi că înseamnă expresia „dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început” (Evrei 3:14)?
-
Ce credeţi că înseamnă „să nu [ne împietrim] inimile” (Evrei 3:15; 4:7)? (A avea o inimă deschisă, dornică şi supusă lui Dumnezeu şi poruncilor Sale.)
-
Ce ne-a învăţat Pavel despre cum să intrăm în odihna Domnului? (Pe baza răspunsurilor cursanţilor, scrieţi, pe tablă, următorul principiu: Dacă rămânem credincioşi Salvatorului şi nu ne împietrim inimile, vom intra în odihna Domnului.)
-
În ce mod ne pregăteşte să intrăm în odihna Domnului faptul de a avea inimile deschise scopului şi planului lui Dumnezeu pentru noi?
-
În ce mod putem fi binecuvântaţi în această viaţă deoarece căutăm să intrăm în odihna Domnului?
Rugaţi cursanţii să se gândească la modul în care faptul de a fi credincioşi Salvatorului şi de a avea inima deschisă faţă de El i-a ajutat să găsească odihnă în pofida problemelor sau a anxietăţii de care au avut parte. Invitaţi câţiva cursanţi să le împărtăşească membrilor clasei gândurile lor.
Invitaţi cursanţii să scrie, în jurnalele lor pentru studiul scripturilor, ce vor face pentru a rămâne credincioşi lui Isus Hristos şi pentru a avea inima deschisă faţă de El.