Bibliotecă
Lecţia pentru studiul acasă 2 Petru - Iuda (unitatea 30)


Lecţia pentru studiul acasă

2 Petru - Iuda (unitatea 30)

Material pentru pregătirea învăţătorului pentru studiul acasă

Rezumatul lecţiilor pentru studiul acasă zilnic

Următorul rezumat al evenimentelor, doctrinelor şi principiilor pe care le-au învăţat cursanţii în timp ce au studiat 2 Petru - Iuda (unitatea 30) nu este destinat pentru a fi predat ca parte a lecţiei dumneavoastră. Lecţia pe care o predaţi se concentrează doar asupra câtorva dintre aceste doctrine şi principii. Urmaţi îndemnurile Spiritului Sfânt în timp ce aveţi în vedere nevoile cursanţilor dumneavoastră.

Ziua 1 (2 Petru)

Apostolul Petru a scris sfinților această epistolă pentru a-i ajuta în timpul persecuţiilor, încercărilor şi apostaziei din cadrul Bisericii. Când cursanţii au studiat cuvintele lui Petru, au învăţat că profeţii primesc scripturi prin intermediul Duhului Sfânt şi că învăţătorii mincinoşi caută să ne înşele să credem că păcatul aduce cu sine mai multă libertate. Cursanţii au învăţat, de asemenea, că ne putem pregăti pentru a Doua Venire a Salvatorului trăind vieţi neprihănite şi veghind cu credinţă în vederea venirii Sale.

Ziua 2 (1 Ioan)

Din 1 Ioan, cursanţii au învăţat că, dacă primim şi urmăm învăţăturile profeţilor şi apostolilor, suntem de partea Tatălui şi a Fiului. De asemenea, au învăţat că, dacă Îl iubim pe Dumnezeu, îi iubim pe ceilalţi.

Ziua 3 (2 Ioan - 3 Ioan)

În celelalte două epistole ale apostolului Ioan către sfinţi, el a continuat să-şi exprime preocuparea cu privire la influenţele apostate din cadrul Bisericii. Din aceste epistole, cursanţii au învăţat că, dacă ţinem poruncile şi suntem vigilenţi, putem continua să ne bucurăm de binecuvântările Evangheliei pe care le-am primit, iar dacă rămânem în învăţătura lui Hristos, Îi vom avea cu noi pe Tatăl şi pe Fiul. Cursanţii au învăţat, de asemenea, că faptul de a trăi conform Evangheliei aduce bucurie nu doar nouă, ci şi altora şi că membrii Bisericii trebuie să-i primească şi să-i susţină pe toţi slujitorii Domnului.

Ziua 4 (Iuda)

Când cursanţii au studiat scrisoarea lui Iuda către sfinţii care aveau parte de opoziţie acerbă, au învăţat că ucenicii lui Isus Hristos trebuie să lupte cu seriozitate pentru Evanghelia lui Isus Hristos împotriva învăţăturilor neadevărate şi a practicilor corupte. Cursanţii au învăţat, de asemenea, că apostolii şi profeţii ne avertizează cu privire la cei care caută să ne slăbească credinţa şi supunerea şi ne ajută să-i recunoaştem, precum şi că putem rămâne fideli credinţei clădindu-ne viaţa pe Evanghelia lui Isus Hristos.

Introducere

Apostolul Petru i-a încurajat pe sfinţi să-şi dezvolte cunoaşterea despre Isus Hristos căutând să devină ca El. El i-a asigurat că această creştere spirituală îi poate ajuta să-şi „[întărească] chemarea şi alegerea” (2 Petru 1:10).

Sugestii pentru predare

2 Petru 1:1-11

Petru ne învaţă cum să fim părtaşi firii dumnezeieşti a lui Isus Hristos

Notă. Când discutaţi principiul şi fragmentele scripturale de mai jos, aveţi grijă să nu discutaţi subiecte care au legătură cu rânduieli şi doctrine din templu.

Înainte de începerea orei, scrieţi, pe tablă, următoarea declaraţie (din „The Will Within”, Ensign, mai 1987, p. 68):

„Sarcina noastră este să devenim cât mai buni cu putinţă” (Preşedintele Thomas S. Monson).

Împărţiţi cursanţii în echipe de câte doi. Invitaţi-i să citească declaraţia scrisă pe tablă şi să discute, cu colegul, următoarele întrebări:

  • Ce credeţi că a vrut preşedintele Monson să spună cu „să devenim cât mai buni cu putinţă”?

  • De ce credeţi că este important să devenim cât mai buni cu putinţă?

  • Ce ne poate împiedica să devenim cât mai buni cu putinţă?

În timp ce studiază 2 Petru 1, invitaţi cursanţii să caute un adevăr care-i poate ajuta să ştie cum pot deveni cât mai buni cu putinţă.

Rezumaţi 2 Petru 1:1-2 explicând că Petru a scris membrilor Bisericii care dobândiseră credinţă în Isus Hristos, dar care fuseseră ispitiţi să revină pe căile păcătoase ale lumii.

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, 2 Petru 1:3-4. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să afle ce a propovăduit Petru pentru a-i ajuta pe sfinţi să rămână fideli mărturiei lor despre Salvator.

  • Potrivit celor relatate în aceste versete, ce i-a învăţat Petru pe sfinţi?

  • Ce înseamnă să „vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti” (2 Petru 1:4)?

Invitaţi cursanţii să citească, în gând, 2 Petru 1:5-7 şi să caute atributele lui Isus Hristos pe care Petru i-a invitat pe sfinţi să le dezvolte. Apoi, rugaţi cursanţii să enumere, pe tablă, atributele pe care le găsesc. Puteţi să invitaţi cursanţii să găsească, într-un dicţionar, definiţiile acestor atribute pe care ar dori să le înţeleagă mai bine.

Invitaţi cursanţii să se gândească la exemple în care Salvatorul a demonstrat unul dintre aceste atribute divine. Rugaţi mai mulţi cursanţi să le împărtăşească membrilor clasei gândurile lor.

Scrieţi, pe tablă, următorul principiu incomplet: Când dezvoltăm atribute divine, putem…

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, 2 Petru 1:8-9. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să caute o binecuvântare pe care o putem primi când dezvoltăm atributele divine ale Salvatorului.

  • Ce binecuvântare putem primi dacă dezvoltăm atribute divine? (După ce au răspuns cursanţii, completaţi afirmaţia scrisă pe tablă astfel încât să sune în felul următor: Când dezvoltăm atribute divine, putem ajunge să-L cunoaştem pe Isus Hristos.)

  • De ce credeţi că dezvoltarea de atribute divine ne ajută să ajungem să-L cunoaştem pe Isus Hristos?

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, 2 Petru 1:10-11. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să caute o altă binecuvântare pe care o pot primi cei care sunt sârguincioşi în dezvoltarea de atribute divine.

  • Ce binecuvântare pot primi cei care sunt sârguincioşi în dezvoltarea atributelor divine ale lui Isus Hristos? (Explicaţi că expresia „să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră” [versetul 10] înseamnă să primiţi, în această viaţă, asigurarea lui Dumnezeu că veţi primi viaţă eternă. Petru a mai numit aceasta şi „cuvântul prorociei făcut şi mai tare” [2 Petru 1:19]. Vezi, de asemenea, D&L 131:5.)

  • Ce principiu putem învăţa din aceste versete cu privire la motivul pentru care ar trebui să fim sârguincioşi în faptul de a ne dezvolta potenţialul divin? (Cursanţii pot folosi cuvinte diferite, dar asiguraţi-vă că identifică următorul principiu: Dacă suntem sârguincioşi în faptul de a ne dezvolta potenţialul divin în această viaţă, putem primi asigurarea lui Dumnezeu cu privire la viaţa eternă.) Scrieţi acest principiu pe tablă.)

Invitaţi cursanţii să se gândească la oameni pe care-i cunosc şi care caută, cu sârguinţă, să dezvolte atribute asemănătoare celor ale lui Hristos.

  • Ce atribute asemănătoare celor ale lui Hristos au dezvoltat cei la care v-aţi gândit?

  • Cum i-au ajutat, pe ei şi pe alţii din jurul lor, eforturile şi atributele lor?

Puteţi să vă împărtăşiţi mărturia că dezvoltarea de atribute divine ne ajută să ajungem să-L cunoaştem pe Isus Hristos şi ne pregăteşte să primim viaţă eternă.

Invitaţi cursanţii să scrie, în caietele lor pentru seminar sau în jurnalele pentru studiul scripturilor, unul dintre atributele divine pe care doresc cel mai mult să-l dezvolte. Rugaţi-i să scrie un lucru concret pe care-l vor face pentru a dezvolta acel atribut.

Unitatea următoare (Apocalipsa 1-11)

Întrebaţi cursanţii dacă au auzit vreodată despre Apocalipsa. Explicaţi că Apocalipsa este o carte de revelaţii, iar termenul provine din limba greacă şi înseamnă „dezvăluire”. În această carte, apostolul Ioan a descris o viziune pe care a avut-o şi care conţine multe profeţii despre zilele noastre şi despre evenimente viitoare, inclusiv a Doua Venire a lui Isus Hristos şi sfârşitul pământului. Mare parte a viziunii lui Ioan conţine simboluri. Invitaţi cursanţii ca, în timp ce vor studia Apocalipsa, să fie atenţi la simbolurile care indică victoria finală a binelui asupra răului.

Tipărește