Bibliotecă
Lecţia 14: 1 Nefi 12–13


Lecţia 14

1 Nefi 12–13

Introducere

După ce Nefi a văzut în viziune slujirea şi ispăşirea Salvatorului din viaţa Sa muritoare, el a văzut că, după patru generaţii care vor trăi în dreptate, urmaşii săi vor deveni mândri şi vor ceda ispitelor celui rău şi vor fi distruşi. Lui i s-a arătat, de asemenea, răutatea celor care-l urmează pe Satana în acea biserică mare şi odioasă. A văzut că ei vor da la o parte adevăruri simple şi preţioase din Biblie, făcând ca mulţi să se poticnească din punct de vedere spiritual. În ciuda acestor scene neplăcute, viziunea lui Nefi i-a dat şi motiv de mare bucurie. El a văzut că Dumnezeu va pregăti calea pentru restaurarea Evangheliei în zilele din urmă. De asemenea, el a văzut că acea cronică a poporului său (Cartea lui Mormon) va ieşi la lumină în zilele din urmă, pentru a restaura lumii adevărurile simple şi preţioase care fuseseră pierdute.

Notă. E posibil să nu aveţi suficient timp să parcurgeţi întregul material din această lecţie. În timpul pregătirii dumneavoastră, căutaţi îndrumarea Spiritului Sfânt pentru a şti ce părţi ale lecţiei sunt cele mai importante şi mai practice pentru cursanţii dumneavoastră. Este posibil să trebuiască să rezumaţi porţiuni ale lecţiei pentru a avea suficient timp să predaţi în mod eficient cele mai importante doctrine şi principii.

Sugestii pentru predare

1 Nefi 12

Nefi vede viitorul naţiunilor nefite şi lamanite.

Rezumaţi 1 Nefi 12 explicând că acest capitol este o continuare a viziunii lui Nefi. În acest capitol, îngerul i-a arătat lui Nefi felul în care simbolurile din viziunea pomului vieţii se vor aplica urmaşilor săi. I s-a arătat că unii dintre urmaşii săi vor primi toate binecuvântările ispăşirii. Totuşi, Nefi a văzut, de asemenea, că urmaşii săi vor fi, în cele din urmă, distruşi de urmaşii fraţilor săi (lamaniţii). Invitaţi cursanţii să citească 1 Nefi 12:16–19. Rugaţi-i să găsească motivele pentru care nefiţii urmau să fie distruşi (vezi 1 Nefi 12:19). Reamintiţi cursanţilor că, pe măsură ce dau dovadă de credinţă în Isus Hristos, ei pot învinge mândria şi ispita.

1 Nefi 13:1–9

Nefi vede biserica mare şi odioasă.

Rugaţi cursanţii să ridice mâna dacă practică vreun sport. Rugaţi-i pe câţiva dintre ei să împărtăşească ce sport practică. Explicaţi că, adesea, în sport, echipele se pregătesc pentru meciuri studiind jocurile precedente şi strategiile echipelor adverse.

  • De ce ar fi util ca o echipă să studieze strategiile adversarului înainte să concureze?

Explicaţi că Nefi a văzut, în viziune, dorinţele şi strategiile celor care se vor opune Bisericii lui Isus Hristos în zilele din urmă. Îndemnaţi cursanţii să găsească acele strategii în timp ce studiază acest capitol, pentru a fi pregătiţi să le recunoască şi să nu fie înşelaţi de ele.

Invitaţi câţiva cursanţi să citească pe rând, cu glas tare, din 1 Nefi 13:1–4, 6. Rugaţi un cursant să identifice grupul pe care Nefi l-a văzut formându-se în rândul neamurilor din zilele din urmă.

Pentru a-i ajuta pe cursanţi să înţeleagă conţinutul acestor versete, împărtăşiţi următorul comentariu făcut de vârstnicul Bruce R. McConkie, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. Rugaţi cursanţii să asculte cu atenţie şi să identifice o definiţie a bisericii mari şi odioase.

„Titlurile biserica diavolului şi biserica mare şi odioasă sunt folosite pentru a identifica toate… organizaţiile, indiferent de numele sau caracterul lor – fie politic, filozofic, educaţional, economic, social, frăţesc, civic sau religios – care sunt menite să-l ducă pe om pe o cărare care-l conduce departe de Dumnezeu şi de legile Sale şi, astfel, departe de salvarea în împărăţia lui Dumnezeu” (Mormon Doctrine, a doua ediţie [1966], p. 137–138).

Explicaţi-le limpede că expresia „biserica mare şi odioasă” nu se referă la nicio confesiune sau biserică anume. Se referă la toate organizaţiile, luate în mod colectiv şi individual, care sunt menite să-i îndepărteze pe oameni de Dumnezeu şi de legile Sale.

Îi puteţi îndemna pe cursanţi să scrie fraza toate organizaţiile care sunt menite să-i îndepărteze pe oameni de Dumnezeu şi de legile Sale pe marginea scripturilor, lângă 1 Nefi 13:6.

  • De ce credeţi că este important să ştim că Satana îşi organizează forţele pentru a ne îndepărta de Dumnezeu şi de legile Sale?

Explicaţi că Nefi a descris biserica mare şi odioasă. Invitaţi un cursant să citească cu glas tare 1 Nefi 13:5–9.

  • Ce lucruri doresc cei care fac parte din biserica cea mare şi odioasă? (Vezi 1 Nefi 13:7–8.)

  • Potrivit celor relatate în 1 Nefi 13:5, 9, ce caută să realizeze cei din biserica mare şi odioasă? De ce? (Puteţi scrie următorul adevăr pe tablă: Satana şi discipolii săi vor să-i distrugă pe sfinţii lui Dumnezeu şi să-i ducă în robie.)

  • Cum ne poate ajuta cunoaşterea dorinţelor şi intenţiilor lui Satana şi ale discipolilor lui să-i combatem?

Informaţi-i pe cursanţi că, pe parcursul acestui capitol, vor învăţa despre unul dintre modurile în care biserica mare şi odioasă încearcă să-i distrugă pe cei care Îl caută pe Dumnezeu.

1 Nefi 13:10–19

Nefi recunoaşte mâna lui Dumnezeu în întemeierea unei ţări libere în care va fi restaurată Evanghelia.

Depuneţi mărturie că Domnul S-a asigurat că lucrarea Sa va merge înainte, în pofida eforturilor depuse de biserica mare şi odioasă de a-i face pe oameni să se poticnească din punct de vedere spiritual. El a făcut acest lucru pregătind calea pentru restaurarea Evangheliei Sale.

Afirmaţiile menţionate mai jos sunt un rezumat al evenimentelor însemnate pe care le-a văzut Nefi în viziune. Rugaţi cursanţii să citească 1 Nefi 13:10–19 şi potriviţi fiecare verset din scriptură menţionat mai jos cu evenimentul pe care-l descrie. (Puteţi scrie aceste versete din scripturi şi afirmaţii pe tablă, înainte de începerea orei. Sau le puteţi scrie pe o foaie de hârtie. Mai jos, versetele din scripturi corespund afirmaţiilor. Pentru ca această activitate să aibă succes, va trebui să schimbaţi ordinea afirmaţiilor atunci când le scrieţi pe tablă sau pe hârtie.)

1 Nefi 13:12Columb străbate oceanul şi ajunge în America

1 Nefi 13:13Pelerinii străbat oceanul şi ajung în America în căutarea libertăţii religioase

1 Nefi 13:14Indigenii americani sunt izgoniţi de pe pământurile lor

1 Nefi 13:15Neamurile prosperă în America

1 Nefi 13:16–19Deşi sunt depăşite numeric, armatele revoluţionare americane sunt victorioase

În timp ce cursanţii îşi împărtăşesc răspunsurile, îi puteţi îndemna să scrie un cuvânt sau o expresie cheie în scripturile lor, lângă fiecare fragment. De exemplu, ei pot scrie Columb lângă 1 Nefi 13:12.

  • Potrivit celor relatate în 1 Nefi 13:12, de ce a traversat Columb oceanul şi a sosit în America?

  • Potrivit celor relatate în 1 Nefi 13:13, de ce au emigrat pelerinii în America?

  • Potrivit celor relatate în 1 Nefi 13:15–19, de ce au prosperat neamurile şi au obţinut independenţa faţă de „[toate celelalte] popoare”?

Invitaţi un cursant să citească cu glas tare următoarea afirmaţie a preşedintelui Joseph F. Smith:

„Această mare naţiune americană a fost întemeiată de Cel Atotputernic prin mâna Sa atotputernică, pentru ca, în zilele din urmă, împărăţia lui Dumnezeu să poată fi stabilită pe pământ. Dacă Domnul nu ar fi pregătit calea punând bazele acestei naţiuni glorioase, ar fi fost imposibil (date fiind legile severe şi fanatismul guvernelor monarhice ale lumii) să se pregătească o cale pentru întemeierea acestei împărăţii măreţe. Domnul a făcut acest lucru” (Gospel Doctrine, a cincea ediţie 1939, p. 409).

Depuneţi mărturie că Domnul a pregătit calea pentru restaurare întemeind o ţară cu libertate religioasă în care putea restaura Biserica Sa. Depuneţi mărturie că Domnul a pregătit şi va continua să pregătească o cale pentru ca Evanghelia Sa restaurată să pătrundă în fiecare naţiune.

Dacă predaţi această lecţie în altă ţară decât Statele Unite ale Americii, întrebaţi:

  • Cum a pregătit Domnul o cale pentru predicarea Evangheliei restaurate în ţara noastră?

1 Nefi 13:20–42

Nefi vede neamurile viitoare cu Biblia, Cartea lui Mormon şi scripturi din zilele din urmă.

Invitaţi un cursant să citească 1 Nefi 13:20–24. Rugaţi-l să identifice obiectul pe care Nefi l-a văzut că „era [răspândit] printre [neamuri]” de către primii colonişti americani. Ţineţi în mână un exemplar al Bibliei şi explicaţi că aceasta este cartea pe care a văzut-o Nefi în viziune. Îi puteţi invita pe cursanţi să scrie Biblie pe marginea scripturilor, lângă 1 Nefi 13:20.

Explicaţi că îngerul i-a spus lui Nefi că Biblia este o cronică „de mare valoare” (1 Nefi 13:23). Când au fost consemnate pentru prima oară revelaţiile din Biblie, ele „[au] cuprins plenitudinea Evangheliei Domnului” (1 Nefi 13:24). Rugaţi un cursant să citească cu glas tare 1 Nefi 13:26–27.

  • Ce a dat deoparte din Biblie biserica cea mare şi odioasă? De ce au fost înlăturate aceste lucruri?

Rugaţi un alt cursant să citească cu glas tare 1 Nefi 13:29.

  • Ce s-a întâmplat ca rezultat al faptului că multe lucruri simple şi preţioase şi multe legăminte ale Domnului au fost scoase din Biblie?

Rugaţi patru cursanţi să citească cu glas tare, pe rând, din 1 Nefi 13:34–36, 39. Rugaţi-i pe cei din clasă să caute lucrurile pe care urma să le facă Domnul pentru a-i ajuta pe oameni să zădărnicească eforturile bisericii mari şi odioase.

  • Potrivit celor relatate în 1 Nefi 13:34, ce va aduce Domnul datorită milei Sale?

  • Potrivit celor relatate în 1 Nefi 13:35–36, ce lucruri vor fi „ascunse” pentru a ajunge până la neamuri? (Le puteţi sugera cursanţilor să scrie lângă 1 Nefi 13:35 că „aceste lucruri” se referă la Cartea lui Mormon.)

  • Potrivit celor relatate în 1 Nefi 13:39, ce altceva va aduce Domnul în ultimele zile, pe lângă Cartea lui Mormon? Ce „alte cărţi” a adus Domnul ca parte a restaurării? (Doctrină şi legăminte, Perla de mare preţ şi traducerea Bibliei de Joseph Smith.)

Invitaţi cursanţii să citească 1 Nefi 13:40–41. Rugaţi-i să găsească o descriere a lucrurilor pe care scripturile restaurării le vor face cunoscute tuturor oamenilor. După ce cursanţii împărtăşesc ce au găsit, ţineţi în mână un exemplar al Bibliei şi împărtăşiţi-vă mărturia despre adevărul ei. Ţineţi în cealaltă mână un exemplar al Cărţii lui Mormon şi lipiţi-l de Biblie. Depuneţi mărturie că, într-adevăr, Cartea lui Mormon şi scripturile din zilele din urmă restaurează adevăruri simple şi preţioase care ne ajută să ştim că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi ne ajută să ştim cum să venim la El.

Rugaţi cursanţii să găsească la sfârşitul lui 1 Nefi 13:41 o propoziţie care descrie ce va face Domnul cu cronica iudeilor (Biblia) şi cronicile urmaşilor lui Nefi (Cartea lui Mormon). Depuneţi mărturie că aceste cronici „vor fi unite într-una singură” (1 Nefi 13:41) şi „[au crescut] împreună” (2 Nefi 3:12) pentru a ne ajuta să ştim limpede cum să venim la Salvator.

Pentru a-i ajuta pe cursanţi să aprecieze felul în care această restaurare a lucrurilor simple şi preţioase le-a influenţat viaţa, invitaţi-i să mediteze la următoarea întrebare:

  • În ce fel v-a influenţat Cartea lui Mormon mărturia despre Isus Hristos şi v-a ajutat să vă apropiaţi mai mult de El?

După ce le oferiţi cursanţilor suficient timp să se gândească, invitaţi câţiva dintre ei să-şi împărtăşească răspunsurile. De asemenea, puteţi împărtăşi mărturia dumneavoastră despre Cartea lui Mormon şi despre felul în care v-a întărit mărturia despre Isus Hristos şi v-a ajutat să ştiţi cum să veniţi la El. Înainte de încheierea orei, îndemnaţi cursanţii să studieze cu atenţie Cartea lui Mormon pe parcursul întregului an, căutând învăţături şi relatări care le întăresc mărturiile despre Isus Hristos şi îi învaţă cum să vină la El.

Comentarii şi informaţii generale

1 Nefi 12-14. Privire de ansamblu

Următorul tabel ne ajută să ne facem o idee clară despre evenimentele însemnate care au dus la stabilirea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ:

evenimente istorice

1 Nefi 13. La ce se referă termenul neamuri în Cartea lui Mormon?

Termenul neamuri înseamnă „naţiuni”. Se referă la (1) cei care nu fac parte din casa lui Israel, (2) cei care nu cred în Dumnezeul lui Israel sau care nu au Evanghelia, indiferent de filiaţia lor şi (3) la oamenii care nu sunt din ţinutul lui Iuda sau nu locuiesc acolo. De exemplu, pelerinii şi coloniştii de pe meleagurile americane sunt numiţi neamuri în 1 Nefi 13:3-13. Aceia care au scos la lumină Cartea lui Mormon sunt numiţi neamuri în 1 Nefi 13:34. Scripturile Doctrină şi legăminte şi Perla de mare preţ au fost, de asemenea, aduse la lumină de neamuri (vezi 1 Nefi 13:39). Statele Unite ale Americii sunt numite neamuri în 1 Nefi 13:34, 39.

1 Nefi 13:20-29. Adevăruri simple şi preţioase sunt înlăturate din Biblie

Vârstnicul Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învăţat: „Elementele… care lipsesc din Biblie erau atât «simple», cât şi «foarte preţioase». Ele erau simple prin faptul că erau clare şi limpezi, fiind «uşor de înţeles de toţi oamenii»; ele erau preţioase prin faptul că erau pure şi aveau o valoare imensă în ceea ce priveşte însemnătatea lor legată de salvarea şi importanţa eternă pe care le aveau pentru copiii lui Dumnezeu” (Christ and the New Covenant: The Messianic Message of the Book of Mormon [1997], p. 5).

Joseph Smith ne-a învăţat că „multe puncte importante despre salvarea omului fuseseră scoase din Biblie sau pierdute înainte de a fi compilată” (Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Smith [2007], p. 229). El a spus, de asemenea, că el credea în Biblie „aşa cum a fost atunci când a fost scrisă de scriitorii originali” şi că „traducătorii ignoranţi, scribii neglijenţi sau preoţii conspiratori şi corupţi au făcut multe greşeli” (Învăţături: Joseph Smith, p. 217).

Aceste afirmaţii ale profeţilor din zilele din urmă ne amintesc de minunata binecuvântare de a avea doctrinele Evangheliei predate cu asemenea claritate şi puritate în Cartea lui Mormon. Puteţi îndemna cursanţii să-şi însemneze aceste afirmaţii în scripturile lor.

1 Nefi 13:32-40. Adevărurile simple şi preţioase sunt restaurate

Preşedintele James E. Faust, din Prima Preşedinţie, a spus că lucrările canonice ale Bisericii au constituit un mijloc principal de restaurare a adevărurilor pierdute:

„Cartea lui Mormon este un alt testament al lui Hristos. Ea a restaurat adevăruri preţioase cu privire la cădere, ispăşire, înviere şi cu privire la viaţa după moarte.

Înainte de restaurare, timp de secole, cerurile au fost închise. Dar, cu profeţi şi apostoli pe pământ, încă o dată, cerurile s-au deschis din nou cu viziuni şi revelaţii. Multe dintre revelaţiile care au fost primite de profetul Joseph Smith au fost scrise într-o carte care a ajuns să fie cunoscută sub numele de Doctrină şi legăminte. Aceasta conţine informaţii suplimentare despre principii şi rânduieli şi este o sursă valoroasă cu privire la structura preoţiei. Pe lângă acestea, avem o altă lucrare canonică numită Perla de mare preţ. Ea conţine cartea lui Moise, care i-a fost dată ca revelaţie profetului Joseph Smith şi cartea lui Avraam, pe care a tradus-o de pe un papirus egiptean. Din acestea, aflăm nu doar mai multe lucruri despre Moise, Avraam, Enoh şi alţi profeţi, ci şi mult mai multe detalii despre creare. Învăţăm că Evanghelia lui Isus Hristos a fost predicată tuturor profeţilor de la început – chiar din timpul lui Adam” („Restaurarea tuturor lucrurilor”, Ensign sau Liahona, mai 2006, p. 67-68) .

Traducerea Bibliei de Joseph Smith ajută, de asemenea, la restaurarea multor adevăruri simple şi preţioase. Traducerea lui Joseph Smith este o „revizuire sau traducere a Bibliei în engleză, versiunea King James, pe care profetul Joseph Smith a început-o în iunie 1830. Dumnezeu i-a poruncit să facă traducerea şi să privească aceasta ca parte a chemării lui de profet…

Traducerea lui Joseph Smith a restabilit câteva lucruri clare şi preţioase care se pierduseră din Biblie (1 Nefi 13). Deşi nu este Biblia oficială a Bisericii, această traducere oferă multe aprofundări interesante şi este foarte valoroasă pentru înţelegerea Bibliei. De asemenea, este o mărturie pentru chemarea şi slujirea divină a profetului Joseph Smith” (Ghid pentru scripturi, „Traducerea lui Joseph Smith”, scriptures.lds.org; vezi, de asemenea, 2 Nefi 3:11; History of the Church, 1:238).

Având revelaţie continuă în Biserica Domnului, procesul de a le transmite doctrine şi principii simple şi preţioase ale Evangheliei oamenilor din întreaga lume este unul neîntrerupt. Învăţăturile inspirate ale profeţilor şi apostolilor Domnului sunt vitale în vederea înţelegerii adevărurilor simple şi preţioase ale Evangheliei.

1 Nefi 10-14 Privire de ansamblu asupra viziunii lui Nefi

Viziunea lui Nefi