Bibliotecă
Lecţia 46: Iacov 5:1–51


Lecţia 46

Iacov 5:1–51

Introducere

Propovăduind poporului său, Iacov a citat pilda măslinului cultivat şi a măslinului sălbatic, pildă spusă iniţial de un profet pe nume Zenos şi care a fost inclusă pe plăcile de alamă. Iacov a folosit această pildă pentru a propovădui că Domnul va căuta să aducă salvarea tuturor oamenilor – chiar şi acelora din poporul Său de legământ care s-au depărtat de El. Datorită lungimii capitolului Iacov 5, acesta este împărţit în două lecţii.

Sugestii pentru predare

Iacov 5:1–14

Iacov îl citează pe Zenos care a asemănat casa lui Israel cu un măslin cultivat.

Puteţi începe această lecţie citind exemplele de mai jos, referitoare la tineri care s-au îndoit de dorinţa Domnului de a le ierta păcatele.

  • Un tânăr deţinător al preoţiei dezvoltă un obicei păcătos. El crede că alţii pot fi iertaţi, însă se îndoieşte că Domnul va accepta pocăinţa sa.

  • O tânără fată încalcă o poruncă. Ea se simte vinovată, are o părere groaznică despre propria persoană şi se întreabă dacă Domnul o mai iubeşte.

Invitaţi cursanţii să mediteze asupra următoarei întrebări fără a răspunde cu glas tare:

  • V-aţi întrebat vreodată dacă Domnul doreşte să vă ierte păcatele?

Explicaţi că Iacov a profeţit că iudeii aveau să-L respingă pe Isus Hristos (vezi Iacov 4:15). El a propovăduit şi faptul că Isus Hristos avea să-Şi continue lucrarea de salvare a poporului Său chiar şi după ce acesta L-a respins (vezi Iacov 4:17–18). Pentru a ilustra acest adevăr, Iacov a citat o pildă spusă de un profet pe nume Zenos. O pildă foloseşte personaje, obiecte şi fapte simbolice pentru a preda adevăruri. Pe măsură ce cursanţii studiază această pildă, ei pot învăţa lecţii importante despre dorinţa lui Isus Hristos de a-i ajuta pe cei care s-au îndepărtat de El.

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Iacov 5:1–2 şi cereţi membrilor clasei să vadă cui i se adresa Zenos (casei lui Israel). Puteţi explica faptul că, atunci când profetul Iacov din Vechiul Testament a făcut legăminte cu Domnul, Domnul i-a schimbat numele în Israel. Expresia „casa lui Israel” se referă la urmaşii lui Iacov şi la toţi oamenii care au fost botezaţi şi au făcut legăminte cu Domnul.

  • Cine dintre cei din clasă este membru al casei lui Israel? (Puteţi să explicaţi că toţi membrii botezaţi ai Bisericii fac parte din casa lui Israel. Ei fac parte din pilda din Iacov 5.)

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Iacov 5:3. Rugaţi membrii clasei să observe ce a folosit Zenos în pilda sa pentru a reprezenta casa lui Israel. După ce cursanţii spun ce au găsit, explicaţi că măslinii erau extrem de valoroşi în Israelul din vechime, unde locuia Zenos. Măslinele erau folosite la mâncare, iar uleiul de măsline era folosit la gătit şi în medicină, precum şi sub formă de combustibil pentru lămpi. Măslinii necesitau multă grijă şi muncă pentru a putea da rod bun. Subliniaţi faptul că, în această pildă, măslinul cultivat se găseşte într-o vie, care reprezintă lumea.

  • Potrivit celor relatate în Iacov 5:3, ce a început să se întâmple cu măslinul cultivat? Ce simbolizează uscarea măslinului? (Îndemnaţi cursanţii să folosească nota de subsol 3d pentru a răspunde la această întrebare.)

  • Ce este apostazia? (Îndepărtarea de Domnul şi Evanghelia Sa.)

Invitaţi cursanţii să citească, în gând, Iacov 5:4–6. Rugaţi-i să se gândească cine este stăpânul viei şi ce pot reprezenta acţiunile lui de tundere, prăşire şi îngrăşare. Apoi, rugaţi-i să explice ce cred ei că reprezintă aceste simboluri. (Îi puteţi ajuta să înţeleagă faptul că stăpânul viei Îl reprezintă pe Isus Hristos. Tunderea, prăşirea şi îngrăşarea reprezintă eforturile Domnului de a ne ajuta să primim binecuvântările ispăşirii Sale şi eforturile profeţilor de a propovădui şi de a chema oamenii la pocăinţă.)

Invitaţi un cursant să citească următoarea declaraţie a vârstnicului Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli:

„Intenţia acestei pilde relatate de Iacov este, de la început, să ne vorbească despre Hristos… Chiar şi în timp ce Domnul viei şi lucrătorii Săi se străduiesc să întărească, să tundă, să purifice şi, astfel, să facă pomii lor roditori, în acest rezumat de importanţă istorică despre împrăştierea şi adunarea lui Israel, sensul mai profund al ispăşirii susţine şi consolidează lucrările lor” (Christ and the New Covenant: The Messianic Message of the Book of Mormon [1997], p. 165).

Pentru a-i ajuta pe cursanţi să vadă cum această pildă ilustrează grija Domnului faţă de ei, învăţaţi-i că ei îşi pot pune numele acolo unde se fac referiri la măslini. Puteţi demonstra acest lucru dând următorul exemplu din Iacov 5:7: „Mă întristează să pierd pe [numele dumneavoastră]”. Explicaţi că, atunci când ne introducem numele în Iacov 5 în locurile cu însemnătate şi în care se poate, putem învăţa mai multe despre preocuparea Domnului faţă de noi.

Arătaţi următorul tabel. Explicaţi că acesta conţine înţelesurile simbolurilor din pilda lui Zenos. (Puteţi face exemplare ale tabelului ca foi de prezentare sau puteţi ruga cursanţii să scrie tabelul în jurnalele pentru studiul scripturilor.)

Iacov 5: Pilda măslinului cultivat şi a măslinului sălbatic

Simbol

Înţeles posibil

Măslinul cultivat

Casa lui Israel, poporul de legământ al lui Dumnezeu

Via

Lumea

Uscarea

Păcatul şi apostazia

Domnul şi stăpânul viei

Isus Hristos

Tunderea, prăşirea şi îngrăşarea

Eforturile Domnului de a-i ajuta pe oameni să primească binecuvântările ispăşirii Sale.

Slujitorul stăpânului viei

Profeţii Domnului

Ramurile

Grupuri de oameni

Măslinul sălbatic

Neamurile – aceia care nu au făcut legăminte cu Domnul. Mai târziu în pildă, măslinii nealtioţi devin sălbatici, reprezentând porţiuni din casa lui Israel care au căzut în apostazie.

Altoirea şi plantarea ramurilor

Risipirea şi adunarea poporului de legământ al Domnului. Mai mult, altoirea ramurilor sălbatice pe măslinul cultivat reprezintă convertirea acelora care fac parte din poporul de legământ al Domnului.

Arderea ramurilor

Judecăţile lui Dumnezeu asupra celor ticăloşi

Rodul

Viaţa sau lucrările oamenilor

Rugaţi pe un cursant să citească, cu glas tare, Iacov 5:7, 9–10 şi rugaţi membrii clasei să observe ce a făcut, apoi, stăpânul viei pentru a salva măslinul cultivat. Rugaţi cursanţii să spună ce au găsit. (Puteţi explica faptul că altoirea înseamnă introducerea unei ramuri dintr-un pom într-un alt pom. Altoirea, în aceste versete, reprezintă eforturile Domnului de a ajuta neamurile să devină parte a poporului Său de legământ prin botez şi convertire. Arderea unor ramuri reprezintă judecăţile Domnului asupra celor mai ticăloşi membri din casa lui Israel.)

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Iacov 5:11. Rugaţi membrii clasei să găsească dovezi care arată îngrijorarea stăpânului pentru rădăcinile măslinului cultivat. Rugaţi cursanţii să spună ce au găsit.

Amintiţi cursanţilor că în Iacov 5:6 se spune că măslinul cultivat începuse să dea ramuri tinere şi fragede. Rugaţi un cursant să citească, cu glas tare, Iacov 5:8, 13–14. Rugaţi membrii clasei să afle ce a făcut stăpânul cu aceste ramuri. Îi mai puteţi ruga să se gândească la felul în care călătoria familiei lui Lehi este un exemplu al faptelor stăpânului din Iacov 5:8, 13–14.

Iacov 5:15–40

Stăpânul viei şi slujitorul său muncesc pentru a face ca via să dea rod bun.

Împărţiţi membrii clasei în două grupuri. Desemnaţi primului grup să studieze Iacov 5:15–28 şi celui de-al doilea grup să studieze Iacov 5:29–40. Rugaţi cursanţii să facă următoarele în timp ce studiază (puteţi scrie aceste instrucţiuni pe tablă):

  1. rezumaţi ce s-a întâmplat în vie şi ce poate reprezenta acest lucru;

  2. identificaţi expresiile care arată eforturile stăpânului viei de a păstra măslinul cultivat (sau cel firesc) şi ramurile sale.

După ce cursanţii au avut timp suficient să studieze versetele desemnate, rugaţi-i să facă un rezumat a ceea ce s-a întâmplat în vie şi să explice ce poate reprezenta acest lucru. Începeţi cu acei cursanţi care au studiat Iacov 5:15–28. Mai jos sunt exemple de rezumate şi interpretări.

Iacov 5:15–28. Ce s-a întâmplat ‒ toate ramurile care au fost altoite au dat rod bun. Totuşi, o ramură, deşi a fost plantată într-o parte bună a viei, a dat atât roade altoite, cât şi roade sălbatice. Ce poate reprezenta acest lucru ‒ rodul bun sau altoit de pe mai tot cuprinsul viei reprezintă neprihănirea de pe pământ în timpul vieţii lui Hristos şi a apostolilor Săi. Ramura care a dat unele roade bune şi unele roade sălbatice îi reprezintă pe urmaşii neprihăniţi şi pe cei ticăloşi ai lui Lehi.

Iacov 5:29–40. Ce s-a întâmplat ‒ toate roadele de pe cuprinsul viei au fost rele. Ce poate reprezenta acest lucru ‒ faptul că toate roadele erau rele reprezintă marea apostazie în timpul căreia plenitudinea Evangheliei lui Isus Hristos a fost luată de pe pământ după slujirea pământeană a apostolilor lui Hristos.

După ce ambele grupuri au împărtăşit aceste rezumate, întrebaţi:

  • Care expresii arată eforturile stăpânului de a păstra măslinul cultivat şi ramurile lui? Ce arată acest lucru despre sentimentele Domnului faţă de poporul Său de legământ?

  • Pe măsură ce am discutat despre această pildă, ce aţi învăţat despre Isus Hristos, stăpânul viei? (Pe lângă multele adevăruri predate în aceste versete, cursanţii trebuie să înţeleagă că Domnul ne iubeşte şi lucrează cu sârguinţă pentru a ne salva.)

  • Ce legătură are această pildă cu exemplele de la începutul lecţiei despre cei doi tineri care se întrebau dacă Domnul doreşte să le ierte păcatele?

Iacov 5:41–51

Stăpânul este întristat din cauza viei sale.

Invitaţi câţiva cursanţi să citească, cu glas tare, pe rând, din Iacov 5:41–42, 46–50. (Puteţi preciza că expresia „semeţia viei” din Iacov 5:48 se poate referi la mândrie.) Rugaţi membrii clasei să caute expresii care arată dragostea stăpânului şi grija faţă de via sa şi întristarea sa când pomii nu dau roade bune. Invitaţi cursanţii să împărtăşească expresii din aceste versete care au o însemnătate anume pentru ei şi să explice de ce expresiile sunt importante. După ce cursanţii şi-au împărtăşit părerile, întrebaţi membrii clasei:

  • În ce fel grija stăpânului faţă de via sa reprezintă dragostea Domnului faţă de noi?

  • Care sunt unele exemple, din scripturi sau din viaţa voastră, care ilustrează că Domnul continuă să-i iubească şi să aibă grijă de oameni chiar şi după ce ei s-au îndepărtat de El?

În încheiere, amintiţi cursanţilor că stăpânul s-a gândit să taie toţi pomii, deoarece roadele tuturor deveniseră rele, în pofida a tot ce el făcuse (vezi Iacov 5:49).

  • Credeţi că stăpânul va renunţa la via sa? De ce da sau de ce nu?

După ce cursanţii şi-au împărtăşit răspunsurile, citiţi Iacov 5:51 întregii clase. Depuneţi mărturie că Domnul ne iubeşte şi dă dovadă de multă milă şi răbdare pe măsură ce face tot ce-I stă în putinţă pentru a ne ajuta să venim la El şi să facem fapte bune. Explicaţi că lecţia următoare va include o discuţie despre ultimele eforturi ale stăpânului de a-şi salva via.

Comentarii şi informaţii generale

Iacov 5:1. Cine a fost Zenos?

Zenos a fost un profet iudeu ale cărui scrieri au apărut pe plăcile de alamă, dar care nu este menţionat în Vechiul Testament. El a trăit după profetul Avraam şi înainte de profetul Isaia (vezi Helaman 8:19-20). El a profeţit şi depus mărturie despre Isus Hristos (vezi 1 Nefi 19:10-12; Helaman 8:19). Zenos este binecunoscut pentru pilda sa despre măslini. Dacă vor să citească mai mult despre profeţiile lui Zenos, cursanţii pot apela la indexul din Cartea lui Mormon sau din tripla combinaţie.