Bibliotecă
Lecţia 151: Eter 13–15


Lecţia 151

Eter 13–15

Introducere

Cronica profetului Eter despre civilizaţia iaredită are rolul de martor că cei care Îl resping pe Domnul şi resping profeţii Lui nu vor prospera. Eter l-a avertizat pe Coriantumr, un rege iaredit, că poporul său avea să fie distrus dacă el şi casa lui nu aveau să se pocăiască. Atunci când Coriantumr şi poporul său au refuzat să se pocăiască, au urmat războaie şi ticăloşii timp de mulţi ani până când întreaga naţiune iaredită a fost distrusă. Eter şi Coriantumr au fost singurii care au supravieţuit pentru a fi martorii împlinirii profeţiei lui Eter. Aceste capitole sunt, de asemenea, o împlinire a decretului lui Dumnezeu că „orice neam va avea stăpânire asupra [ţării făgăduinţei] va trebui să-L slujească pe Dumnezeu sau, dacă nu, atunci ei vor fi distruşi” (Eter 2:9).

Sugestii pentru predare

Eter 13:1–12

Moroni consemnează profeţiile lui Eter cu privire la Noul Ierusalim şi Ierusalimul din vechime.

Explicaţi că unele oraşe sunt cunoscute după numele caracteristicilor lor pline de însemnătate. Citiţi următoarele nume care descriu oraşe şi rugaţi cursanţii să ghicească ce nume de oraş se potriveşte descrierii acestuia: Oraşul luminilor (Paris, Franţa); Oraşul etern (Roma, Italia); Oraşul vânturilor (Chicago, Illinois, Statele Unite); Perla orientului (Manila, Filipine) şi Oraşul palatelor (Ciudat de Mexico, Mexic). Rugaţi-i pe cursanţi să sugereze ce-ar putea spune aceste nume sugestive despre oraşe.

Subliniaţi că Moroni a făcut o înregistrare a profeţiilor lui Eter cu privire la trei oraşe. Noul Ierusalim (vezi Eter 13:6–8, 10); oraşul lui Enoh, care „trebuia să se pogoare din cer” (Eter 13:3; vezi, de asemenea, Moise 7:62–64); şi Ierusalimul din Ţara Sfântă (vezi Eter 13:11). Spuneţi membrilor clasei că Eter i-a învăţat pe iarediţi că ţara în care trăiau era un loc în care avea să existe un oraş foarte important în viitor (vezi Eter 13:2–3). Invitaţi-i pe cursanţi să citească, în gând, Eter 13:4–8, căutând numele oraşelor menţionate în aceste versete.

  • Cum se numesc aceste oraşe? (Ierusalim şi Noul Ierusalim.) Ce nume sugestiv a folosit Eter pentru Ierusalimul din Ţara Sfântă şi pentru Noul Ierusalim care va fi construit într-o zi pe continentul american? („Oraşul sfânt”.)

  • Cum credeţi că ar fi să locuiţi într-un oraş cu numele de „oraş sfânt”?

Invitaţi-i pe cursanţi să citească, în gând, Eter 13:10–11 şi să caute modul în care oamenii vor deveni demni pentru a locui în aceste oraşe sfinte.

  • Ce trebuie să facă oamenii pentru a deveni demni să locuiască în aceste oraşe? (Să aibă veşmintele lor făcute „albe prin sângele Mielului”.)

  • Ce înseamnă că veşmintele oamenilor sunt făcute „albe prin sângele Mielului”? (Înseamnă că oamenii vor deveni curaţi şi purificaţi de păcate prin ispăşirea lui Isus Hristos, Mielul lui Dumnezeu; vezi 1 Nefi 12:11; Alma 5:21.)

Explicaţi că un alt nume pentru Noul Ierusalim este Sion (vezi Moise 7:62; Articolele de credinţă 1:10). Deşi Noul Ierusalim şi oraşul Ierusalim vor fi întemeiate în viitor, toţi membrii Bisericii pot întemeia Sionul acolo unde locuiesc (vezi D&L 6:6; 14:6). În sensul cel mai de bază, Sionul este „cei care au inima pură” (D&L 97:21). Împărtăşiţi următoarea declaraţie a vârstnicului D. Todd Christofferson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli:

Imagine
Vârstnicul D. Todd Christofferson

„Sionul este Sionul datorită caracterului, atributelor şi credinţei cetăţenilor lui (vezi Moise 7:18). Aduceţi-vă aminte că «Domnul l-a numit pe poporul Său Sion, pentru că era într-o singură inimă şi într-un singur gând şi trăia în dreptate; şi nu existau săraci printre ei» (Moise 7:18). Dacă dorim să clădim Sionul în căminele, ramurile, episcopiile şi ţăruşii noştri, noi trebuie să ne ridicăm la acest standard. Va deveni necesar (1) să devenim uniţi într-o singură inimă şi într-un singur gând; (2) să devenim, individual şi colectiv, un popor sfânt şi (3) să ne îngrijim de cei săraci şi nevoiaşi” („Vino-n Sion”, Ensign sau Liahona, nov. 2008, p. 37).

Acordaţi-le cursanţilor puţin timp să mediteze la ceea ce pot face pentru a ajuta la stabilirea unui standard mai înalt în căminele şi în ramurile sau episcopiile lor. Le puteţi acorda timp să-şi consemneze gândurile în caietele pentru seminar sau în jurnalele pentru studiul scripturilor.

Eter 13:13–15:34

Iarediţii resping avertizările profetice ale lui Eter şi persistă în ticăloşie şi războaie până când sunt distruşi.

Rezumaţi Eter 13:13–14, explicând că iarediţii l-au respins pe Eter şi l-au alungat dintre ei. În timpul zilei, Eter s-a ascuns „în peştera unei stânci”, unde a terminat de scris cronica iarediţilor. Noaptea, el ieşea să vadă ce se întâmpla poporului său, iarediţii. El a scris lucrurile pe care le-a văzut.

Invitaţi-i pe cursanţi să citească, în gând, Eter 13:15–19 şi să caute lucrurile care descriu societatea iaredită. După ce citesc, invitaţi-i să descrie, cu propriile lor cuvinte, societatea iaredită. Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Eter 13:20–22. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturi, căutând mesajul pe care Domnul i-a poruncit lui Eter să-l transmită lui Coriantumr.

  • Care a fost mesajul lui Eter pentru Coriantumr? (În cazul în care Coriantumr şi toată casa lui aveau să se pocăiască, Domnul avea să cruţe poporul şi să-i permită lui Coriantumr să-şi păstreze regatul. Dacă nu aveau să se pocăiască, toţi oamenii din regatul lui Coriantumr, în afară de el, aveau să fie distruşi.)

  • Cum au răspuns Coriantumr şi poporul său?

Rezumaţi Eter 13:23–14:20, explicând că războaiele au continuat în ţară. Trei oameni la rând – Şared, Galaad şi Lib – au încercat să-i ia regatul lui Coriantumr. Până la urmă, combinaţiile secrete au dobândit mai multă putere şi întreaga naţiune a fost cuprinsă de război. „Toţi oamenii de pe faţa ţării au vărsat sânge şi nu era nimeni care să-i oprească” (Eter 13:31). Ultimul duşman al lui Coriantumr a fost un bărbat pe nume Şiz.

Rugaţi-i pe cursanţi să citească, în gând, Eter 14:21–25, 30–31 şi 15:1–2, pentru a descoperi cât de mare a fost distrugerea cauzată de aceste războaie. Apoi invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Eter 15:3–5. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturi, pentru a căuta lucrurile pe care a încercat Coriantumr să le facă pentru a cruţa de la distrugere poporul rămas.

  • Ce a făcut Coriantumr? (El a fost dispus să-i dea regatul lui Şiz.)

  • Cum a răspuns Şiz la oferta lui Coriantumr? (El a spus că va cruţa poporul dacă va putea să-l ucidă pe Coriantumr. Vezi, de asemenea, Eter 14:24.)

Rezumaţi Eter 15:6–11, explicând că popoarele lui Coriantumr şi Şiz au continuat să se lupte între ele. Le puteţi explica, de asemenea, că această luptă, în care naţiunea iaredită a fost distrusă, s-a dat lângă un deal numit Rama. Sute de ani mai târziu, civilizaţia nefită a fost distrusă într-o luptă care a avut loc lângă acelaşi deal, numit atunci Cumora. (Vezi Eter 15:11; Mormon 6:6.)

Invitaţi-i pe cursanţi să citească, în gând, Eter 15:12–17. Înainte să citească, rugaţi-i să caute detaliile care descriu situaţia iarediţilor şi să identifice un lucru din această relatare care este deosebit de dureros. După ce au avut timp să citească, rugaţi mai mulţi cursanţi să expună ceea ce au descoperit.

Amintiţi-le cursanţilor că Eter petrecuse mulţi ani avertizându-şi poporul să se pocăiască (vezi Eter 12:2–3; 13:20). Scrieţi următoarea afirmaţie incompletă pe tablă: Dacă respingem avertizările Domnului de a ne pocăi, …

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Eter 15:18–19. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturi, identificând prin ce cuvinte se poate completa declaraţia de pe tablă. După ce cursanţii împărtăşesc ideile lor, completaţi declaraţia scriind următorul principiu: Dacă noi respingem avertizările Domnului de a ne pocăi, Spiritul Său se va retrage şi Satana va câştiga putere asupra inimilor noastre.

  • Cum le-a fost afectată iarediţilor capacitatea de a se schimba mai târziu de refuzul lor de a se pocăi mai devreme?

Rezumaţi Eter 15:20–32, explicând că armatele lui Coriantumr şi ale lui Şiz s-au bătut până când au rămas doar Coriantumr şi Şiz. Apoi Coriantumr l-a ucis pe Şiz. Aşa cum a profeţit Eter, întregul popor din împărăţie fusese ucis, în afară de Coriantumr, care a trăit ca să vadă un alt popor – poporul lui Zarahemla – moştenind ţara (vezi Eter 13:21; Omni 1:20–22). Rugaţi un cursant să citească Eter 15:33 pentru a arăta că toate cuvintele Domnului spuse de Eter au fost împlinite.

Subliniaţi că istoria iarediţilor este un exemplu extrem a ceea ce se întâmplă cu oamenii atunci când resping invitaţiile repetate ale lui Dumnezeu de a se pocăi. Deşi este un exemplu dur, putem identifica principii din relatare care ne pot ajuta. Explicaţi că, asemenea iarediţilor, mulţi oameni din ziua de azi resping invitaţiile lui Dumnezeu de a se pocăi, pierzând astfel Spiritul Domnului. Aceşti oameni găsesc, deseori, scuze pentru refuzul lor de a se pocăi. Citiţi următoarele scuze şi invitaţi-i pe cursanţi să explice ce ar răspunde cuiva care ar spune aceste lucruri. Pe măsură ce cursanţii împărtăşesc răspunsurile lor, încurajaţi-i să facă referire la principiile pe care le-au învăţat din Eter 13–15.

  1. „Ştiu că filmele la care mă uit nu se încadrează în standardele Bisericii, dar nu par să aibă niciun efect rău asupra mea.”

  2. „Nu-i aşa de rău să beau alcool cu prietenii mei – doar ne distrăm.”

  3. „Copiez doar pentru că toţi colegii din clasă copiază. Ar fi imposibil să iau o notă bună dacă nu aş copia.”

  4. „Este doar un pic de pornografie. Nu înseamnă că fac fapte imorale după aceea. Pe lângă asta, pot renunţa oricând vreau.”

  5. „Nu trebuie să mă pocăiesc acum. Pot aştepta până când voi merge în misiune sau mă voi căsători în templu.”

Asiguraţi-vă că toţi cursanţii înţeleg că, atunci când oamenii păcătuiesc şi nu se pocăiesc, ei vor avea întotdeauna de înfruntat consecinţele acelor păcate. Asiguraţi-i pe cursanţi că, dacă au păcătuit, se pot pocăi de păcatele lor şi pot readuce Spiritul Domnului în vieţile lor. Citiţi următoarea declaraţie a vârstnicului Neil L. Andersen, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli:

Imagine
Vârstnicul Neil L. Andersen

„Mărturisesc că Salvatorul poate şi este nerăbdător să ne ierte păcatele. Cu excepţia păcatelor celor puţini care aleg pierzania după ce au cunoscut plenitudinea, nu există păcat care să nu poată fi iertat. Ce privilegiu minunat avem, cu toţii, să ne depărtăm de păcatele noastre şi să venim la Hristos! Iertarea divină este unul dintre cele mai dulci fructe ale Evangheliei, care înlătură vinovăţia şi durerea din inimile noastre şi le înlocuieşte cu bucurie şi o conştiinţă împăcată” („Pocăiţi-vă… ca Eu să vă pot vindeca”, Ensign sau Liahona, nov. 2009, p. 40–41).

Invitaţi-i pe cursanţi să-şi examineze vieţile şi să vadă dacă există păcate care îi împiedică să aibă tovărăşia constantă a Duhului Sfânt. Încurajaţi-i să folosească puterea ispăşirii pentru a face schimbările care îi vor ajuta să păstreze tovărăşia Spiritului şi să reziste puterii lui Satana.

Pentru a-i ajuta pe cursanţi să înţeleagă un alt principiu predat în Eter 13–15, rugaţi-i să citească următoarele fragmente în gând: Eter 13:27; 14:24; 15:6, 22, 28. Înainte să citească, rugaţi-i să caute cuvinte sau expresii care subliniază sentimentele de mânie ale iarediţilor sau dorinţele lor de răzbunare. Le puteţi sugera cursanţilor să marcheze aceste cuvinte şi expresii.

  • Bazându-vă pe ceea ce aţi studiat în Eter 13–15, care au fost consecinţele mâniei iarediţilor şi dorinţelor lor de a se răzbuna?

  • Care sunt principiile referitoare la mânie şi răzbunare pe care le putem învăţa din ultimul episod al istoriei iarediţilor? (Este posibil ca ei să împărtăşească principii diferite. Asiguraţi-vă că răspunsurile lor reflectă ideea următoare: mânia şi răzbunarea îi fac pe oameni să ia decizii care le cauzează rău lor şi altora.)

  • Care sunt consecinţele mâniei asupra unei persoane sau familii?

Depuneţi mărturie că putem învinge sentimentele de mânie şi dorinţele de răzbunare dacă ne îndreptăm către Isus Hristos şi primim iertare şi mângâiere prin ispăşirea Sa. Îndemnaţi-i pe cursanţi să se îndrepte către Domnul în rugăciune pentru a primi ajutorul de care au nevoie dacă sunt mânioşi pe cineva.

Recapitulare Eter

Puneţi puţin timp deoparte pentru a-i ajuta pe cursanţi să recapituleze Cartea lui Eter. Rugaţi-i să se gândească la ceea ce au învăţat din această carte, atât la seminar, cât şi prin studiul personal al scripturilor. Dacă este necesar, invitaţi-i să revadă, pe scurt, unele dintre rezumatele capitolelor din Eter pentru a-i ajuta să-şi amintească. După ce li s-a acordat suficient timp, invitaţi câţiva cursanţi să împărtăşească ceva din Eter care i-a inspirat sau i-a ajutat să aibă o mai mare credinţă în Isus Hristos.

Comentarii şi informaţii generale

Eter 13:3-5. Noul Ierusalim şi Ierusalimul din vechime

Vârstnicul Bruce R. McConkie, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a predat despre Noul Ierusalim şi despre oraşul Ierusalim construit în vechime:

„Pentru a ne da seama ce este [Noul Ierusalim], trebuie să ştim următoarele cinci lucruri: 1. Ierusalimul din vechime, oraşul în care a avut loc o mare parte din slujirea desfăşurată de Domnul nostru în persoană printre oameni, va fi reconstruit în ultimele zile şi va deveni una dintre cele două mari capitale ale lumii, un oraş milenar din care va ieşi cuvântul Domnului; 2. un Nou Ierusalim, un nou Sion, un oraş al lui Dumnezeu, va fi clădit pe continentul american; 3. oraşul lui Enoh, Sionul original, «Oraşul Sfinţeniei… a fost ridicat în cer» (Moise 7:13-21); 4. oraşul lui Enoh, cu locuitorii săi ridicaţi la cer, acum în starea lor înviată, va reveni, ca un Nou Ierusalim, pentru a se uni cu oraşul cu acelaşi nume care va fi construit pe continentul american; 5. când acest pământ va deveni o sferă celestială, «acel oraş mare, Ierusalimul cel sfânt» va coborî din nou «din cer de la Dumnezeu» când acest pământ va deveni sălaşul fiinţelor celestiale pentru totdeauna (Apocalipsa 21:10–27)” (Doctrinal New Testament Commentary, vol. 3 [1973], p. 580-581.)

Eter 13:2-4, 6. Unde va fi construit Noul Ierusalim?

Domnul i-a revelat profetului Joseph Smith că, în zilele din urmă, Noul Ierusalim va fi construit în Statele Unite, în Ţinutul Jackson, Missouri (vezi D&L 57:1-4; 84:1-4). Vârstnicul Bruce R. McConkie, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat legătura dintre adunarea actuală a membrilor Bisericii şi construirea, în cele din urmă, a Noului Ierusalim:

„Israelul să se adune în ţăruşii Sionului în toate naţiunile. Fiecare ţară să fie un Sion pentru cei care locuiesc acolo. Plenitudinea Evangheliei să ajungă la toţi sfinţii din toate naţiunile. Nicio binecuvântare să nu le fie negată lor. Templele să se ridice şi plenitudinea rânduielilor efectuate în casa Domnului să fie administrată. Pe lângă acestea, există un loc central, un loc în care templul suprem va sta, un loc în care Domnul va veni… Şi acel loc central este ceea ce oamenii numesc acum Independence, în Ţinutul Jackson, Missouri, dar care, într-o zi viitoare, va fi Sionul Dumnezeului nostru şi Oraşul sfinţeniei poporului Său” (A New Witness for the Articles of Faith [1985], p. 595).

Eter 15:19. Cum obţine Satana putere asupra inimilor noastre?

În timp ce diavolul are mare putere să ne ispitească şi să ne înşele, el nu poate să subjuge libertatea noastră de a alege decât dacă cedăm influenţei sale. Preşedintele James E. Faust, din Prima Preşedinţie, a explicat:

„Nu trebuie să încremenim de frică din pricina puterii lui Satana. El nu poate avea putere asupra noastră, decât dacă noi îi permitem. El este, de fapt, un laş şi, dacă rămânem neclintiţi, el se va îndepărta…

Am auzit actori de comedie sau alţi oameni justificându-şi sau explicându-şi faptele rele prin fraza: «Diavolul m-a obligat să fac acest lucru». Nu prea cred că diavolul ne poate obliga să facem ceva. El, cu siguranţă, ne poate ispiti şi ne poate înşela, dar nu are nicio autoritate asupra noastră dacă noi nu i-o dăm.

Puterea de a rezista în faţa lui Satana poate fi mai mare decât ne dăm seama. Profetul Joseph Smith ne-a învăţat: «Toate fiinţele care au trupuri au putere asupra acelora care nu au. Diavolul nu are nicio putere asupra noastră decât dacă îi permitem. În momentul în care ne împotrivim oricărui lucru care vine de la Dumnezeu, diavolul preia puterea» (Teachings of the Prophet Joseph Smith,, selecţie realizată de Joseph Fielding Smith, oraşul Salt Lake: Deseret Book Co., 1938, p. 181)” („The Great Imitator”, Ensign, nov. 1987, p. 35).

Eter 15:19-30. Consecinţele răzbunării şi mâniei

Următoarea declaraţie a vârstnicului David E. Sorensen, din Cei Şaptezeci, ne încurajează să iertăm, în loc să cedăm sentimentelor de mânie sau dorinţelor de răzbunare:

„Când cineva ne face rău nouă sau celor pe care-i iubim, durerea poate fi aproape copleşitoare. Putem avea sentimentul că suferinţa sau nedreptatea sunt cele mai importante lucruri din lume şi că nu avem altă soluţie decât să căutăm răzbunare. Dar Hristos, Prinţul Păcii, ne învaţă o cale mai bună. Poate fi foarte greu să iertăm cuiva răul pe care ni l-a făcut dar, când o facem, deschidem pentru noi înşine un viitor mai bun. Greşeala altora nu ne mai poate controla calea. Când îi iertăm pe alţii, avem libertatea de a alege cum ne vom trăi vieţile. Iertarea înseamnă că problemele trecutului nu mai dictează destinelor noastre, iar noi ne putem concentra asupra viitorului având dragostea lui Dumnezeu în inimă” („Iertarea va schimba amărăciunea în dragoste”, Ensign sau Liahona, mai 2003, p. 12).

Tipărește