Bibliotecă
Lecţia pentru studiul acasă: Alma 45–63 (unitatea 21)


Lecţia pentru studiul acasă

Alma 45–63 (unitatea 21)

Material pentru pregătirea învăţătorului pentru studiul acasă

Rezumatul lecţiilor pentru studiul acasă zilnic

Următorul rezumat al doctrinelor şi principiilor pe care le-au învăţat cursanţii în timp ce au studiat Alma 45–63 (unitatea 21) nu este destinat pentru a fi predat ca parte a lecţiei dumneavoastră. Lecţia pe care o predaţi se concentrează doar asupra câtorva dintre aceste doctrine şi principii. Urmaţi îndemnurile Spiritului Sfânt în timp ce aveţi în vedere nevoile cursanţilor dumneavoastră.

Ziua 1 (Alma 45–49)

Alma i-a explicat fiului său, Helaman, că Domnul nu poate tolera păcatul nici în cel mai mic grad. Comparând luptele nefiţilor cu propriile lor lupte, cursanţii au învăţat următoarele adevăruri: Când suntem curajoşi în ţinerea poruncilor, aşa cum a fost căpitanul Moroni, Dumnezeu ne va întări şi binecuvânta. Satana caută să ne distrugă şi ne ispiteşte, încetul cu încetul, să ne coborâm standardele.

Ziua 2 (Alma 50–52; 54–55)

Deşi nefiţii au prosperat o perioadă, după plecarea lui Amalichia, Moroni a continuat să pregătească oamenii pentru viitoare atacuri. Exemplul nefiţilor aflaţi în împrejurări dificile i-a ajutat pe cursanţi să înţeleagă că loialitatea faţă de Dumnezeu aduce fericire, chiar şi într-o perioadă tumultoasă – totuşi, diviziunile şi certurile ne pot distruge pacea. Cursanţii au învăţat, de asemenea, că, dacă vom apăra cu fermitate ceea ce este drept, putem împiedica influenţele răului să pună stăpânire pe noi.

Ziua 3 (Alma 53; 56–58)

În timpul celei mai dificile perioade a războiului, Helaman a condus o oştire de tineri băieţi care aparţineau poporului lui Amon. Aceşti războinici tineri au arătat că, atunci când acţionăm cu credinţă, noi primim tărie de la Dumnezeu. Cursanţii au învăţat din exemplul acestor războinici curajoşi că, dacă avem încredere în Domnul şi ne supunem Lui întocmai, El ne va sprijini în luptele noastre. În pofida numeroaselor răni suferite şi a numeroaselor greutăţi îndurate, armata nefită şi tinerii războinici au demonstrat că, dacă ne întoarcem către Dumnezeu în vremurile dificile, vom avea parte de sentimentele de siguranţă divină care ne pot întări credinţa şi ne pot oferi speranţă.

Ziua 4 (Alma 59–63)

Din cauza răzvrătirilor interne, nefiţii au pierdut mai multe oraşe; acest lucru le-a arătat cursanţilor că este mai uşor şi mai bine să rămânem credincioşi decât să ne întoarcem la credinţă după ce ne-am îndepărtat de aceasta. Moroni l-a acuzat prematur pe judecătorul-şef Pahoran că şi-ar fi neglijat îndatoririle, iar cursanţii au învăţat din răspunsul lui Pahoran că putem alege să nu ne simţim jigniţi de cuvintele sau faptele altora. De asemenea, cursanţii au învăţat că, atunci când suntem uniţi cu alţii în neprihănire, suntem mai puternici în luptele noastre împotriva răului, aşa cum au demonstrat Moroni şi Pahoran.

Introducere

Deoarece această lecţie cuprinde 19 capitole din Cartea lui Alma, nu veţi putea să predaţi sau să subliniaţi tot contextul istoric şi toate doctrinele şi principiile pe care cursanţii le-au învăţat pe parcursul săptămânii. Următoarele sugestii de predare oferă cursanţilor ocazia de a pune în practică adevărurile pe care le-au învăţat studiind luptele nefiţilor în luptele din propriile vieţi. Studiaţi, rugându-vă, scripturile prezente în această lecţie pentru a avea inspiraţia de a sublinia adevărurile asupra cărora cursanţii trebuie să se concentreze în timpul lecţiei.

Sugestii pentru predare

Alma 45–63

Având încredere în Dumnezeu şi urmându-şi conducătorii inspiraţi, nefiţii reuşesc să-i înfrângă pe lamaniţi.

Înainte de începerea orei, scrieţi, pe tablă, următoarea declaraţie a preşedintelui Ezra Taft Benson: „Din Cartea lui Mormon, învăţăm cum trăiesc ucenicii lui Hristos în vremuri de război” (vezi „Cartea lui Mormon – cheia de boltă a religiei noastre, Liahona, oct. 2011, p. 56).

Rugaţi cursanţii să menţioneze câteva războaie care au avut loc în ţara în care locuiesc. Apoi, rugaţi-i să menţioneze câteva încercări prin care oamenii ar putea trece în timpul unui război.

Întrebaţi: De ce ar putea fi dificil să fii ucenic al lui Isus Hristos în timpul unui război?

Invitaţi cursanţii să se gândească la războaiele studiate în ultima săptămână, consemnate în Alma 45–63. Îi puteţi încuraja să recapituleze rapid unele dintre rezumatele capitolelor Alma 45–63. Invitaţi-i să menţioneze unele dintre încercările prin care nefiţii au trecut în timpul propriilor războaie.

Amintiţi cursanţilor că, deşi nu vom lupta niciodată într-un război adevărat, suntem cu toţii implicaţi într-un război spiritual. Invitaţi un cursant să citească următoarea declaraţie a preşedintelui Henry B. Eyring, din Prima Preşedinţie, care a descris războiul spiritual în care suntem momentan implicaţi. Puteţi să oferiţi fiecărui cursant un exemplar al declaraţiei.

„Sunteţi înrolaţi în oastea Domnului din ultima dispensaţie. Aceasta nu este o perioadă de pace. Este aşa din timpul vieţii premuritoare, de când Satana şi-a organizat forţele împotriva planului Tatălui nostru Ceresc. Nu cunoaştem detaliile luptei de atunci. Dar cunoaştem un rezultat. Satana şi [ucenicii] lui au fost alungaţi pe pământ. Şi, odată cu crearea lui Adam şi a Evei, conflictul a continuat. Noi am văzut că ia amploare. Iar scripturile ne sugerează că războiul va deveni şi mai violent şi că pierderile spirituale de partea Domnului se vor înmulţi” („Om rănit!”, Ensign sau Liahona, mai 2009, p. 63).

Rugaţi cursanţii să se uite la afirmaţia preşedintelui Benson, scrisă pe tablă. Spune-ţi-le că, fie că vorbim despre un război fizic sau unul spiritual, afirmaţia este adevărată. Explicaţi că studiul vieţilor ucenicilor care au trăit în timpul războaielor din vremurile Cărţii lui Mormon ne poate ajuta să ne dezvoltăm calităţi care vor fi importante în propriile noastre lupte spirituale.

Scrieţi, pe tablă, următoarele nume şi referinţe scripturale sau pregătiţi-le sub forma unei foi de prezentare. Rugaţi cursanţii să aleagă una dintre aceste persoane sau unul dintre grupuri şi să studieze despre ea sau despre el. Încercaţi să faceţi în aşa fel încât măcar un cursant să înveţe despre fiecare persoană sau grup.

  1. Moroni – Alma 46:11–21; 48:7–17

  2. Helaman – Alma 48:19–20; 56:2–9; 58:4–12, 32–37

  3. Cei 2.060 de războinici tineri – Alma 53:16–22; 56:47–56; 57:19–27

  4. Pahoran – Alma 50:39–40; 51:1–7; 61:1–21

Oferiţi cursanţilor câteva minute pentru a studia cât mai multe scripturi cu putinţă legate de persoana sau de grupul pe care îl aleg. Rugaţi-i să fie pregătiţi să predea membrilor clasei despre următoarele idei (puteţi să le scrieţi pe tablă sau să le oferiţi sub forma unei foi de prezentare):

  • un eveniment din viaţa persoanei sau a grupului care arată că oamenii erau ucenici adevăraţi ai Salvatorului;

  • una sau mai multe calităţi ale persoanei sau ale membrilor grupului care i-a ajutat să rămână curajoşi în timpul războiului împotriva lamaniţilor;

  • un principiu al Evangheliei pe care îl putem învăţa de la această persoană sau de la acest grup care ne poate întări în luptele noastre spirituale de astăzi.

Invitaţi cât mai mulţi cursanţi cu putinţă să împărtăşească membrilor clasei ceea ce au învăţat. Puteţi să-i rugaţi pe cursanţi să scrie, pe tablă, principiile Evangheliei pe care le-au învăţat.

Puteţi să adresaţi următoarele întrebări pentru a-i ajuta pe cursanţi să pună în practică ceea ce au învăţat studiind Alma 45–63:

  • Gândiţi-vă la calităţile unui ucenic al lui Isus Hristos pe care le-aţi văzut la oamenii care au trăit în timpul războaielor cu lamaniţii. Pe care dintre aceste calităţi aţi dori să le dezvoltaţi în viaţa voastră? De ce?

  • Care sunt câteva dintre luptele spirituale pe care le purtăm astăzi? Cum pot exemplele acestor ucenici ai Salvatorului să vă ajute să aveţi credinţă şi curaj în timp ce purtaţi aceste lupte?

Puteţi să împărtăşiţi unul dintre pasajele dumneavoastră favorite din Alma 45–63. Depuneţi mărturie că principiile pe care le învăţăm din aceste capitole ne pot ajuta să fim ucenici adevăraţi ai lui Isus Hristos în timpul războiului spiritual din zilele din urmă.

Unitatea următoare (Helaman 1–9)

Spuneţi cursanţilor că primul capitol din Helaman consemnează moartea a trei judecători-şefi. Spuneţi-le că vor găsi răspunsuri la următoarele întrebări: Cum au murit judecătorii? Ce miracol li s-a întâmplat lui Nefi şi Lehi când au fost în închisoare? Glasul cui l-au auzit? Spuneţi cursanţilor că profetul Nefi a putut rezolva misterul unei crime prin puterea profeţiei.

Tipărește