Bibliotecă
Lecţia 134: 3 Nefi 28


Lecţia 134

3 Nefi 28

Introducere

Când Isus Hristos i-a întrebat pe fiecare dintre cei doisprezece ucenici nefiţi ai Săi ce doreau de la El, nouă dintre ei au cerut să se întoarcă în grabă la El după ce slujirea lor pe pământ se va fi terminat. Trei au cerut să rămână pe pământ pentru a aduce suflete la El până la a Doua Sa Venire. Domnul a onorat ambele categorii de dorinţe neprihănite. Mormon a oferit anumite detalii despre slujirea celor trei nefiţi şi a împărtăşit, de asemenea, ceea ce Domnul i-a revelat cu privire la schimbarea fizică de care au avut parte cei trei nefiţi pentru a putea rămâne pe pământ.

Sugestii pentru predare

3 Nefi 28:1–11

Isus Hristos le îndeplineşte dorinţele ucenicilor Săi nefiţi.

Invitaţi cursanţii să se gândească ce ar fi răspuns dacă Isus Hristos li S-ar fi arătat şi i-ar fi întrebat: „Ce doriţi voi de la Mine?”. Rugaţi-i să-şi scrie răspunsurile în caietele pentru seminar sau în jurnalele pentru studiul scripturilor. Oferiţi-le ocazia de a împărtăşi ceea ce au scris, dacă se simt confortabil să facă aceasta.

Invitaţi cursanţii să citească, în gând, 3 Nefi 28:1–3 şi să fie atenţi la ceea ce au răspuns cei nouă ucenici nefiţi când Domnul le-a adresat această întrebare. După ce cursanţii au spus ce au învăţat, întrebaţi:

  • Ce sentimente a avut Salvatorul cu privire la dorinţa acestor nouă ucenici?

Invitaţi cursanţii să citească, în gând, 3 Nefi 28:4–9 şi să fie atenţi la ceea ce şi-au dorit ceilalţi trei ucenici de la Salvator. Rugaţi cursanţii să spună ce au aflat. (Ar putea fi util să le îndreptaţi atenţia către următoarea afirmaţie din 3 Nefi 28:9: „Aţi dorit ca să puteţi aduce sufletele oamenilor la Mine”.)

  • Ce sentimente a avut Salvatorul cu privire la dorinţa acestor trei ucenici?

  • Potrivit celor relatate în 3 Nefi 28:8–9, ce le-a promis Salvatorul celor trei nefiţi pentru ca dorinţele lor neprihănite să poată fi îndeplinite?

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, 3 Nefi 28:10 şi rugaţi membrii clasei să caute binecuvântările pe care Domnul le-a promis celor trei nefiţi.

  • Ce le-a promis Domnul celor trei nefiţi? Când aţi văzut că faptul de a le sluji altora duce la bucurie?

  • Ce putem învăţa despre Domnul în 3 Nefi 28:1–10? (Răspunsurile cursanţilor la această întrebare pot include faptul că Domnul ne binecuvântează în acord cu dorinţele noastre neprihănite şi acela că Domnul este mulţumit când dorim să-i ajutăm pe alţii să vină la El.)

Pentru a-i ajuta pe cursanţi să înţeleagă importanţa dorinţelor neprihănite, citiţi următoarele declaraţii:

Vârstnicul Neal A. Maxwell, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a spus:

„În timp, ceea ce ne dorim cu insistenţă reprezintă ceea ce vom deveni în cele din urmă, precum şi ceea ce vom primi în eternitate…

Prin urmare, dorinţele neprihănite trebuie să fie neîncetate” („According to the Desire of [Our] Hearts”, Ensign, nov. 1996, p. 21–22).

Preşedintele Brigham Young ne-a învăţat:

„Bărbaţii şi femeile, care doresc să dobândească un loc în împărăţia celestială, îşi vor da seama că trebuie să se lupte, în fiecare zi, cu duşmanul tuturor lucrurilor neprihănite” („Remarks”, Deseret News, 28 dec. 1864, p. 98).

  • De ce credeţi că trebuie să ne luptăm, în fiecare zi, pentru ca dorinţele noastre neprihănite să fie împlinite?

  • Când aţi simţit că Domnul v-a binecuvântat datorită dorinţelor voastre neprihănite?

Rugaţi cursanţii să se uite la dorinţele pe care le-au scris la începutul lecţiei. Invitaţi-i să scrie câteva fraze despre ceea ce vor începe să facă începând de astăzi pentru a se asigura că acele dorinţe neprihănite pot fi împlinite.

3 Nefi 28:12–35

Mormon descrie slujirea celor trei nefiţi.

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, 3 Nefi 28:12–16. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturi şi să afle ce s-a întâmplat cu ucenicii nefiţi după ce Salvatorul a plecat de la ei. Explicaţi că ucenicii au fost schimbaţi la faţă – o schimbare temporară în trupurile lor.

  • Potrivit celor relatate în 3 Nefi 28:15, care a fost unul dintre motivele pentru care ucenicii au trebuit să fie schimbaţi la faţă? (Pentru „[ca să poată] să vadă lucrurile lui Dumnezeu”.)

Explicaţi că, începând cu 3 Nefi 28:17, citim relatarea făcută de Mormon despre slujirea celor trei nefiţi. Invitaţi cursanţii să citească, în gând, 3 Nefi 28:17 şi să fie atenţi la ceea ce Mormon nu a ştiut despre starea fizică a celor trei nefiţi în momentul în care a scris această relatare. (Le puteţi spune cursanţilor că, mai târziu în cadrul lecţiei, vor învăţa mai multe despre schimbarea de care au avut parte cei trei nefiţi.)

Invitaţi câţiva cursanţi să citească pe rând, cu glas tare, din 3 Nefi 28:18–23. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturi şi să observe modul în care Domnul i-a binecuvântat pe cei trei nefiţi pentru ca ei să-şi poată duce la îndeplinire dorinţele neprihănite.

  • Ce au făcut cei trei nefiţi pentru a-şi îndeplini dorinţa de a-i aduce pe alţii la Salvator?

  • Cum i-a binecuvântat Domnul pentru ca ei să-şi poată îndeplini dorinţa?

Invitaţi cursanţii să citească, în gând, 3 Nefi 28:25–32 şi să identifice oamenii care au avut parte, precum şi pe cei care urmează să aibă parte de slujirea celor trei nefiţi. Le puteţi sugera cursanţilor să marcheze ceea ce găsesc. (Remarcaţi că 3 Nefi 28:27–28 arată unul dintre motivele pentru care trebuie să fim atenţi când credem şi împărtăşim poveşti de la oameni care pretind să-i fi întâlnit pe cei trei nefiţi: Mormon a spus că oamenii printre care slujesc cei trei nefiţi „nu-i vor cunoaşte”.)

3 Nefi 28:36–40

Mormon învaţă despre natura fiinţelor translatate.

Întrebaţi cursanţii dacă au avut vreodată vreo întrebare despre Evanghelie sau dacă au citit vreodată ceva în scripturi ce nu au înţeles. Amintiţi-le că, atunci când Mormon a scris pentru prima dată despre schimbarea la faţă a celor trei nefiţi, el a spus că nu a înţeles pe deplin schimbarea produsă în starea lor fizică de-a lungul slujirii lor pe pământ (vezi 3 Nefi 28:17).

  • Către cine vă îndreptaţi, de obicei, când aveţi întrebări despre Evanghelie sau despre pasaje scripturale? De ce?

Invitaţi cursanţii să citească, în gând, 3 Nefi 28:36–37 şi să descopere ce a făcut Mormon pentru a găsi răspunsul la întrebarea sa.

  • Ce principiu putem învăţa de la Mormon despre cum să dobândim mai multă înţelegere? (Deşi cursanţii pot răspunde la această întrebare în diferite moduri, asiguraţi-vă că identifică următorul principiu: Când ne lipseşte înţelegerea, trebuie s-o cerem de la Tatăl Ceresc şi, astfel, vom primi îndrumare.)

  • Care sunt câteva exemple care ilustrează acest principiu?

  • Care sunt unele dintre situaţiile în care poate fi nevoie să-I cerem Tatălui Ceresc mai multă înţelegere?

Preşedintele Spencer W. Kimball

Citiţi declaraţia de mai jos, în care preşedintele Spencer W. Kimball scoate în evidenţă câteva împrejurări în care trebuie să ne rugăm pentru ajutor:

„Cu toţii avem mare nevoie de ajutorul Său când căutăm să învăţăm adevărurile Evangheliei şi, apoi, să trăim conform lor, când căutăm ajutorul Său în luarea deciziilor majore în viaţa noastră, decizii cu privire la educaţie, căsătorie, locul de muncă, locul de reşedinţă, întemeierea şi creşterea familiei noastre, slujirea reciprocă în lucrarea Domnului şi în căutarea iertării Sale şi a protecţiei şi îndrumării continue în tot ceea ce facem. Lista nevoilor noastre este lungă, reală şi sinceră…

După o viaţă de rugăciuni, eu cunosc dragostea, puterea şi tăria care rezultă ca urmare a rugăciunii sincere. Cunosc bunăvoinţa Tatălui nostru de a ne ajuta în timpul experienţei noastre din viaţa muritoare, de a ne învăţa, de a ne conduce, de a ne îndruma. Prin urmare, cu multă dragoste, Salvatorul nostru a spus: «Ceea ce spun unuia spun tuturor; rugaţi-vă întotdeauna» (D&L 93:49)” („Pray Always”, Ensign, oct. 1981, p. 3, 6).

  • Cum vă puteţi mări credinţa în puterea rugăciunii? Când aţi primit voi şi membrii familiei voastre răspunsuri la rugăciunile voastre?

Încurajaţi cursanţii să se îndrepte spre Tatăl Ceresc în rugăciune atunci când caută să înţeleagă Evanghelia şi când înfruntă provocările vieţii. Depuneţi mărturie despre binecuvântările pe care le-aţi primit în viaţa dumneavoastră când I-aţi prezentat Tatălui Ceresc propriile provocări şi întrebări.

Explicaţi că schimbarea trăită de cei trei nefiţi se numeşte translatare. Unii dintre slujitorii credincioşi ai Domnului au fost translataţi pentru a-şi putea continua slujirea pe pământ. Pe măsură ce Mormon a continuat să întrebe despre această schimbare, el a învăţat despre natura fiinţelor translatate.

Scrieţi, pe tablă, Fiinţe translatate. Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, 3 Nefi 28:37–38. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturi şi să caute ce a învăţat Mormon despre schimbarea survenită în trupurile celor trei nefiţi.

  • Ce a învăţat Mormon despre fiinţele translatate? (Rugaţi un cursant să scrie, pe tablă, răspunsurile celorlalţi cursanţi. Răspunsurile trebuie să includă faptul că fiinţele translatate nu „[gustă] moartea”, că ele nu simt durere şi că nu au parte de supărare, în afară de supărarea pe care o simt din cauza păcatelor lumii.)

  • De ce a fost necesară această schimbare în trupurile lor? (Puteţi ruga cursanţii să recapituleze 3 Nefi 28:6–7. Schimbarea a fost necesară pentru ca ei să-şi poată îndeplini dorinţa neprihănită de a rămâne pe pământ şi de a continua să aducă suflete la Hristos până la a Doua Venire a Salvatorului.)

Invitaţi cursanţii să citească, în gând, 3 Nefi 28:39–40 şi să caute mai multe informaţii despre fiinţele translatate. În timp ce cursanţii spun ce au aflat, rugaţi un alt cursant să le scrie răspunsurile pe tablă. (Răspunsurile trebuie să includă faptul că fiinţele translatate nu pot fi ispitite de Satana, că ele sunt purificate şi sfinte, precum şi că „puterile pământului nu [pot] să [le] captureze”.) Le puteţi explica faptul că, deşi fiinţele translatate nu suferă durerile morţii, ele nu sunt înviate. Ele nu vor avea parte de acea „schimbare şi mai mare” până în ziua judecăţii, când vor trece rapid de la starea de fiinţe muritoare la cea de fiinţe nemuritoare – „într-o clipă” (vezi 3 Nefi 28:8, 40).

Încheiaţi depunându-vă mărturia despre principiile şi doctrinele discutate în clasă. Invitaţi cursanţii să acţioneze conform îndemnurilor pe care le-au primit de la Spirit.

Comentarii şi informaţii generale

3 Nefi 28. Schimbarea la faţă şi translatarea

Cei trei nefiţi au fost schimbaţi la faţă şi translataţi.

Schimbarea la faţă, care este menţionată în 3 Nefi 28:13-17, este „starea persoanelor care, temporar, îşi schimbă înfăţişarea şi natura – şi anume, se înalţă la un nivel spiritual mai ridicat – astfel încât ele pot îndura prezenţa şi slava fiinţelor cereşti” (Ghid pentru scripturi, „Schimbarea la faţă”, scriptures.lds.org; vezi, de asemenea, D&L 67:11; Moise 1:11). Scripturile relatează despre oameni care au fost schimbaţi la faţă, incluzându-i pe Moise (vezi Moise 1:9-11), pe Isus Hristos, Petru, Iacov şi Ioan (vezi Matei 17:1-8), precum şi pe Joseph Smith (vezi Joseph Smith – Istorie 1:14-20).

Fiinţele translatate sunt „persoane care sunt schimbate, astfel încât să nu aibă experienţa durerii sau a morţii, până la învierea lor în viaţa nemuritoare” (Ghid pentru scripturi, „Fiinţe schimbate”, scriptures.lds.org; vezi, de asemenea, 3 Nefi 28:7-9, 20-22, 37-40). Scopul lor este să aducă suflete la Hristos (vezi 3 Nefi 28:9). Scripturile cuprind relatări despre oameni care au fost translataţi, incluzându-i pe Enoh (vezi Genesa 5:24; Evrei 11:5), pe Moise (vezi Alma 45:19), pe Ilie (vezi 2 Împăraţi 2:11), precum şi pe Ioan cel Iubit (vezi Ioan 21:22-23; D&L 7).