Lecţia 122
3 Nefi 12
Introducere
Isus Hristos i-a învăţat pe nefiţi cum să primească binecuvântările Evanghelie Sale şi i-a instruit să aibă o influenţă bună asupra celorlalţi. A declarat că El a împlinit legea lui Moise şi le-a dat oamenilor o lege superioară pentru a-i pregăti să devină ca El şi ca Tatăl nostru din Cer.
Sugestii pentru predare
3 Nefi 12:1–12
Isus Hristos învaţă mulţimea despre binecuvântările pe care le primim când trăim conform Evangheliei Sale.
Scrieţi, pe tablă, înainte de începerea orei, întrebările care urmează.
La începutul lecţiei, invitaţi cursanţii să cugete asupra acestor întrebări. Rugaţi-i să se gândească la aceste întrebări pe parcursul lecţiei.
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, 3 Nefi 12:48. Atrageţi atenţia că aceasta este o scriptură de bază. Îi puteţi încuraja pe cursanţi să marcheze acest fragment într-un mod distinct pentru a-l putea găsi cu uşurinţă.
Invitaţi un cursant să citească următoarea declaraţie a vârstnicului Russell M. Nelson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, despre porunca de a fi perfecţi:
„Nu trebuie să ne descurajăm dacă eforturile noastre sincere de a deveni perfecţi par anevoioase şi nesfârşite. Perfecţiunea este în curs de realizare. Se va produce în întregime doar după înviere şi numai prin intermediul Domnului. De ea vor avea parte toţi cei care-L iubesc şi care ţin poruncile Sale” („Perfection Pending”, Ensign, nov. 1995, p. 88).
-
De ce credeţi că perfecţiunea rezultă „doar prin intermediul Domnului”?
Treceţi în revistă cele trei întrebări de la începutul lecţiei. Întrebaţi cursanţii dacă doresc să-şi schimbe răspunsurile acum, după ce au citit 3 Nefi 12:48 şi după ce au auzit explicaţia vârstnicului Nelson. Ajutaţi cursanţii să înţeleagă faptul că Tatăl Ceresc nu se aşteaptă ca noi să devenim perfecţi în timpul vieţii noastre muritoare, însă pe măsură ce ne străduim cu sârguinţă să ţinem poruncile şi ne bizuim pe ispăşire vom putea ajunge, în cele din urmă, să fim perfecţi.
Scrieţi cuvântul binecuvântaţi pe tablă. Invitaţi cursanţii să citească, în gând, 3 Nefi 12:1–12 şi să caute atributele pe care Salvatorul ne îndeamnă să le dezvoltăm şi binecuvântările pe care El ni le promite drept rezultat.
-
Ce binecuvântări aţi primit în viaţă ca rezultat al trăirii conform învăţăturilor lui Isus Hristos din 3 Nefi 12:1–12?
Atrageţi atenţia cât de des apare cuvântul binecuvântaţi în aceste versete. Depuneţi-vă mărturia despre modul în care aţi fost binecuvântat pentru că trăiţi conform învăţăturilor Salvatorului.
Rugaţi cursanţii să scrie în caietele pentru seminar sau în jurnalele pentru studiul scripturilor despre o binecuvântare pe care şi-o doresc şi care este descrisă în 3 Nefi 12:1–12. Rugaţi-i să scrie atributul pe care trebuie să-l dezvolte pentru a primi binecuvântarea respectivă. Apoi, invitaţi-i să scrie ce ar dori să facă pentru a dezvolta acel atribut. Invitaţi câţiva cursanţi să împărtăşească ce au scris şi motivul pentru care au scris aceste lucruri.
3 Nefi 12:13–16
Salvatorul îi îndeamnă pe oameni să fie exemple neprihănite pentru lume.
Arătaţi o solniţă. Rugaţi cursanţii să identifice beneficiile sării. În timp ce răspund, asiguraţi-vă că este clar faptul că sarea dă gust mâncării şi că este un conservant folosit pentru a preveni stricarea cărnii. Puteţi, de asemenea, să le explicaţi că, sub legea lui Moise, preoţilor li s-a poruncit să ofere sare laolaltă cu darurile lor de mâncare (vezi Leviticul 2:13). Aşadar, sarea era un simbol al legământului dintre Domnul şi poporul Său.
Invitaţi cursanţii să citească, în gând, 3 Nefi 12:13 şi să identifice pe cine a comparat Salvatorul cu sarea. Pe măsură ce cursanţii răspund, explicaţi că Salvatorul nu se referea doar la cei adunaţi la templu în acea zi, ci şi la toţi cei care sunt botezaţi în Biserica Sa şi trăiesc în acord cu Evanghelia Sa.
-
Cum putem noi, în calitate de ucenici ai lui Isus Hristos, să fim ca sarea? (Noi trebuie să ajutăm la păstrarea sau salvarea oamenilor şi să facem ca lumea să fie mai bună având o influenţă bună asupra celorlalţi.)
-
Ce credeţi că înseamnă ca sarea să îşi piardă gustul?
În timp ce cursanţii discută despre această întrebare, puteţi citi următoarea declaraţie a vârstnicului Carlos E. Asay, din Cei Şaptezeci:
„Sarea nu-şi pierde gustul odată cu trecerea timpului. Gustul se pierde dacă sarea este amestecată cu altceva sau dacă este contaminată… Gustul şi calitatea îl părăsesc pe om când îşi contaminează mintea cu gânduri necurate, când îşi pângăreşte gura rostind minciuni şi când îşi foloseşte tăria în mod greşit făcând fapte rele” („Salt of the Earth: Savor of Men and Saviors of Men”, Ensign, mai 1980, p. 42).
-
De ce trebuie să fim puri pentru a putea avea o influenţă bună asupra altora?
Explicaţi că Salvatorul a folosit un alt simbol pentru a preda modul în care membrii Bisericii Sale care au intrat în legământ trebuie să aibă o influenţă bună asupra celorlalţi. Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, 3 Nefi 12:14–16. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturi şi să fie atenţi la modul în care Salvatorul a folosit lumina pentru a preda despre rolul pe care poporul Său de legământ îl are în lume. Înainte ca respectivii cursanţi să citească, puteţi explica faptul că baniţa este un vas făcut din doage.
-
Cum pot fi membrii Bisericii o lumină pentru alţii? Ce credeţi că înseamnă să ne lăsăm lumina să lumineze? (În timp ce cursanţii răspund la această întrebare, ajutaţi-i să înţeleagă modul în care exemplele lor de viaţă neprihănită îi pot ajuta pe alţi oameni.)
-
În ce moduri pot unii membri ai Bisericii să-şi acopere lumina?
-
Potrivit celor relatate în 3 Nefi 12:16, de ce doreşte Salvatorul să ne lăsăm lumina să lumineze? (Când dăm un exemplu neprihănit, îi putem ajuta pe alţii să-L slăvească pe Tatăl Ceresc. Le puteţi sugera cursanţilor să scrie acest principiu, în propriile cuvinte, în scripturile lor.)
-
Al cui exemplu neprihănit v-a ajutat să vă apropiaţi mai mult de Tatăl Ceresc şi v-a întărit dorinţa de a trăi conform Evangheliei?
Invitaţi cursanţii să cugete asupra exemplului pe care-l dau celor din jurul lor. Încurajaţi-i să se gândească la modul în care îi pot ajuta mai bine pe alţii să-şi aprofundeze dragostea faţă de Tatăl Ceresc şi dorinţa de a-L urma.
3 Nefi 12:17–48
Isus Hristos îi învaţă pe oameni legea superioară care-i va ajuta să devină ca El şi ca Tatăl Ceresc.
Explicaţi că Salvatorul a continuat să-i înveţe pe nefiţi cum să vină la El şi să intre în împărăţia cerului. Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, 3 Nefi 12:19–20. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturi şi să caute un cuvânt care apare de mai multe ori în aceste versete.
-
Ce cuvânt important foloseşte Salvatorul de trei ori în cadrul acestei invitaţii de a veni la El? (Poruncile)
Explicaţi că fragmentul 3 Nefi 12:21–47 conţine anumite porunci concrete pe care Salvatorul le-a dat pentru a ne ajuta să venim la El şi să devenim mai asemănători Lui. Când El le-a predat nefiţilor aceste porunci, a făcut referire la precepte care erau incluse în legea lui Moise şi, apoi, a predat o lege superioară. El a făcut referire la înţelegerea tradiţională a legii lui Moise atunci când a folosit expresii precum „a fost spus de către cei din vechime” şi „este scris”. Când El a spus „dar vă spun Eu vouă”, El a prezentat modul în care doreşte ca noi să ţinem acea poruncă în ziua de astăzi.
Pentru a-i ajuta pe cursanţi să studieze aceste versete, desenaţi, pe tablă, tabelul de mai jos. Împărţiţi-i pe membrii clasei în patru grupuri. Desemnaţi fiecărui grup câte un rând al tabelului şi invitaţi-l să citească versetele scrise în el şi să răspundă la întrebări.
Care a fost înţelegerea tradiţională sub legea lui Moise? |
Cum ne-a sfătuit Salvatorul să trăim? |
Ce poate să facă un tânăr băiat sau o tânără fată pentru a pune în practică învăţătura Salvatorului? |
---|---|---|
Pentru a-i ajuta pe cursanţi atunci când citesc 3 Nefi 12:22, puteţi explica faptul că prostule este un termen batjocoritor care exprimă dispreţ sau batjocură (vezi Matei 5:22). Puteţi, de asemenea, să explicaţi că vârstnicul David E. Sorensen, din Cei Şaptezeci, ne-a învăţat că expresia „fii de acord cu duşmanul tău repede” (3 Nefi 12:25) înseamnă să „ne rezolvăm diferendele cât mai repede, pentru ca trăirile momentului să nu se transforme în violenţă fizică sau psihică şi să devenim robii mâniei noastre” („Iertarea va schimba amărăciunea în dragoste”, Ensign sau Liahona, mai 2003, p. 11).
După ce cursanţii au terminat de studiat versetele desemnate, invitaţi fiecare grup să-şi prezinte răspunsurile. Le puteţi cere să-şi scrie răspunsurile în tabelul de pe tablă.
-
Care sunt diferenţele dintre legea lui Moise şi legea superioară predată de Isus Hristos?
Puteţi atrage atenţia că legea superioară se concentrează mai mult asupra dorinţelor, gândurilor şi intenţiilor noastre decât asupra faptelor noastre.
-
Pe măsură ce ne străduim să ne perfecţionăm, de ce este atât de important să ne concentrăm asupra dorinţelor, gândurilor şi intenţiilor noastre?
Invitaţi cursanţii să aleagă una dintre învăţăturile Salvatorului din 3 Nefi 12 şi să scrie un paragraf despre cum vor progresa în acel domeniu.
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, 3 Nefi 12:19–20. Ajutaţi cursanţii să înţeleagă faptul că, dacă ne pocăim şi încercăm cu sârguinţă să ţinem poruncile pe care ni le-a dat Salvatorul, putem deveni perfecţi prin intermediul ispăşirii şi putem „intra în împărăţia cerului” (3 Nefi 12:20).
După ce cursanţii au terminat aceste activităţi, invitaţi-i să împărtăşească ce a avut cea mai mare însemnătate pentru ei. Rezumaţi acest capitol scriind pe tablă următorul principiu: Pe măsură ce venim la Hristos şi ţinem poruncile Sale, putem deveni mai asemănători Lui şi Tatălui nostru din Cer, care sunt perfecţi. Amintiţi-le cursanţilor că, pentru a putea dobândi orice grad de perfecţiune, trebuie să ne bizuim pe ispăşirea lui Isus Hristos. Invitaţi cursanţii să scrie una sau două modalităţi prin care ar dori să pună în practică învăţăturile Salvatorului pe care le-au învăţat astăzi. Încheiaţi depunându-vă mărturia despre principiul pe care l-aţi scris pe tablă.