Lecţia 20
1 Nefi 19
Introducere
În acest capitol, Nefi a explicat că unii oameni nu Îl vor preaslăvi pe Dumnezeul lui Israel, Isus Hristos. La figurat vorbind, ei Îl vor călca pe Isus Hristos în picioare, nesocotindu-L şi refuzând să asculte de sfaturile Lui. De asemenea, Nefi a relatat scrierile profeţilor din vechime, care au prevestit că atât cei care L-au biciuit şi L-au răstignit pe Salvator, cât şi urmaşii lor vor fi împrăştiaţi şi vor suferi până când îşi vor întoarce inimile spre Domnul. La acel timp, Domnul „Îşi va aduce aminte de legămintele pe care le-a făcut cu strămoşii lor” (vezi 1 Nefi 19:15). Nefi a explicat că el a scris aceste lucruri pentru a-i convinge pe cei din poporul său să-şi amintească de Domnul şi să creadă în El. El i-a învăţat, de asemenea, să asemene scripturile cu vieţile lor pentru a-i ajuta să creadă în Domnul.
Sugestii pentru predare
1 Nefi 19:1–19
Nefi consemnează profeţiile despre Isus Hristos pentru a-şi ajuta poporul să-şi amintească de Mântuitorul său.
Ţineţi în mână un exemplar al Cărţii lui Mormon. Rezumaţi 1 Nefi 19:1–4, explicând că lui Nefi i s-a poruncit să facă două seturi de plăci – unul pentru a consemna istoria sfântă (religioasă) şi celălalt pentru a consemna istoria seculară a poporului său. Invitaţi un cursant să citească cu glas tare 1 Nefi 19:3, 5–6. Rugaţi ceilalţi membri ai clasei să identifice ce a spus Nefi despre lucrurile „sfinte”.
-
Ce motive a avut Nefi pentru a ţine o cronică a lucrurilor sfinte?
Invitaţi un cursant să citească cu glas tare 1 Nefi 19:7. Înainte ca acesta să citească, explicaţi că, în acest verset, expresia „Dumnezeul lui Israel” se referă la Isus Hristos. Versetul include, de asemenea, cuvântul nesocotesc, care înseamnă „a trata pe cineva ca pe un lucru de nimic”. A nesocoti pe cineva înseamnă a trata acea persoană ca şi cum ea nu ar avea nicio valoare.
-
După ce a spus că va scrie numai despre lucruri sfinte, ce a început să scrie Nefi?
-
Potrivit celor relatate în 1 Nefi 19:7, cum Îl calcă în picioare unii oameni pe Salvator sau cum „Îl nesocotesc”?
-
În ce fel se aseamănă refuzul de a asculta de sfatul Domnului cu faptul de a-L nesocoti sau de a-L călca în picioare pe Domnul?
Rugaţi un cursant să citească cu glas tare 1 Nefi 19:8–10. Rugaţi membrii clasei să găsească moduri în care oamenii urmau să-L trateze pe Salvator ca pe un lucru de nimic în timpul slujirii Sale muritoare. (Le puteţi sugera cursanţilor să marcheze cuvintele şi expresiile pe care le găsesc.)
-
În ce moduri urmau oamenii să-L trateze pe Salvator ca pe un lucru de nimic în timpul slujirii Sale muritoare?
-
Ce detalii din aceste versete arată că Salvatorul nu ne consideră ca fiind „un lucru de nimic”? (Cursanţii trebuie să înţeleagă faptul că Salvatorul a răbdat toate acele lucruri „datorită bunătăţii Sale pline de iubire şi a îndelungatei Sale suferinţe pentru copiii oamenilor”.)
-
În timp ce vă gândiţi la aceste versete, ce sentimente aveţi faţă de Salvator?
Invitaţi un cursant să citească 1 Nefi 19:13–14 şi rugaţi membrii clasei să găsească motivele menţionate de Zenos, pentru care cei ce L-au răstignit pe Salvator (şi urmaşii lor) urmau să fie „urâţi printre toate naţiunile.”
-
Care sunt motivele menţionate de Zenos pentru care cei ce L-au răstignit pe Salvator (şi urmaşii lor) urmau să fie „urâţi printre toate naţiunile”?
Scrieţi următoarea afirmaţie pe tablă: Ei îşi întorc inimile de la El.
-
Ce credeţi că înseamnă a ne întoarce inima de la Domnul?
După ce cursanţii răspund, spuneţi-le membrilor clasei că aţi dori ca mai mulţi cursanţi să ajute să ilustreze în ce fel ni se aplică această expresie astăzi. Invitaţi mai mulţi cursanţi să vină la tablă. Rugaţi pe fiecare în parte să scrie un exemplu de acţiune care ar putea indica faptul că o persoană şi-a întors inima de la Domnul. Apoi, rugaţi fiecare cursant să explice care ar putea fi câteva dintre consecinţele faptului că cineva şi-a întors inima de la Domnul prin acţiunea pe care a menţionat-o. (De exemplu, un cursant ar putea scrie decizia de a înceta să mai studieze scripturile şi, apoi, explicaţi că una dintre consecinţele acestei alegeri este abilitatea scăzută de a primi revelaţie.)
După ce câţiva cursanţi explică exemplele pe care le-au dat, spuneţi-le celor din clasă că, indiferent de motivele pentru care ne-am putea întoarce inimile de la Domnul, putem alege să ne întoarcem inimile înapoi, spre El. Invitaţi cursanţii să citească în gând 1 Nefi 19:14–17, căutând promisiunile pe care Domnul le face celor care-şi întorc inimile înapoi spre El.
-
Când împrăştie Domnul Israelul? (Când îşi întorc inimile de la El.)
-
Când adună Domnul Israelul? (Când îşi întorc inimile înapoi spre El.)
-
Ce a spus Domnul că va face pentru cei care nu-şi vor mai întoarce inimile împotriva Sa?
-
Ce credeţi că înseamnă faptul că Domnul Îşi va aduce aminte de aceşti oameni şi de legămintele pe care El le-a făcut cu strămoşii lor?
Ajutaţi cursanţii să înţeleagă că Domnul nu a uitat de aceşti oameni. Ei au trăit astfel încât Domnul nu le-a putut oferi toate binecuvântările Evangheliei. Pe măsură ce urmaşii lor îşi întorc inimile spre El, Domnul promite să-Şi amintească de ei, să-i adune în Biserica Sa şi să le ofere toate binecuvântările Evangheliei.
-
Ce credeţi că înseamnă promisiunile din versetele 15–17 pentru noi? (Una dintre ideile care ar trebui să reiasă din această discuţie este aceea că, pe măsură ce ne întoarcem inimile spre Domnul, El va cinsti legămintele pe care le-am făcut cu El.)
Invitaţi-i pe cursanţi să se gândească la următoarele întrebări şi să scrie răspunsurile în jurnalele lor pentru studiul scripturilor sau în caietele lor pentru seminar. (Puteţi scrie întrebările pe tablă.)
-
Ce feluri de activităţi denotă faptul că voi şi familia voastră v-aţi întors inimile spre Domnul?
-
Când v-au ajutat astfel de acţiuni pe voi sau pe familia voastră să primiţi binecuvântările Domnului?
Puteţi invita câţiva cursanţi să împărtăşească celor din clasă răspunsurile lor. Reamintiţi-le că nu trebuie să împărtăşească experienţe care sunt prea personale sau particulare.
Explicaţi pe scurt că Nefi a intenţionat să scrie cronica sa pentru toţi membrii casei lui Israel – inclusiv pentru noi. Invitaţi un cursant să citească 1 Nefi 19:18–19 şi rugaţi-i pe cei din clasă să identifice ce a vrut Nefi să ne convingă să facem. Depuneţi mărturie că, pe măsură ce ne amintim de Domnul şi ne întoarcem inimile spre El, El ne oferă binecuvântările Evangheliei Sale.
1 Nefi 19:20–24
Nefi explică de ce a folosit scripturi din vechime pentru a le propovădui celor din poporul său.
Împărtăşiţi următoarea afirmaţie a preşedintelui Henry B. Eyring, din Prima Preşedinţie, adaptată dintr-o cuvântare oferită învăţătorilor de religie din cadrul Sistemului Educaţional al Bisericii:
„Vă fac această promisiune cu privire la citirea Cărţii lui Mormon: vă veţi simţi atraşi de ea atunci când veţi înţelege că Domnul a inclus în ea mesajul Său pentru dumneavoastră. Nefi, Mormon şi Moroni au ştiut acest lucru, iar cei care au compilat-o au inclus în ea mesaje pentru dumneavoastră. Sper că aveţi încredere că această carte a fost scrisă pentru cursanţii dumneavoastră. În paginile ei se găsesc mesaje simple şi directe adresate lor, care le vor arăta cum să se schimbe. Acesta este scopul cărţii. Este o mărturie despre Domnul Isus Hristos şi ispăşire şi despre cum aceasta poate funcţiona în vieţile lor. Studiind această carte de-a lungul acestui an, veţi trăi experienţa schimbării care se produce datorită puterii ispăşirii” („The Book of Mormon Will Change Your Life”, Ensign, feb. 2004, p. 11).
-
De ce este util să ştiţi, în timp ce studiaţi Cartea lui Mormon, că Nefi, Mormon şi Moroni au inclus mesaje pentru voi?
Împărtăşiţi următoarele afirmaţii ale preşedintelui Ezra Taft Benson:
„Cartea lui Mormon… a fost scrisă pentru zilele noastre. Dumnezeu este autorul cărţii. Este o cronică a unui popor decăzut, compilată de bărbaţi inspiraţi pentru a ne binecuvânta. Acel popor nu a avut niciodată cartea – ea ne era destinată nouă. Mormon, profetul din vechime după care a fost numită cartea, a prescurtat cronici de secole întregi. Dumnezeu, care vede toate lucrurile de la început, i-a spus lucrurile pe care să le includă în această prescurtare, de care vom avea nevoie în zilele noastre” („The Book of Mormon Is the Word of God”, Ensign, ian. 1988, p. 3).
„Dacă ei au văzut zilele noastre şi au ales lucrurile care urmau să fie de cea mai mare valoare pentru noi, nu [aşa] ar trebui ca noi să studiem Cartea lui Mormon? Trebuie să ne întrebăm în mod constant: «De ce l-a inspirat Dumnezeu pe Mormon (sau pe Moroni sau pe Alma) să includă aceasta în cronica lui? Ce lecţie pot să învăţ din aceasta pentru a mă ajuta să trăiesc în aceste zile şi în această eră?»” („Cartea lui Mormon – cheia de boltă a religiei noastre”, Liahona, oct. 2011, p. 56).
Invitaţi membrii clasei să citească în gând 1 Nefi 19:22−23, căutând descrierea pe care a făcut-o Nefi despre modul în care i-a ajutat pe fraţii săi să găsească mesaje din scripturi, care li se aplicau.
-
La ce rezultate se aştepta Nefi datorită faptului că asemăna scripturile cu viaţa sa şi a poporului său?
-
Ce înseamnă cuvântul folos? (Beneficiu, avantaj, câştig valoros.)
Pregătiţi următorul tabel pe foi de hârtie şi înmânaţi-le celor din clasă sau scrieţi-l pe tablă şi rugaţi cursanţii să îl transcrie în jurnalele lor pentru studiul scripturilor.
Să asemănăm scripturile cu vieţile noastre |
Să punem în practică adevăruri scripturale | ||
---|---|---|---|
Ce situaţie sau împrejurare este descrisă în fragmentul din scripturi? |
În ce fel se aseamănă aceasta cu o situaţie din viaţa mea sau din lumea înconjurătoare? |
Ce adevăr sau mesaj este predat în acest fragment din scripturi? |
În ce fel pot pune în practică acest adevăr sau mesaj în situaţia mea? |
Prezentaţi tabelul, explicând că a asemăna înseamnă a compara. Asemănarea scripturilor cu vieţile noastre înseamnă compararea unei situaţii din scripturi cu o situaţie din viaţa noastră sau din lumea înconjurătoare. Recunoaşterea asemănărilor dintre situaţiile din scripturi şi cele din vieţile noastre ne pregătesc să găsim şi să punem în practică adevăruri din scripturi. Aceleaşi adevăruri puse în practică de oamenii despre care citim în scripturi pot fi puse în practică şi de noi atunci când ne aflăm în situaţii asemănătoare.
Pentru a-i ajuta pe cursanţi să înţeleagă felul în care compararea duce la punere în practică, invitaţi-i să-şi completeze tabelele în timp ce recapitulaţi cu ei prima scriptură de bază din Cartea lui Mormon, 1 Nefi 3:7. Invitaţi un cursant să citească cu glas tare 1 Nefi 3:7.
-
În ce situaţie se afla Nefi când a rostit aceste cuvinte? (Fusese rugat de un profet – tatăl său, Lehi – să se întoarcă la Ierusalim şi să ia plăcile de alamă. Fraţii săi se plânseseră cu privire la dificultatea însărcinării.)
-
În ce fel se aseamănă situaţia în care s-a aflat Nefi cu una din viaţa voastră? Când v-a cerut Domnul să faceţi ceva dificil?
-
Ce adevăr l-a ajutat pe Nefi în această situaţie? (Nefi a ştiut că, oricând Domnul dă copiilor Săi o poruncă, El le oferă o cale prin care ei o pot îndeplini.)
-
Ce puteţi face pentru a acţiona în conformitate cu acest adevăr în situaţia voastră?
Invitaţi câţiva cursanţi să împărtăşească felul în care ei au asemănat 1 Nefi 3:7 cu situaţii din vieţile lor şi felul în care îl pot pune în practică. (Reamintiţi-le că nu trebuie să împărtăşească experienţe care sunt prea personale sau particulare.)
Pentru a încheia lecţia, ţineţi în mână un exemplar al Cărţii lui Mormon. Reamintiţi cursanţilor că Nefi a considerat că scrierile sale despre Salvator sunt sfinte şi de mare valoare pentru el şi pentru alţii. Îndemnaţi cursanţii să studieze scripturile şi să caute mesaje pe care Domnul şi profeţii le-au transmis, prin ele, pentru noi. Depuneţi mărturie că, pe măsură ce asemănăm scripturile cu vieţile noastre, noi vom învăţa şi vom avea foloase de pe urma lor.
Îndemnaţi cursanţii să studieze scripturile singuri şi să găsească fragmente pe care le pot asemăna cu vieţile lor. În anumite versete, ei pot încerca să adauge numele lor şi să citească versetele ca şi cum Domnul sau profetul Său le vorbeşte în mod direct. Spre exemplu, prima parte a versetului 2 Nefi 31:20 o pot citi astfel: „Prin urmare, [adăugaţi numele] trebuie să [înaintezi] cu fermitate în Hristos”.
Puteţi pune la dispoziţie cursanţilor exemplare necompletate ale tabelului pentru a le folosi acasă. Invitaţi-i să vină la următoarea oră pregătiţi să împărtăşească felul în care au asemănat scripturile cu vieţile lor şi în care au învăţat şi beneficiat de pe urma acelei experienţe.