Moroni 9

Introducere

În ultima epistolă scrisă fiului său Moroni, Mormon deplânge starea de ticăloşie a nefiţilor. El l-a îndemnat pe Moroni să slujească cu sârguinţă pentru a-i ajuta pe nefiţi să se pocăiască. De asemenea, Mormon a povestit despre suferinţele poporului, cauzate de ticăloşia lui. În pofida stării corupte a oamenilor săi, el l-a încurajat pe Moroni să aibă credinţă în Isus Hristos şi să aibă speranţă în promisiunea vieţii veşnice.

Sugestii pentru predare

Moroni 9:1–20

Mormon se plânge de ticăloşia nefiţilor şi lamaniţilor.

Rugaţi cursanţii să se gândească dacă au încercat vreodată să ajute pe cineva şi ajutorul le-a fost refuzat.

Cum ar putea reacţiona unii oameni atunci când bunele lor intenţii sunt respinse în mod repetat de aceia pe care ei încearcă să îi ajute?

Explicaţi cursanţilor că în Moroni 9 se găseşte o scrisoare scrisă de profetul Mormon fiului său Moroni. Invitaţi-i să afle cum l-a încurajat Mormon pe fiul său.

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Moroni 9:1. Rugaţi cursanţii să urmărească în scripturi, căutând cuvântul pe care Mormon l-a folosit pentru a descrie situaţia nefiţilor. După ce cursanţii au răspuns, puteți să explicaţi faptul că acest cuvânt, supărător, se referă la ceva care este foarte dureros, neplăcut sau întristător.

Scrieţi, pe tablă, următoarele referinţe scripturale: Moroni 9:2–5; Moroni 9:7–10; Moroni 9:16–19. Împărţiţi cursanţii în trei grupe. Desemnaţi fiecare grup să citească unul dintre fragmentele din scriptură scrise pe tablă, pentru a afla lucrurile supărătoare pe care Mormon le-a descris. Invitaţi un cursant din fiecare grup să vă spună ce a aflat grupul său. (În cazul în care cursanţii cărora li s-a desemnat să citească Moroni 9:2–5 nu menţionează mânia, puteți să le spuneţi despre rolul pe care mânia l-a avut în evenimentele teribile descrise de Mormon.)

Invitaţi câţiva cursanţi să citească, pe rând, cu glas tare, Moroni 9:11–15, 20. Rugaţi cursanţii să caute motivele pentru care Mormon era întristat de situaţia poporului său. Pentru a-i ajuta pe cursanţi să analizeze aceste versete, adresaţi-le următoarele întrebări:

Ce credeţi că înseamnă să fii „fără civilizaţie”? (Moroni 9:11). (Să te porţi necivilizat – fără rafinament sau reţinere; să nu ai respect pentru alte persoane; să desconsideri legile care guvernează societatea.)
Ce credeţi că înseamnă să fii „fără de principii”? (Moroni 9:20). (Să trăieşti fără standarde şi fără să onorezi sau să respecţi poruncile lui Dumnezeu.)
Ce credeţi că înseamnă să fii „fără […] simţiri”? (Moroni 9:20). (Să fii cu inima împietrită faţă de Spiritul Domnului şi faţă de lumina lui Hristos şi să nu faci diferenţa dintre bine şi rău.)
Ce lucruri ne arată că, în lumea de astăzi, unii oamenii sunt fără civilizaţie, fără de principii şi simţiri?

Puteți să subliniaţi că Mormon a spus că poporul său a căzut într-o stare de ticăloşie în doar câţiva ani (vezi Moroni 9:12).

Explicaţi că, asemenea profetului naţiunii iarediţilor, Eter, Mormon a văzut cum mânia şi ticăloşia au pus stăpânire pe poporul său. Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Moroni 9:4. Rugaţi cursanţii să urmărească în scripturi şi să asculte care era temerea lui Mormon în ceea ce îi priveşte pe nefiţi. (El se temea că „Spiritul Domnului [încetase] să se mai străduiască cu ei.”)

Mormon a menţionat că el „[lucra] cu [poporul lui] fără oprire”. De ce Mormon sau un conducător al Bisericii de astăzi ar continua să lucreze cu oamenii care se înfurie sau au inima împietrită faţă de cuvintele lui Dumnezeu?

Scrieţi, pe tablă, următorul adevăr: Noi trebuie să lucrăm cu sârguinţă în slujba lui Dumnezeu, chiar dacă aceia cărora le slujim nu reacţionează în mod pozitiv. Explicaţi că acest lucru este adevărat chiar şi când oamenii cărora le slujim au comis păcate grave. Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Moroni 9:6. Rugaţi cursanţii să urmărească în scripturi, pentru a căuta motivele pentru care noi trebuie să lucrăm cu sârguinţă în slujba lui Dumnezeu, chiar dacă aceia cărora le slujim nu reacţionează în mod pozitiv. După ce cursanţii vă spun ce au aflat, prezentaţi-le următoarele situaţii (sau creaţi dumneavoastră câteva) pentru a-i ajuta să se gândească la modul în care acest adevăr ar putea fi pus în practică în vieţile lor. Invitaţi unul sau mai mulţi cursanţi să explice cum ar pune ei în practică adevărul scris pe tablă în fiecare situaţie pe care o prezentaţi.

Ca preşedintă a clasei tale de Tinere Fete, eşti responsabilă pentru alte cinci tinere fete din episcopia ta. Una dintre aceste fete nu a venit la întâlnirile sau activităţile Bisericii de mai bine de un an. După ce în ultimele trei luni ai invitat-o personal să vină la Biserică, ea tot nu a venit la nicio întâlnire sau activitate.
Ca învăţător de acasă, lucrezi cu sârguinţă pentru a sluji fiecăreia dintre familiile care ţi-au fost desemnate. Totuşi, de câteva luni, una dintre familii nu ţi-a răspuns la telefon sau nu ţi-a deschis uşa atunci când ai dorit s-o vizitezi.
Simţi că ar trebui să inviţi un bun prieten să se întâlnească cu misionarii. El îţi refuză invitaţia, dar simţi că ar trebui să îl inviţi din nou.

Împărtăşiţi următoarea declaraţie a preşedintelui Henry B. Eyring, din Prima Preşedinţie, care ne-a încurajat să perseverăm în eforturile noastre de a lucra cu copiii lui Dumnezeu. Rugaţi cursanţii să asculte tot ce îi poate motiva să lucreze cu sârguinţă pentru a-i ajuta pe alţii.

„Este un legământ pe care-l facem cu Dumnezeu de a ţine toate poruncile Sale şi de a sluji aşa cum ar face-o El dacă ar fi prezent. Viaţa trăită conform acestui standard clădeşte tăria de care vom avea nevoie pentru a îndura până la sfârşit.

Învăţători deosebiţi din cadrul preoţiei mi-au arătat cum să clădesc acea tărie: aceasta rezidă în formarea obiceiului de a depăşi oboseala şi teama care v-ar putea face să vă gândiţi să renunţaţi. Cei mai deosebiţi mentori ai Domnului mi-au arătat că puterea de a rămâne spiritual rezultă din depăşirea punctului în care alţii ar face o pauză…

Vă promit că, dacă veţi face tot ce vă stă în putinţă, Dumnezeu vă va da mai multă tărie şi înţelepciune”(„Pregătirea în cadrul preoţiei: «Am nevoie de ajutorul tău»”, Ensign sau Liahona, nov. 2011, p. 58–59).

Ce ne-a învăţat preşedintele Eyring care să ne motiveze pentru a lucra cu sârguinţă în slujba Domnului, indiferent de modul în care sunt primite eforturile noastre?

Citiţi următoarea poveste spusă de vârstnicul Mervyn B. Arnold, din Cei Şaptezeci, despre un conducător al preoţiei care a lucrat cu sârguinţă cu un tânăr băiat, chiar dacă el a fost respins în repetate rânduri. Invitaţi cursanţii să fie atenţi la ceea ce tânărul băiat a văzut, în cele din urmă, la conducătorul preoţiei.

„Ca membru al preşedinţiei de ramură Fortaleza, Brazilia, fratele Marques şi ceilalţi conducători ai preoţiei au făcut un plan pentru reactivarea celor care erau mai puţin activi în ramura lor. Printre cei care erau mai puţin activi se afla un tânăr numit Fernando Araujo. Recent am vorbit cu Fernando şi mi-a spus povestea lui:

«Duminicile dimineaţa, eram implicat în competiţiile de surf şi am încetat să merg la adunările Bisericii. Într-o duminică dimineaţa, fratele Marques a bătut la uşa mea şi a întrebat-o pe mama, care nu este membră, dacă putea să vorbească cu mine. Când ea i-a spus că dormeam, el i-a cerut permisiunea să mă trezească. El mi-a spus: ‚Fernando, ai întârziat la Biserică!’ Neascultând scuzele mele, el m-a luat la Biserică.

În duminica următoare, s-a întâmplat acelaşi lucru, aşa că în a treia duminică m-am hotărât să plec mai devreme ca să-l evit. În momentul în care am deschis poarta, l-am găsit şezând în maşina lui, citind scripturile. Când m-a văzut, a spus: ‚Bravo! Te-ai trezit devreme. Astăzi vom merge să găsim alt tânăr!’ Am spus că nu este alegerea mea, dar el a replicat: ‚Putem vorbi despre asta mai târziu’.

Nici după opt duminici n-am putut scăpa de el, aşa că m-am hotărât să dorm la un prieten. În dimineaţa următoare eram la plajă, când am văzut un bărbat îmbrăcat în costum şi cu cravată mergând către mine. Când am văzut că era fratele Marques, am alergat în apă. Deodată, am simţit mâna cuiva pe umăr. Era fratele Marques, în apă până la piept! M-a luat de mână şi mi-a spus: ‚Ai întârziat! Hai să mergem’. Când m-am opus argumentând că nu aveam haine cu care să mă îmbrac, el a răspuns: ‚Sunt în maşină’.

În ziua aceea, pe când ieşeam din ocean, am fost mişcat de sincera dragoste şi grijă a fratelui Marques pentru mine… Fratele Marques nu a făcut doar să mă ducă la Biserică cu maşina – cvorumul s-a asigurat ca eu să rămân activ. Membrii cvorumului au planificat activităţi care m-au făcut să mă simt necesar şi dorit, am primit o chemare şi ei au devenit prietenii mei»” („Întăriţi-vă fraţii”,Ensign sau Liahona, mai 2004, p. 46–47).

Explicaţi că, în calitate de membri ai Bisericii, noi toţi avem responsabilităţi importante pe care trebuie să le îndeplinim în această viaţă. Exemplele lui Mormon, Moroni şi ale fratelui Marques ne pot încuraja să îndeplinim aceste responsabilităţi atunci când suntem descurajaţi sau vedem că suntem respinşi de cei cărora trebuie să le slujim.

Moroni 9:21–26

Mormon îl încurajează pe Moroni să fie credincios.

Invitaţi cursanţii să dea exemple de evenimente recente care s-au petrecut în comunitatea lor, naţiunea lor sau în lume, care ar putea să îi facă pe oameni să se simtă descurajaţi.

Invitaţi cursanţii să citească, în gând, Moroni 9:21–22, 25–26. Rugaţi-i să caute ce sfat i-a oferit Mormon lui Moroni în legătură cu ceea ce el trebuia să facă în situaţia sa descurajantă. Pentru a-i ajuta pe cursanţi să analizeze aceste versete, adresaţi-le următoarele întrebări:

În aceste versete, ce cuvinte sau expresii indică ceea ce Mormon a simţit faţă de fiul său, Moroni?
Ce a sugerat Mormon că trebuia „să trăiască în mintea [lui Moroni] pentru totdeauna”? (Moroni 9:25). Cum ne-ar putea ajuta faptul că ne amintim de Salvator şi de ispăşirea Sa să depăşim momentele în care suntem descurajaţi sau înconjuraţi de ticăloşie?
Ce putem învăţa din aceste versete despre cum să reacţionăm în faţa greutăţilor şi ticăloşiei care ne-ar putea înconjura? (Deşi cursanţii ar putea răspunde folosind cuvinte diferite, ele trebuie să exprime faptul că, dacă avem credinţă în Isus Hristos, El ne va ridica chiar şi atunci când greutăţile şi ticăloşia ne vor înconjura. Puteţi scrie acest principiu pe tablă şi puteţi sugera cursanţilor să îl scrie în scripturile lor.)
Ce experienţe din viaţa voastră sau din viaţa celor apropiaţi vouă demonstrează că acest principiu este adevărat?

Încurajaţi cursanţii să se gândească la moduri în care ei ar putea să fie mai credincioşi şi să se gândească mai mult la Isus Hristos, chiar şi atunci când sunt descurajaţi sau înconjuraţi de ticăloşie. Depuneţi mărturie despre puterea pe care aţi primit-o pentru că aţi avut credinţă în Isus Hristos.

Comentarii şi informaţii generale

Moroni 9:18–20. „Fără… simţiri”

Mormon i-a explicat fiului său, Moroni, că poporul lor era „fără de principii şi simţiri” (Moroni 9:20). Vârstnicul Neal A. Maxwell, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat că eşecul de a reacţiona la îndemnurile Duhului Sfânt şi de a ţine poruncile lui Dumnezeu ne poate aduce în această stare:

„Capacitatea noastră de a simţi controlează comportamentul nostru în multe feluri şi, neacţionând atunci când sentimentele noastre ne îndeamnă să facem bine, noi ne diminuăm capacitatea de a simţi. Doar sensibilitatea extraordinară a lui Isus faţă de nevoile celorlaţi a făcut posibil ca El să acţioneze.

La celălalt capăt al spectrului spiritual, se află persoane precum fraţii lui Nefi, care au greşit; Nefi a consemnat insensibilitatea lor crescândă faţă de lucrurile spirituale: «[Dumnezeu] a vorbit către voi cu un glas blând şi încet, dar eraţi lipsiţi de sentimente, aşa încât nu aţi putut să simţiţi cuvintele Lui» (1 Nefi 17:45).

Atunci când persistăm în greşeală, receptorii noştri spirituali se strică şi noi alunecăm dincolo de puterea de înţelegere a unui muritor. Acest lucru se poate întâmpla unor întregi civilizaţii. În plângerea sa către fiul său Moroni, Mormon consemnează deteriorarea societăţii nefite. Simptomele includ o ticăloşie atât de profundă, încât poporul lui Mormon era descris de acesta ca fiind „fără… simţiri” (Moroni 9:20). Apostolul Pavel s-a plâns de indecenţa distructivă a membrilor Bisericii din Efes, deoarece, în lăcomia lor, ei au devenit atât de insensibili, încât şi-au pierdut orice „pic de simţire” (Efeseni 4:19). O societate obsedată de relaţii sexuale nu poate simţi care sunt nevoile membrilor ei suferinzi, deoarece, în loc să ajute la dezvoltarea dragostei care să se răspândească spre exterior, îl transformă pe om într-o persoană preocupată, în mod egoist, de sine. Insensibilitatea faţă de îndemnurile glasului liniştit şi blând al lui Dumnezeu înseamnă, de asemenea, că noi avem urechi, dar nu putem auzi, nu doar îndemnurile lui Dumnezeu, ci şi rugăminţile oamenilor” (A Time to Choose [1972], p. 59-60).

Preşedintele Boyd K. Packer, preşedintele Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, ne-a avertizat în legătură cu o altă tendinţă care duce la pierderea Spiritului:

„Lumea devine tot mai zgomotoasă. Îmbrăcămintea, tunsorile şi comportamentul sunt mai indecente, mai neîngrijite şi mai dezordonate. Muzica zgomotoasă, care conţine versuri obscene auzite prin amplificatoare, în timp ce luminile se aprind în culori stridente, îi caracterizează pe cei care consumă droguri. Variante ale acestor lucruri sunt tot mai acceptate şi au o influenţă tot mai mare asupra tinerilor noştri…

Această tendinţă către mai mult zgomot, mai mult entuziasm, mai multe dispute, mai puţină reţinere, mai puţină demnitate şi mai puţină formalitate nu reprezintă o coincidenţă sau ceva inocent ori inofensiv.

Primul ordin dat de un comandant care începe o invazie militară este acela de a se bruia canalele de comunicaţie ale celor pe care intenţionează să îi cucerească.

Lipsa pioşeniei ajută scopurile duşmanului obstrucţionând canalele delicate ale revelaţiei atât în minte, cât şi în spirit” („Reverence Invites Revelation”, Ensign, nov. 1991, p. 22).