Lecţia 149: Eter 12:1–22

Lecţia 149

Eter 12:1–22

Introducere

După ce a povestit despre evenimentele petrecute de-a lungul multor ani din istoria iarediţilor, Moroni a început să vorbească despre slujirea profetului Eter. Apoi Moroni şi-a întrerupt relatarea istorică pentru a consemna câteva dintre binecuvântările ce le revin celor care exercită credinţă în Isus Hristos. În această lecţie se studiază Eter 12:1–22, în timp ce în lecţia 150 se studiază Eter 12:23–41.

Sugestii pentru predare

Eter 12:1–4

Eter le propovăduieşte iarediţilor pocăinţă.

Începeţi lecţia invitând un cursant să vină la tablă şi să deseneze nişte valuri şi o corabie ancorată.

De ce este important ca o corabie să aibă ancoră?
Prin ce pericole sau dificultăţi poate trece o corabie dacă nu are ancoră?
Ce influenţă au valurile asupra unei corăbii? (Răspunsurile pot include: valurile deplasează corabia, o fac să intre în derivă şi o împing încoace şi-ncolo).

Scrieţi cuvintele viaţa voastră pe corabie.

Dacă această corabie reprezintă viaţa voastră, cu ce am putea asemăna valurile? (Răspunsurile ar putea include presiunile din partea societăţii, necazurile, învăţăturile false sau ticăloşia.)
În ce fel ar putea fi viaţa cuiva ca o corabie fără ancoră? (Le puteţi sugera cursanţilor să citească Mormon 5:17–18 pentru a-i ajuta să răspundă la această întrebare.)
Care sunt unele lucruri pe care ni le-a oferit Domnul, care pot funcţiona ca ancore spirituale în vieţile noastre? (Cursanţii pot oferi răspunsuri diferite. Multe aspecte din Evanghelie ar putea fi asemănate cu o ancoră.)

Îndemnaţi-i pe cursanţi să caute exemple de ancore spirituale în timp ce studiază Eter 12.

Explicaţi că Eter 12 începe cu prezentarea pe care Moroni o face despre Eter, un profet iaredit care a propovăduit într-o perioadă în care oamenii i-au respins pe profeţi şi au trăit în ticăloşie. Invitaţi-i pe cursanţi să citească, în gând, Eter 12:1–3 şi să identifice tot ce îi impresionează cu privire la faptele lui Eter. Rugaţi-i să spună ce au aflat.

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Eter 12:4. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturi, identificând în ce pot „să nădăjduiască” aceia care cred în Dumnezeu, în ciuda faptului că sunt înconjuraţi de greutăţi şi nedreptate. Pe măsură ce cursanţii răspund, puteţi sublinia că „[lumea] mai bună” la care trebuie să sperăm este „un loc la dreapta lui Dumnezeu”.

Ce înseamnă a avea un loc la dreapta lui Dumnezeu? (A se întoarce în prezenţa Sa şi a primi viaţa veşnică.)
În ce mod credeţi că a avea speranţă „cu siguranţă” este diferit de a dori pur şi simplu ceva? (În scripturi, speranţa se referă la a avea încredere că putem să primim binecuvântările pe care Dumnezeu ni le promite dacă ţinem legămintele făcute cu El.)
Potrivit celor scrise în Eter 12:4, cum dobândim speranţă de a primi un loc la dreapta lui Dumnezeu? (Pe măsură ce cursanţii răspund, explicaţi că acea credinţă menţionată în Eter 12:4 se referă la credinţa în Isus Hristos.) Cum ne permite credinţa în Isus Hristos să sperăm „cu siguranţă” la un loc la dreapta lui Dumnezeu?

Scrieţi pe ancora de pe tablă cuvintele credinţă şi speranţă.

Potrivit versetului Eter 12:4, ce se întâmplă când cineva are credinţă şi speranţă în Isus Hristos? (Deşi cursanţii pot răspunde folosind cuvinte diferite, ei trebuie să exprime următorul principiu: Când avem speranţă şi credinţă în Isus Hristos, vom deveni neclintiţi şi vom abunda în fapte bune.)
Ce credeţi că înseamnă să abundăm în fapte bune? (Să facem multe fapte bune.)
Care sunt câteva fapte bune care Îl „[slăvesc] pe Dumnezeu”? (Răspunsurile pot include rugăciunea, studiul scripturilor, slujirea altora şi dezvoltarea talentelor.)
Gândiţi-vă la oameni pe care îi cunoaşteţi şi care par mereu să abunde în fapte bune şi nu le este ruşine să-L slăvească pe Dumnezeu. Care sunt lucrurile deosebite pe care le fac şi care arată că ei sunt exemple bune în ceea ce priveşte acest principiu?

Invitaţi-i pe cursanţi să mediteze la perioade în care le-a fost greu să fie neclintiţi şi să abunde în fapte bune. Pentru a-i ajuta pe cursanţi să se pregătească pentru situaţii asemănătoare în vieţile lor, încurajaţi-i să caute moduri prin care îşi pot spori credinţa şi speranţa în timp ce continuă să studieze Eter 12.

Eter 12:5–22

Moroni povesteşte miracolele şi lucrările minunate care au fost făcute prin credinţă.

Scrieţi următoarea expresie pe tablă: Aş dori să obţin o mărturie spirituală despre …

Invitaţi-i pe cursanţi să sugereze unele adevăruri ale Evangheliei, principii sau doctrine pentru care oamenii ar căuta o mărturie spirituală. În timp ce răspund, scrieţi răspunsurile lor pe tablă. (Răspunsurile pot include o mărturie că este adevărată Cartea lui Mormon; este important să trăim o viaţă curată şi virtuoasă; Cuvântul de înţelepciune este o lege a lui Dumnezeu; trebuie să mă pregătesc să slujesc în misiune.) Invitaţi-i pe cursanţi să se gândească la un adevăr din Evanghelie despre care ar dori să primească o mărturie spirituală sau o mărturie mai puternică.

Explicaţi că unii oameni au următoarea atitudine: „Nu voi crede sau trăi în acord cu un principiu al Evangheliei până când nu voi avea dovada că este adevărat”. Invitaţi-i pe cursanţi să citească, în gând, Eter 12:5–6, căutând legătura care există între aceste versete şi această atitudine. Subliniaţi faptul că Eter 12:6 este o scriptură de bază. Le puteţi sugera cursanţilor să marcheze acest pasaj într-un mod aparte pentru a-l putea găsi cu uşurinţă.

Potrivit versetului 6 din Eter 12, ce trebuie să se întâmple înainte de a putea primi o mărturie?
Ce vă vine în minte când vă gândiţi la expresia „încercarea credinţei voastre”?

După ce cursanţii răspund, le puteţi explica faptul că unii oameni interpretează greşit expresia „încercarea credinţei voastre” ca fiind una care se referă întotdeauna la greutăţi. Expresia „încercarea credinţei” poate descrie orice lucru ce ne oferă ocazia de a ne demonstra sau exercita credinţa în Isus Hristos. Pentru a-i ajuta pe cursanţi să dobândească o mai bună înţelegere cu privire la această expresie, invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, următoarea declaraţie a vârstnicului Richard G. Scott, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. Înainte să se citească această declaraţie, rugaţi membrii clasei să asculte explicaţia expresiei „încercarea credinţei” pe care o dă vârstnicul Scott.

Imagine

Vârstnicul Richard G. Scott

„Puteţi învăţa să folosiţi credinţa mai eficient, aplicând acest principiu predicat de Moroni: « Voi nu veţi primi nicio mărturie decât după încercarea credinţei voastre» (Eter 12:6; caractere cursive adăugate). Astfel, de fiecare dată când vă încercaţi credinţa voastră, adică acţionaţi potrivit unei impresii fiind demni să primiţi răspuns, veţi primi dovada confirmatoare din partea Spiritului. Aceste sentimente vă vor întări credinţa. Pe măsură ce repetaţi acest model, credinţa dumneavoastră va deveni mai puternică” („Puterea susţinătoare a credinţei în vremurile de nesiguranţă şi de încercări”, Ensign sau Liahona, mai 2003, p. 76).

Prin ce se diferenţiază procesul descris de vârstnicul Scott de atitudinea celor care vor să aibă dovezi înainte de a crede sau acţiona?

Scrieţi următoarele referinţe din scripturi pe tablă: Eter 12:7–12; Eter 12:13–18; Eter 12:19–22, 30–31. Împărţiţi clasa în trei grupuri şi repartizaţi fiecărui grup unul dintre aceste fragmente din scripturi. Rugaţi-i pe cursanţi să caute binecuvântările care au venit ca rezultat al credinţei oamenilor descrişi în fiecare fragment. Îndemnaţi-i să fie atenţi la folosirea cuvintelor „până când ei nu au avut credinţă” sau „după credinţa lor” din versetele 7, 12, 17, 18 şi 31. (Le puteţi sugera să însemneze aceste expresii de fiecare dată când apar.)

După ce cursanţii expun ceea ce au găsit, invitaţi-i să facă un rezumat a ceea ce ne oferă Domnul după ce dăm dovadă de credinţă în Isus Hristos. Deşi cursanţii pot răspunde folosind cuvinte diferite, ei trebuie să exprime un adevăr asemănător acestuia: Dacă dorim să primim o mărturie spirituală, trebuie, în primul rând, să dăm dovadă de credinţă în Isus Hristos. Explicaţi că, la fel ca mărturiile, miracolele vin după ce am dat dovadă de credinţă.

Prezentaţi membrilor clasei următoarele situaţii. Invitaţi-i pe cursanţi să explice cum ar putea persoana din fiecare situaţie să demonstreze credinţă în Domnul.

O tânără fată doreşte să primească o mărturie a adevărului Cărţii lui Mormon.
Un tânăr doreşte foarte mult să-i ajute pe cei dragi să accepte Evanghelia.

Invitaţi-i pe cursanţi să mediteze la un moment în care ei înşişi sau persoane pe care le cunosc au primit o mărturie spirituală după ce au demonstrat credinţă în Domnul. Invitaţi câţiva cursanţi să împărtăşească experienţele la care s-au gândit. (Asiguraţi-vă că înţeleg că nu trebuie să se simtă obligaţi să împărtăşească experienţe care sunt prea personale sau particulare). Puteţi şi dumneavoastră să împărtăşiţi o experienţă.

Invitaţi-i pe cursanţi să-şi amintească adevărul din Evanghelie despre care ar dori să primească o mărturie spirituală. Invitaţi-i să scrie în caietele lor pentru seminar sau în jurnalele lor pentru studiul scripturilor ce pot face pentru a da dovadă de mai multă credinţă în Domnul.

Scriptură de bază – Eter 12:6

Pentru a-i ajuta pe cursanţi să memoreze Eter 12:6, invitaţi pe fiecare dintre ei să scrie versetul pe o bucată de hârtie, lăsând spaţii libere în locul cuvintelor şi expresiilor cheie. După ce au terminat, acordaţi-le cursanţilor un minut să încerce să memoreze versetul, completând, în gând, spaţiile goale de pe hârtiile lor.

Rugaţi-i pe cursanţi să schimbe hârtiile cu cineva de lângă ei. Fiecare cursant trebuie să citească, cu glas tare, ce scrie pe cealaltă hârtie, încercând să completeze din memorie spaţiile goale. Dacă timpul vă permite, rugaţi-i pe cursanţi să repete activitatea, schimbând din nou hârtiile.

Invitaţi-i pe cursanţi să ia hârtiile acasă şi să le folosească pentru a spune pe de rost Eter 12:6 unui părinte. Îndemnaţi-i să-i întrebe pe părinţii lor despre un moment în care au arătat credinţă în Isus Hristos şi au primit o mărturie sau au fost martori ai unui miracol pe care l-au căutat.

Încheiaţi, depunându-vă mărturia despre principiile predate în această lecţie.

Comentarii şi informaţii generale

Eter 12:4-6. Ce este speranţa?

În Eter 12, învăţăturile lui Moroni despre principiile speranţei şi credinţei dezvăluie faptul că cele două sunt strâns legate. El a definit credinţa ca fiind „lucruri care sunt nădăjduite, dar nevăzute” (Eter 12:6) şi a propovăduit că speranţa noastră în salvare „vine de la [credinţa]” în Isus Hristos (Eter 12:4). Broşura Fideli credinţei ne învaţă următoarele cu privire la speranţă:

„Când avem speranţă, ne încredem în promisiunile lui Dumnezeu. Avem asigurarea că, dacă facem «lucrările dreptăţii», noi vom «primi răsplata [noastră], chiar pace în această lume şi viaţă veşnică în lumea care va veni» (D&L 59:23)… Principiul speranţei străbate veşniciile, dar vă poate susţine şi în încercările vieţii de zi cu zi” (Fideli credinţei: referinţe pentru Evanghelie [2004], p. 181).

Preşedintele Dieter F. Uchtdorf a definit speranţa în felul următor:

„Speranţa este un dar al Spiritului (vezi Moroni 8:26). Este speranţa că, prin ispăşirea lui Isus Hristos şi prin puterea învierii Sale, noi vom fi înălţaţi la viaţa veşnică şi, aceasta, datorită credinţei noastre în Salvator (vezi Moroni 7:41). Acest gen de speranţă este atât un principiu al promisiunii, cât şi o poruncă (vezi Coloseni 1:21-23) şi, precum toate poruncile, noi avem responsabilitatea să facem din aceasta o parte activă a vieţii noastre şi să învingem ispita de a ne pierde speranţa. Speranţa în planul fericirii plin de îndurare pregătit de Tatăl nostru Ceresc duce la pace (vezi Romani 15:13), milă (vezi Psalmii 33:22) şi bucurie (vezi Romani 12:12). (Vezi Proverbele 10:28.) Speranţa în salvare este ca un coif protector (vezi 1 Tesaloniceni 5:8); este temelia credinţei noastre (vezi Evrei 11:1; Moroni 7:40) şi o ancoră pentru sufletele noastre. (Vezi Evrei 6:19; Eter 12:4.)” („Puterea infinită a speranţei”, Ensign sau Liahona, nov. 2008, p. 21-22).

Eter 12:6. „Încercarea credinţei voastre”

Preşedintele Gordon B. Hinckley a relatat o poveste care ilustrează principiul obţinerii unei mărturii după încercarea credinţei noastre:

„Permiteţi-mi să vă relatez o povestire despre o femeie din São Paulo, Brazilia. Muncea în timp ce mergea la şcoală pentru a asigura cele necesare familiei sale. Folosesc propriile ei cuvinte pentru a relata această poveste. Ea spune:

«Universitatea la care studiam avea un regulament care interzicea studenţilor care erau datori să-şi dea examenele. Din această cauză, când am primit salariul, am pus deoparte mai întâi banii de zeciuială şi pentru donaţiile de post, iar ceea ce a rămas am alocat pentru plata taxelor şcolare şi pentru alte cheltuieli.

Mi-amintesc de o perioadă în care… am avut de înfruntat mari dificultăţi financiare. Era într-o joi, când am primit salariul. Când mi-am făcut bugetul lunar, am observat că nu vor fi suficienţi bani pentru a plăti atât zeciuiala, cât şi taxele la universitate. Trebuia să aleg una dintre ele. Examenele care se dădeau o dată la două luni urmau să înceapă săptămâna următoare şi, dacă nu le dădeam, puteam să pierd anul. Am simţit o mare durere… Mă durea inima. Aveam de luat o hotărâre grea şi nu ştiam ce să aleg. Reflectam la cele două alegeri: să plătesc zeciuiala sau să risc să nu obţin credite suficiente pentru a-mi continua şcoala.

Acest sentiment mi-a chinuit sufletul şi a rămas în mine până sâmbătă. Atunci, mi-am amintit de faptul că, atunci când am fost botezată, consimţisem să respect legea zeciuielii. Îmi asumasem o obligaţie, nu faţă de misionari, ci faţă de Tatăl meu Ceresc. În acel moment, spaima a început să-mi dispară, lăsând locul unei senzaţii de linişte şi de hotărâre…

În acea noapte, când m-am rugat, I-am cerut Domnului să mă ierte pentru nehotărârea mea. Duminică, înainte de începerea adunării de împărtăşanie, am mers la episcop şi, cu mare plăcere, i-am oferit zeciuiala şi donaţia mea de post. A fost o zi specială. Am fost fericită şi împăcată cu mine însămi şi cu Tatăl Ceresc.

În ziua următoare, eram în biroul meu; încercam să găsesc o cale pentru a putea da examenele care urmau să înceapă miercuri. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mai mult nu puteam să găsesc o soluţie…

Orele de muncă erau pe sfârşite, când angajatorul meu s-a apropiat şi mi-a dat ultimele sarcini de făcut din acea zi. După aceea, cu servieta în mână, şi-a luat rămas bun… Deodată, s-a oprit şi, uitându-se la mine, m-a întrebat: «Cum merge facultatea?». Am fost surprinsă şi nu-mi venea să cred ce auzeam. Singurul lucru pe care l-am putut face a fost să răspund, cu un glas tremurător: «Totul este în regulă». S-a uitat, cu atenţie, la mine şi şi-a luat, încă o dată, rămas bun…

Brusc, secretara a intrat în încăpere spunând că sunt o persoană foarte norocoasă. Când am întrebat-o de ce, mi-a răspuns, simplu: «Angajatorul tocmai a spus că, începând de astăzi, compania îţi va plăti integral taxele de la facultate şi cărţile. Înainte de a pleca, treci pe la biroul meu şi informează-mă de costuri, astfel încât mâine să-ţi pot da cecul».

După ce a plecat, plângând şi cu foarte multă umilinţă, am îngenuncheat exact acolo unde mă aflam şi I-am mulţumit Domnului pentru generozitatea Lui. I-am… spus Tatălui Ceresc că nu trebuia să mă binecuvânteze aşa de mult. Aveam nevoie doar de bani pentru plata taxei pentru o lună şi zeciuiala pe care o plătisem duminică era foarte mică, în comparaţie cu suma pe care o primeam! În timpul acelei rugăciuni, mi-au venit în minte cuvintele din Maleahi: «Puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare» (Maleahi 3:10). Până în acel moment, nu simţisem niciodată măreţia promisiunii conţinute în scripturi şi faptul că această poruncă era, într-adevăr, o mărturie a dragostei pe care Dumnezeu, Tatăl nostru Ceresc, o dăruieşte copiilor Lui, aici, pe pământ»” („Umblăm prin credinţă”, Ensign, iulie 2002, p. 81-82).

Eter 12:6. „Voi nu veţi primi nicio mărturie decât după încercarea credinţei voastre”

Preşedintele Spencer W. Kimball ne-a învăţat:

„Fiind oameni, noi am vrea să excludem din vieţile noastre durerea fizică şi neliniştea mintală şi să ne asigurăm că avem parte doar de lucruri uşoare şi de confort, dar, dacă ar fi să închidem uşa în faţa tristeţii şi greutăţilor, s-ar putea să-i alungăm pe cei mai buni prieteni şi binefăcători ai noştri. Suferinţa îi poate transforma pe oameni în sfinţi pe măsură ce învaţă răbdare, suferinţă îndelungată şi stăpânire de sine” (Teachings of Presidents of the Church: Spencer W. Kimball [2006], p. 15).