Lecţia 28
2 Nefi 6–8
Introducere
Când Nefi a consemnat slujirea poporului său, el a inclus o cuvântare rostită pe parcursul a două zile de către fratele lui mai tânăr, Iacov. Cuvântarea se găseşte în 2 Nefi 6–10 şi aceasta este prima dintre cele trei lecţii despre ea. La începutul cuvântării, Iacov citeşte profeţiile lui Isaia cu privire la împrăştierea şi adunarea lui Israel, arătând că „Domnul Dumnezeu va îndeplini legămintele pe care le-a făcut cu copiii Săi” (2 Nefi 6:12).
Sugestii pentru predare
2 Nefi 6
Iacov depune mărturie că Domnul Îşi va aminti de poporul Său de legământ.
Pentru a-i ajuta pe cursanţi să observe că învăţăturile lui Iacov au legătură cu vieţile lor, rugaţi-i să se gândească la modul în care ar reacţiona dacă un prieten sau un membru al familiei i-ar trata necuviincios, ar refuza să creadă ceea ce au spus sau ar arăta prin acţiunile ori atitudinile lui că relaţia existentă nu mai este importantă pentru ei.
Rugaţi-i pe cursanţi să mediteze la următoarea întrebare:
-
Aţi manifestat vreodată acţiuni sau atitudini similare faţă de Domnul?
Explicaţi că în 2 Nefi 6–8, noi vedem cum răspunde Domnul celor care s-au îndepărtat de El. Aceste capitole conţin consemnările lui Nefi despre o parte a cuvântării fratelui său Iacov. Restul cuvântării lui Iacov este consemnat în 2 Nefi 9–10. Aceste capitole vor fi tratate în următoarele două lecţii.
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, 2 Nefi 6:3–4 şi 9:1, 3. Rugaţi-i pe membrii clasei să identifice motivele pentru care Iacov a rostit această cuvântare.
Invitaţi un cursant să scrie la tablă. Rugaţi-l să scrie pe tablă titlul Scopurile cuvântării lui Iacov. După aceea, rugaţi-i pe cursanţi să împărtăşească ceea ce au descoperit în versetele care tocmai au fost citite. Invitaţi cursantul care a fost desemnat să scrie la tablă, să scrie răspunsurile lor sub titlu. Ajutaţi-i pe cursanţi să observe că Iacov şi-a învăţat oamenii pentru „bunăstarea sufletelor [lor]” (2 Nefi 6:3). El dorea să-i ajute să „[slăvească] numele Dumnezeului [lor]” (2 Nefi 6:4), „să [cunoască] legămintele Domnului” (2 Nefi 9:1) şi „să [se bucure] şi [să-şi înalţe] capul pentru totdeauna” (2 Nefi 9:3). Asiguraţi-vă că aceste scopuri sunt incluse în lista cursanţilor. Sugeraţi-le că în timp ce studiază cuvântarea lui Iacov, pot căuta învăţături care să-i ajute să îndeplinească aceste scopuri.
Copiaţi următoarea linie cronologică pe tablă. (Puteţi s-o copiaţi înainte să înceapă ora.) Invitaţi un cursant să citească 2 Nefi 6:4. Subliniaţi că Iacov a început cuvântarea sa prin a spune că el urma să vorbească despre condiţiile care existau în zilele lui şi care aveau să existe în viitor („lucrurile care sunt şi care vor veni”).
Arătaţi spre linia verticală 1 de pe linia cronologică.
-
În 2 Nefi 6:8, ce spune Iacov că s-a întâmplat cu iudeii din Ierusalim din cauză că s-au îndepărtat de Domnul? (Unii au fost ucişi şi unii au fost luaţi robi. Puteţi să le amintiţi cursanţilor că Lehi, Ieremia şi alţi profeţi profeţiseră că acele lucruri aveau să se întâmple. Profeţiile lor s-au împlinit cu aproximaţie în anul 587 î.H., când babilonienii au cucerit Ierusalimul şi au luat mulţi iudei captivi în Babilon. Vezi „Cronologie” în Ghidul pentru scripturi pentru această dată şi pentru altele.)
Arătaţi spre linia verticală 2.
-
Potrivit primei fraze din 2 Nefi 6:9, ce avea să li se întâmple în cele din urmă urmaşilor iudeilor care au fost luaţi captivi în Babilon? (Ei aveau să se întoarcă în Ierusalim. Această profeţie a fost împlinită cu aproximaţie în anul 537 î.H., când împăratul Cir a permis iudeilor să se întoarcă în patria lor.)
Arătaţi spre linia verticală 3 şi explicaţi că Iacov a profeţit că Salvatorul avea să-Şi trăiască viaţa muritoare printre iudei.
-
Ce expresii din 2 Nefi 6:9–10 descriu modul în care unii dintre iudei aveau să acţioneze şi ce aveau să simtă faţă de Salvator în timpul slujirii Sale din viaţa muritoare? (Răspunsurile ar putea include „[Îl vor] chinui”, „[Îl vor] răstigni” şi „[şi-au împietrit] inimile şi s-au încăpăţânat împotriva” Lui.)
-
Potrivit celor relatate în 2 Nefi 6:10–11, ce avea să li se întâmple iudeilor care urmau să-L respingă pe Mesia? (Ei urmau să fie pedepsiţi în trup, împrăştiaţi, loviţi şi urâţi.)
Invitaţi-i pe cursanţi să citească, în gând, 2 Nefi 6:6–7, 11–12, 14, 17. Puteţi să explicaţi că în versetele 6–7, Iacov citeşte o profeţie a lui Isaia despre restaurarea Evangheliei şi adunarea casei lui Israel. Rugaţi-i pe cursanţi să identifice expresiile care descriu modul în care Domnul avea să răspundă celor din casa lui Israel, poporul de legământ al Domnului, chiar dacă ei aveau să-L respingă. Rugaţi-i pe cursanţi să împărtăşească expresiile pe care le-au găsit. Ajutaţi-i să înţeleagă semnificaţia câtorva dintre aceste expresii adresându-le următoarele întrebări:
-
Potrivit celor relatate în 2 Nefi 6:7, ce credeţi că înseamnă a-L „aştepta” pe Domnul?
-
Iacov a promis că „Domnul va fi milos” cu cei din casa lui Israel (2 Nefi 6:11). În ce moduri unele expresii identificate de voi se referă la mila Domnului?
-
Iacov a promis, de asemenea, că Domnul va „salva” Israelul (2 Nefi 6:14). Ce credeţi că înseamnă pentru Salvator să salveze pe cineva?
-
Potrivit celor relatate în 2 Nefi 6:11–12, 14, ce trebuie să facem pentru a avea parte de mila Domnului?
În timp ce cursanţii îşi împărtăşeasc opiniile, asiguraţi-vă că ei înţeleg că Domnul este milostiv faţă de cei care se întorc la El.
Subliniaţi că în 2 Nefi 6, Iacov ne spune că Domnul urma să fie milostiv faţă de cei din poporul Său de legământ, chiar şi după ce ei au fost extrem de ticăloşi. Asiguraţi-i pe cursanţi că dacă Domnul urma să fie milostiv faţă de aceşti oameni, El va fi, cu siguranţă, milostiv faţă de noi, personal, dacă venim la El şi ţinem legămintele făcute cu El. Invitaţi-i pe cursanţi să mediteze la căile prin care Domnul a fost milostiv cu ei. Rugaţi-i să scrie în jurnalele lor pentru studiul scripturilor sau în caietele lor pentru seminar următoarea frază: Ştiu că Domnul este milostiv deoarece… Apoi, invitaţi-i să-şi scrie gândurile şi sentimentele pentru a completa afirmaţia. După ce cursanţilor li s-a acordat suficient timp pentru a scrie, puteţi să invitaţi pe câţiva dintre ei să împărtăşească ce au scris.
2 Nefi 7–8
Iacov împărtăşeşte profeţia lui Isaia despre capacitatea Salvatorului de a mântui poporul Său de legământ.
Explicaţi că în 2 Nefi 7 şi 8, Iacov citeşte o profeţie din scrierile lui Isaia. Capitolul 7 conţine cuvântul Domnului către membrii casei lui Israel care au fost împrăştiaţi şi care erau în robie ca urmare a păcatelor lor. Rugaţi un cursant să citească 2 Nefi 7:1. Puteţi să-i invitaţi pe membrii clasei să marcheze întrebările pe care le-a adresat Domnul.
Pentru a-i ajuta pe cursanţi să înţeleagă întrebările din versetul 1, explicaţi că expresiile „te-am dat pe tine deoparte”, „cartea de despărţire a mamei tale” şi „te-am vândut” se referă la ideea încălcării sau ruperii unui legământ. Ajutaţi-i pe cursanţi să înţeleagă că întrebările Domnului ar putea fi reformulate în felul următor: „Mi-am întors Eu faţa de la voi? Am lăsat Eu deoparte legământul pe care noi l-am făcut?”.
-
Care este răspunsul la aceste întrebări? (Răspunsul este nu. Domnul nu-Şi va întoarce niciodată faţa de la noi şi nici nu va uita legămintele pe care le-a făcut.)
-
Potrivit celor relatate în încheierea versetului 1 din 2 Nefi 7, care este motivul pentru care aceşti oameni au fost separaţi de Domnul şi au suferit în robie? (Pentru că ei păcătuiseră şi se îndepărtaseră de Domnul.)
Subliniaţi că în 2 Nefi 7:2, Domnul adresează altă întrebare care ne poate ajuta să vedem că El doreşte să ne ajute şi că El are puterea să o facă. Invitaţi-i pe cursanţi să găsească şi să sublinieze această întrebare. („Este mâna Mea scurtată în aşa fel încât nu poate mântui, ori nu am nicio putere ca să izbăvesc?”)
Pentru a-i ajuta pe cursanţi să înţeleagă această întrebare, întrebaţi-i cum ar reformula această întrebare cu propriile lor cuvinte. (Dacă le este greu să înţeleagă expresia „mâna Mea este scurtată”, invitaţi un cursant să-şi întindă mâna către un alt cursant ca şi cum i-ar oferi ajutor. Apoi, rugaţi-l pe primul cursant să-şi „scurteze” mâna, ilustrând ideea de retragere a ajutorului sau de a da înapoi.) Cursanţii ar putea reformula întrebarea Domnului spunând ceva de genul: „Îmi retrag Eu ajutorul sau nu-Mi întind mâna pentru a vă mântui? Credeţi că am puterea de a vă salva?”.
Ca răspuns la această întrebare, spuneţi-le cursanţilor că restul relatării din 2 Nefi 7 şi 8 conţine multe exemple care arată dorinţa Salvatorului de a mântui poporul Său de legământ şi exemple care demonstrează că El are puterea să o facă.
Pentru a-i ajuta pe cursanţi să găsească dovadă că Salvatorul doreşte să mântuiască poporul Său de legământ şi că are puterea de a face astfel, împărţiţi următoarele şase pasaje din scripturi din 2 Nefi 8 între grupuri de cursanţi: versetele 1–3, 4–6, 7–8, 10–11, 12–13 şi 14–16. (Dacă aveţi cel puţin 12 cursanţi în clasa dumneavoastră, desemnaţi pasajele echipelor de câte doi sau altor grupuri mici. Dacă aveţi mai puţin de 12 cursanţi, repartizaţi câtorva grupuri mai mult de un pasaj.) Rugaţi fiecare grup să găsească o expresie în pasajele care le-au fost repartizate sau pasaje care arată dorinţa Domnului de a ne mântui şi puterea Sa de a face astfel. După acordarea unui timp suficient, invitaţi fiecare grup să citească membrilor clasei expresia pe care au găsit-o. Rugaţi-i să împărtăşească ceea ce au învăţat din acel pasaj. Puteţi invita cursanţii să marcheze expresiile pe care colegii lor de clasă le-au împărtăşit.
Pentru a încheia, referiţi-vă la lista scopurilor lui Iacov scrisă pe tablă. Invitaţi-i pe cursanţi să se gândească la legămintele pe care le-au făcut cu Domnul şi la binecuvântările pe care El le-a promis lor dacă ţin acele legăminte. Depuneţi-vă mărturia despre loialitatea Domnului faţă de noi şi legămintele Sale făcute cu noi şi mărturisiţi despre milostenia şi mântuirea de care putem avea parte dacă suntem credincioşi legămintelor pe care le-am făcut cu El.