Bibliotecă
Sugestii pentru lecţii cu plan flexibil


Sugestii pentru lecţii cu plan flexibil

Planul pentru învăţătorii care predau cursul zilnic are la bază un an de studiu de 36 de săptămâni sau 180 de zile. Acest manual cuprinde 160 de lecţii pentru un număr egal de zile şi, ca urmare, nu asigură material pentru predare pentru 20 de zile. Aceste 20 de „zile pentru lecţii cu plan flexibil” trebuie folosite cu înţelepciune în scopuri şi pentru activităţi de dezvoltare, inclusiv următoarele:

  1. Adaptarea lecţiilor zilnice. Puteţi folosi mai mult timp pentru o lecţie care necesită acest lucru pentru a o preda în mod eficient. De asemenea, puteţi să folosiţi ideile suplimentare pentru predare care se găsesc la finalul anumitor lecţii sau puteţi să folosiţi timpul pentru a răspunde întrebărilor cursanţilor cu privire la anumite fragmente din scripturi sau subiecte din Evanghelie. Lecţiile cu plan flexibil vă permit să profitaţi de aceste ocazii şi, în acelaşi timp, să respectaţi planul de predare şi să vă îndepliniţi însărcinarea de a preda scripturile în ordinea lor.

  2. Cunoaşterea bună a fragmentelor cu scripturi cheie şi a doctrinelor de bază. Puteţi folosi activităţile recapitulative pentru fragmentele care conţin scripturi de bază care se găsesc în manual şi în anexă. Puteţi crea activităţi recapitulative suplimentare pentru scripturile de bază în funcţie de anumite nevoi şi interese ale cursanţilor din clasa dumneavoastră. De asemenea, puteţi utiliza o parte dintr-o zi pentru o lecţie cu plan flexibil pentru activităţi care să ajute cursanţii să revadă şi să aprofundeze doctrinele de bază. La începutul anului, puteţi utiliza o zi pentru o lecţie cu plan flexibil pentru a desfăşura o lecţie de Evaluare a cunoaşterii doctrinelor de bază (ECD) care a fost concepută pentru a ajuta învăţătorii să aprecieze măsura în care cursanţii înţeleg, cred, cunosc modul de punere în practică şi pot explica unele doctrine de bază ale Bisericii. Pentru a găsi Evaluarea cunoaşterii doctrinelor de bază şi alte evaluări pe site-ul S&I (si.lds.org), căutaţi utilizând cuvântul cheie evaluare (assessment). Rapoartele ECD îi ajută pe învăţătorii care au realizat evaluarea să analizeze nevoile propriilor cursanţi şi să adapteze metoda de predare, astfel încât să răspundă mai bine nevoilor acestora.

  3. Recapitularea materialului anterior. Este util pentru cursanţi să treacă în revistă, periodic, ceea ce au învăţat în lecţiile anterioare sau ceea ce au învăţat dintr-o anumită carte din scripturi. Le puteţi oferi cursanţilor ocazia de a explica un adevăr dintr-o lecţie anterioară şi de a împărtăşi modul în care acel adevăr le-a influenţat viaţa. De asemenea, puteţi pregăti şi desfăşura un test sau activităţi de învăţare în care să se recapituleze ceea ce aţi studiat în lecţiile anterioare.

  4. Permiterea întreruperilor în program. Activităţile şcolare sau adunările, evenimentele în cadrul comunităţii, condiţiile meteorologice sau alte întreruperi ar putea cauza anularea sau scurtarea duratei lecţiei. Lecţiile cu plan flexibil pot fi utilizate pentru a recupera, predând materialul care ar fi trebuit predat în perioada pierdută din cauza unor astfel de întreruperi.

Tipărește